Ziua Arhivelor Naționale

*Serbată în România la 31 octombrie, prilejuind (între altele) anul acesta desfășurarea unei manifestări la Muzeul Literaturii din capitală

De Ziua Arhivelor (31 octombrie), Arhivele Naționale în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) din capitală au organizat mai multe evenimente între care masa rotundă „Prinți și scriitori” – la MNLR, precedată de lansarea unei cărți.

De ce acest titlu pentru masa rotundă? Pentru că multe din arhivele importante și muzeele (care de asemenea, tezaurizează valori) din spațiul românesc au la bază actele (de caritate am putea spune, pentru că așa au fost – și fost daruri… nu vânzări!) de Mecenat ale unor oameni de dare de mână (*) și cu multă educație (cuvântul „prinț” aici fiind deopotrivă o titulatură de noblețe/ rang, dar și o formă de noblețe a spiritului), de la aristocrați la Fundațiile Casei Regale spre exemplu. La masa rotundă sunt invitați istoricul Georgeta Filitti, Silvia Irina Zimmermann – istoric, critic literar, cercetătoare care trăiește în Germania (originară din Sibiu) s.a.

De asemenea, tot la sediul Muzeului Literaturii are loc lansarea vol. II „Din scrierile uitate ale Aidei Vrioni. Opere dramatice și alte scrieri literare” în prezența scriitorului Ioan Cristescu – directorul MNLR, a editoarei Monica Negru – de la Arhivele Naționale (Aida Vrioni, 1886 – 1954, pe numele adevărat Maria Mateescu fiind prima femeie de profesie jurnalist).

(*) Un asemenea Mecena a fost brăileanul Anastase Simu care a dorit să lase Brăilei impresionanta sa colecție de artă și până la urmă aceasta a devenit motivul pentru care a ridicat, în capitală, Muzeul Simu (1910 – 1960, care din păcate nu mai există). O parte din această colecție se află astăzi la Muzeul Național de Artă al României, iar o altă parte din colecția Simu se regăsește la Pinacoteca București. Colecția cuprindea circa 1.200 de piese din toate genurile artistice: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă.

Anastase Simu (25 mart 1854, Brăila – 28 febr 1935, București) a fost doctor în științe politice și administrative, colecționar de artă, senator s.a. A fost, între altele, și secretar la Legația României la Berlin, dar și membru de onoare (din 1933) al Academiei Române.

Foto 1: cartea lansată astăzi; foto 2: Aida Vrioni – din Arhivele Naționale; foto 3: Muzeul Simu

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

La Inspectoratul de Jandarmi, avansați în grad

*După salvarea fetiței din Corbeni *Cei trei jandarmi salvatori sunt Cătălin Lipan, Iulian Dima, Valentin Piroșcă

Scurta poveste: „28 octombrie 2022, în satul brăilean Corbeni. Fetiță de 5 ani dispărută de-acasă și găsită – după o căutare sistematică (câteva ore) – de o echipă formată din trei jandarmi și un polițist, la o fermă de la marginea satului” (detalii în articol la https://brailachirei.wordpress.com/2022/10/29/copil-brailean-disparut-de-acasa-descoperit-de-jandarmi/). Cei trei subofițeri de la Inspectoratul de Jandarmeri Județean (IJJ) Brăila, respectiv plutonier Cătălin Lipan, sergent major Iulian Dima, plutonier Valentin Piroșcă care au găsit fetița au fost avansați în grad „în mod excepțional” conform legii, o premieră pentru IJJ local. Unul dintre ei se afla în timpul liber la momentul acțiunii.

Jandarmii în cauză au fost invitați (în foto, de la stânga, în ordinea de mai sus) și la o conferință de presă – astăzi, 31 octombrie 2022, desfășurată la sediul Jandarmeriei brăilene în prezența col. Iulian Albăceanu – inspector șef IJJ Brăila, a prim-adjunctului col. Nicolae Gabriel Paraschiv (care a dat citire ordinului de avansare) și a purtătorului de cuvânt Andreea Iconaru – reprezentanta Compartimentului de presă al IJJ.

.

cei trei jandarmi salvatori și șefii lor

Video cu momentul în care col. Albăceanu anunță avansările, iar col. Paraschiv citește ordinul de avansare:

Câte ceva din povestea găsirii copilei, în relatarea celor trei proaspăt avansați (pe merit! Bravos!); video:

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine