*Cel mai sigur: nu deschidem mail-uri pe care nu le așteptăm sau la care nu recunoaștem expeditorul
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) atenționează asupra unor atacuri cibernetice de ultimă oră.
„În ultima perioadă, mai multe e-mail-uri false au fost trimise în numele operatorilor de energie electrică şi gaze naturale sau în numele ANRE. Aceste e-mail-uri conțin link-uri sau fișiere atașate malițioase, care infectează dispozitivul de pe care sunt accesate. Preocupați în permanență de securitatea și siguranța dispozitivelor dumneavoastră, vă prezentăm câteva sfaturi pentru identificarea e-mail-urilor malițioase: a) adresa de e-mail a expeditorului nu se potrivește cu numele companiei de la care se pretinde a proveni; b) adresa de e-mail sau numărul de telefon pe care l-au folosit pentru a vă contacta este diferit de cel pe care l-ați dat dumneavoastră companiei; d) un link dintr-un mesaj arată corect, însă URL-ul nu se potrivește cu site-ul companiei; e) mesajul arată în mod semnificativ diferit de alte mesaje pe care le-ați primit anterior de la companie; f) mesajul solicită informații cu caracter personal, cum ar fi un număr de card de credit sau parola contului;mesajul este nesolicitat și conține un fișier atașat„, se arată într-un comunicat al autorității.
Nota red. Cel mai sigur este să nu deschidem deloc mail-urile pe care nu le așteptăm!
Revista BRAILA CHIREI & Armanda Filipine