*Volumele au apărut la editura timișoreană Castrum de Thymes
La Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” din Arad au avut loc vineri, 7 octombrie 2022, lansări de volume semnate Lia Teodora Ianto (semnează și Natalia Micalona) și Emil Neșiu/ Mircea Emil Neșiu – conform afișului bibliotecii. Gazda evenimentului a fost scriitoarea Lucia Bibarț.
Lia Teodora Ianto/ Natalia Micalona a lansat romanul „Bărbații cu care m-am trezit” (editura Castrum de Thymes, 2022). Autoarea a mai publicat „Vindecare vibrațională prin metoda Theta” (editura Mirador, 2022) – volum cuprinzând noțiuni de dezvoltare personală – și „Transplant”, cu 247 poeme (editura Stef, 2022) din care citez „Ninge pe obraz/ cerul a luat foc/ dragostea/ se înnoiește” (poem 151) și „Mă plimb cu timpul/ care mi-a rămas/ Îl petrec cu mine/ zâmbesc pentru ecou” (poem 208).
Mircea Emil Neșiu, autor orădean (cu 15 titluri, poezie, de carte la activ), a lansat două cărți de apărute la Castrum de Thymes în 2022: „descifrez o (c)rimă” și „Imaginea zilelor printre gânduri”. Din acest ultim titlu, citez „Unde te aștept acum/e prea târziu,/ încremenite puncte cardinale/ dintr-un tablou./ Cu aceeași identitate/ pe colțul de jos, dreapta,/ urmează semnătura./ Înțeleg adevărul pe dos,/ de răspunsuri eronate am parte,/ picură cu gânduri stelele/ și e o altă cacialma,/ vreun cronicar/ ar trebui, poate, să scrie/ despre această enormitate” – poemul „Aşteptare” și „La fereastra depărtării/ mă așteaptă EA,/ cu poemul acesta/ gâtuit de emoție./ Orizontul de cunoaștere/ e un punct prea depărtat/ descifrând aceleași date,/ puncte cardinale/ răsărite pe un drum interzis.Trecerea,/ enigmatica necunoscută/ de citit, notat și explicat” – poem „Întregul”. După cum lesne se poate observa, Emil Nesiu este un poet cu profunzimi și cu tendințe de introspecție – binevenite când zona interioară are ce oferi.
Au prezentat Daniel Luca – editorul (căci se ocupă de Castrum de Thymes) deopotrivă critic literar și scriitor, Nicolae Toma – în calitate de reprezentant al editurii Castum de Thymes, de scriitor, cronicar de carte și, nu în ultimul rând, Daniel Marian – poet și critic literar membru al filialei Arad – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.
În program a fost și un moment muzical cu o voce din Peru – interpretul Pedro Soto, care a purtat un spectaculos costum tradițional.
Nota mea. Pe cei doi autori, editorul și prezentatorii lor i-am întâlnit la Festivalul de poezie „Panorama”, ediția II de la Ghelari, unde am putut asculta poezia tuturor. În recentul număr al revistei „Thymes” (https://drive.google.com/file/d/1TWlFIXZD1S-Us1djxj1r8BXXPMskBYzc/view), pe care Daniel Luca o coordonează în calitate de redactor-șef, am scris un reportaj-poveste despre frumoasa noastră întâlnire din luna august 2022.
Revista BRAILA CHIREI & Armanda Filipine