Expoziție eveniment în Bucureşti: „Eli Lotar (1905 – 1969)”

*La Muzeul Colecţiilor de Artă, în perioada 18 aprilie – 14 iulie 2019 * În Sezonul cultural România – Franța 2019, eveniment organizat de Muzeul Național al Literaturii Române şi Centrul Pompidou din Paris şi Jeu de Paume, cu sprijinul muzeului gazdă 

  Bucureştiul este gazda expoziției eveniment „Eli Lotar (1905 – 1969)” dedicată unuia dintre cei mai importanți fotografi ai avangardei pariziene, deschisă în perioada 18 aprilie – 14 iulie 2019 la Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111). Organizatorii sunt Muzeul Național al Literaturii Române şi Centrul Pompidou din Paris şi Jeu de Paume, plus Muzeului Colecțiilor de Artă gazdă, în contextul Sezonului cultural România – Franța 2019. Vernisajul are loc joi, 18 aprilie 2019, începând cu ora 19.30 în prezenţa curatoarelor – Damarice Amao de la Centrul Pompidou și Pia Viewing de la Jeu de Paume. Expoziția reeditează retrospectiva Eli Lotar deschisă la Centrul Pompidou în 2017, o coproducție Centrul Pompidou și Jeu de Paume. Pentru România, expoziţia este o premieră absolută.

Realizată în mare parte din fondurile Cabinetului de Fotografie de la Muzeul Național de Artă Modernă al Centrului Pompidou și cu ajutorul unor colecționari privaţi, expoziția reunește 80 fotografii de epocă (vintage) și o selecție de o sută de documente – cărți, reviste, scrisori, negative, filme – ce ilustrează esența activității lui Eli Lotar. Program de vizitare: de sâmbătă până miercuri, 10.00 – 18.00. Tururi ghidate: 19.45, 20.45 Ultima intrare – ora 17.00. Până în 27 aprilie 2019 intrarea este liberă.

Expoziția, o binemeritată recunoaștere a contribuției lui Eli Lotar la conturarea modernismului fotografic și cinematografic, este însoțită de catalogul „Eli Lotar (1905 – 1969)”, de volumul „Eli Lotar. Scrisori / Lettres (1924 – 1926)” și de un dosar de presă.

** * Eli Lotar (Eliazar Lotar Theodorescu) – fiul poetului Tudor Arghezi, a fost fotograf și cineast francez (s-a născut în Franţa), important reprezentant al avangardei pariziene. Celebrrul său tată i-a dăruit primul aparat de fotografiat. Lotar și-a petrecut copilăria la București, alături de tatăl său, pentru a reveni la Paris în 1924. Aici se apropie de fotografa Germaine Krull, de la care învață meseria, și mai târziu de suprarealiști, publicând mai ales în revistele de avangardă „VU”, „Jazz” și „Arts et métiers graphiques” și participând la expoziții internaționale importante ca „Fotografie der Gegenwart”, „Film und Foto” și „Documents de la vie sociale”. Fotografiile și filmele lui Eli Lotar surprind o întreagă modernitate vibrantă, spectaculoasă, poetică, decadentă, tulburătoare: imagini din spitale și abatoare, scene din viața prostituatelor, lumea plină de pitoresc a artelor spectacolului, peisaje mediteraneene și situri arheologice grecești așa cum arătau acestea la începutul anilor 1930.

Expoziţie „Gherasim Luca – erou limită”, la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti

*Organizată de Primăria municipiului București prin MNLR în colaborare cu Centre Pompidou din Paris și Biblioteca Academiei Române * În perioada 19 aprilie – 14 iulie 2019

  O interesantă expoziţie sub genericul „Gherasim Luca – erou limită” se deschide în Bucureşti, la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR, în Calea Griviței nr. 64-66). Evenimentul este parte din programul Sezonului cultural România –  Franța 2019 şi este organizat de Primăria municipiului București prin MNLR în colaborare cu Centre Pompidou din Paris și Biblioteca Academiei Române. Deschiderea expoziției are loc vineri 19 aprilie 2019, de la ora 17.00. Coordonator program – scriitorul Ioan Cristescu, director MNLR; curator – Mica Gherghescu; coordonator expoziție și catalog  Alina Niculescu. rămâne deschisă până în 14 iulie 2019.

Este a doua etapă itinerantă a unui proiect realizat în Sezonului cultural Franța – România 2019, prima parte fiind prezentată la Musée national d’art moderne – Centre Pompidou între 28 noiembrie 2018 si 7 ianuarie 2019.

Pornind de la donația excepțională încredințată de Micheline Catti colecțiilor Centre Pompidou – Musée national d’art moderne din Paris, expoziția revine asupra diversității practicilor vizuale și a experimentelor poetice realizate de Gherasim Luca. Ea retrasează participarea lui Gherasim Luca la grupul suprarealist din București – printr-o atentă incursiune documentară realizată grație colecțiilor Bibliotecii Academiei Române și ale MNLR – cât și producția inedită și confidențială de carte – obiect, albume fotografice deturnate și remarcabile cubomanii din colecțiile naționale franceze.