Brăila, pe fosta Regală: apariţii colorate

*Umbrelele atârnate pe stradă nu fac decât să împiedice privirile să îmbrăţişeze frumoasele clădiri, majoritatea de fine sec. XIX. stil Art Noveau, aflate în zonă de monument

  De câteva zile au apărut în centrul vechi al Brăilei umbreluţe colorate agăţate deasupra străzii Mihai Eminescu, fosta Regală, stârnind fel şi fel de comentarii – nepricepuţii în artele frumoase, evident, le admiră… Motivaţia celor care le-au amplasat, respectiv angajaţii Primăriei, este simplă. Se apropie Zilele Brăilei de vară (în preajma lui 15 august – sf. Maria mică. patroana marinarilor) şi aici vor fi desfăşurate câteva momente din program. Spre exemplu, aşa-zis-ul Târg al anticarilor (N. red. Îi spun astfel pentru că nimeni nu i-a constrâns pe vânzători, dintre care nu toţi sunt reali anticari, să vândă doar obiecte de interes – astfel că unii aduc toate vechiturile, absolut imposibil de privit în astfel de spaţiu… care nu este, totuşi, talcioc)  va avea loc pe fosta Regală în faţa dramaticului, zona dinpre Piaţa Traian spre Piaţa Mare, ca de obicei. 

Trebuie precizat că ideea cu umbrelele nu este nouă. Ea a fost vechiculată în perioada când se lucra la dosarul de candidatură al Brăilei pentru Capitala Culturală Europeană în 2021 (câştigată, cum bine ştim, de Timişoara), dar atunci s-a spus că ar fi frumos să existe aşa ceva pe o stradă îngustă, comercială sau plină de terase, ca peste tot în lumea occidentală civilizată ori în Orient.

Un alt aspect care sare în ochi este lipsa apetenţei trecătorilor pentru staţionare în zona cu umbrele. Este adevărat că se află pe acolo o terasă minusculă, dar restaurantul respectiv nu oferă prea multe atracţii – nici meniuri pe mese, nici ospătar la vedere, nici reduceri de preţuri la sucuri şi cafea măcar… Ca sî nu mai spunem şi că umbrelele cu pricina obturează cu totul viziunea asupra faţadelor clădirilor din zona monumnet, repet, case ridicate în sfârşitul secolului XIX majoritatea, în stil Art Noveau, după planurile realizate de arhitecţi, exact ca cele din centrul Parisului. Dar asta nu e un motiv să nu vedem şi reversul medaliei, respectiv faptul că multe faţade sunt nerenovate (şi la unele încă mai atârnă, oribil, porţiuni rupte din fostele mesh-uri care astupau în alţi ani aceste faţade nereparate – tot pe cheltuiala administraţiei) sau renovate aiurea (de parcă nu au fost meşteri specializaţi care să acopere corect golurile de la uşi şi ferestre conform planului iniţial al construcţiei).

Ce să mai spunem despre faptul că pe strada cu pricina se circulă cu dificultate pe multe porţiuni, dalele de pe trotuare – dintr-un material complet anapoda din punct de vedere tehnic prin comparaţie cu pavajul de piatră păstrat pe mijloc (o aberaţie a proiectului de reabilitare a străzii pentru care era precizat în clar PIETONALĂ… deci nu trebuia să fie prevăzută cu trotuare deloc) – fiind în destule locuri desprinse. Primarul Marian Viorel Dragomir a anunţat pe pagina sa din reţeaua Facebook că se va lucra (noi ne aşteptam ca acesta să fie prioritar!) şi la acest aspect.

Nota red. A întrebat oare cineva la Ministerul Culturii dacă pe un spaţiu cuprins în Lista monumentelor (https://patrimoniu.gov.ro/images/lmi-2015/LMI-BR.pdf) este benefică prezenţa acestor obiecte colorate, repet, care nu fac decât să distragă atenţia de la frumuseţea clădirilor cu arhitectură Art Noveau, chiar dacă multe dintre ele nu sunt renovate (sau sunt renovate aiurea – a se vedea ferestrele sau uşile care nu se încadrează)?

ADR Sud-Est, lansarea proiectului VIOLET la Tulcea

*In 11 si 12 aprilie 2017, gazda fiind Consiliul Judetean Tulcea * Au fost prezentate oportunitatile de finantare  prin noul cu bani europeni; au fost vizitate  Casa „Avramide” si Muzeul de Arta din Tulcea, ambele reabilitate prin POR 2007 – 2013

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud- Est (ADR SE) – director general Luminita Mihailov, cu sediul la Braila (str. Anghel Saligny nr. 24), a organizat şi desfasurat la Tulcea, in 11 si 12 aprilie 2017, conferinta de lansare a proiectului VIOLET – „Conservarea cladirilor de patrimoniu prin masuri de reducere a energiei” finantat prin Programul Interreg Europe, Prioritatea 3 „Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de dioxid de carbon in toate sectoarele”. Conferinta de lansare a vizat schimbul de informatii si bune practici intre regiunile partenere in proiectul, in domeniul protejarii si conservarii patrimoniului cultural si al eficientei energetice. Gazda a fost Consiliul Judetean Tulcea – presedinte Horia Teodorescu. 

            La manifestare – prima intalnire de coordonare a proiectului VIOLET, primul eveniment interregional pentru schimburi de experienta si bune practici cu partenerii proiectului – au participat peste 25 de reprezentanti ai organizatiilor partenere in proiect, dar si persoane din autoritatile publice din Tulcea si Constanta, angajati ai Directiei Judetene pentru Cultura Tulcea, ai Asociatiei pentru Dezvoltare Intercomunitara – ITI Delta Dunarii. Au fost prezentate masuri de valorificare a patrimoniului cultural, inclusiv din perspectiva eficientei energetice a cladirilor de patrimoniu si oportunitati de finantare pentru reabilitarea/ modernizarea cladirilor publice prin intermediul Mecanismului ITI/ Programul Operational Regional (POR) 2014 – 2020. De asemenea, ADR SE a organizat, cu sprijinul Institutului de Cercetari Eco-Muzeale din Tulcea, o vizita de studiu la doua cladiri de patrimoniu introduse in circuitul turistic regional, Casa „Avramide” (din lista obiectivelor de patrimoniu) si Muzeul de Arta din Tulcea, „proiecte de succes in domeniul restaurarii si reabilitarii cladirilor de patrimoniu, finantate prin POR 2007 – 2013„, se precizeaza in comunicatul ADR SE. 

VIOLET (detalii despre proiect la http://www.interregeurope.eu/violet/ , http://www.interregeurope.eu/ , https://www.facebook.com/VioletEUProject/ , https://twitter.com/violet_interreg) isi propune imbunatatirea politicilor in domeniul eficientei energetice a cladirilor cu valoare de patrimoniu, in vederea conservarii si adaptarii acestora la standardele actuale de eficienta energetica. Proiectul VIOLET este implementat de un consortiu ce reuneste organizatii din Uniunea Europeana cu rol in dezvoltarea si implementarea politicii de dezvoltare regionala in domeniul eficientei energetice a cladirilor de patrimoniu: Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est (lider de proiect), Institutul European pentru Inovare si Tehnologie din Germania, Agentia de Energie din Cipru, Ministerul Regional al Locuintelor si Lucrarilor Publice – Intreprinderea Publica pentru Locuinte Sociale si Inovare din Andalusia (Spania), municipalitatea din Middelburg din Olanda, Agentia Locala pentru Energie si Clima din Franta.

PNL Brăila salută decizia CLM Brăila de reducere a impozitării imobilelor cu destinaţie mixtă

*Iniţial se dorise o impozitare de 1,3 la sută * Decizia din sedinţa aferentă lunii decembrie 2015 a CLM este în favoarea mediului de afaceri local, după cum aprecia senatorul  Cătălin Boboc – preşedintele PNL Brăila

 

În şedinţa de azi a CLM, consilierii PNL Brăila prin vocea medicului Cristian Pricop (foto dreapta, in sedinta CLM din 21 dec. 2015 cu ordinea de zi in materialul de la https://brailachirei.wordpress.com/2015/12/19/consiliul-local-municipal-sedinta-decembrie-2015/) – consilier local, presedinte al Colegiului Medicilor Braila – au propus înjumătăţirea  cotei de impozitate aplicată imobilelor mixte. Măsura urma să afecteze câteva mii de persoane vizate de noul regim de impozitare. Argumentele prezentate în favoarea iniţiativei liberalilor şi-au găsit susţinere în rândul majorităţii membrilor Consiliului Local al Municipiului (CLM) Brăila şi în final s-a decis ca impozitul aplicat clădirilor cu regim mixt să fie diminuat de la 1.3%, la 0.5%. Cristian Pricop, din CLM 21 dec 2015

Alexandru Danaila, CLM dec 2015         “Este o decizie care va influenţa mediul de afaceri brăilean. Orice tip de relaxare fiscală înseamnă  un semnal de susţinere dat companiilor locale. Salutăm decizia de astăzi a consilierilor locali care au înţeles, întocmai, iniţiativa noastră”, a afirmat liberalul Alexandru Dănăilă Zaharia (foto stanga, din sedinta CLM din 21 dec. 2015) – viceprimar al municipiului Brăila.

Săptămâna trecută, senatorul Cătălin Boboc – preşedintele PNL Brăila – trăgea un semnal de alarmă în legătură cu decizia CLM Brăila de a se aplică cota maximă de impozitare permisă de lege pentru imobilele cu regim mixt de locuire (a se vedea textul de la https://brailachirei.wordpress.com/2015/12/14/la-braila-senatorul-catalin-boboc-propune-reducerea-la-jumatate-a-impozitelor-pentru-imobilele-mixte/). Cătălin Boboc a declarat atunci că liberalii din CLM vor propune înjumătăţirea acestui impozit.

Album cu cladiri de patrimoniu, proiect al ANBPR Filiala Brăila

*Se va realiza cu fonduri de la Consiliul Judetean Braila, cu sprijinul Bibliotecii Judetene „Panait Istrati’ Braila * Albumul este un obiectiv inclus si in calendarul proiectului „Braila, capitala culturala europeana in 2021”

 

AA, 107       Clădirile de patrimoniu impresionante existente în Brăila, în zona veche a orașului sunt „o adevărată atracție locală;o adevărată atracție locală; în prezent nu există nicio lucrare care să conțină informații esențiale despre aceste bijuterii cu o valoare arhitectonică deosebită” (după cum se afirmă in comunicat) a fost scris proiectul “Orașul ca moștenire pentru viitor, clădiri de patrimoniu – Album foto-documentar”. Acesta va fi realizat, în parteneriat, de Consiliul Județean Brăila și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – Filiala Brăila; albumul, subliniaza initiatorii, va fi unul deosebit din punct de vedere grafic, dar și documentar, care să conțină informații despre o parte dintre aceste clădiri și valoarea lor istorică. Obiectivele urmărite in proiect vizează promovarea patrimoniului arhitectural și a imaginii orașului Brăila, consolidarea identității culturale brăilene prin produse editoriale de calitate, promovarea turismului cultural în centrul istoric al orașului, atragerea atenției asupra necesității protejării și conservării acestui patrimoniu arhitectonic unic.

Corina Ciuraru        “Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România  – Filiala Brăila continuă să îşi aducă contribuţia la dezvoltarea culturală a oraşului Brăila realizând proiecte editoriale inedite. După editarea primei monografii a comunităţii ruşilor lipoveni din Brăila, continuăm colaborarea cu domnul profesor Ioan Munteanu şi, în toamnă, ne propunem să aducem în atenţia brăilenilor o altă carte deosebită. Este vorba despre un album foto-documentar cu înaltă ţinută grafică, bazat pe o cercetare riguroasă, despre o parte din casele pline de istorie ale Brăilei. Este un proiect de suflet care ne dorim să trezească interesul pentru istoria şi memoria culturală locală nu numai a brăilenilor, dar şi a tuturor celor care sunt interesaţi de Brăila. Dorim ca această carte să devină un sprijin al asociaţiei noastre în competiţia Brăila 2021 – Capitală Europeană a Culturii”, spune Corina Ciuraru (foto) – manager de proiect.

Pentru realizarea acestui proiect, Consiliul Județean Brăila va contribui cu 50.000 lei, reprezentând 84,6 % din costul eligibil total al proiectului care se ridică la 59.105 lei. Proiectul cultural generos va fi gata în șase luni. „Volumul va fi un excelent album al gloriei trecute a unui oraș care deține un număr considerabil de clădiri de patrimoniu. Ca de obicei, așa cum s-a întâmplat cu orice proiect al ANBPR Filiala Brăila, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila susține acest demers editorial și încurajează orice inițiativă care promovează lectura, biblioteca publică și profesia de bibliotecar”, se mai afirma in materialul de prezentare transmis de echipa de proiect. Viata strazii, case si case AA, 377

Foto stanga sus; n. red./ aut. (Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei) Casa memoriala „Dumitru Panaitescu Perpessicius” – una din cladirile emblematice (nu neaparat prin aspectul arhiectonic) pentru istoria culturala a urbei, un loc ce ar trebui sa devina tinta de pelerinaj pentru cei care iubesc literatura, profesia de invatator/ pedagog si nu numai…

Foto dreapta: fronton al unei cladiri situate in imediata apropiere a parcului Gradina Publica, o constructie deosebita, frumoasa, o proprietate personala ridicata in vremuri cand cosmopolitismul urbei conducea la o reala crestere economica (posibil secolul XIX – inceput secol XX, ca majoritatea cladirilor de referinta din punct de vedere arhitectonic, majoritatea incluse in lista monumentelor brailene LMI_BRAILA-_2010 cu click pe documentul in format PDF aveti acces la lista) si nestricata, in timp, de prea multe „adaosuri” moderniste…

Centrul vechi al Brăilei: inventariere clădiri, o primă etapă in refacerea zonei monument

* Un proiect ambitios, coordonat de viceprimarul Alexandru Dănăilă Zaharia * Practic, este campania numită ”Să salvăm centrul vechi! Să salvăm sufletul Brăilei!” * Actiunea este o excelentă completare a unei alte frumoase idei pentru care lupta cativa „visatori”: Braila, capitala europeana a culturii in 2021

Centrul istoric al municipiului Brăila este clasat monument istoric de categoria A (lista monumentelor din municipiul si judetul Braila cuprinde 169 de obiective clasate in categoriile B si A): zona cuprinsă între bulevardul Al. I. Cuza şi Dunăre, cu străzile Calea Călăraşilor, Malului, Veche, Gh. Marinescu, Justiţiei, Pensionatului, Vapoarelor, Danubiului, Rubinelor, Pietrei, Florilor, Mărăşti, Orientului, A. Saligny, Bastionului, Şcolilor, R. S. Campiniu, Frumoasă, Rozelor, Petru Maior, Mihail Sebastian, Ana Aslan, Constantin Hepites, bulavadul Al. I. Cuza, strazile Braşoveni, Roşie, Fragilor, Băii, Pomilor, Cojocari, Tâmplari, I. L. Caragiale, Nicolae Bălcescu, Catolică, Maşinilor, C. A. Rosetti, Împăratul Traian, Belvedere, Oituz, Neagră, Edmond Nicolau, D. Bolintineanu, Goleşti, Fortificaţiei, Cetăţii, Albă, N. Grigorescu, Zidari, Albiei, Albastră, Grădinii Publice, Cazărmii, Citadelei, Militară, Mare, Mărfurilor, Mercur, Ancorei şi 10 magazii, Debarcaderului şi 5 magazii, Vadul Sergent Tătaru, Vadul Schelei şi 4 magazii, bulevardul Panait Istrati, străzile Bateriei, Mărăşti, Calea Galaţi, Piaţa Traian, Piaţa Poligon, Mihai Eminescu (fosta Regală), Polonă, Mărăşeşti, Colţei.

Foto cu fosta Regala – zona pietonala dupa refacere (se vede insa ca nu toata lumea a inteles acest aspect… uneori autorismele si proprietarii lor isi fac propriile reguli) iarna, fotografiata dinspre Piata Traian si Teatrul „maria Filotti’, o zona unde fatadele arată cat de cat aspectuos (cu toate ca trebuie să amintim aici faptul ca multe fatade ale clădirilor din imagine au fost renovate gresit inainte de 1989 – nu s-a tinut de cont de adevărul istoric)

In clasarea zonei s-a tinut cont atat de importanta istorică a perimetrului, cat si de aspectul multor constructii, realizate cu sprijinul unor arhitecti valorosi, clădiri cu o vechime considerabilă – multe datand de la finele secolului XIX si inceputul secolului XX, stilul majoritar fiind art noveau.

Din nefericire, zona prezintă un aspect care nu cadrează fericit cu clasarea de monument istoric, aceasta si pentru ca Legea monumentelor (n.aut. Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei – Textul de lege care ar fi trebuit sa apere meonumentele!… dar nu e deloc asa…) nu are suficiente elemente de sigurantă care să ajute la protejarea concretă a monumentelor (spre exemplu, nici pană astăzi nu s-au adus corectii la articolul in care se vorbeste la modul evaziv despre amendarea, pedepsirea acelora care incalcă Legea nr. 422 din 2001 completată si modificată ulterior), iar acolo unde ar fi putut interveni administratiile locale acestea din urmă au ezitat să o facă.

100_2104           Iată insă că acum cineva s-a decis sa ia „taurul de coarne”, cum se spune in popor. E drept si ca initiativa vine după ce s-a demarat proiectul pentru inscrierea in competitia Braila, capitala europeana a culturii in 2021 (lansarea a avut loc in 9 mai 2015), o frumoasă idee care presupune, evident, si implicarea mai puternică a autoritatilor in tot ceea ce inseamnă domeniul cultural – monumentele fac parte din acest capitol, evident – dar si implicarea cetatenilor in activităti care au ca punct central cultura si arta. Acest „cineva” care vine in intampinarea doleantelor iubitorilor de cultură, dar si a tuturor acelora care au inteles ca domnia legii este modul prin care se reuseste integrarea fericită a dorintelor in arealul practic al realizării lor este viceprimarul brăilean Alexandru Dănăilă Zaharia (foto stanga, in biroul sau din Primărie), reprezentant al Partidului National Liberal, care a invitat ieri, 11 mai 2015, brăilenii sa ia parte la „actiunile de inventariere a clădirilor din centrul vechi al orașului Brăila, o primă etapă în proiectul de refacere a spațiului cu importante semnificații arhitectonice și istorice„, asa cum era precizat in invitatie.

100_8873         O echipă de specialiști din Primăria Brăila va analiza situația fiecărei clădiri in parte; se va completa un chestionar tip cu informații despre regimul de proprietate și altele de ordin tehnic. Acestei echipe i s-a alăturat și una de voluntari formată din tineri care s-au oferit să dea o mână de ajutor la acest recensământ al clădirilor vechi din centrul orașului. Voluntarii vor facilita culegerea de informații, încărcarea datelor, prelucrarea lor.

 

„Această primă etapă de inventariere își propune să identifice toate clădirile cu probleme din centrul vechi al orașului, precum și posibilitatea proprietarilor de a suporta cheltuielile legate de refacerea acestora. În funcție de datele din teren, vom elabora un regulament pentru finanțarea lucrărilor de către municipalitate și recuperarea ulterioară a cheltuielilor de la proprietari, acolo unde va fi cazul. De asemenea, în urma recensământului, vor fi estimate cheltuielile totale necesare refacerii Centrului Vechi și va fi elaborat un proiect în vederea atragerii de fonduri europene„, subliniază Alexandru Dănăilă.  Practic, s-a lansat luni, 11 mai 2015, Campania ”Să salvăm centrul vechi! Să salvăm sufletul Brăilei!”.

Lista voluntarilor este deschisă. „Oricine dorește să se alăture demersului nostru este binevenit și va contribui la scurtarea timpului alocat inventarierii. Perioada de inventariere a clădirilor este estimată să dureze până la 1 septembrie 2015, dar procesul s-ar putea încheia mai repede, prin implicarea unui număr mai mare de voluntari„, a mai afirmat tanărul viceprimar al municipiului Brăila in timp ce lansa oficial acest necesar act de administratie (n.aut Intre noi fie vorba, unul extrem de util si de necesar, ba chiar o extremă urgenta am zice date fiind conditiile reale de pe teren – cam multe clădiri sunt lasate in paragină, altele nu sunt chiar atat de rau deteriorate, dar nefiind locuite vor ajunge si ele pe lista celor cu bulina rosie curand…).  inventariere 1

inventariere 2         Stimati brăileni si dragi prieteni, luati in considerare că revista Braila Chirei este unul dintre voluntari si vă invit să veniti alături de noi pentru ca impreună cu echipa coordonată de Alexandru Dănăilă să ajutăm la refacerea unei frumoase zone a urbei, apreciată de toată lumea care stie ce inseamnă valoare, autenticitate (chiar dacă destule clădiri au avut la inceput un model european, acum se poate spune ca ele devin unicate – la Brăila, cel putin, asa sunt –  si arta urbană.

Viata strazii. „Formule” urbane de… tranzitie (?!?)

DSCN8183        Uneori ne trezim, brusc, in fata unor… asa-zise „formule” urbane pentru care si cuvantul Oribil e prea frumos…

Nu stiu daca situatia tranzitorie, ori abandonul, delasarea (autoritatilor, Politiei si altora care ar fi cazul sa intervina si nu lase astfel de situatii!), neputinta… sunt cauze ori doar motive aparente pentru acestea, dar stiu ce vad si locuitorii din cartierul Hipodrom – orasul municipiu Braila, inclusiv elevii care merg la Scoala Gimnaziala „Mihai Viteazul” si Liceul Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius” (cel putin) care observa si ei acest colt de imobil atat de „interesant” parasit, distrus… N.aut. Poate ca un profesor inteligent de arta plastica le va explica, pornind de la acest anti”model” ce inseamna estetica urbana si cum… nu trebuie sa actionam ca sa uratim prea mult Orasul.

In rest, toate bune… nu si  frumoase, conform regulilor de urbanism si estetica arhitecturala. Dar ne-am invatat si cu asta… dupa ce perioada comunista a slutit de tot cartierele cu blocurile, dar si zonele centrale cu la fel de urate constructii… offf…

Autoritățile locale, direct responsabile de consolidarea clădirilor cu risc seismic

* Propunere legislativa in acest sens in Parlamentul Romaniei; propunator – deputatul Alexandru Nazare, liderul PDL Braila

Deputatul Alexandru Nazare – preşedintele Organizaţiei Judeţene PDL Brăila, a depus în Parlament o iniţiativă legislativă prin care propune ca autorităţile locale să preia parţial sau integral finanţarea lucrărilor de consolidare în vederea reducerii riscului seismic pentru locuinţele aflate în proprietate privată, precum şi posibilitatea de a accesa credite cu dobânda subvenţionată de către beneficiari. 100_1196

Din 2000 şi până în prezent nu s-a executat nicio expertiză tehnică la clădirile cu probleme din Brăila. Sunt sute de blocuri în oraş construite înainte de 1977 și doar unul a fost consolidat în ultimii 20 de ani. Pe lângă aceasta, din sutele de clădiri vechi din centrul istoric al municipiului, numai opt case au beneficiat de consolidări făcute profesionist.  Aşadar, nici nu e nevoie de un ”mare seism” pentru ca sute de clădiri din Brăila să fie afectate. Cine e de vină? Cine ar putea fi făcut responsabil pentru pierderile în cazul unui asemenea dezastru? Observăm că în ultima perioadă se găsesc bani pentru orice, numai pentru siguranţa cetăţenilor nu. Toată lumea ridică din umeri și vina este aruncată de la autorități locale, la Guvern, la proprietari și înapoi. De aceea, împreună cu colegii de la PDL, am depus o iniţiativă legislativă prin care am propus ca autorităţile locale să fie direct responsabilizate pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Acestea vor putea prelua parţial sau integral finanţarea lucrărilor de consolidare pentru reducerea riscului seismic pentru locuinţele aflate în proprietate privată. Practic, nu ne-am mai lovi de bariere financiare, iar autorităţile locale ar putea să gestioneze problema, astfel că viaţa oamenilor nu ar mai fi pusă în pericol. Am prevăzut prin acest proiect și sprijin pentru proprietarii acestor imobile care să beneficieze de o dobândă subvenționată de stat la creditele accesate în vederea reducerii riscului seismic prin consolidare. Sper că prin aprobarea acestei inițiative clădirile de patrimoniu din Brăila își vor recăpăta strălucirea de odinioară. Am încredere că voi găsi sprijin și la  colegii parlamentari din Brăila pentru promovarea acestui demers legislativ. Numai aşa, vom putea evita ca Brăila să ajungă o dărâmătură în eventualitatea unui seism precum cel din 1977”, precizeaza deputatul care spera sa existe intelegere – si ntelepciune – In Parlamanet pentru adoptarea masurilor in acest sens.