Arhive etichetă: biblioteca

Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”, aniversare 2022

*Bibliotecarii brăileni au ales să organizeze o expoziție foto-documentară și una de carte cu ocazia implinirii a 141 ani de la semnarea actului oficial de înființare

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila sărbătorește, la fel ca și Muzeul Brăilei ”Carol I”, 141 de ani de la înființarea prin decretul semnat de regele Carol I la 23 august 1881 (Nota red. Și biblioteca publică, la fel ca și muzeul, existau într-o formă incipientă grație inițiativei unor generosi brăileni).

Bibliotecarii brăileni au ales să serbeze printr-o expoziție foto-documentară (foto) care poate fi urmărită în holul de intrare în clădirea nouă. De asemenea, este și o expoziție de carte numită „Arc peste timp” în spațiul Secției Împrumut Carte pentru Adulți (în clădirea monument istoric).

** În timp, brăilenii au împrumutat cărți din locuri diferite (sedii), iar instituția a avut mai multe nume: Biblioteca Publică a Comunei, Biblioteca Populară, Biblioteca Centrală a Raionului Brăilei, Biblioteca Municipală, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din 1981. A avut și o perioadă când nu a funcționat: în timpul perioadei de ocupație a Brăilei din primul Război Mondial. Din 2013, Biblioteca Județeană are sediul în Piața Poligon și pe lângă superba clădire de patrimoniu are și o clădire nouă.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Festival de poezie la Galați

*Prilejuit de zilele municipiului * În 8 iunie 2022, de la ora 18.00 în grădina Bibliotecii „V. A. Urechia”

Biblioteca Județeană „V. A. Urechia” Galați organizează în 8 iunie 2022 Festivalul de poezie „Sange albastru de Dunare”, prima ediție. Au fost invitați Dana Borcea, Mirela Burhuc, Alina Beatrice Cheșcă, Silviu Dachin, Călin Dănilă, Gabriel Gherbăluță, David Greenslade, Iulian Grigoriu, Mugur Grosu, Adrian Lăzărescu, Leonard Matei, Paul Mihalache, Carmen Neacșu, Tudor Neacșu, Laurențiu Pascal, Emanuel Pope și Adi G.Secară.

Se desfășoară, începand cu ora 18.00, în grădina bibliotecii .Intrare liberă.

Armanda Filipine & revista BRAILA CHIREI

Concurs naţional de creaţie literară „Şi eu ştiu să scriu!” 2022, palmares

*Elevii premiați sunt din județele Alba, Arad, Brașov, Braila, Cluj, Craiova, Dâmbovița, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Teleorman și din Rep. Moldova * Competiția este propusă de asociația culturală ”Leviathan” și dezvoltată în parteneriat cu secția ”Împrumut pentru Copii. Ludoteca” din Biblioteca Județeană ”P. Istrati”

Asociația culturală „Leviathan” din București și secția ”Împrumut pentru Copii. Ludoteca” din Biblioteca Județeană brăileană ”Panait Istrati” au finalizat Concursul naţional de creaţie literară „Şi eu ştiu să scriu!” 2022, ediţia a II-a, care a fost coordonat de Doinița Mihaela Stanciu – bibliotecar, Lică Barbu – prozator.

Pușa Roth – membră a Uniunii Scriitorilor, reprezentanța „Leviathan”, președinte al juriului: „Am încercat ca prin acest concurs să stimulăm copiii să scrie și, evident, să citească și să-și demonstreze aptitudinile creatoare. M-am bucurat, dragi copii, că ați participat la acest concurs, demonstrând că lumea copilăriei este fabuloasă, cu visul ei, cu jocul și inocența ei și bucuria ar fi fost deplină dacă toate lucrările ar fi avut amprenta voastră și nu ar fi intervenit adulții care au dorit să impresioneze juriul cu scrieri care nu se potrivesc deloc cu vârsta voastră. Voi, dragi copii, trebuie să vă urmați visul, să ne povestiți copilăria, așa cum numai voi știți și simțiți, voi trebuie să ne arătați că sunteți talentați, că aveți energia și determinarea să câștigați. Noi, adulții, trebuie să descoperim copilăria prin scrisul vostru, prin voi, fără să intervenim, fără să dăm o altă dimensiune copilăriei voastre. Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru creațiile voastre și să nu uitați, dragi copii, că voi trebuie să continuați să scrieți și peste ani să faceți parte din juriile care vor îndruma pașii altor generații. Cred și sper ca formula <Și eu știu să scriu!> să devină pentru cât mai mulți dintre voi <Și eu sunt scriitor!>”

Palmares

Premiul Asociației culturale „Leviathan„: Hanciuc Monica/ Curea Maria (Şcoala Gimnazială Conţeşti, județ Teleorman)

Premiile editurii Arco Iris: Jecu Miruna (Șc Gimn nr. 27 „Anatol Ghermanschi” Brașov); Toma George Nicușor (Șc Gimn Produlesti, Dâmbovița); Pontoș Eunice Diana (Șc Gimn nr.1 Brusturi, Bihor); Guedenon Nira (Colegiul Naţional Pedagogic ,,D. P. Perpessicius” Brăila)

Secțiunea 7-10 ani. Poezie

𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰: Papanaga Nicolae și Arhip Lina (ambii de la IPLT „Al. I. Cuza” Chișinău, Rep. Moldova); 𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰𝑰: Gheorghe Ana-Maria (Șc Gimn Tichilești, Brăila); Romega Răzvan Gabriel (Șc Gimn „Vasile Bumbac” Costâna, Todirești, Suceava); 𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰𝑰𝑰: Dincă Andreea Teodora (Șc Gimn Tichilești, Brăila); Seserman Mihai (Șc Gimn „Vasile Bumbac” Costâna, Suceava); 𝑴𝒆𝒏𝒕̗𝒊𝒖𝒏𝒊: Gurgu Delia Ioana (Șc Gimn ,,Al. I. Cuza” Roman, Neamț); Mîndrilă Maria (Șc Gimn Gropeni, Brăila)

Secțiunea 7-10 ani. Proză

𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰: Crețu Eva Maria și Mihăilă Alex (ambii la Șc Gimn ,,Fănuș Neagu’’ Brăila); 𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰𝑰: Abrudan Sonia (Șc Gimn „Winnie Academy” Oradea); Iftime Tudor (Șc Gimn nr. 11 “Șt. O. Iosif “, Brașov); 𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰𝑰𝑰: Mircea Miruna Ioana și Sgîrcitu Maria Antonia (ambii, Șc Gimn ,, F. Neagu’’ Brăila); 𝑴𝒆𝒏𝒕̗𝒊𝒖𝒏𝒊: Niță Maria (Șc Gimn nr. 190, București);’ Dubina Sofia Maria (Șc Gimn ,, F. Neagu’’ Brăila)

Secțiunea 11-14 ani. Poezie

𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰: Popa Ilinca (Col Naț „Johannes Honterus” Brașov); Mocancea Petru Ianis (Şc cu cls I-VIII “Diaconu Coresi” Fieni, Dâmboviţa); 𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰𝑰: Rădulescu Alexandru Ionuț (Șc Gimb “George Emil Palade”, Buzău); Dobrescu Ioana Rebeca (Șc Gimn „Mihai Viteazul”-Pucioasa, Dâmbovița); 𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰𝑰𝑰: Marinescu Clara Mihaela (Şc cu cls I-VIII “Diaconu Coresi” Fieni, Dâmboviţa); Popescu Isabella Nicoleta (Şc cu cls I-VIII “Diaconu Coresi” Fieni, Dâmboviţa); 𝑴𝒆𝒏𝒕̗𝒊𝒖𝒏𝒊: Drezaliu Carla (Şc cu cls I-VIII “Diaconu Coresi” Fieni, Dâmboviţa); Maria Daria Georgiana (Șc Gimn ,,Al. Macedonski”, Craiova)

Secțiunea 11-14 ani. Proză

𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰: Tiu Eliza Rosanna (Șc Gimn „F. G. Lorca”, București); Iftime Sofia (Șc Gimn nr. 11 “Șt. O. Iosif “, Brașov); 𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰𝑰: Badea Andrei (Șc Gimn nr. 24, Timișoara); Vasiliu Daria Ștefania (Col Naț “Spiru Haret” Tecuci, Galați); 𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰𝑰𝑰: Buzatu Elena-Amelia (Șc Gimn Hangu, Neamț); Mateș Daria (Șc Gimn Horea, com. Horea, Alba); 𝑴𝒆𝒏𝒕̗𝒊𝒖𝒏𝒊: Urucu Luisa (Şc Gimn Conţeşti, Teleorman); Mercea Andreea (Șc Gimn Horea, com. Horea, Alba)

Secțiunea teatru

𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰: Hodrea Marc Ionuț (Lic. Teoretic ,,Dumitru Tăuțan” Florești, Cluj); 𝑷𝒓𝒆𝒎𝒊𝒖𝒍 𝑰𝑰: Ghilea Maria Iosana (Clubul Copiilor Sântana, Arad)

Premiile Grupului de Inițiativă Locală „Creionăm viitorul” Brăila: Alexandra Iațeșen (Col Naț de Artă „Octav Băncilă”, Iași); Andreea Lopată (Șc Gimn ˮPahomie C. Vasiliuˮ, Suceava); Dan Roxana Ioana (Liceul de Arte ,,Hariclea Darclee”, Brăila)

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

La Biblioteca Județeană „Istrati”, atelier și cu copii refugiați din Ucraina

*În programul ”Săptămâna apelor”

În programul activităților sub genericul „Săptămâna apelor”, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila copiii au fost invitați în 17 martie 2022 de bibliotecarii de la secția Împrumut pentru Adulți la un atelier handmade în care au desenat și colorat, au decupat broscuțe și pești, și-au făcut măști de carnaval, s-au distrat pe cinste!

Au participat câțiva dintre copiii ucraineni aflați zilele acestea în oraș (știm că ei au fugit împreună cu mămicile din calea războiului, așa că întâlnirea a fost – mai cu seamă pentru ei – binevenită) și copii de la fundația „Surorile Clarise”. Lucrările vor putea fi admirate în expoziția „Manifest pentru Dunăre” ce va fi amenajată în bibliotecă.

Nota red. Dacă va fi un vorbitor de rusă (și mă anunțați), data viitoare vin și le spun o poveste! Ba cred că ne descurcăm și fără translator…)

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Dansuri populare din România, Portugalia și Turcia în spectacol. Proiect Erasmus+

*La Casa Tineretului Brăila, joi – 17 martie 2022, ora 17.30 *Partenerul român în proiectul finanțat cu fonduri europene este Biblioteca Județeană ”P. Istrati” Brăila

Un interesant spectacol cu dansuri populare românești, dar și din Portugalia, din Turcia – sub genericul „Împreună prin tradiții” – va avea loc pe scena brăileană a Casei Tineretului în 17 martie, ora 17.30. Intrare liberă.

De fapt, este una dintre activitățile proiectului „Inclusion, Traditions and Dance (InTraDance)” cu finanțare europeană prin programul Erasmus+, proiect coordonat de Claudiu Brăileanu pentru partenerul român – Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila – unde Claudiu este șef Birou Relații publice. Proiectul implică persoane din categorii dezavantajate (condiționare de finanțare) și obiectivul este ca fiecare echipă din cele patru țări partenere (Italia, Portugalia, România, Turcia) să învețe măcar două dansuri din tradiția celorlalte.

Din Portugalia participă Grupo Folclórico de Cacia, membru al Federației Portugheze de Folclor (demn de menționat este că au costume similare celor din sec XVIII – XX). Turcia va fi reprezentată de o trupă din Antalya. Partea românească a spectacolului este asigurată de trupa DANCE 60+ (coordonator coregrafie Eduard Claudiu Brăileanu) din proiect, dar și de ansamblul „Hora Bărăganului” și ansamblul „Spicul” Siliștea.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Provocare pentru copiii care iubesc literatura: invitație la… scris

*„Şi eu ştiu să scriu!” este competiția derulată de Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” și asociația culturală ”Leviathan” * Pot participa cu lucrări (proză, poezie, teatru scurt) elevi de 7 – 14 ani * Înscrieri, până în 1 martie 2022

Copiii, elevi cu vârste de 7 – 14 ani, care iubesc literatura și vor să se ”joace” de-a scriitorii pot participa la ediția a II-a concursul național de creație literară ”Și eu știu să scriu!” organziat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila și asociația culturală ”Leviathan” din București, Temele de concurs sunt, pentru secțiunea Poezie ,,Muguri de primăvară” sau ,,Vis de copil” (la alegere), pentru secțiunea Proză ,,Scrisoare către mine”, ,,Cartea salvează viaţa” sau ,,Zâmbetul uneşte” (povestiri umoristice, întâmplări cu haz – la alegere), secțiunea Teatru scurt – temă liberă. Coordonatori competiție: Doina Mihaela Stanciu – bibliotecar secția ”Împrumut pentru Copii. Ludoteca” și Lică Barbu – scriitor, din partea asociației ”Leviathan”. Va fi și un juriu din care face parte scriitoarea Pușa Roth – de la asociația Leeviathan”.

Înscrierea se poate face în perioada 1 februarie – 1 martie 2022 în formularul google https://forms.gle/X66YM5ZP1V2GnS5T7 iar lucrările, împreună cu acordul părinților, vor fi trimise pe email la sectiacopiibjbraila@gmail.com cu menţiunea pentru concursul ,,Şi eu ştiu să scriu!”. Lucrările care vor primi premiul întâi vor fi publicate în revistele tipărite ,,Leviathan” și „Ex Libris”.

Textele trebuie să fie tehnoredactate pe format A4, fişier Word, font Times New Roman, corp 12, cu diacritice, la un rând, margini 2 centimetri, alb-negru, obligatoriu în limba română, maximum trei (3) pagini; se acceptă situaţia în care textele depăşesc cu cel mult 5-6 rânduri cele 3 pagini. OBLIGATORIU textele trebuie să fie originale, să NU FI FOST publicate pe reţelele de socializare, în reviste școlare etc. ȘI neapărat FĂRĂ desene sau imagini. În plus, fiecare lucrare va conţine obligatoriu în colţul din dreapta sus următoarele date: nume, prenume, vârstă, clasă, şcoală şi numele coordonatorului.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Invitație la concursul ”Orașul meu, orașul tău”

*Pentru elevii din ciclul primar și preșcolari, secțiuni Desen și compuneri * Organizatori: Secția Împrumut pentru Copii.Ludoteca din Biblioteca „Istrati” și ISJ Brăila * Termen limită de înscriere: 20 noiembrie 2021

Secția Împrumut pentru Copii.Ludoteca din Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila lansează o nouă ediție a concursului de desene şi eseuri „Oraşul meu, oraşul tău”. Și în 2021, competiția – acum la ediția a VIII-a – este un parteneriat internațional din fac parte biblioteci din țară și din Spania.

Foto (arhiva Armanda Filipine & revista Braila Chirei – noi am fost prezenți la aproape toate edițiile) din 2019, de la festivitatea de premiere a ediției din acel an (acum sigur va fi cu măști de protecție și distanțare fizică…)

Din REGULAMENT. Concursul este publicat pe pagina de Facebook a Ludotecii – Sectia de Împrumut pentru Copii.Ludoteca. Pentru participare sunt necesare o adresă de e-mail validă, un număr de telefon şi să furnizaţi nume/ prenume reale. Ediția a VIII-a se va desfăşura în perioada 1 – 20 noiembrie 2021 cu trei secţiuni: desene nivel preșcolar, desene nivel primar, compuneri (care să redea frumusețea propriului oraș, momumente, locuri reprezentative, etc.). Data limita de inscriere: 20 noiembrie 2021, ora 16.00.Criterii de evaluare – Secțiunea desene (format A4 landscape/portret, respectarea temei concursului (orașul Brăila), gradul de finalizare, nota personală, expresivitatea elementelor de limbaj plastic, mesajul artistic transmis, echilibrul cromatic, acuratețea tehnicii folosite), Secțiunea compuneri (format A4 landscape/portret, respectarea temei concursului (orașul Brăila), calitatea exprimării, folosirea expresiilor frumoase, așezarea în pagină a textului, corectitudinea scrierii, nota originală).

Juriul e compus din alcătuit din prof. Alexandru Gurgu – educație plastică, Carmen Moise – profesor învățământ primar, Mirela Buzoianu – profesor învățământ preșcolar. Sponsor concurs: firma Frontera Trading. Vor fi premiu special pentru talent, premiul de popularitate (concurent/ lucrare care va primi cele mai multe voturi, prin opţiunea Like, pe pagina de Facebook), premii pentru fiecare secţiune.

Mai multe despre concurs (condiții înscriere, detalii etc) la coordoantorul de proiect, bibliotecar Doinița Mihaela Stanciu, prin e-mail la sectiacopiibjbraila@gmail.com

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

”Amintiri cu… și despre Marin Ifrim”, lansare de carte la Biblioteca Județeană Buzău

* Volum coordonat de poetul Teo Cabel * Joi, 11 februarie 2021

Joi, 11 februarie, de la ora 13.00, la sediul central din Galleria Mall va avea loc primul eveniment cultural din acest an organizat de Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu” Buzău (https://www.facebook.com/Biblioteca.Buzau/). Se lansează volumul „Amintiri cu…și despre Marin Ifrim” îngrijit de poetul Teo Cabel și publicat sub egida Asociației Culturale „Renașterea Buzoiană”. La eveniment participă scriitori și oameni de cultură care au contribuit la dezvoltarea conținutului cărții dedicate scriitorului, publicistului Marin Ifrim (1 Decembrie 1955 – 15 martie 2019).
Prin acest volum, Asociația Culturală <Renașterea Buzoiană>, sub conducerea președintelui Ovidiu Cameliu Petrescu, îl comemorează pe Marin Ifrim, valoros scriitor ivit pe meleaguri buzoiene, care a fost în același timp cel mai energic promotor al culturii locale (…) Acest volum deschide, de fapt, posibilitatea unei continuări a publicării amintirilor referitoare la Marin Ifrim” – Stefan Teodor Cabel.
Biblioteca a pregătit și o expoziție cu volumele lui Marin Ifrim, cu autograf și dedicații, manuscrise și fotografii din activitatea regretatului scriitor.

Nota mea. Din creația lui Marin Ifrim am prezentat un poem la https://youtu.be/vGvnBnceCpA Momentul de poezie live140

*** Marin Ifrim s-a născut la 1 decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, județ Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. A publicat peste 20 de volume – poezie, proză scurtă, critică și istorie literară etc. A decedat în 15 martie 2019, la Spitalul Militar București.

Armanda Filipine & Braila Chirei, revista de cultură și informație

Festivalul brazilor elefantastici, motiv de fapte bune

*Eveniment organizat de clasa pregătitoare B, învățător Rodica Bianu, de la Colegiul Național ”Perpessicius” împreună cu Secția Ludoteca a Bibliotecii Județene Brăila cu scopul de a fi ajutați câțiva copii și familiile lor din comuna brăileană Urleasca

Cățiva părinți inimoși și copiii din clasa pregătitoare B (”Elefănțeii curioși”) cu prof. înv. primar Rodica Bianu, de la Colegiul Național ”Dumitru Panaitescu Perpesssicius” din Brăila, s-au gândit că în prag de sărbători – nașterea Domnului la creștinii ortodocși și catolici – e bine să facă… bine. Și astfel, cu partener secția Împrumut pentru Copii. Ludoteca a Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” se desfășoară zilele acestea (până pe 18 decembrie 2020) Festivalul brazilor elefantastici – festivalul faptelor bune.

Copiii au confecționat câțiva brazi, iar brăilenii darnici sunt invitați să îi admire pe pagina Facebook a Ludotecii (post la https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2122272081238187&id=394830023982410), să-și aleagă unul și apoi să meargă la bibliotecă (sediul din str. Oituz nr. 4, intrare prin Piața Poligon) să-l ridice și să lase acolo donația în bani în scopul caritabil al evenimentului: vor fi luate alimente, hăinuțe și lemne de foc pentru câteva familii cu copii din comuna brăileană Urleasca.

Nota red. Vom face și noi o donație, pentru că așa e omenește și, în plus, e frumos. Sper ca brăilenii să fie, cum se spune, cu mână largă în aceste zile. Măcar pentru această cauză de omenie!

Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

”Familia – model în educația tinerilor”, proiect cultural filantropic la Brăila

*Participanți: Asociațiile ”SOS Autism” și ”Down Brăila Botez Vlad Sergiu”, copii cu CES din proiectul ”Colorăm viața” de la Biblioteca ”Istrati”, elevi de la Școala ”Băncilă”, copii din parohiaSfinții Arhangheli”, familia Matei, ansamblul ”Românașii” *În 29 februarie 2020 – Anul omagial al pastorației părinților și copiilor (în BOR)

   Dedicat Anului omagial al pastorației părinților și copiilor, așa cum a intitulat Patriarhia Română (conducătoarea Bisericii Ortodoxe Române – BOR) anul 2020, evenimentul cultural filantropic ”Familia – model în educația tinerilor” a reunit copii și tineri din Asociația ”SOS Autism” Brăila coordonată de Adriana Ene, participanți (copii cu cerințe educaționale speciale) în proiectul ”Colorăm viața” coordonat de Camelia Aurelia Cherciu – bibliotecar la Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”, copiii din Asociația ”Down Brăila Botez Vlad Sergiu” condusă de Ștefania Botez. Activitatea s-a desfășurat sâmbătă, 29 februarie 2020, fiind găzduit de Cercul Militar Brăila. A cuprins momente artistice prin care s-a evidențiat rolul familiei în viața și educarea copiilor în Români. Au fost puse în valoare virtuților propovăduite în credința religiei creștin-ortodoxă. Copiii din grupa de cateheză a parohiei ”Sfinții Arhangheli” din Brăila au prezentat momentul ”Iată eu si pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu! Iisus Hristos – lumina dragostei în familie”, miniproiect realizat sub îndrumarea preotului paroh Victor Țugui. Elevi de la Școala Gimnazială ”Ion Băncilă”, participanți în proiectul educațional județean ”Artă, cultură și umanitate în tradițiile românești”, au prezentat scenete tematice. Ansamblul folcloric „Românașii” a oferit un moment cu dans și cântec popular.

A fost amenajată și o expoziție tematică, cu obiecte handmade (în engleză, realizat de mână) – felicitări cu subiect primăvara, mărțișoare, machete cu familii – în care s-au folosit linguri decorate și lână, machetă reprezentând o gospodărie țărănească. Au fost și invitați de onoare, familia Matei pe care biserica i-a sprijinit când au trecut printr-o grea încercare. Familiile au primit Diplome de Recunoștință, flori și tort. În final, dansul popular a unit copiii și părinții, iar fiecare și-a ales un dar din expoziția de primăvară. S-au făcut și donații pentru familia Matei.