Studenti romani inventatori, in Parlamentul European

* Invitati de europarlamentarul Victor Negrescu, tinerii Alexandru Iulian Alexan și Anca Roxana Osan – studenti la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca – au prezentat propriile proiecte la al 6-lea Summit European pentru Inovare 

foto 1         Alexandru Iulian Alexan și Anca Roxana Osan, tineri cercetători din Maramureș, studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca și-au prezentat săptămână aceasta invențiile în Parlamentul European la invitația lui Victor Negrescu – europarlamentar PSD. „Cei doi tineri cercetători au realizat mai multe inovaţii care au impresionat specialiştii. Printre acestea se află o brăţară prin care prin simple mişcări se pot controla mai multe funcţii în casă precum lumina sau căldura, un sistem electronic de gestiune a medicamentaţiei sau Optimus, un robot care permite asistarea persoanelor în vârstă sau cu dizabilităţi„, confirma intr-un comunicat PES Activists Romania.

Această invitație este o adevărată oportunitate de a prezenta în cadrul unui eveniment de prestigiu inovațiile noastre. Am fost sunați la un moment dat pur şi simplu întâmplător de domnul Negrescu care ne-a anunțat că a citit despre robotul de asistență personală pe care l-am creat, destinat persoanelor în vârstă sau cu dezabilități, şi că suntem invitații săi pentru a prezenta proiectul în cadrul celui de-al 6-lea Summit European pentru Inovare. A fost o experiență interesantă şi cred că acest eveniment şi întâlnirile avute o să ne ajute în dezvoltarea proiectelor” – Alexandru Alexan.

Europarlamentarul Victor Negrescu: „În calitate de co-organizator al celui de-al 6-lea Summit European pentru Inovare, am ţinut foarte mult să îi invit pe aceşti doi tineri cercetători foarte talentaţi. România are un potenţial uman enorm în domeniul cercetării şi inovării, trebuie doar să ne facem cunoscute ideile şi să atragem fonduri externe. Prin urmare, pe lângă prezentarea ideilor în cadrul unui atelier dedicat tinerilor cercetători, le-am facilitat discuţii cu diverşi oficiali europeni în vederea atragerii de fonduri europene pentru ideile lor. Sunt mândru de potenţialul tinerilor cercetători români„.

Reclame

Panait Istrati, in avangarda imigratiei

* Un Istrati roman, dar si grec, balcanic, european, cosmopolit, artist – este (re)descoperit de Elena Dumitru, profesor asociat la Universitatea „La Sapienza” din Roma * Cercetarea invitatei Muzeului Brailei descopera noi dimensiuni in portretul unui scriitor mereu actual, pe care granitele UE par sa-l accepte nu doar pentru ca e omul cultural prin excelenta, ci si pentru vocatia sa de mare calator 

 

Conferinta din seria „Analele Brailei” de la Muzeul Brailei – in Casa memoriala „Panait Istrati’ – din 22 octombrie 2014 (anuntata la https://brailachirei.wordpress.com/2014/10/21/a-fi-panait-istrati-prelegere-la-muzeul-brailei-cu-dr-elena-dumitru/) a readus in atentie multe elemente cunoscute din portretul cultural al scriitorului brailean Panait Istrati, un calator si visator autentic in cel mai bun spirit universal, un balcanic batand la portile Europei de vest in cautarea afirmarii, dar mai ales mergand spre ceva ce fiecare dintre noi cautam (sau, cel putin asa ar trebui…): spre Sens, catre Ideal.

Elena Dumitru DSCN2498           Dupa cum a precizat dr. Elena Dumitru (foto stanga) – profesor asociat la Universitatea „La Sapienza” din Roma – in cadrul doctoratului despre istoria Europei si-a ales ca tema de cercetare imigratia intelectualitatii central-europene dintr-o perioada mult inaintea foarte cunoscutilor pentru romani Eugene Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade, perioada in care invitata Muzeului Brailei il aseaza pe Panait Istrati, oferindu-i noi dimensiuni de parcurs in biografie si bibliografie. Elena Dumitru a precizat ca initial a avut ca public tinta studentii sai din Italia, un grup eterogen – tineri proveniti din tari si culturi diferite, dar s-a gandit si la faptul ca publicul larg italian nu-l prea cunoaste pe Istrati decat din cateva, putine traduceri, si acelea din beletristica.

In prezentare, vorbitoarea a pus accentul pe faptul ca putem sa-l privim pe Istrati din unghiuri diverse: un balcanic european (europenizat), un grec roman, un roman de origine greaca, un roman cu valente europene, un european cu radacini balcanice, un francez romano-grec… si nu am gresi deloc, pentru ca insusi Panait Istrati s-a privit adesea din aceste perspective sau si-a dorit sa fie privit de ceilalti astfel. De asemenea, o parte din cercetare s-a realizat in intalnirile cu studenti romani, cu acestia Elena Dumitru a lecturat texte publicistice istratiene fara sa numeasca autorul; a descoperit astfel, laolalta cu studentii, ca Istrati jurnalistul ramane actual de parca ar fi scris… ieri. DSCN2471

DSCN2443          Cu alte cuvinte, tanara cercetatoare ne-a pus in fata o frumoasa evidenta, si anume aceea ca Panait Istrati este o personaliate complexa, interesanta si ca a descoperi cine este Panait Istrati ramane o calatorie culturala fantastica, in care exista sanse de a descoperi mereu ceva nou. Imigratia vazuta din aceste unghiuri devine extrem de interesanta si cultivatoare de noi sensuri, ori macar redescoperitoare de valori – sa nu uitam ca multa vreme Franta l-a asezat pe Istrati – macar pana nu a estompat comunismul romanesc aproape totul (n.aut. Dar aceasta e alta tema, neacopertia de discursul conferintei) –  in proximitatea descoperitorului si prietenului sau francez, Romain Rolland.

Mai multe imagini de Armanda Filipine la eveniment la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.751161748309750.1073742053.196618800430717&type=3 pe pagina Facebook a revistei de cultura si informatie Braila Chirei. In spatiul casei memoriale a putut fi admirata o atractiva expozitie cu fotografii, unele realizate de Panait Istrati insusi.

Alaturi de invitata au fost parte a conferintei „A fi Panait Istrati” prof. univ dr. Ionel Candea, cercetator – manager Muzeul Brailei, conf. univ. dr. Zamfir Balan – director adjunct la muzeul brailean. DSCN2483

Ramane ca cititorul si pasionatul de literatura, iubitorul de Istrati sa-l redescopere pe acesta lecturandu-i in alte unghiuri de interpretare cartile, descifrandu-i publicistica in formula de partituri cu alte chei si alte tonalitati, revizitandu-i biografia marelui brailean, grec, francez, balcanic, european cu ochii omului modern, descoperind astfel ca si el, istrati, era unul aidoma, la fel de contemporan, pentru ca valoarea autentica nu are semne peste timp.

DNA cere inceperea urmaririi penale pentru deputatii social-democrati Hrebenciuc si Ioan Adam

* Dosarul penal are la baza suspiciuni de fapte de corupţie legate de atribuirea unor mari suprafeţe de teren forestier * Se solicita incuviintarea de la Camera Deputatilor pentru arestarea preventiva  * Si Romsilva este implicata in cauza 

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a emis astazi, 17 octombrie 2014, un comunicat din care reiese implicarea intr-un scandal de mare coruptie – cifrele vehicuilate, atat cel privind fondul forestier in cauza, cat si cele banesti sunt substantiale! – a doi deputati social-democrati, unul dintre ei fiind un personaj important din zona politica: Viorel Hrebenciuc – vicepresedinte al Camerei Deputatilor, numit multa vreme „eminenta cenusie” in PSD. Iata cum suna comunicatul DNA: Ioan Adam a

              În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaţilor încuviințarea arestării preventive a deputaţilor, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi constituire a unui grup infracțional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă; HREBENCIUC VIOREL (foto stanga) pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență şi instigare la folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. 

Hrebenciuc   În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţi şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru următoarele fapte:
În cursul anului 2012, deputatul Adam Ioan le-a solicitat judecătorilor Ordog Lorand Andras și Uță Gabriel să admită o cale extraordinară de atac, pronunțând o hotărâre judecătorească (decizia nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna) în favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza (naşul de cununie al inculpatului), în contradicție evidentă cu principiile de drept, cu starea de fapt reală şi cu practica anterioară a aceloraşi judecători şi a tuturor celorlalte instanţe care soluţionaseră cauza, prin care au dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de ha teren forestier și 50 de ha de teren agricol pe raza judeţului Bacău, creând un prejudiciu în sarcina RNP ROMSILVA de 303.888.615 euro.
Soluţia a fost dispusă în condiţiile în care moştenitorul nu se încadra în gradul de rudenie prevăzut de lege faţă de proprietarul deposedat şi nu depusese cerere la Comisia locală de fond funciar pentru întreaga suprafaţă; pe parcursul judecăţii îşi modificase cererea şi solicita numai restituirea dreptului asupra a 23.000 de hectare; pe o parte din terenurile revendicate fusese deja reconstituit dreptul de proprietate față de câteva sute de proprietari. Judecătorii au admis, în faza recursului, revizuirea unei hotărâri anterioare irevocabile prin care fusese respinsă cerea reclamantului, invocând apariţia unor înscrisuri noi pe care reclamantul a omis să le solicite cu prilejul primei judecăţi, deşi acestea nu aveau valoare determinantă raportat la obiectul cauzei.
Imediat după ce a obținut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, Adam Ioan, împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza, Călugăr Daniel-Constantin, Varga IoanGheorghe, Bengescu Dan Costin şi Hrebenciuc Viorel, a constituit și coordonat un grup ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menționată.
Totodată pentru a reuși punerea în aplicare a deciziei, Adam Ioan împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza le-a Promis lui Călugăr Daniel-Constantin, Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin și Hrebenciuc Viorel, bani sau alte foloase, iar aceștia din urmă au promis că vor determina funcționarii publici cu atribuții în acest sens (din cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar Bacău, Direcției Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuțiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri. În acest scop, în luna aprilie 2013, la inițiativa lui Adam Ioan, Sturdza Paltin Gheorghe a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a întregii suprafețe de teren forestier (43.277 ha) cu inculpatul Bengescu Dan Costin, precum şi un contract de mandat, prin care cumpărătorul se angaja să facă toate demersurile necesare în vederea punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate. Preţul tranzacţiei a fost de 2.500 euro/hectar, de aproximativ 3 ori mai mic decât valoarea de piaţă, întrucât contractul masca în cuprinsul său și cumpărarea de influență de la autoritățile din județul Bacău. Pentru atingerea scopului, inculpatul Bengescu Dan Costin l-a cointeresat pe inculpatul Hrebenciuc Viorel, deputat în Parlamentul României, care avea rolul de a-și folosi influența politică la nivelul instituțiilor și autorităților publice din județul Bacău și a celor de la nivel central, pentru urgentarea atingerii obiectivelor stabilite în antecontract, în schimbul a 12.000 de hectare din suprafaţa reconstituită.

În sarcina deputatului Hrebenciuc Viorel s-a reţinut că, începând cu luna aprilie 2013 și până în prezent, împreună cu Adam Ioan, Paltin Gheorghe Sturdza şi Bengescu Dan Costin, a constituit și coordonat un grup (la care au aderat/sprijinit ulterior și alte persoane), ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafață de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna.
În luna aprilie 2013, Hrebenciuc Viorel împreună cu Bengescu Dan Costin, le-a promis lui Adam Ioan şi Sturdza Paltin Gheorghe că-i va determina pe funcționarii publici cu atribuții de punere în posesie și eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafață de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar Bacău, Direcției Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, ROMSILVA etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuțiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri (ex. să nu se formuleze plângeri în instanță împotriva deciziilor Comisiei județene de fond funciar Bacău), acceptând de la aceștia promisiunea de bani sau alte foloase.
În cursul anului 2013, Hrebenciuc Viorel l-a contactat repetat la telefon pe inculpatul Crăciunescu Adam, director general al RNP Romsilva, şi s-a deplasat la biroul acestuia, reproşându-i opoziţia la punerea în posesia a lui Sturdza Paltin. Întrucât Crăciunescu Adam a refuzat să dea curs solicitării, Hrebenciuc Viorel i-a solicitat lui Sîrbu Ilie, care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid politic, să îşi folosească influenţa faţă de Crăciunescu Adam, directorul general al Romsilva, membru în cadrul aceluiași partid politic, pentru a determina modul în care instituția condusă de acesta din urmă trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței revendicate de Paltin Gheorghe Sturdza.
În cursul lunii septembrie 2013, inculpatul Hrebenciuc Viorel a intervenit pe lângă membrii comisiilor locale Dărmăneşti şi Dofteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel încât aceştia să accepte predarea directă a suprafeţelor de pădure, fără avizul Comisiei Judeţene de Fond Funciar.
De asemenea, în perioada septembrie – octombrie 2013, Hrebenciuc Viorel şi-a folosit influenţa asupra directorului Direcţiei Silvice Bacău, căruia i-a reproşat „blocajele” instituţionale apărute, realizând totodată demersuri pentru ca acesta să fie chemat la Bucureşti, pentru a fi „instruit” cum să procedeze în privinţa demersurilor efectuate pentru restituirea în natură a celor 43.277 ha pădure, demersuri care au avut ca efect convocarea acestuia din urmă de către directorul general al ROMSILVA, pe tema suprafeţelor vizate de Paltin Gheorghe Sturdza.
În acest context, după ce ROMSILVA a depus o cerere de strămutare și a obţinut suspendarea judecății litigiului care privea această suprafaţă, Hrebenciuc Viorel i-a cerut lui Sîrbu Ilie să îşi folosească influenţa faţă de Crăciunescu Adam şi să îl determine să înlocuiască persoana care reprezenta regia în cauzele ce priveau acest domeniu. Totodată, după admiterea cererii de strămutare, Ioan Adam i-a cerut lui Bengescu Dan să îi transmită lui Hrebenciuc Viorel că funcţionarii publici cu care a discutat despre terenurile revendicate l-au păcălit, subliniind că deputatul Hrebenciuc şi-a „dat cuvântul” că va rezolva problema.Totodată, în cursul lunii august 2014, Hrebenciuc Viorel i-a promis lui Bengescu Dan că îşi va folosi influenţa pentru a-l determina pe directorul RN Romsilva să nu mai formuleze contestaţii împotriva acţiunilor judiciare iniţiate de acesta.
Cererea de încuviințare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală. Astfel, din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. În acest sens, trebuie avută în vedere modalitatea săvârşirii faptelor şi rezonanţa acestora, precum şi urmarea produsă, privită atât din perspectiva valorii prejudiciului, cât şi prin limitarea severă a fondului forestier aflat în administrarea statului, astfel încât luarea măsurii preventive este necesară pentru a elimina temerea că organele judiciare nu reacţionează eficient împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită. Cercetarea unor asemenea persoane în stare de libertate ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni, având în vedere poziţia inculpaților şi natura faptelor de care sunt acuzați. Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care efectuează cercetări în cauză, precum şi un număr de 17 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală. 

Biroul de Informare și Relații Publice

Nota: Comunicatul de mai sus vine in completarea comunicatelor DNA nr. 1436, 1450 şi 1454 din 15 şi 16 octombrie 2014, referitoare la dosarul penal constituit ca urmare a unor suspiciuni de fapte de corupţie legate de atribuirea unor mari suprafeţe de teren forestier, 

DNA solicita cercetare penala pentru 9 ministri

* Practic, sunt suspectati de DNA ca ar fi savarsit infractiuni de coruptie Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Serban Mihailescu, Dan Nica, Adriana Ticau, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu si Mihai Tanasescu * Din comunicatul DNA:  există indicii că ministri au pretins şi primit sume de bani pentru a favoriza firma Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft * Suma vehiculata ca fiind mita se ridica la 20 milioane dolari 

licensing Microsoft             „Sa nu sapi groapa altuia!”, spune un proverb… De la sesizarea Corpului de Control al premierului Victor Ponta privind „utilizarea licentelor educationale fara temei legal sau contractual” incepand cu decembrie 2009, in mandatul fostilor ministri PDL Daniel Funeriu si Valerian Vreme, s-a ajuns la un scandal monstruos care – si in contextul prezumtiei de nevinovatie – duce la concluzii deloc linistitoare pentru  populatia Romaniei.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Laura Codruţa Kovesi – a transmis procurorului general al P.I.C.C.J, în vederea sesizării preşedintelui României, a Senatului, a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului European, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de 9 persoane care în perioada în care se presupune că au săvârşit infracţiunile au îndeplinit funcţia de ministru„, asa incepe comunicatul DNA (integral in cerere DNA pt urmarire penala 9 ministri (click pe document pentru vizualizare) din care aflam o situatie deloc noua pentru perioada postdecembrista in Romania pluripartinica. Practic, sunt suspectati de DNA ca ar fi savarsit infractiuni de coruptie Ecaterina Andronescu (in doua mandate ministru al Educatiei ), Valerian Vreme, Serban Mihailescu (zis „Michi Spaga” de multa vreme), Dan Nica (Galati), Adriana Ticau, Gabriel Sandu (fost deputat PNL de Braila), Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu si Mihai Tanasescu.

Din comunicatul DNA:  există indicii că ministri au pretins şi primit sume de bani pentru a favoriza firma Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.

Din argumentarea cererii DNA, la baza cu o ampla si indelungata cercetare, rezulta ca din cele 54 milioane USD achitate de Guvernul României în baza contractului cadru şi a extensiei din luna noiembrie 2004, suma de 20 milioane USD reprezintă comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Guvernului României, din ministerele și societăţilor implicate.

N.aut. Ceea ce se traduce in limbaj curent prin… spaga (mita)! Poate ca nu ministrii au luat bani direct, poate nu toti cei numiti. dar unii angajati ar fi putut zice „da!”… Sa ridice mana cine stie ca ar fi altfel! Iar daca cineva tipa ca dosarul ar fi… politic, argumentele din cercetarea juridica sugereaza ca hotia nu are partid politic!

InnovFin – finanțare UE pentru inovatori

* In urmatorii 7 ani, produsele InnovFin dispun de peste 24 miliarde euro cu scopul finantarii activităților de cercetare și inovare desfășurate de întreprinderile mici, mijlocii și mari și de promotorii infrastructurilor de cercetare

Comisia Europeană și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) au lansat recent, intr-o conferinta in Grecia (tara detine in prezent presedintia UE) o nouă generație de instrumente financiare ale UE și de servicii de consultanță pentru a ajuta întreprinderile inovatoare să obțină mai ușor finanțare. Pe parcursul următorilor șapte ani, este de așteptat ca produsele „InnovFin – finanțare UE pentru inovatori” să dispună de fonduri în valoare de peste 24 miliarde de euro, destinate finanțării activităților de cercetare și inovare (C&I) desfășurate de întreprinderile mici, mijlocii și mari, precum și de promotorii infrastructurilor de cercetare. Se preconizează că această finanțare va sprijini investiții finale în C&I în valoare de până la 48 miliarde de euro.

„InnovFin – finanțare UE pentru inovatori” consta în produse personalizate – de la garanții pentru intermediarii care creditează IMM-uri, până la credite directe acordate întreprinderilor – ajutând la sprijinirea proiectelor C&I, de la cel mai mic la cel mai mare, din UE și din țările asociate programului „Orizont 2020”, noul program de cercetare al UE pentru perioada 2014 – 2020. InnovFin se bazează pe succesul Mecanismului de finanțare cu partajarea riscurilor, creat în cadrul celui de-al șaptelea program-cadru al UE pentru activități de cercetare și de dezvoltare tehnologică (PC 7), care a ajutat la finanțarea cu peste 11 miliarde de euro a 114 proiecte de C&I, cu o valoare de peste 30 miliarde de euro.

Banca Europeană de Investiții va credita întreprinderile mijlocii și mari sau va oferi garanții băncilor care le creditează. Fondul european de investiții va oferi garanții băncilor care creditează întreprinderile mici și mijlocii, iar, într-o etapă ulterioară, va investi în fonduri de capital de risc care finanțează întreprinderile nou-înființate și pe cele cu creștere rapidă.

Máire Geoghegan Quinn        Máire Geoghegan-Quinn – comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, a declarat: „Instrumentele financiare oferă o modalitate inovatoare de a investi în societățile și activitățile care favorizează creșterea economică. UE este în urmă față de concurenții săi pe plan mondial în ceea ce privește investițiile întreprinderilor în inovare. Prin urmare, trebuie să încurajăm băncile să crediteze aceste proiecte și să ajute societățile care desfășoară activități intense de cercetare să obțină finanțare. Astfel, vom reuși să îndeplinim obiectivul UE de a investi 3% din PIB în C&D până în 2020″. 

Garanțiile și creditele acordate prin InnovFin vor avea la bază fondurile provizionate în cadrul programului Orizont 2020 și de către Grupul BEI pentru sprijinirea investițiilor în C&I, care, prin natura lor, sunt mai riscante și al căror rezultat este mai greu de estimat decât în cazul investițiilor tangibile. Toate instrumentele sunt determinate de cerere, fără alocări prealabile între sectoare, țări sau regiuni. Aceste instrumente de creditare vor fi completate, în viitorul apropiat, de o serie de instrumente de capital gestionate de FEI. În total, aproximativ 2,7 miliarde de euro din bugetul de aproape 80 de miliarde de euro al programului Orizont 2020 vor sprijini aceste instrumente financiare.

    Produsele InnovFin

InnovFin Large Projects are ca scop îmbunătățirea accesului la finanțarea de risc pentru proiectele de C&I realizate de întreprinderile mari și de întreprinderile mijlocii și mari cu capitalizare medie, de universități și institute de cercetare, de infrastructuri de C&I (inclusiv infrastructuri care favorizează inovarea), de parteneriate public-privat și de vehicule sau proiecte cu scop special (inclusiv de cele care promovează proiecte industriale demonstrative cu potențial comercial, care reprezintă o noutate absolută). Creditele cu valori de la 7,5 milioane de euro la 300 de milioane de euro vor fi acordate direct de Banca Europeană de Investiții.

InnovFin MidCap GrowthFinance oferă împrumuturi sau garanții prioritare și subordonate (inclusiv finanțare de tip mezanin și de cvasi-capital), pentru a îmbunătăți accesul la finanțare mai ales pentru întreprinderile inovatoare mari cu capitalizare medie (până la 3.000 de angajați), dar și pentru IMM-uri și întreprinderile mici cu capitalizare medie. Creditele cu valori de la 7,5 milioane de euro la 25 de milioane de euro vor fi acordate direct de Banca Europeană de Investiții beneficiarilor eligibili din statele membre ale UE și din țările asociate.

InnovFin MidCap Guarantee oferă garanții sau împrumuturi condiționate cu valori între 7,5 și 25 de milioane de euro, pentru a îmbunătăți accesul la finanțare mai ales pentru întreprinderile inovatoare mari cu capitalizare medie (până la 3.000 de angajați). Acest instrument este implementat de Banca Europeană de Investiții și se va accesa prin intermediari financiari – bănci și instituții financiare – din statele membre ale UE și din țările asociate. În cadrul acestui instrument, o parte din pierderile potențiale ale intermediarilor financiari vor fi garantate de BEI, care va oferi, de asemenea, contragaranții instituțiilor de garantare.

InnovFin SME Guarantee oferă garanții și contragaranții pentru finanțarea prin îndatorare între 25.000 de de euro și 7,5 milioane de euro, pentru a îmbunătăți accesul la finanțare sub formă de credite pentru întreprinderile mici și mijlocii inovatoare și pentru întreprinderile mici cu capitalizare medie (până la 499 de angajați). Acest instrument este implementat de Fondul european de investiții și se va derula prin intermediari financiari – bănci și alte instituții financiare – din statele membre ale UE și din țările asociate. În cadrul acestui instrument, FEI va garanta o parte din pierderile suportate de intermediarii financiari prin creditarea realizată în cadrul acestuia.

Serviciile InnovFin Advisory, asigurate de BEI pe baza a până la 28 de milioane de euro din bugetul programului Orizont 2020, vizează îmbunătățirea „bancabilității” și a atractivității pentru investiții ale proiectelor mari care necesită investiții substanțiale pe termen lung. Prin intermediul acestor servicii se va oferi consiliere pentru îmbunătățirea condițiilor de accesare a finanțărilor de risc pentru C&I. Se estimează că principalii clienți vor fi promotorii marilor proiecte de C&I, care vizează provocările societale din programul Orizont 2020. Este de așteptat ca serviciile de consiliere să accelereze elaborarea de proiecte care vor necesita investiții de până la 20 de miliarde de euro.

Programul european Orizont 2020 – pentru economia bazată pe cunoaștere

* Oficialii Comisiei Europene au anunțat 15 miliarde euro numai pentru primii doi ani * Domenii vizate sînt cercetarea, dar și TIC, nanotehnologie, sisteme avansate de fabricație, robotica, biotehnologii și spațiu, precum și sănătatea, agricultura, sectorul maritim și bioeconomia, energia, transporturile, politicile climatice, utilizarea eficientă a resurselor și materiilor prime, societăți reflexive, securitatea

Comisia Europeană a lansat miercuri, 11 decembrie 2013, deschiderea sesiunii de proiecte pentru 2014 din Orizont (english – Horizon) 2020, program de cercetare și inovare al UE cu buget de 80 de miliarde euro. ”Finanțarea, care în primii doi ani ai programului se ridică la suma de 15 miliarde euro, este destinată stimulării economiei din Europa bazate pe cunoaștere și abordează aspecte care vor avea un impact asupra vieții cetățenilor. Aceasta include 12 domenii în care se concentra acțiunile în 2014 – 2015, inclusiv sectoare precum asistența medicală personalizată, securitatea digitală și proiectele urbane inteligente”, se precizează în comunicatul anunțat de Roxana Morea – consilier PR la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Astfel, se  acordă fonduri pentru cercetători de renume și tineri cercetători (pilonul Excelența științifică),  pentru domeniile TIC, nanotehnologie, sisteme avansate de fabricație, robotica, biotehnologii și spațiu etc (pilonul Poziția de lider în sectorul industrial a Europei), pentru proiecte inovatoare: sănătate; agricultură, sectorul maritim și bioeconomie; energie; transport; politici climatice, utilizarea eficientă a resurselor și materii prime; societăți reflexive; securitate (pilonul Provocări societale din Programul Orizont 2020). logo Horizon

Posibilitățile de finanțare în cadrul Orizont 2020 sunt stabilite în programele de lucru publicate pe portalul digital pentru finanțarea cercetării, care a fost reorganizat pentru a permite aplicarea unor proceduri mai rapide și efectuate pe suport electronic. Participanții vor beneficia, de asemenea, de o structură mai simplă a programului și a finanțării, un singur ansamblu de reguli și o reducere a sarcinii legate de controalele financiare și de audituri. Cererile pentru 2014 – 2015 includ 500 de milioane euro pe o perioadă de doi ani destinate întreprinderilor mici și medii (IMM) inovatoare, prin intermediul unui nou instrument pentru IMM-uri. Se preconizează includerea în majoritatea proiectelor a aspectelor legate de gen; de asemenea, există fonduri pentru stimularea în continuare a dezbaterilor privind rolul științei în societate. În plus, există noi reguli pentru a transforma „accesul liber” într-o cerință a programului Orizont 2020, astfel încât rezultatele privind proiectele să fie accesibile în mod liber publicului larg”, precizează inițiatorii.

Liceeni pasionati de Eminescu, la sesiunea braileana de comunicari

* Peste 30 de elevi braileni, in 28 echipe, au participat la evenimentul anuntat la http://brailachirei.wordpress.com/2013/01/24/sesiune-de-comunicari-concurs-pe-teme-eminescene-la-braila-cu-liceeni/ desfasurat, a IV-a editie, la Universitatea „Brancoveanu’ * Partenerii competitiei au fost Inspectoratul Scolar Judetean prin prof. inspector Adrian Simion, dar si Muzeul Brailei si Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” care au oferit carti premiantilor

100_8204 Amfiteatrul Universitatii „Constantin Brancoveanu” din municipiul Braila arata vineri, 25 ianuarie 2013, la fel ca in orice eveniment cu studenti. Numai ca tinerii, emotionati, care stateau in banci erau elevi de la licee brailene. Elevi care iubesc literatura, altfel ce sa caute la sesiunea de comunicari stiintifice pe teme eminesciene? La aceasta a patra editie, organizata de  universitatea gazda in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judeteean, Muzeul Brailei si Biblioteca Judeteana „Panait Istrati’ – ultimele doua institutii oferind carti pentru premianti – au participat peste 30 de tineri in 28 de echipe. Liceeni sunt de la sapte institutii, sase le regasiti mai jos, in lista premiantilor, celalalt fiind Colegiul Tehnic „Panait Istrati’.

Am participat – n.aut. Armanda Filipine, administrator si unic redactor al revistei de cultura si informatie „Braila Chirei” – la deschiderea competitiei si chiar am audiat, cu plecere, primele lucrari: Adriana Maria Botosineanu (care si picteaza, am mai scris despre ea in calitate de iubitoare a artei plastice) de la „Murgoci” cu o lucrare cu tema filosofica, Anca Bratosin si Maria Gurau de la „Murgoci” cu explicitarea temei iubirii in poezia „Sara pe deal”, Elena Maria Bou de la „Murgoci” lecturand cateva pagini din lucrarea despre „Luceafarul”, Elena Daniela Buzea de la „Murgoci’ care a avut o prestatie deosebita in fata juriului, ea prezentandu-si lucrarea fara sa lectureze, cu o dezinvoltura de adult aproape (se va observa in lista premiilor ca este prima!), A. Banica si Marius Cotet tot de la „Murgoci” cu o lucrare interesanta „Teme eminesciene din perspectiva pluridisciplinara” in care au dorit sa sublinieze corelatii chimice, fizice. 100_8183

Am apreciat, sper ca si tinerii au facut-o, prezenta altor cadre didactice la universitate – intre acestea pe Valentin Popa, filosoful si scriitor drag noua,  dar si discursurile personalitatilor din prezidiu: Camelia Vechiu – decan la Facultatii de Management, Dragos Adrian Neagu – directorul Bibliotecii „Istrati”, incantat ca tinerii se preocupa realmente de studiu si  mai trec si pe la biblioteca pentru asta, prof. inspector scolar Adrian Simion – instristat  ca intr-o publicatie cotidiana de la Braila in aceeasi zi aparuse un articol despre… tinerii inculti si analfabetii de langa noi, dar si bucuros ca acest eveniment vine sa contracareze cumva parerea unora nu tocmai placuta despre invatamantul brailean, lector dr. Cristinel Munteanu care s-a aratat inca o data incantat de numarul mare, mai multi tineri ca anul trecut, de participanti la sesiunea  care starneste curiozitatea intelectuala a liceenilor. In deschidere, cu toata lumea in picioare, s-a cantat imnul studentesc.

Juriul a fost alcatuit din lector dr. CRISTINEL MUNTEANU si asistent dr. CRISTINA CHIFANE  de la Universitatea„Brancoveanu”, profesor inspector ADRIAN SIMION de la ISJ Braila. Nu s-a dat, evident, verdictul pe loc, jurizarea avand loc dupa ce membrii completului de notare a lecturat cu atentia cuvenita toate cele 28 de lucrari.

Palmaresul editiei a IV-a a Sesiunii – concurs de comunicari stiintifice

„Teme eminesciene. Poezia de dragoste”,

25 ianuarie 2013

Premiul I

100_8228  Buzea Elena-Daniela, Agora sufletului, o perspectivă asupra erosului în lirica eminesciană – Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci”; profesor îndrumător Daniel Kiţu; Munteanu Gabriela, Mitul Zburătorului în poezia lui Mihai Eminescu  – Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius”; profesor îndrumător Florentina Gabriela Vasile

Premiul al II-lea

Vişan Raluca Marieta, Ploaie de flori argintii – incursiune lirică modernă în contratimp – Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu”; prof. Ana Maria Zlăvog; Neculai Alexandru, Dorinţa  – Colegiul „Murgoci”; prof. dr. Ana Coman

Premiul al III-lea

Zurbagiu Mădălina, Rugăciunea inimii. Motivaţii religioase ale iubirii – har şi meşteşug poetic  – Colegiul „Bălcescu”; prof. Ana Maria Zlăvog; Hristu C. Ştefan, Teiul în creaţia lui Mihai Eminescu  – Colegiul Tehnic „Panait Istrati”; prof. Corina-Marinela Bratosin

Menţiuni

Frăţilă Iulia, Toposuri specifice în poezia de dragoste a lui Mihai Eminescu  – Liceul „Perpessicius”; prof. Florentina Gabriela Vasile; Ghionea Ileana & Pavel Corina, Traduceri imperfecte – Colegiul „Murgoci”; prof. dr. Ana Coman; Ion Andreea Maria, Eminescu – enigma sufletelor noastre – Colegiul „Murgoci”; prof. Anca-Maria Bungărdean; Marcu Violeta & Ghiban Oana, Luceafărul – perfecţiune a artei eminesciene – Colegiul Economic „Ion Ghica”; prof. Elena Lambru; Olteanu Mihaela, Tema iubirii în creaţia lui Eminescu – Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu”; prof. Angelica Muşat; Toader Mădălina Gabriela, Mihai Eminescu – Iubirea pe piedestalul creaţiei  – Liceul „Perpessicius”; prof. Carmen Lăcrămioara Aldea.

Toti partipantii ii aveti la UCB Comunicari Eminescu 2013 – material PDF cu caietul-program realizat de organizatori (pe care mi l-au transmis pe mail si carora le multumesc)

Un album foto de la eveniment am postat la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.412266748865920.99830.196618800430717&type=1  – respectiv pe pagina din reteaua de socializare Facebook a revistei „Braila Chirei’.