Multe nereguli depistate de Registrul Auto Român în 2022, semestrul I

*Dacă s-au constatat deficiențe tehnice majore și periculoase la peste 45 la sută dintre autoturismele controlate, se înțelege ce înseamnă… * În județul Brăila, procentul a fost ceva mai mic (peste 38 la sută); deci, situația nu e prea grozavă nici aici

Registrul Auto Român (RAR) transmite că a verificat în trafic din punct de vedere tehnic, în primele șase luni ale anului, 37.573 vehicule în întreaga țară. Inspectorii RAR au constatat la 45,73% dintre ele deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme. Cele mai multe neconformități au fost la instalația electrică de iluminare-semnalizare (28,09%), emisiile poluante (24,32%), punți, jante, anvelope și suspensie (13,51%), parbriz, geamuri laterale, lunetă (13,01%). Neconformități la sistemul de frânare au avut 5,50% dintre vehiculele controlate şi în 1,71% din cazuri au fost probleme la sistemul de direcţie. În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 1.589 autovehicule.

Inspectorii RAR au identificat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. În cazul a 2.500 vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident. Aproximativ 2,9% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR împreună cu Poliţia Rutieră în primele șase luni ale lui 2022 au fost aplicate 12.869 sancțiuni, au fost retrase 10.829 certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 121 vehicule și 181 ITP-uri au fost anulate.

În județul Brăila…

În județul Brăila au fost verificate, în perioada menționată, 792 vehicule dintre care 38,51% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 88 (11,11%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 2,65% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării, 1,01% aveau probleme legate de identificare și 1,52% aveau ITP fals, expirat sau anulat. În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în județul Brăila au fost aplicate 184 amenzi contravenționale și au fost retrase 180 certificate de înmatriculare.

** În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară. „Atragem atenția că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni„, se mai precizează în comunicatul transmis de RAR.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Finanțări europene. Programul Regional Sud-Est 2021-2027, aprobat

*Bugetul disponibil pentru proiectele oamenilor de afaceri sau/ și administrației este de 1,48 miliarde euro * Finanțarea este pentru specializare inteligentă și inovare, pentru IMM-uri, digitalizare, eficiențizare energetică, dezvoltare urbană, infrastructură verde, mobilitate și conectivitate, infrastructură educațională, turism, punere în valoare a patrimoniului natural/ cultural

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est (cu sediul în Brăila), Luminița Mihailov director general, anunță că Programul Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027 a primit, în 24 octombrie 2022, aprobarea oficială din partea Comisiei Europene. Obiectivul general al programului este creșterea competitivității economice regionale și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a infastructurii și serviciilor, prin gestionarea eficientă a resurselor, valorificarea potențialului demografic și de inovare, prin asimilarea progresului tehnologic.

Programul Regional Sud-Est 2021-2027 dispune de un buget de 1,48 miliarde euro, din care 83.20% reprezintă contribuția Uniunii Europene. Investițiile (inclusiv proiecte ale IMM-urilor) ce vor primi finanțare trebuie să se încadreze în cerințe, respectiv să promoveze specializarea inteligentă și inovarea, digitalizarea, eficiența energetică, dezvoltarea urbană, infrastructura verde, mobilitatea și conectivitatea, infrastructura educațională, turismul și punerea în valoare a patrimoniului natural/ cultural.

PR SE 2021-2027 este structurat pe șase priorități: *Prioritate 1. O regiune competititivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice (buget, 363 milioane euro); *Prioritate 2. O regiune cu localități prietenoase cu mediul și mai rezilientă la riscuri (360 milioane euro); *Prioritate 3. O regiune cu emisii de carbon reduse (200 milioane euro); *Prioritate: 4. O regiune accesibilă (236 milioane euro); *Prioritate 5. O regiune educată (88 milioane euro); *Prioritate 6. O regiune atractivă (177 milioane euro); *Prioritatea 7. Asistență tehnică (62 milioane euro).

PR SE 2021-2027 urmărește ca Regiunea Sud-Est să devină una dintre cele mai dinamice regiuni europene în ceea ce privește creșterea inteligentă și sustenabilă a economiei, valorificând diversitatea locală și stimulând inovarea în vederea diminuării disparităților și creșterii standardului de viață. Nevoile de finanțare din PR SE au fost identificate având în vedere analizele socio-economice din PDR SE 2021-2027 și RIS3 SE. Dezvoltarea sustenabilă și rezilientă, în acord cu obiectivele de mediu și climă asumate la nivel european, definește strategia și intervențiile PR SE. Acțiunile finanțate prin program vor urmări sustenabilitate ecologică integrând de la început considerentele legate de mediu„, se arată în comunicatul ADR SE.

Programul poate fi consultat la https://www.adrse.ro/POR_2021/PR_ADRSE

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine