De Izvorul Tămăduirii, pelerinaj la Biserica Greacă „Buna vestire”din Brăila

*Vineri, 21 aprilie 2017, are loc Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a apei; jandarmii asigură paza şi ordinea, având în dispozitiv lucrători şi de la IPJ, ISU, SAJ, Poliţia locală    

Biserica Greacă „Buna Vestire” din Brăila

Vineri, 21 aprilie 2017, în Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un mare praznic ce datează din a doua jumatate a primului mileniu creştin. În toate bisericile şi mănăstirile, după Sfânta Liturghie se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei (aghiasma mică). La Brăila, Biserica Greacă „Buna vestire” are ca hram şi Izvorul Tamaduirii – în timpul lucrului la sfântul lăcaş, sub altar a apărut un izvor (în anul 1863) despre care se spune că are puteri vindecătoare. De atunci, biserica – ridicată cu bani oferiţi de câţiva greci cu dare de mână care locuiau în Brăila – are are trei Sfinte Mese: una centrală, in cinstea Bunei Vestiri, alta în sud, în cinstea Sfântul Nicolae – protectorul marinarilor, şi alta în nord, în cinstea Sfântului Gherasim de Kefalonia. Sub paraclisul Sfântului Gherasim este un izvorul făcător de minuni. În fiecare an, slujba agheasmei este săvârşită cu mare cucernicie de arhiepiscopul Dunării de Jos şi aici se adună mulţime de pelerini din toată ţara şi nu numai, ca să primească apa sfinţită.

      „La sărbătoarea de astăzi mergem cu gândul şi cu inima mai ales spre Maica Domnului, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin naşterea Mântuitorului„, îndeamnă învăţătorii credinţei.  

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila asigura ordinea şi siguranţa publică la Biserica „Buna Vestire” Greacă din municipiul Brăila, cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. „În vederea prevenirii oricăror situaţii neplăcute pentru credincioşi, patrule de ordine publică ale Jandarmeriei Brăila se vor afla începând de astăzi la acest lăcaş de cult, urmând ca în zilele următoare jandarmii să fie prezenţi şi pe căile de acces către acesta. Având în vedere numărul mare de credincioşi care participă la această manifestare religioasă, aproximativ 80 de jandarmi vor asigura ordinea şi siguranţa publică şi vor monitoriza buna desfăşurare a acestei sărbători. În dispozitivul Jandarmeriei Brăila, la această misiune se află şi lucrători de la Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Brăila, Poliţia Locală, Inspectoratul Situaţiilor de Urgenţă (ISU) Brăila şi Serviciul de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Brăila. 

in Biserica Greacă

 Pentru evitarea oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, jandarmii brăileni recomandă cetăţenilor

jandarmi

 să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale,  iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale să solicite ajutorul jandarmilor aflaţi în proximitate”, se arată în comunicatul transmis de Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al IJJ Brăila.

Anunțuri

Zilele Scolii, editia 2015, la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Braila

*Evenimente in perioada 18 – 22 mai 

În perioada 18 mai – 22 mai  2015, la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din municipiul Brăila au fost momente de mare bucurie, deoarece s-au serbat Zilele scolii, respectiv s-au sărbătorit . În această perioadă, elevii au participat la multe activități educative coordonate de profesorii lor. DSCN7572

Joi, 21 mai 2015, cu ocazia sărbătorii ocrotitorilor şi patronilor spirituali – Sfânții Imparati Constantin Elena – ziua a început sub genericul „Zodia amintirilor” când profesorii s-au putut revedea cu foștii absolvenți (foto dreapta sus). Activitatea s-a desfasurat în sala de conferințe a colegiului si a fost prezidata de profesoarele Laura Vasiliu – director general al liceului – si de Teodora Ilie – fost director general al liceului, actual director adjunct. Mai multe foto in album la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.924501504309106.1073742167.196618800430717&type=3 pe pagina Facebook a revistei de cultura si informatie Braila Chirei.

DSCN7907       Intalnirea a fost urmată de serbarea propriu-zisă și de festivitatea absolvenților claselor a XII-a, ambele organizate în aer liber, pe scena amfiteatrului din curtea școlii. Activitatea a fost deschisă de directorul colegiului – prof. Vasiliu Laura, care a felicitat elevii pentru implicarea lor pe tot parcursul anului școlar în diferite activități educative: concursul „Grafică inginerească cu AUTO-CAD”, la „Crosul Tineretului”, la olimpiada națională a sportului școlar, la olimpiadele tehnice de construcții și lucrări publice, textile-pielărie. În acest sens au fost premiați )si prin amabilitatea profesoarei Teodora Turcoianu avem si numele lor), cu diplome și cadouri din partea școlii, elevii: Neagu Cătălin (a obtinut locul I), Milea Nicolae (locul II), Simion Ionel (locul III), Stoian Iulian (mențiune) – la „Grafică inginerească AUTO-CAD”, Stamate Dumitrel (participant faza națională la Olimpiada de construcții și lucrări publice), Grigore Luminița (participant faza națională la Olimpiada de textile-pielărie), Niță Alexandru (locul I la Crosul Tineretului); Șerbu Ionut Adrian, Aababei George Catalin, Iordache Marian, Nita Gabriel Alexandru, Baisan Mihaita Viorel, Babatie Mircea, Vlaicu Dorinel, Moroianu Marius, Stoian Mihai Stefan, Radu Marius Valentin (Olimpiada națională a sportului școlar – faza zonală), Dragu Mihaela, Gradisteanu Delia, Ivan Cristina, Paun Cristina, Livia Papuc,  Mihaela Stoica, Alexandra Catalina, Coceas Cosmina Mariana, Gradisteanu Ionela, Coceas Vasilica Ionela, Zlotariu Alexandra (Olimpiada națională a sportului școlar – faza zonală), Zlotariu alexandra, Dragu Mihaela,  Paun Cristina, Papuc Mihaela, Burlacu Geanina, Stoica Alexandra Catalina, Puia Roxana Andreea, Gradisteanu Ionela, Neacsu Aurelia, Gradisteanu Delia, Costin Corina, Pasare Ana Maria Cristina (Olimpiada națională a sportului școlar – faza zonală). Pentru acest eveniment, scena şcolii a fost amenajată cu un decor special, iar cativa elevi ai şcolii s-au pregătit cu pasiune şi au susţinut în faţa celor prezenţi – colegi, profesori, parinti, invitati – un program artistic: Raru Victor a cântat la fluier, Bercaru Ana Maria a interpretat cântece cunoscute, iar mai mulți elevi au cântat Imnul scolii. La final, elevii claselor a XII-a, îmbrăcați în robe, au urcat pe scenă emoționați alături de diriginții lor pentru a rosti cuvinte frumoase de rămas bun.