Papa Francesco I, vizită apostolică în România

*În perioada 31 mai – 2 iunie 2019 * Sanctitatea Sa va celebra trei Sfinte Liturghii – la Bucureşti, Şumuleu Ciuc şi Blaj * Pe Câmpia Libertății de la Blaj, în 2 iunie, va participa la ceremonia beatificării celor şapte episcopi greco-catolici martiri – Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu 

Papa Francesco I (https://www.facebook.com/PapaFrancescoJorgeBergoglio/ ) efectuează o vizită apostolică în România, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, manifestare pusă de organizatorii locali sub genericul “Să mergem împreună”. Sanctitatea Sa va celebra în România trei Sfinte Liturghii – la Bucureşti, Şumuleu Ciuc şi Blaj. În cele trei zile ale şederii sale în România, pe lângă întâlnirile cu comunitățile catolice locale, Sfântul Părinte va avea întâlniri la București cu autorităţile – preşedintele Klasu Iohannis şi nu numai, cu reprezentanţi ai societăţii civile și ai corpului diplomatic, cu Patriarhul Daniel și Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, la Iași – cu tinerii și familiile, la Blaj cu alţi români. În aceste întâlniri, Suveranul Pontif va rosti trei discursuri și trei omilii. Un moment special va fi ceremonia beatificării celor şapte episcopi greco-catolici martiri – Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu (cardinalul care a lecturat, la 1 decembrie 1918, proclamaţia de unire a Regatului României cu Transilvania), ceremonie ce va avea loc pe 2 iunie, pe Câmpia Libertății de la Blaj (Hm! Nimic nu e întâmplător…). Notă. De obicei, Papa nu participă la asemenea ceremonii, delegând un subaltern în acest sens. Foto preluată de pe pagina afcebook menţionată în text.

papa Francesco I

Pentru cei care doresc să participe la Sfânta Liturghie prezidată de Sfântul Părinte Papa Francisc în Catedrala Sf. Iosif – vineri, 31 mai 2019, de la ora 18.10 – Arhidieceza Romano-Catolică de București (ARCB) a distribuit bilete gratuite în format tipărit, cât și electronic. Tot pe 31 mai, în capitală, în cinstea Papei Francesco vor cânta, pe scena amenajată în Piaţa Ateneu, Corul Madrigal, corurile reunite de copii Cantus Mundi – ambele sub direcţia artistică a Annei Ungureanu şi Orchestra Simfonică Bucureşti sub bagheta lui Andrei Tudor cu solistă Monica Anghel.

Din motive de securitate, Primăria municipiului Bucureşti a dispus măsuri speciale. Astfel, sunt restricţii de circulaţie, în special în centrul Capitalei, în zonele în care Sanctitatea Sa va desfăşura activităţi publice. Şcolile din capitală îşi suspend cursurile vineri, 31 mai 2019, tot din motive de securitate. Alte detalii despre organizarea vizitei Papei Francesco găsiţi la http://www.papalabucuresti.ro/comunicate-de-presa/

Mesajul Papei transmis înainte de a ajunge în România: “Vin în România, țară frumoasă și primitoare, ca pelerin și frate.
Vin între voi ca să mergem împreună
!”

https://www.facebook.com/watch/?v=305847243657734

Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, print si martir

* Devenit Fericitul Vladmir Ghika pentru Biserica Catolica, va fi de acum celebrat la data de 16 mai * Exemplul vietii sale este un model autentic demn de urmat, inclusiv in detaliile dureroase, de toti cei care doresc cu ardoare sa faca bine nu sie insusi, ci semenilor 

Când un om trăieşte frumos, face fapte bune şi este corect, el este o bucurie pentru cei din preajma sa. Iar când un om trăieşte deplin întru sprijinirea multor altor semeni, indiferent că ei fac parte ori nu din grupul ideatic la care acesta aderă, luminând în jurul său precum o torţă desparte apele întunericului, atunci se cheamă că acel Om capătă harul sfinţeniei. Şi această aură se revarsă asupra tuturor ca un corn al abundenţei. Aşa se poate descrie şi viaţa prinţului Vladimir Ghika, precum şi emoţionantul moment care se desfăşoară la Bucureşti, la Pavilionul RomExpo, sâmbătă – 31 august 2013, când are loc Sfânta Liturghie solemnă pentru Beatificarea Venerabilului Vladimir Ghika „Prinț, preot şi martir (1873 – 1954)”. Va fi dezvelită şi icoana sa, imaginea devenind chipul oficial care îl va reprezenta de-acum încolo în calitatea de Fericitul Vladimir Ghika. monseniorul Ghika

Sfânta Liturghie este prezidată de Cardinalul Angelo Amato – prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, trimisul special al Papei Francisc pentru acest moment deosebit din istoria Bisericii Greco-Catolice din România (mai multe pe http://www.vicariatbucuresti.ro/). Spaţiul expoziţional unde de obicei are loc şi unul din importante târguri naţionale de carte primeşte numeroşi oaspeti: episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi, dar şi oficiali. Mai multe la http://www.vladimirghika.ro/

Din pliantul (beatificare pliant Ghika) editat cu acest prilej, când se vorbeşte prima oară public în Romania postdecembristă despre Sfinţenie, am extras câteva cuvinte ilustrative pentru biografia celui care Papa Francisc i-a semnat actul de beatificare la 15 august 2013:

De origini nobile, născut într-o familie de diplomaţi, Vladimir Ghika vine la lumina zilei de Crăciun, în anul 1873, la Constantinopol şi este botezat în Biserica Ortodoxă. Din 1879 părinţii săi se stabilesc în Franţa, ţara adoptivă în care se formează din punct de vedere uman şi spiritual. Urmează cursuri de teologie la Roma unde obţine doctoratul. După un îndelungat discernământ, îmbrăţişează taina Sfintei Preoţii prin mâinile Cardinalului de Paris, la 7 octombrie 1923. Aici slujeşte înprimii ani de preoţie în cea mai săracă zonă a metropolei, Villejuif. Cu aprobarea specială a Papei Pius al XI-lea devine primul preot biritual, care slujeşte atât în ritul latin cât şi în cel bizantin. Începând din 1939, când vine în România, slujeşte în București atât în biserica Sacré Coeur, construită cu largul său concurs, cât şi în biserica greco-catolică din strada Polonă. Din acest an nu mai părăseşte România, mişcat de dorinţa de a fi alături de poporul român, al cărui fiu era, în încercările războiului şi, apoi, ale opresiunii comuniste. Aici avea să rămână până la moartea ca martir în închisoarea de
la Jilava, la 16 mai 1954„,

Monseniorul este si cel care a pus bazele primului serviciu de ambulanta in Romania, dar si unul din servitorii credintei care nu s-a ferit sa intre in mediile cele mai defavorizate. Fiind un om de vita nobila, a avut sansa de a putea studia asa cum si-a dorit si astfel biografia sa inscrie studii de teologie si filosofie, de medicina si nu numai. Faptul ca a murit ca martir al credintei inchis fiind de comunisti nu este decat un amanunt al biografiei sale. Oricum viata sa ar fi urmat aceasta cale, a sfinteniei. Chiar si prima parte a vietii sale in calitate de prelat sugereaza aceasta, Vladimir Ghika alegand sa slujeasca intr-unul din cele mi sarace cartiere pariziene. unde se pare ca ar fi inceput declinul sanatatii sale. Exemplul vietii sale este un model autentic demn de urmat, inclusiv in detaliile dureroase, de toti cei care doresc cu ardoare sa faca bine nu sie insusi, ci semenilor  Familia sa, Ghika, a dat Tarilor Romane nu mai putin de 10 domnitori. Pentru biografi este o provocare de a deszvolta ideea care a stat la baza convertirii monseniorului Ghika la catolicism. O parte a domeniului mostenit de monseniorul Ghika a fost donat unui asezamant destinat ajutorarii persoanelor cu dizabilitati.

Pentru memoria mediilor literare se poate inscrie si un amanunt biografic in care monseniorul Ghika este apropiat, efectiv, de scriitorul Panait Istrati. Cu acesta din urma se roaga, in strainatate, pentru sanatatea unei prietene din Belgia.

Incepand cu aceasta zi, Vladimir Ghika poate fi obiectul rugaciunilor credinciosilor. Va fi celebrat la data cand a murit, respectiv la 16 mai – ziua nasterii sale in lumea Domnului. La Catedrala Sfantul Iosif din Bucuresti a fost deschis un spatiu muzeal dedicat viitorului sfant Vladimir Ghika (procesul urmeaza cursul firesc al demersurilor in domeniu) al bisericii catolice.

Nota aut. (revista de cultura si informatie „Braila Chirei”, Armanda Filipine) Am avut privilegiul de a participa (amănunte la https://brailachirei.wordpress.com/2013/05/27/la-notre-dame-mesa-pentru-martiri-ai-comunismului-preoti-greco-catolici-romani/), la Notre Dame in 26 mai 2013, la o Mesă în vederea beatificării şi altor şapte martiri catolici români, morţi ca urmare a încarcerării şi terorii în închisorile comuniste din România.

Pentru ca in revista „Ziarul de Duminica” am găsit un articol frumos, cu mult detalii pe aceasta tema, semnat Marius Vasileanu, il ataşez:

Sunt, am întâlnit, oameni care se întreabă de ce nu există şi astăzi sfinţi. Pentru că nu ştiu să caute şi să privească în jur, li s-ar putea răspunde. Cel mai bun exemplu al unui sfânt care a trăit printre noi până acum câteva decenii – ceea ce la scară istorică este infim – a fost prinţul Vladimir Ghika. Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, prinţ şi preot român, care a fost declarat „martir pentru credinţă” de Biserica Catolică, va avea loc mâine, 31 august 2013, la Bucureşti. Prin aceasta observăm că Biserica Catolică face un al treilea act de recunoaştere al martirajului pentru credinţa creştină petrecut în regimul comunist. Au mai fost declaraţi martiri episcopii Szilard Bogdánffy (mort în închisoarea de la Aiud în 1953) şi János Scheffler (mort în închisoarea de la Jilava în 1952). Nu mai spun nimic despre zecile de martiri pentru credinţă declaraţi de Biserica Ortodoxă Rusă. Despre martirii creştini ortodocşi morţi în închisorile româneşti şi aiurea în regimul comunist Biserica Ortodoxă Română nu zice nimic deocamdată…

      Catolicii pregătesc cum se cuvine acest eveniment de excepţie, primul de acest fel desfăşurat în Capitala României: sunt aşteptaţi 3 cardinali, peste 20 de episcopi, peste 200 de preoţi, mii de credincioşi. Dar nu numai martirajul petrecut în închisoarea comunistă în anul 1954 impresionează, ci întreaga viaţă a prinţului Ghika născut în anul 1873 la Constantinopol. S-a dedicat îndelung acţiunilor de caritate, toată viaţa a stat lângă cei nevoiaşi. Putea să plece cu trenul regal o dată cu expulzarea regelui Mihai din ţară. Cu toate acestea a ales să rămână alături de cei pe care-i slujea. Inclusiv în închisoare a avut o atitudine demnă de un prinţ şi de un martir. Iată mai jos şi câteva acţiuni concrete, mai puţin cunoscute de neavizaţi (puse la dispoziţie de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti), prin care monseniorul Ghika s-a implicat activ alături de cei săraci ori aflaţi în nevoi: a creat primul serviciu de ambulanţă din România în timpul răscoalei ţăranilor din 1907;  a înfiinţat primul dispensar gratuit din România, la Bucureşti. Dispensarul, cu numele Bethleem Mariae, a fost inaugurat la 20 iunie 1906; a înfiinţat la Bucureşti Sanatoriul Sf. Vincenţiu de Paul, condus de călugăriţele din ordinul Fiicele carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul. După 1948, când activitatea socială a Bisericii Catolice a fost suprimată, sanatoriul a fost naţionalizat. Actualmente, în clădire funcţionează Spital Parhon; a fost primul ambasador al României moderne la Vatican (1918-1919); a contribuit la înfiinţarea primului carmel feminin din Japonia, la Tokio. În 1933, a însoţit primul grup de călugăriţe carmelite în Japonia; a primit singura distincţie militară conferită în cadrul Războiului Balcanic din 1913; a elaborat liturgia aproapelui şi teologia nevoii pe care le-a şi trăit în viaţa de zi cu zi. 

Oamenii simpli sau personalităţile care l-au cunoscut au lăsat mărturii memorabile: <Cu privirea sa de o blândeţe nuanţată de perspicacitate, cu barba sa diafană şi maiestuoasă şi cu părul său lung cu bucle, evoca destul de bine un tip de profet din Legea veche, cu deosebirea că el era făcut pentru laudă mai mult decât pentru imprecaţie, pentru gestul mâinilor întinse mai mult decât pentru acela al braţului ameninţător. Mai exact, sub trăsăturile lui mi-ar plăcea să mi-l închipui pe Păstorul cel Bun. Se exprima cu un glas blând, domol, firesc, puţin voalat, privindu-şi interlocutorul cu o bunătate tandră. Cristos trebuie să crească, iar eu să mă micşorez, aceasta părea a fi regula sa de viaţă. Prietenii săi, toţi cei care s-au apropiat de el, ştiu că frumosul lui chip de fildeş îi făcea să-l uite repede pe prelat şi pe prinţ şi să nu se mai gândească decât la Faţa aureolată de lumină care a strălucit într-o seară într-un han din Emaus>, scrie undeva Louis Chaigne.

Iată şi cele mărturisite de celebrul Jacques Maritain: <Disponibil la toate apelurile care îl cheamă în slujba sufletelor, Mons. Ghika e mereu pe drum: dimineaţa în Congo, la amiază la Buenos Aires, pentru ceaiul de ora cinci la Tokio, dar ce spun eu? Iată-l la Calcutta, apoi la Melbourne. Şi mereu la Paris cu inima. Această uimitoare disponibilitate este aparenţa în mişcare a unei bunătăţi fără frontiere. Lungul păr alb şi chipul de fildeş ale acestui nepot al ultimului domnitor al Moldovei, hrănit cu literele franceze, ajuns preot al Bisericii catolice romane şi comisionar al tuturor operelor pioase, evocă, la toate răspântiile carităţii, imaginea unui sfânt Nicolae de stil modern, rezistent la toate intemperiile, curios să afle toate şi informat de toate, bucuros să treacă, pentru săracii lui Cristos, peste toate regulamentele şi barierele sistemelor şi ale egoismului oamenilor, aspru cu sine însuşi şi zorindu-se să aducă oricărei nefericiri un remediu potrivit>.

Despre prinţul Ghika se vor spune multe de aici înainte. Mărturiile celor care l-au cunoscut direct sunt însă cele mai convingătoare. Am avut şansa să stau de vorbă recent cu un domn care îl cunoscuse pe monseniorul Ghika chiar în închisoare. Nu voi scrie aici decât despre lumina care s-a instaurat dintr-odată pe faţa celui cu care vorbeam în clipa în care a început să-mi povestească despre cel pe care începând de mâine îl vom numi Fericitul Vladimir Ghika…

La Notre Dame – mesa pentru martiri ai comunismului, preoti greco-catolici romani

Serviciul religios pentru beatificarea slujitorilor lui Dumnezeu din Biserica Greco-Catolica s-a derulat in 26 mai 2013 si  a reunit  cateva sute de persoane care s-au rugat impreuna cu soborul de preoti * Martirii pentru care s-a oficiat slujba sunt Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu – pieriti in regimul de detentie comunist, pentru singura vina de a fi fost preoti greco-catolici 

 

100_3399   Franta, si in special Parisul, ofera oricui doreste sa vada si sa cunoasca o multitudine de monumente, muzee, zone arhitecturale, strazi si poduri spectaculoase, oameni din toate ”colturile” lumii si evenimente. Daca nu doreai spre exemplu, duminica – 26 mai 2013 – sa participi la marea manifestatie populara de pe Champes Elisee cu scopul de a sublinia impotrivirea familistilor la noua lege care permite uniunea legala a homosexualilor – pentru care politistii au blocat doua statii de metrou – aveai alte alternative, culturale, evident.

100_3421  Asa ca, daca nu am participat la manifestatie, am ales in duminica ce tocmai  a trecut sa fiu prezenta  la un serviciu religios special realizat concomitent cu programul normal de vizitare al Catedralei Notre Dame.  100_3420

Nava centrala a impunatoarei catedrale – nu cred sa mai fie alta la fel de cunoscuta, de citata si de uzitata in diverse formule (romane, filme etc.) – era deja in majoritate ocupata, adica pe locurile de pe bachete erau oameni asezati, la ora 15.00 cand se anuntase  Priere pour la beatification des serviteurs de Dieu eveques greco-catoliques morts en enommee de martyrs sous le regime communiste  – (traducere libera… personala) Rugaciunea speciala pentru beatificarea martirilor romani greco-catolici, aflati in serviciul Domnului si morti in perioada regimului comunist , morti survenite in timpul incarcerarii sau imediat dupa eliberarea din inchisoare.

100_3423    Sapte sunt prelatii greco-catolici de origine romana in cinstea carora s-a oficiat Rugaciunea: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu. 100_3433

Cu extrase din biografia lor, cu fotografii – portrete de slujitori ai bisericii si altele ale martirilor in zeghe –  organizatorii, in speta L’Oevre d’Orient (www.oeuvre-orient.fr ) sau Les chretiens de France au service des chretiens d’Orient, au realizat programe, iar textul Rugaciunii a fost oferit tuturor celor prezenti in format bilingv, romano-francez, cu titlul „Divine liturgie de Sant-Jean Chrysostome; Paroisse greco-catholique roumaine Saint Georges de Paris”.…si ce frumos, trist, inaltator suna in Rugaciune succesiunea de cuvinte evocatoare: „Regarde avec bienveillance le peuple roumain du sein duquel Tu as choisi Tes serviteurs Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie et Tit Liviu Chinezu  – eveques morts en renommee de martyrs sous le regime communiste. Pleins de zele apostolique, ils T’ont rendu temoignage sur cette terre et, par leur martyre, ils ont scelle leur inebranlabre on Toi, a l’Eglise catholique et au Saint-Pere, successeur de Pierre”.

100_3439    Unul din reprezentantii clerului – a participat un intreg sobor care a intrat in procesiune intampinata de asistenta ridicata in picioare, unde s-a oficiat – a prezentat intr-un cuvant de bun venit cateva date doar din biografia cardinalului Iuliu Hossu despre care s-a vorbit mai mult si in media.

Pentru ca cei sapte adevarati martiri merita si recunostinta noastra, a tuturor care credem in libertatea de opinie si exprimare, am sa va prezint aici cateva aspecte ale vietii lor asa cum le-au aflat si cei care au asistat la Divina liturgie. 100_3443

Biografii de martiri contemporani

       Valeriu Traian Frențiu (1875 – 1952) – Intre 1941 si 1947 a indeplinit functia de administrator apostolic pentru provinica ecleziastica a Bisericii Unite cu Roma de la Alba-Iulia si Fagaras (Blaj). In 29 octombrie 1948 a fost arestat. Intai a fost internat cu domiciliu fortat la Manastirea Caldarusani, Dragoslavele. Apoi a fost incarcerat la penitenciarul de la Sighet. Toate acestea pentru ca reprezenta Biserica Unita cu Roma si era greco-catolic. A murit in celula nr. 44, la 11 iulie 1952. A fost inmormantat in cimitirul saracilor din Sighet si nu i s-a putut reconstitui mormantul.  

Iuliu Hossu (1885 – 1970) – A fost arestat lin 29 octombrie 1948. Intai a fost internat in zona de prizonieri de la Dragoslavele, la Manastirea Caldarusani. A refuzat permanent sa treaca la ortodoxismul crestin, asa cum era fortat. La 25 mai 1950 a fost transferat, impreuna cu alti asemenea, la penitenciarul de la Sighet.  In mai 1955, a ajuns cu rezidenta fortata la Manastirea ortodoxa Curtea de Arges. Din 1956 a fost permanent sub ochii Securitatii, cu domiciliul fortat la Manastirea Caldarusani. La 28 aprilie 1969, Papa Paul VI il numeste cardinal, dar Iuliu Hossu renunta la titlu ca o forma de protest impotriva regimului care oricum nu i-ar fi permis exilul. La 28 mai 1970 se stinge din viata.

    Alexandru Rusu (1884 – 1963) – in martie 1946 detinea functia de mitropolit al Bisericii Unite cu Roma. A fost arestat in 29 octombrie 1948 si incarcerat la Sighet dupa o perioada de internare la Caldarusani. Impreuna cu Rusu, Hossu si Balan a inaintat cateva memorii regimului comunist.  A fost instalat cu domiciliu fortat, cu mentiunea ”periculos”, la Manastirea Cocos. A fost inchis la 1 ianuarie 1957 si condamnat  la regim sever pe viata. S-a stins la 9 mai 1963, la inchisoarea Gherla si a fost inmormantat in cimitirul satului.

Ioan Bălan (1880 – 1959) – In 1919 era rector al Academiei de teologie din Blaj, apoi a fost numit membru in Comisia de la Vatican pentru redactarea drepturilor canonice ale bisericilor orientale. In noiembrie 1936, autoritatie romanae au ordonat evacuarea sa la Lugoj si pentru ca a refuzat sa faca parte, sub orice forma, din Biserica Ortodoxa la 29 octombriie 1948 a fost trimis – in calitate de detinut – la Sighet. Impreuna cu alti supravietuitori ai regimului de exterminare practicat in penitenciarul de la Dighet, a fost transferat in 7 mai 1955  la Manastirea Curtea de Arges. Aici a semnat, cu alti trei evacuati supravietuitori, un memoriu adresat autoritatilor si in care se solicita liberatea de exprimare a comnvingerilor religioase. Drept consecinta, a fost trimis – la izolare – la Manastirea Ciorogarla, langa Bucuresti, unde era sub diercta supraveghere a Securitatii. A murit in manastirea mentionata, la 4 august 1959. A fost inmormantat la cimitirul catolic Bellu, in Bucuresti.

Ioan Suciu (1907 – 1953 ) – Intre 1932 si 1040, se afla profesor la Blaj si a fost evacuat impreuna cu intreaga populatie de la acea vreme in perioada ocupatiei hortiste, in iulie 1940, la Oradea. In februarie 1947 se intoarce la Blaj in calitate de administrator apostolic al provinciei ecleziastice. A continuat batalia pentru Biserica greco-catolica si, din acest motiv, a fost arestat in 27 octombrie 1948 si dus la sediul Securitatii Sibiu.  A fost supus la nenumarate interogatorii si tratamente inumane. Dupa cateva luni a fost transferat la penitenciarul Sighet. Suferea de c0olita cronica si a murit la 27 iunie 1953, in celula cu nuamrul 44. A fost inmormantat in cmitirul saracilor si nu i s-a putut reconstitui mormantul.

     Vasile Aftenie (1899 – 1950) – la 6 iunie 1940 a fost evacuat de la Blaj si dus la Vicariatul din Bucuresti unde s-a incercat convertirea sa la ortodoxism. Timp de zece luni a fost supus unui tratament interogatoriu sistematic. Refuzul sistematic al sau de a da raspunsurile dorite de anchetatori a condus la un atac nervos ce i-a cauzat o paralizie partiala, la 25 martie 1950, in timpul unui interogatoriu. A supravietuit putin la penitenciarul Vacaresti, dar la 9/ 10 mai 1950 a decedat. A fost inmormant la cimitirul catolic Bellu, din Bucuresti.

     Tit Liviu Chinezu (1904 – 1955) – Monseniorul Tit Liviu Chinezu, arhiereu greco-catolic de Bucuresti, a fost arestat la 20 octombrie 1948 si dus la Manastirea Caldarusani, apoi la penitenciarul Sighet unde a suportat cu  credinta privatiunile si chinurile la care a fost supus pentru a se converti la ortodoxie. La 12 ianuarie 1955 a solicitat ajutor medical dar a fost refuzat. La 15 ianuarie 1955 s-a stins in celula in care fusese obligat sa stea, la izolare, pedepsit fiind ca ceruse sprijinul in suferinta fizica. A fost inmormatat in cimitorul saracilor si nu i se cunoaste mormantul.

Cum spuneam, programul de vizitare a importantului lacas de cult francez a continuat, organizatorii avand grija sa se pastreze ordinea si linistea.

N.aut. Poate parea o intoarcere din condei, dar martirajul nu e doar apanajul clerului. Martiri au devenit toti aceia care au suferit, luptandu-se in felul lor, cu regimul comunist: scriitori, artisti, taranii care nu au dorit sa fie deposedati de pamant si vite etc Cu totii au dreptul la o statuie, macar una din… cuvinte. Singura diferenta dintre acestia este ca pentru unii ca cei mentionati aici exista cineva care le rosteste numele, se roaga pentru ei si ii transforma, cum deja am vazut, in modele vii. Modele de care societatea moderna are urgent nevoie pentru ca altfel, indiferent cat de departe ar ajunge stiinta si tehnica, arta si alte domenii culturale nu reusesc sa ajunga in toate straturile societatii pentru a produce cresterea calitativa. Care nu e o gluma ori un joc de cuvinte; ea isi are rolul ei, covarsitor, in evolutia si existenta omenirii. In fond, ce rost are sa mia traim daca ne comportam animalic, doar la nivelul simplist al asigurarii necesarului de trai fizic fara sa ne pese de confortul intelectual, spiritual?!