„Doi pe un balansoar”, spectacol nou la Brăila

*La Teatrul „Maria Filotti”, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză şi scenografia Adrianei Grand * Avanpremiera în 7 mai 2019

O perioadă prolifică pentru Teatrul „Maria Filotti” din Brăila şi publicul său. Lucrate aproape simultan, două premiere văd luminile rampei: „True West” de Sam Shepard (https://brailachirei.wordpress.com/2019/04/28/true-west-o-noua-premiera-marca-vlad-cristache-la-braila/) şi „Doi pe un balansoar”

William Gibson

(publicul brăilean a mai vizionat spectacolul, demult…).  Ultima provocare este un spectacol în direcţia de scenă a binecunoscutului Victor Ioan Frunză, cu scenografia semnată Adriana Grand – artist plastic şi scenograf, cu doi actori apreciaţi de iubitorii Thaliei – Corina Moise şi Alin Florea (din echipa TMF) şi care va putea fi vizionat la sala Studio „Bujor Macrin”. Foto, preluare de pe Wikipedia, cu scriitorul americano-canadian William Gibson născut în 17 martie 1948, autorul textului-scenariu.

Avanpremiera spectacolului „Doi pe un balansoar” este programată marţi – 7 mai 2019, de la ora 19.00. Invitaţia managerului Lucian Sabados exte suficient de explicită: „O poveste de iubire – în distribuţie fiind doi redutabili actori, Corina Moise şi Alin Florea, care oferă, ca de fiecare dată, o demonstrație teatrală de mare intensitate , emoție și performanță actoricească – o complicată relație de dragoste dintre un avocat și o dansatoare, într-un New York imposibil. O femeie care atrage ca un magnet bărbați nepotriviți, escroci sentimentali, cinici, victima perfectă, cea care rămâne deobicei singură, nefericită, fără de noroc și care într-o zi cunoaște un bărbat, primul din viața ei, care nu vrea să profite de ea, cel care o transformă dintr-o persoană singuratică, plină de complexe, într-o femeie mândră de frumusețea ei. Însă acea zi minunată trece, dispare, odată cu cel care o iubise cu adevărat. <Doi pe un balansoar>, prin premiera sa new-yorkeză din 1957 a reprezentat debutul propriu-zis al autorului în teatru. După 1957 piesa face o strălucită carieră internațională. Roluri memorabile au fost create pe scenă, cel feminin de Anne Bancroft, Shirley MacLaine, Annie Girardeau, cel masculin de Robert Mitchum, Peter French, Henri Fonda, Jean Marais, Marcello Mastroiani de-a lungul anilor, în montări de excepție precum cele ale lui Peter Brook, Luchino Visconti, Miklos Gabor ș.a. La noi în ţară, istoria spectacologiei românesti evidenţiază ca memorabil spectacolul Teatrului Mic din Bucuresti, de la începutul anilor 1970, cu o lectură exemplara a marelui regizor Radu Penciulescu, avându-i în distribuţie pe nimeni altţi decât Leopoldina Bălănuţă şi Victor Rebengiuc. Acum valorosul nostru coleg, Victor Ioan Frunză ne (şi va) propune o lectură proprie, rodul unei experienţe de teatru şi de viaţă cu totul deosebite. Consider un adevărat privilegiu darul colegului nostru, al minunatei scenografe şi al colegilor actori. Şi o şansă pentru o Brăilă culturală de a promova texte, autori şi realizatori de o valoare incontestabilă. Numai cu un program repertorial valoros si stimulativ poti” provoca” trupa si publicul, prin marea performanta! Acest mare eveniment teatral, chiar dacă este programat intr-o zi de marţi se cuvine a fi onorat de publicul brăilean, asa cum îl ştim noi, cei de pe scenă, un public entuziast, exigent, mândru, care ştie să îşi preţuiască valorile şi să le sprijine prin prezenţa sa„.

Final de stagiune la „Maria Filotti”; avanpremieră „Regele gol”

*Spectacolul după piesa lui Evgheni Şvarţ, regia Lucian Sabados, are loc sâmbătă, 23 iunie 2018, la ora 18.30 

 

Teatrul „Maria Filotti” se pregăteşte de vacanţă, dar înainte încheie stagiunea în forţă – cu o avanpremieră care ne va pune pe gânduri (n.aut. Aşa cum trebuie să facă mereu TEATRUL pentru spectatorul şi Omul adevărat). Astfel, teatrologul Lucian Sabados – managerul dramaticului brăilean – ne propune în calitate de regizor spectacolul „Regele gol” de Evgheni Şvarţ, un spectacol dedicat aniversării celor 650 ani de atestare documentară a Brăilei şi Centenarului Marii Uniri. 

Publicul se va întâlni cu povestea – care are la bază „Hainele cele noi ale împăratului” al celebrului Hans Christian Andersen – în noua variantă scenică sâmbătă, 23 iunie 2018, de la ora 18.30 în sala mare.

N. aut. (Armanda Filipine, revista de cultură şi inormaţie Braila Chirei) Generaţii de copii au aflat întâmplările prin care trece împăratul care se lăsa minţit de curtenii săi, la fel şi generaţii întregi de părinţi – deci, adulţi. Asta nu înseamnă că am învăţat cu toţii ceva… pentru că mereu este un „împărat (adult în funcţie înaltă”) care se lasă minţit ori îi place să fie minţit, ori pur şi simplu iubeşte atât de mult poziţia sa mult peste cea a omului de rând încât ajunge să traiască mereu… gol şi să nu-i mai pese. Piesa, aidoma poveştii lui Andersen, este o parabolă filosofică pe care nu trebuie s-o trecem cu vederea dacă ne pasă de sănătatea morală a vieţii noastre, particulare şi sociale.  Este o lecţie binevenită la început de vacaanţă – vorba vine… mintea noastră nu ia vacanţă niciodată, aşa că avem la ce medita în umrătoarea perioadă!

Lucian Sabados: „Preluând motivul central din basmul lui Hans Christian Andersen, <Hainele cele noi ale împăratului>, piesa <Regele gol> a lui Evgheni Şvarţ tratează în parabole probleme grave cu care se confruntă lumea contemporană, în speţă aspecte ale unui sistem totalitar de care Europa actuală nu duce lipsă, din nefericire. Andersen a scris acest basm, care, prin mesaj, este destinat mai mult adulţilor, decât copiilor. Este o ilustrare vie a infatuării fără limite, a slugărniciei, a ignoranţei şi a conformismului de turmă, toate aceste defecte umane devenind surse de inspiraţie şi, mai târziu, mijloace de speculaţie pentru escroci. Scrisă în 1934, în plină ascensiune fascistă, piesa lasă să se ghicească multe în spatele replicilor rostite pe scenă, devenind o vehementă satiră la adresa dictaturii în general, şi un apel la sinceritate, frumuseţe morală şi dreptate„.

      Regia artistică și ilustrația muzicală – Lucian Sabados; decorul – Gheorghe Mosorescu; costume – Elena Gheorghe; muzica originală şi orchestrație – Cornel Cristei; coregrafia – Gelu şi Dana Baciu; concept video şi proiecții – Ştefan Cudălbeanu.
Distribuţia: Christian – Adrian Ştefan, Heinrich – Nicholas Caţianis, Prim ministrul – Zane Jarcu, Prinţesa – Narcisa Novac, Regele gol – Lucian Pînzaru, Guvernanta, Poetul curţii – Cătălina Nedelea, Ministrul sentimentelor intime – Elena Andron, Ducesa, Bucătarul, Învăţatul – Flori Popa, Contesa,, Şambelanul, Lustragiul – Silvia Tariq, Regele tată – Dan Moldoveanu, Baroneasa, Croitorul – Cătălina Nedelea/ Wanessa Radu, Primarul, Valetul, voce roboțel – Alex Iordache.

Nou spectacol de teatru brăilean: „Acasă la tata”

* Scenariul Mimi Branescu, regia Radu Nichifor * Avapremiera si premiera in 30 si 31 mai 2015, la Teatrul „Maria Filotti”, sala Studio

Acasa la tata 1           Ultima premieră a stagiunii 2014 – 2015 la dramaticul brăilean isi asteaptă publicul la avanpremiera de sâmbătă, 30 mai 2015 – ora 18.00, la sala Studio si duminică, 31 mai 2015, de la ora 18.00.

Astfel, prietenii Teatrului „Maria Filotti’ (TMF) iubitori ai Thaliei sunt asteptati la spectacolul „Acasă la tata” de Mimi Brănescu, în regia lui Radu Nichifor şi scenografia Soranei Ţopa. Coloana sonoră – Cornel Cristei, compozitor.”O poveste în care dragostea interacţionează cu mediul social, de multe ori ostil, senilizat, însă întotdeauna amuzant, încărcat de situaţii şi momente comice. Fiecare dintre cele şapte personaje are propria poveste de viaţă, pretext pentru veritabile recitaluri actoriceşti„, subliniaza in invitatie Lucian Sabados – managerul TMF.  Acasa la tata 2

               „Acasă la tata”, o comedie explozivă, rafinată, plină de ritm şi de situaţii amuzante, un spectacol în care joacă actorii Corina Borş, Adrian Ştefan, Alexandru Marin, Monica Zugravu, Narcisa Novac şi Dan Moldoveanu, alături de Lucian Pânzaru de la Teatrul „Fani Tardini” din Galaţi, colaborator fidel al teatrului nostru. Din distribuţie mai fac parte Mihail Ardeleanu, Ionel Spălatu şi Ştefan Cudălbeanu. Foto de pe pagina Facebook a TMF. 

Notite de avanpremiera. ‘’Sandros’’ sau Inocenta care moare prima

* Publicul brailean, si nu numai, este asteptat la „Maria Filotti” in noua stagiune

 Teatrul contemporan nu se desparte de marile teme ale Thaliei dintotdeauna: moartea, dragostea, relatiile interumane si cele familiale in mod special, prezentarea in culorile tari de sub reflector a tipologiilor umane – de la cel al inocentului sau al mamei denaturate, la cel al copiilor cu fel si fel de defecte cum este cazul personajelor din piesa “Sandros” de Katalin Thuróczy, regizata de Sorin Militaru la Teatrul “Maria Filotti” Braila. V-am anuntat aici https://brailachirei.wordpress.com/2012/09/13/deschidere-de-stagiune-la-teatrul-maria-filotti-avanpremiera-cu-sandros/

avanpremiera, intre timp am si vizionat cele doua reprezentatii – una in care rolul mamei, Hecuba, a fost interpretat de Silvia Tariq, cealalta cu Liliana Ghita in acelasi rol. 

 Stim ca  puritatea se pastreaza in conditii deosebite si ca inocentul sufera, pierde in dauna celui puternic si corupt, dar uitam adesea ca pe lume exista si razboaie – norocul nostru este ca nu traim in Romania ca in teatrele de operatiuni, cum li se spune locurilor unde lupta in prezent soldati, in Siria, Iran, Irak, Afganistan… – si ca acolo, in zonele unde moartea este o constanta si o realitate implacabila inocenta poate fi ceva care dauneaza, ba chiar ucide.

 Ei bine, piesa lui Katalin Thuróczy ne reaminteste toate acestea cu o viziune ca sub lupa si o multitudine de detalii despre relatiile mama – copii, femeie – barbat. Astfel, Intr-o camera (beci) insalubra, ramasa prin miracol intreaga in timpul razboiului,  supravietuiesc cateva femei, trei dintre ele sunt mama si fiicele, alte doua sunt nurori si mai este Sandros – un tanar copilaros, personaj care salveaza ideile de umanitate si de inocenta, de puritate si de ideal; la fel se intampla si in cazul Casandrei, dar aici lucrurile se complica. Relatiile dintre personajele feminine sunt tensionate,unul dintre ele fiind bine conturat de autoare, si anume mama Hecuba  care este bolnava si irascibila; de altfel, patul ei domina scena Salii Studio si ea insasi ne intampina culcata, dormind, atunci cand noi, ca public, ne ocupam locurile pe cele trei laturi ale salii. Cele doua interprete alese pentru rol dau tonuri si nuante in consens cu personajul,  ambele reusind sa fie convingatoare mai ales in a juca nebunia si duritatea acestei mame care seamana izbitor cu una din mediile asiatice ori arabe, unde copiii baieti sunt doriti de familie si adulati iar fetele tratate cu raceala. De remarcat este ca Liliana Ghita ii confera personajului ceva mai multa culoare, a se vedea jocul cu umbrela, iar la Silvia Tariq am remarcat in aceasta prima reprezentatie – evident, nu e obligatoriu sa mereu asa, fiecare spectacol fiind unic si irepetabil, in fond – accente de un dramatism si de gingasie pline de emotie. 

 Coloana sonora este in armonie cu contextul dramatic, “jucariile” tematice gandite de Vlaicu Golcea, nu neaparat o melodie concreta cum a tinut sa sublinieze compozitorul Cornel Cristei dupa una din aceste prime spectacole. Astfel, ori de cate ori se aude muzica, ea accentueaza sentimentele si daca esti atent realizezi ca nu este doar un accent oarecare in scena, ci de-a dreptul un personaj ori un element cu adevarta important in spectacol – cum de altfel ar trebui sa fie mereu coloana Sonora in teatru, iar nu un simplu accesoriu cum e cel mai adesea.

 In piesa noastra, personajele feminine sunt cand nervoase, cand conduse de sentimente la fel de nocive pentru mental – apare la unele dintre ele chiar si dorinta de a o ucide pe mama, posesoarea unei mult asteptate mosteniri – in realitate, o multime de valize ingramadite sub pat si care la final se dovedesc a fi fost o himera pentru ca sunt… goale.

Nici personajul feminin din afara casei, Penthesileea, nu este unul pozitiv care sa balanseze spre echilibru contextul scriptic alocat personajelor , ci unul atipic si conflictual. Interpretata de Mihaela Trofimov cu o raceala bine dozata, soldatul-femeie caci despre el este vorba, este un Rembo feminin, cum il caracterizeaza cu propriile cuvinte tanarul Sandros. Iar la un moment dat ni se sugereaza ca intre ea si un alt personaj feminin care devine vaduva se naste o relatie amoroasa.  Scena in care ii sunt imbratisate picioarele Helenei si in care este implorata sa nu plece este aproape comica, de altfel ca la orice buna tragedie se si rade… pentru ca la fel ca in viata nu este nimic alb, nimic negru in intamplari, ci si multe combinatii “coloristice” evenimentiale.

Si nu e singurul amanunt care poate scandaliza publicul iubitor de teatru clasic si de subiecte comune, comode, fara tabu-uri. Mai apar pe langa aceste atacuri de nebunie si iubire homosexual-feminina, un avort, o bataie intre mama si una dintre fiice, explicatii destul de transparente a felului in care traieste un alt personaj caruia i se spune clar ‘tarfa’ – interpretat convingator de Emilia Mocanu. Mai sunt si destule gesturi “neortodoxe’ si cateva cuvinte tari, nu le pot reproduce aici, fiind considerate nepotrivite pentru urechile tinerilor si cu siguranta improprii uzul cotidian.

Iar cel mai dur moment din acest punct de vedere este baia obligatorie la care este supus personajul Casandra,  cand i se scot hainele, ramane goala complet si i se arunca in trei randuri apa cu galeata peste corp. Ma bucur ca nu a comentat nimeni la avanpremiera, in sensul sa se auda in sala murmure si susoteli, semn ca publicul brailean nu mai are asa multe probleme in a sesiza nuante si tonuri artistice (doar doua persoane au parasit sala inainte de final, dar ma gandesc ca poate din alte considerente). Nuditatea Casandrei nu este doar o gaselnita regizorala, ea are un rost bine definit in economia spectacolului, in definirea personajului – unul la fel de pur si sensibil, ca si Sandros, doar ca in alt fel. Casandra are viziuni, premonitii, adesea trairile ei sunt cu trimiteri concrete la perioade antice, de unde si numele eroilor din piesa. Deci, era firesc sa apara si nud, goliciunea trupului fiind o caracteristica necesara pentru a fi subliniata curatenia sufletului, inocenta si imposibilitatea de autoaparare a unui asemenea spirit in fata duritatii lumii, in fata razboiului. 

Si mai e un motiv care ma face sa punctez mai apasat personajul Casandra. Interpreta Lana Moscaliuc este, din punctul meu de vedere, foarte interesanta pe scena, reuseste sa fie veridica si sa integreze datele personajului, deloc simple, intr-o maniera proprie a carei autenticitate iti da fiori, tie, public: si cand priveste in viitor, si cand lesina convulsiv, si cand se misca hipnotic prin scena ori cand vorbeste cu aparenta de normalitate.

 De asemenea, Dorin C. Zachei in rolul Sandros are un joc credibil si bine axat pe personaj,  cand vorbeste se observa ca si-a insusit toate tehnicile actoriei de calitate astfel incat replica suna clar, articulat si armonios, dictia fiind la fel de buna ca si jocul scenic.

Repet acest lucru pentru a aminti ca in general, acesta este un handicap al actorilor de provincie, acestia lasand pe locul doi exercitiile firesti de miscare si de dictie, si facand doar simplele eforturi de a memora rolul si de a intra in cadru acolo unde impune regia… si cine iubeste arta Thaliei stie la ce ma refer, nu mai este cazul, cred, sa exemplific aici…

Mai sunt in spectacol si o multime de semne si gesturi cu valenta simbolistica: gestul de a se pieptana al personajului Helena – erotismul fiind astfel si mai bine punctat, replica des repetata “aduc apa” a lui Sandros – apa fiind un element feminin, lunar astrologic, care subliniaza multiple caracteristici ale personajelor si nu numai, jucaria care chitaie pe care o tine Sandros agatata de buzunar – subliniind si mai bine copilaria personajului, insasi moartea eroului care da numele piesei in final… Altele va lasa sa le descoperiti singuri, sper sa nu va pufneasca rasul cand apare la un moment dat steagul Uniunii Europene pentru a acoperi lada de lemn ce ascunde ramasitele  lui Hector, ucis in lupte, personaj care nu apare in piesa decat ca nume dar care explica mai bine unele relatii feminine. 

Sper ca v-am facut curiosi, de aceea nici nu complic notele mai mult, ca sa reveniti la premiera si la celelalte reprezentatii ale stagiunii 2012 – 2013. “Sandros” este cu certitudine o piesa care merita revazuta, si un motiv pentru care Sorin Militaru poate rasufla usurat – chiar daca unii, mai puritani, vor comenta ca sunt si motivele de ingrijorare pe care le-am notat mai sus, sper sa nu se trezeasca cineva sa spuna ca trebuie interzis celor sub 18 ani cum s-a intamplat cu un spectacol brailean din alta stagiune… Iar altii ar putea sa spuna “nu imi place”… dreptul lor, dar intai trebuie sa vezi si abia dupa aceea sa iti spui punctul de vedere …

La reprezentia din 15 septembrie a fost prezenta si viceprimarul Doinita Ciocan, la ambele au fost si tineri liceeni care fa parte din distributia unor spectacole brailene, sper ca acestia si ceilalti din public vor transmite idea ca orice parere am avea despre  unii sau altii dintre actori, despre alte piese acre s-au jucat pe scenele brailene, a veni la teatru este un atribut sl omului civilizat si daca renunti la asta inseamna ca renunti ca fiinta umana, din start, la o formula privilegiata de a vedea lumea care ti-ar aduce multe beneficii, inclusiv aceea de a avea o bucurie, artistica, in plus in timpul vietii.   

Mai mult, cred ca este un spectacol care poate reprezenta bine TMF si in festivaluri , chiar daca distributia este doar jumatate a dramaticului brailean – fiind o piesa ce reflecta dramele lumii de astazi si ale oamenilor din secolul XXI, cu nimic mai buni decat cei din antichitate, cu nimic mai prejos decat eroii Iliadei si ai altor celebre tragedii care au creionat la inceputuri arta Thaliei.