Nominalizările la Premiile Sofia Nădejde 2022, ediția V


*Juriul a selectat cărți de poezie și proză scrise de femei * Se acordă și un premiul special Angelei Marinescu

Mai sunt puține momente până aflăm laureatele din proiectul Zilele Sofia Nădejde – a ediția V-a 2022. Juriul ediției – Andreea Pop, Cosmin Borza, Cristina Ispas, Florina Pârjol, Vlad Pojoga – a ales. Astfel, nominalizările (cărți apărute în septembrie 2021 – august 2022) sunt:

*poezie –Cartea plantelor și animalelor” de Simona Popescu (Nemira, 2021), „Trucuri urbane” de Laura Francisca Pavel (OMG Publishing, 2022), „Cronică Akasha” de Ștefania Mihalache (Nemira, 2021), „Clinamen” de Emanuela Ignăţoiu-Sora (Casa de pariuri literare, 2021), „H2X” de Daniela Hendea (Fractalia, 2021);

*proză – „Mă găsești când vrei” de Lavinia Braniște (Polirom, 2021), „Fără poză de profil” de Anca Vieru (Polirom, 2022), „Sunt oare un călău?” de Lilia Calancea (Polirom, 2022), „Oameni fără piele” de Suzănica Tănase (Casa de Pariuri Literare, 2022),

Era lumină, era vânt” de Mariana Codruț (Cartier, 2022) – disponibilă la editor, https://cartier.md/libraria/beletristica/era-lumina-era-vint/;

*poezie debut – „La marginea bună a corpului” de Raluca Boantă (OMG Publishing, 2022), „Liane divine” de Bianca Ela (Fractalia, 2021), „Maki for 2” de Adelina Pascale (Casa de Editură Max Blecher, 2021);

*proză debut – „Instabil” de Ruxandra Burcescu (Humanitas, 2022), „Bărbatul fără cap” de Lavinica Mitu (Polirom, 2022), „Dezrădăcinare” de Sașa Zare (Fractalia, 2022).

Gala Premiilor Sofia Nădejde – ediția a V-a este programată pentru 17 octombrie, de la ora 19.00, la Apollo111. Se va acorda și premiul special numit „Scrisul sau Viața”: el este pentru Angela Marinescu. Despre acest premiu și „destinatarul” lui, un cuvânt al scriitoarei și jurnalistei Elena Vlădăreanu, inițiatoarea (în 2018) Zilelor Sofia Nădejde: „Mi se pare aproape imposibil să spun ceva despre Angela Marinescu și despre poezia sa. Nimic nu ar putea surprinde energia din această literatură neîmblânzită, ireverențioasă, unică. Suntem foarte fericite că anul acesta putem numi premiul nostru special Scrisul sau Viața și că i-l putem oferi Angelei Marinescu. Niciodată în literatura română lucrurile nu au fost atât de tranșante ca în literatura acestei regine punk: fără scris nu poate exista viață. Dar nici invers. Cele două, scrisul și viața, se hrănesc și se atacă necontenit în poate cea mai originală voce a literaturii române din toate timpurile“.

Festivalul Zilele Sofia Nădejde este un proiect inițiat în 2018 cu o gală a literaturii scrise de femei. În prezent este un microfestival interdisciplinar al cărui scop este promovarea literaturii și artei realizate de femei. Ediția V a proiectului Zilele Sofia Nădejde este organizată de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – Facultatea de Litere împreună cu Asociația Antifragil, cofinanțares fiind de la Ministerul Culturii prin AFCN. Între partenerii ediției se află revista Scena.ro, Teatrul pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu, Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. La. Caragiale”, Muzeul Național al Literaturii din București, La Două Bufnițe, PEN Club România.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.