Podul Mare din parcul Cișmigiu, reabilitat

*Se fac ultimele retușuri, anunță primarul general Nicușor Dan

Cișmigiu este un parc foarte îndrăgit, și cunoscut, al capitalei României. Astfel că anunțul lui Nicușor Dan – primarul general al municipiului București – referitor la finalizarea lucrărilor de reabilitare la Podul Mare, adevărat simbol al parcului dar și monument istoric, a stârnit emoții pozitive atât bucureștenilor dar și altor oameni îndrăgostiți de capitală (da! Există destui care fac abstracție de smintelile comunismului și continuă să iubească Bucureștiul – cu încă multe zone păstrătoare de comori arhitecturale și istorii fabuloase).

Nicușor Dan: „Lucrările de consolidare și renovare a Podului Mare, construit în urmă cu peste o sută de ani (în perioada 1913- 1914), au fost finalizate, iar Trustul de Clădiri Metropolitane face în prezent ultimele finisaje, astfel încât să putem demara procedura de recepție la finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp. Podul nu a fost niciodată reabilitat, fiind făcute doar mici reparații. Din cauza degradării, acesta reprezenta un real pericol pentru vizitatori. De aceea, erau extrem de importante reparațiile capitale care să asigure stabilitatea și siguranța construcției”.

31 martie 2023

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine & Armanda Filipine

Consiliul Județean Brăila, ședința lunii martie 2023

*Rectificări bugetare și alte detalii legate de plăți, câteva rapoarte de activitate ale anului trecut

Membrii Consiliului Județean (CJ) Brăila s-au reunit în plen, în 30 martie 2023, la ședința ordinară aferentă lunii in curs. Pe ordinea de zi au fost următoarele subiecte:

1). Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept, inainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier județean pentru Bordea Daniela și declararea «vacant» a locului; 2). Proiect de hotărâre privind aprobarea “Programului pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes județean pentru anul in curs”; 3). Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii CJ Brăila nr. 256/ 31 oct 2022 privind aprobarea organigramei și statului de funcții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila; 4). Proiect de hotărâre privind aprobarea listei cu documentele de interes public și a listei categoriilor de documente create şi/ sau gestionate de CJ Brăila (informaţii de interes public); 5). Proiect de hotărâre privind aprobarea achitării cotizației de membru al Asociației Grupul Local pentru Promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescărești a județului Brăila pentru anul curent; 6). Proiect de hotărâre privind exprimarea acordului CJ Braila pentru realizarea lucrărilor bransament de apă, rețea exterioară de canalizare, alimentare gaz, alimentare energie electrică și alte utilități necesare punerii în funcțiune a Centrului Oncologic de Radioterapie și Medicină Nucleară, lucrări operate de SC MNT Healthcare Europe SRL pe terenul proprietate publica a judetului Brăila, situat în municipiul Brăila, Șos. Buzăului nr. 2, exterior imobilului concesionat; 7). Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii CJ nr. 275/ 18 nov 2020 privind stabilirea normativelor proprii de consum lunar de carburanți pentru autovehiculele aflate în dotarea aparatului de specialitate al CJ Brăila, instituților publice subordonate și a unor organe de specialitate ale administrației publice; 8). Proiect de hotărâre privind aprobarea de acte adiționale la contractele de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competenţă a Unității Administrativ-Teritoriale județul Brăila, încheiate la data de 2.02.2023 și la data de 1 martie anul curent; 9). Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al județului Brăila, a 886 arbori aparținând plantațiilor rutiere de pe aliniamentul unor drumuri județene, în vederea valorificarii prin vânzare organizată prin licitație publică cu strigare, cu preselecție;

10). Proiect de hotărâre privind aprobarea listei solicitanților care au acces la locuințele destinate închirierii pentru tineri specialiști din domeniul sănătății, a listei de priorități în soluționarea cererilor de locuințe construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) și a listei de repartiție, etapa IX; 11). Proiect de hotărâre privind aprobarea modificarii Hotărârii CJ Brăila nr.17/ 2019 privind „aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei Sociale pentru analiza solicitărilor și repartizarea locuințelor construite de ANL în municipiul Braila, Șos. Buzăului nr.15 A, destinate închirierii pentru tineri specialiști din domeniul sănătății”;12). Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii constructiilor corp C19, C20 și C22, situate în imobilul din municipiul Brăila, str. Pietății nr. 1, din domeniul privat al județului Brăila în domeniul public al județului Brăila; 13). Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii protocolului de cooperare intre CJ Brăila și Inspectoratul Școlar Județean Brăila în vederea organizării etapei naționale la handbal fete liceu din Olimpiada națională a sportului școlar; 14). Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii protocolului de cooperare dintre CJ Brăila și Federația Română de Karate Tradițional în vederea organizării finalei Campionatului național de karate tradițional pentru cadeți, juniori, tineret și seniori; 15). Proiect de hotărâre privind aprobarea conturilor anuale de execuție a bugetului local al județului Braila, a bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral/ parțial din venituri proprii și a situațiilor financiare anuale la data de 31.12.2022; 16). Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al județului Brăila pe anul 2023 și estimarile pe anii 2024-2026 și a Programului de investiții publice pe anul 2023 și estimarile pe anii 2024-2026; 17). Raportul președintelui CJ Brăila – Francisk Iulian Chiriac – privind modul de îndeplinire a atribuțiilor proprii și a hotărârilor CJ Brăila în cursul anului trecut; 18). Raport de activitate al lui Ionel Epureanu – vicepreședinte CJ – pentru perioada anului trecut; 19 – 21). Rapoarte de activitate ale consilierilor județeni Fănel Burtea, Laura Oana Geru și Marian Ghiorghiu pentru anul trecut; 22). Alte probleme.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine & Armanda Filipine

Pregătiri pentru Olimpiada națională de Arta actorului

*Este găzduită de orașul Brăila, în perioada 3 – 6 aprilie 2023

Brăila (orașul natal al actorilir Maria Filotti, Ștefan Mihăilescu-Brăila s a.) va găzdui, în perioada 3 – 6 aprilie 2023, lucrările Olimpiadei naționale de Arta actorului. Bineînțeles că principalul organizator local este Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, prof. dr. Gheorghe Antonescu director, care pregătește toate detaliile. Spre exemplu, elevii clasei a XI-a B, grupa de ceramică împreună cu profesorul artist ceramist Lucian Constantin lucrează obiecte simbolice (foto) care vor fi oferite participanților la olimpiadă.

Le dorim și noi succes în desfășurarea competiției și experiențe minunate, de neuitat, participanților.

Nota red. Așa cum am prezentat în articol la https://brailachirei.wordpress.com/2023/03/27/spectacol-al-liceului-de-arte-hariclea-darclee-la-tmf/ (de la prima vizionare în 27 martie 2027 – imagini în album la https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10223846989149720&id=1445089699), una dintre trupele din concursul național/ olimpiada care urmează este a liceului brăilean, cu elevi din clasele a X-a și a XII-a pregătiți de prof. Nicoleta Brânzia, cu spectacolul „Anne Frank”

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine & Armanda Filipine

Plăcinta dobrogeană, aprobare de indicație geografică protejată

*Comisia Europeană va adăuga produsul de patiserie listei cu celelalte 1.621 IGP românești

La Comisia Europeană a fost aprobată în 30 martie 2023, o nouă indicație geografică protejată (IGP) pentru România, aceasta fiind pentru produsul de patiserie „Plăcintă dobrogeană” care, așa cum îi spune numele, este o rețetă specifică de Dobrogea. Se prepară cu foi de aluat care se umplu cu amestec de brânză telemea sărată, caș și ouă. Foile umplute se rulează, se încrețesc și se aranjează în formă de spirală în tăvi rotunde. Inițial, aluatul se întinde în foi foarte subțiri și se usucă până când foile devin translucide, puțin lucioase, dar rămân elastice, caracteristici pe care gospodinele din regiunea le cunosc și respectă. „Caracterul specific al produsului <Plăcintă dobrogeană> se datorează modului de preparare și îndemânării transmise de la o generație la alta de locuitorii din Dobrogea. Reputația produsului se datorează dovezilor istorice privind vechimea și notorietatea sa, transmise prin izvoare orale culese și transcrise în reviste și în cărți în vederea păstrării în timp pentru generațiile viitoare”, au scris în dosarul de candidatură propunătorii.

Nouă denumire va fi adăugată în lista celor 1.621 produse deja cu IGP acceptat pentru România. Lista completă este disponibilă în baza de date europeană eAmbrosia. Acceptarea acestui dosar este încă un succes al sectorului alimentar, certificând calitatea ingredientelor (așa cum fac și alte sisteme de garantare a calității) și a produsului. De asemenea, certificarea protejează și producătorul (împotriva competitorilor care ar putea falsifica produsul, îi garantează reputația etc).

** Indicație geografică protejată (IGP) poate fi numele unei regiuni, unui loc specific sau al unei tari, utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar.Produsul trebuie să fie: originar din aceasta regiune, loc specific sau țară; să posede o calitate specifică, reputație sau alte caracteristici atribuite originii geografice; materiile prime folosite pot să provină și din afara ariei geografice definite; anumite operații ale procesului de productie cum ar fi ambalarea, congelarea, depozitarea s.a. pot avea loc în afara ariei geografice definite.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine & Armanda Filipine

„Timpul nu moare”, susține Margareta Pâslaru cu noul album

*Toate încasările vor merge către proiectul „Ambulanța pentru monumente

Margareta Pâslaru a lansat, în 28 martie 2023, un nou album intitulat “Timpul nu moare” care conține și câteva piese noi.

Cu acest album artista Margareta Paslaru – interpretă, compozitoare, actriță – este serbată la împlinirea a 65 ani de carieră muzicală, dar susţine şi o cauză nobilă pentru că toate încasările din vânzări şi drepturile de autor sunt pentru Ambulanţa Monumentelor (http://ambulanta-pentru-monumente.ro/) – un proiect care sprijină patrimoniul imobil din România și care aparține organizaţiei „Monumentum”. De altfel este binecunoscută implicarea artistei în mai multe proiecte caritabile, unele pe care le-a inițiat personal.

foto 1: coperta albumului nou; foto 2 de Luciana Gingarasu (de la lansare): Margareta Pâslaru

Armanda Filipine & Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

UNArte, atelier mobil de pictură la Brăila

*Studenți pentru viitori studenți, sigur pentru toți iubitorii artelor plastice, în eveniment derulat în parteneriat cu Liceul de Arte „Darclée” la Biblioteca Județeană * Program de vizitare in 30 martie 2023, de la 11.00 la 14.00 și, vernisaj, la ora 17.00

Un grup de studenți de Universitatea de Arte (UNArte) București expune la Brăila într-un proiect prin care inițiatorii și-au propus să reconecteze studenții cu locurile/ comunitățile de proveniență. Vor fi prezentate 26 de povești scrise, explorate vizual prin desen și pictură de Silviu Arap, Sedida Bogomaz, Adriana Georgescu, Sara Muste, Ioana Popescu, Ricarda Radu, Andreea Răducu, Rareș Răileanu, Filip Stroe, Paula Suiugan, Andrei Urse, Iara Van Kline, Mihaela Velea (ea este absolventa Liceului de Arte „Darclee”) – grupa „Atelier 21”, studenți anul II, departament Pictură din Facultatea de Arte Plastice. Bineînțeles că manifestarea are loc în parteneriat cu Liceul de Arte „Hariclea Darclée” ( Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, Braila ). Dar expunerea va fi la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” pentru accesul facil și a altor doritori/ iubitori de arte plastice din alte școli – posibil (de ce nu?) viitori studenți la UNArte.

Program de vizitare: 30 martie de la 11.00 la 14.00 și, vernisaj/ finisaj, de la ora 17.00. Profesorul pictor Marian I. Dobre de la UNArte este îndrumătorul și responsabilul de proiect.

Foto ilustrativă cu studenți, via UNArte

Armanda Filipine & Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Cadouri în biblioteca Școlii Surdila Greci

*Cărți primite de la Fundația Rădăcini Grup prin proiectul „Bibliotecă pentru școala mea”

Prof. Olguța Iulia Vuțino – directorul Școlii Gimnaziale Surdila Greci ( Scoala Gimnaziala Surdila Greci ) – anunță bucuria elevilor din ciclul gimnazial care au primit „coletul cu VISE” de la Fundaţia Rădăcini Grup – cu alte cuvinte… cărți. Acțiunea face parte din proiectul „Bibliotecă pentru școala mea” derulat de organizația neguvernamentala care funcționează în compania cu același nume.

„Mulțumim pentru ca ne-ați implicat în acest proiect. Călăuza elevilor pe acest drum minunat prin tărâmul lecturii va fi profesoara de limba română Corina Ioniță. Mult succes! Suntem noi puțini (una din cele mai mici școli din județul Brăila), dar avem oameni cu suflet mare! Și elevi minunati ! O să vă dovedim”, spune directoarea in mesajul către cei care au dăruit cărți (nota red. Depunem mărturie că e așa! Ex. Întâlnirea noastră în care le-am spus povești –https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02hjmwJF3vSRGwwHZr8e2BCo3bBdct9bzc13YdYxabZXsN6iRdZAhUsxpVKfJy1fasl&id=1445089699)

De asemenea, Olguța Vuțino nu uită să menționeze implicarea Cristinei Marina – fosta profesoară de limba română a școlii, dar și profesoarei Giorgiana Ioan de la Școala Gimnazială Romanu, pentru același gest.

Armanda Filipine & Armanda Filipine & Revista Braila Chirei

La Făgăraș, prima fabrică de procesare a deșeurilor industriale în România

*Este o investiție a ROMCIM din CRH Company

Fabrica Sapphire din Făgăraș, județ Brașov, o investiție a ROMCIM din CRH (Cement Roadstone Holdings) Company a fost inaugurată în 26 martie 2023. „ROMCIM și Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Franceză în România (CCIFER) semnează o poveste de succes, încă de pe vremea când ROMCIM era companie cu capital francez. Ne bucurăm să o sprijinim și să fim în serviciul comunității noastre de afaceri franco-române, extinsă în prezent la 550 companii. Platforma Sapphire de colectare și procesare a deșeurilor este un veritabil study case de succes pentru România, despre cum pot fi gestionate deșeurile industriale”, a declarat Adriana Record – director executiv Camerei de comerț franceze.

Ministrul Tánczos Barna de la Ministerul Mediului a vizitat și el prima fabrică din țară care produce combustibil solid recuperat din Făgăraș: „Industria materialelor de construcție joacă un rol extrem de important în economia circulară: trebuie să generăm beneficii economice din cantitatea de deșeuri produsă. România este pe drumul cel bun: mulți producători de materiale de construcție încep să folosească tehnologii noi, prietenoase cu mediul și să regândească lanțul valoric și procesele construcțiilor, acordând prioritate procedurilor de operare durabile”.

** Fabrica Sapphire răspunde unei cerințe de mare actualitate – managementul eficient al deșeurilor nereciclabile. Noua investiție a grupului CRH are o capacitate de procesare a 50.000 tone de deșeuri industriale pe an (poate fi mărită dacă e necesar). Se respectă standardele tehnice și de mediu, deșeurile fiind transformate în combustibili alternativi pentru fabricile de ciment. Fabrica din Făgăraș poate procesa mai multe tipuri de deșeuri industriale: textile, plastic, hârtie și carton nereciclabile rezultate din procesele de producție etc.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine & Armanda Filipine

Deputat Alexandru Popa: povestea reabilitării clădirii administrației brăilene din piața Independenței spune multe…

*Deputat liberal Alexandru Popa: povestea reabilitării clădirii administrației brăilene din piața Independenței spune multe… *Întârzierea în acțiuni a Consiliului Județean este prezentată de liderul PNL Brăila cu ton critic și ironic la adresa președintelui Chiriac de la CJ; dar situația nu este deloc roz pentru bugetul județului

Deputatul Alexandru Popa – preşedinte PNL Brăila – transmite un punct de vedere referitor la povestea reabilitării clădirii administrației publice locale brăilene din care rezultă că acțiunile de la nivelul de Consiliului Județean (CJ) Brăila nu sunt nici pe departe așa cum se laudă conducerea CJ:

Știți care-i culmea reabilitării pe fonduri europene a unei clădiri a administrației publice? Să semnezi contractul de finanțare, să eliberezi încăperile, să scoți tot ce se putea scoate, să demontezi tot ce se putea demonta, să lași spațiile goale, ca să intre muncitorii și să înceapă treaba, după care să constați că ai două variante: fie plătești din bugetul propriu cea mai mare parte a lucrărilor, fie nu se mai face nicio lucrare, te muți înapoi în vechile birouri și montezi ceea ce ai demontat cu câteva luni înainte, fiindcă ai ratat finanțarea europeană cu care te lăudai.Această <performanță> în accesarea fondurilor europene îi aparține președintelui președinților, Francisk Iulian Chiriac, cel mai tare PSD-ist din Brăila, care se tot laudă pe rețele de socializare că el face și alții doar vorbesc. Da, el face: o face de oaie„.

„Numai el știe cum îi iese atât de bine ceea ce face, fiindcă după cum zic unii colegi de-ai săi, primari PSD, pentru Chiriac toți sunt proști și incapabili, numai el e deștept și capabil.Marele proiect de reabilitare a Palatului Administrativ, cu care se laudă Chiriac de câțiva ani, s-a desfășurat așa: în mai 2020 Chiriac anunța printr-o postare pe Facebook că a semnat contractul pentru reabilitarea și modernizarea clădirii administrative cu o valoare de 3,8 milioane euro. S-a și pozat când a semnat, ca să se vadă clar al cui e meritul pentru reabilitarea clădirii. După care a luat o mică pauză.În aprilie 2022 Chiriac ne spunea că este de așteptat ca în luna mai instituția pe care o conduce, împreună cu Primăria, să se mute, ca să poată începe lucrările. A urmat o altă pauză.În toamna anului 2022 birourile Consiliului Județean de la etajul unu s-au mutat în Casa Tineretului, iar Primăria Brăila a cumpărat cu peste 4 milioane lei o clădire în care să se mute. Apoi luni la rând în încăperile goale din clădirea administrației nu s-a întâmplat nimic. Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese: acum aflăm că lucrările la Palatul Administrativ ar trebui să fie terminate până la sfârșitul lunii decembrie 2023 și dacă nu se întâmplă asta, toate lucrările care se fac după aceea trebuie plătite din bugetul Consiliului Județean Brăila. Aici domnul Chiriac are o mică problemă, având în vedere că lucrările nici n-au început. Dar fiindcă nu vrea să dea prost, nu recunoaște faptul că nu mai este timp să se reabiliteze clădirea administrației în cele câteva luni câte au mai rămas până la sfârșitul anului și speră ca firma Tancrad să facă o minune și să reabiliteze în 6-7 luni ceea ce s-a angajat prin contract să facă în doi ani. Așteptăm cu interes să vedem cum vor decurge lucrurile în acest basm în care crede președintele președinților și eventual, să vedem cu ochii noștri minunea.Și dacă Chiriac va fi decide să se înceapă lucrările, va fi interesant să vedem câți bani va plăti de la bugetul local pentru lucrările care ar fi fost eligibile, dar nu s-au putut face înainte de 31 decembrie 2023, pentru că nu a fost destul timp. Și o curiozitate personală: domnule Chiriac, o să mai aveți de acum înainte tupeul să vă mai faceți colegii și colegele primari <proști>?” – mai spune deputatul liberal.

foto: clădirea administrativă brăileană (care apare cu denumirea Palatul Administrativ … dar această titulatură este improprie și neavenită. Cine vede Palatul Agriculturii de peste stradă va înțelege de ce…)

Revista Braila Chirei 

Avertizări meteo. Vânt puternic, lapoviță, ninsoare

*Un cod portocaliu și un cod roșu sunt valabile în 28 martie 2023

Rămân în vigoare câteva avertizări meteo transmise de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) referitoare la fenomene pe care le întâlnim mai rar în acest anotimp: vânt foarte puternic, lapoviță, ninsoare. Astfel, ANM informează că până în 29 martie, ora 21.00, ne vom confrunta cu intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, răcire accentuată – îngheț la sol și brumă. Precipitațiile vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi ploi, dar și precipitații mixte (măzăriche, lapoviță și ninsoare), iar la munte vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/ mp. Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile cu viteze în general de 45-65 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla tare. Marți și miercuri vremea devine rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă sau îngheț la sol.

Un COD GALBEN este valabil până în 28 martie, ora 23.00. Fenomene – intensificări ale vântului. În cea mai mare parte țării, vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50-65 km/ h și izolat peste 70-75 km/ h.

O avertizate COD PORTOCALIU este valabilă până în 28 martie, ora 23.00. Fenomene – intensificări susținute ale vântului, viscol puternic. În Carpații Meridionali și de Curbură și în Munții Apuseni, la altitudini mai mari de 1.500 m, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de 120-140 km/ h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută.

O avertizare COD ROȘU este valabilă în 28 martie, până la ora 14. Fenomene – intensificări puternice ale vântului la altitudini de peste 1.800 m în Carpații Meridionali cu rafale ce depășesc 140 km/h.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine & Armanda Filipine