Colectare deșeuri electrice și electronice în Brăila, noiembrie 2018

*Până pe 29 noiembrie 2018, când are loc tragerea la sorți pentru câștigătorii tombolei * În 24 noiembrie sunt deschide 5 centre provizorii de colectare DEEE (aparate electrice și electronice, becuri, baterii)

    O nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice si electronice (DEEE) de la cetățenii Brăilei se desfășoară sub genericul „Casele noastre sunt depozite de vechituri?” în perioada 21 – 29 noiembrie 2018 în organizarea Primăriei municipiului Brăila și a Asociației Române pentru Reciclare – RoRec (mai multe la  www.rorec.rowww.colecteaza.ro și pe www.facebook.com/asociatiarorec.ro). Scopul este nu doar de a elibera casele oamenilor de produse care nu le mai sunt utile și care sunt vechi, ci și de a atrage atenția oamenilor asupra fenomenului de reciclare, extrem de util în industrie și cam redus (încă) la noi în țară prin comparație cu țările mult mai civilizate. Spre exemplu, în 2017 se recicla sub 5 la sută din cantitatea totală de deșeuri în România, Bulgaria (hm! țară pe care o considerăm, nu știu de ce, sub nivelul nostru… ) recicla 35 la sută. 

       Obiectele grele sau voluminoase vor fi preluate gratuit de la domicilii, instituţii şi sedii de firmă intre 10.00 – 16.00 apelând la TelVerde RoRec 0800 444 800 număr gratuit, disponibil zilnic între 9.00 – 17.00. Fiecare participant la campanie va participa și la tombola cu premii. Se oferă aparate electrice și electrocasnice noi: un frigider, două cuptoare cu microunde, trei mixere, patru cafetiere, patru mașini de călcat. Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc joi, 29 noiembrie, ora 11.00, în Piața Independenței, pe platoul Primăriei.

       Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, între 10.00 si 16.00 vor fi deschise cinci puncte de colectare provizorii unde brăilenii pot aduce aparate electrice și electronice, becuri, baterii: str. Cezar Petrescu colț cu str. Octav Doicescu; Calea Galați – parcare bloc Turn; Piața Independenței – platou Primărie; Cămin Cultural Chercea; Șoseaua Viziru, la sens giratoriu – str. Mecanizatorilor.

        Pentru aparatele electrice și electrocasnice întregi, grele sau voluminoase, deponenții pot primi Tichete Cadou, în valoare de 10 lei fiecare, astfel: două tichete pentru mașini automate de spălat rufe, uscătoare de haine sau mașini de spălat vase, respectiv două tichete pentru aparate frigorifice (frigidere, congelatoare, combine frigorifice, vitrine frigorifice) .

   ** * Colectarea deșeurilor electrice are ca obiectiv protecția mediului și protecția sănătății – aceasta deoarece deseşeurile electrice au în structură componente non-biodegradabile conținând substanţe toxice; ajunse la groapa de gunoi sau în natură, substanţele respective poluează solul, aerul şi apa. 

Reclame

Colectare DEEE la Brăila, în campania „Oraşe curate”

*În perioada 12 – 30 martie 2018 * Este organizat un punct fix de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice în cartierul Obor 

   În municipiul Brăila se desfăşoară între 12 – 30 martie 2018 o campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) realizată de organizaţia Ecotic cu sprijinul Ministerului Mediului, Primăriei municipiului Braila prin Serviciul de Utilitate Publică Aadministraţie şi Gospodărire Locală Brăila și RER Ecologic Service Brăila.  Deşeurile sunt strânse cu scopul de a fi valorificate prin reciclare.
În perioada campaniei, orice locuitor din Brăila care va preda un deșeu de minim 5kg cumulate la punctul municipal de colectare din cartierul Obor, zona Dinamo, va primi un premiu instant. Programul de colectare este de luni până vineri, între 9.00 – 10.00 și 17.00 – 19.00. Pentru ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mari şi voluminoase se apelează 0239 615 664 și 0766 300 800; o echipă RER se va deplasa şi va ridica DEEE de la domiciliu„, precizează organizatorii.
Campania face parte din programul național „Orașe Curate”, un program itinerant al Organizației Ecotic, dedicat colectării DEEE în mediul urban. 

 ** * În 2017 au fost 29 campanii care au informat aproximativ 300.000 de persoane și au condus la colectarea a 50 tone DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice). În 2018, campania continuă sub genericul „Orașe Curate”, cu sprijinul autorităților publice și de mediu locale inclusiv pentru că unul dintre obiectivele de colectare a deşeurilor la nivel european pentru România este de a atinge o țintă de colectare de 45% DEEE care să meargă la reciclare. 
        La rândul ei, reciclarea conduce la o mai bună protecţie a mediului – o lecţie pe care omenirea trebuie să o înveţe până când nu va fi prea târziu (poluarea, încălzirea globală, scăderea drastică a resurselor naturale, distrugerea ecosistemelor şi a speciilor … deja ne confruntăm cu aşa ceva).

Acțiune de colectare a deșeurilor electrice și electronice (DEEE), in municipiul Brăila

*Sâmbătă, 17 decembrie 2016, in intervalul 10.00 – 16.00 in două puncte de colectare: Piața Independenței si Cartier Obor – Complex Dinamo * A doua zi, cei care au reciclat participă la o tombolă cu premii puse in joc de RoRec *Se primesc Tichete Valorice pentru aparatele electrice mari întregi

 

O nouă acțiune de colectare a deșeurilor electrice și electronice (DEEE) in municipiul Brăila a fost programată pentru 17 decembrie 2016. Organizatorii campaniei sunt Primăria municipiului Brăila și Serviciul Local de Colectare Brăila. Acțiunea are și caracter educativ cu privire la importanța colectării aparatelor electrice vechi sau stricate, fiind susținută de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro, www.colecteaza.ro și www.facebook.com/asociatiarorec.ro). deșeurile de echipamente electrice și electronice sunt depuse sâmbătă, 17 decembrie, între 10.00 – 16.00, la două puncte de colectare provizorii – unde brăilenii pot să aducă aparate electrice și electronice, becuri sau baterii: Piața Independenței – Platou Primărie, Cartier Obor – Complex Dinamo. colectare-deee

Fiecare cetățean care se va debarasa de aparatele electrice vechi sau stricate în cadrul acestei acțiuni de colectare, va primi Tichete Valorice pentru aparatele electrice mari întregi (combine, vitrine şi lăzi frigorifice, frigidere, congelatoare, maşini de spălat rufe şi vase, uscător de haine, aparate de aer condiţionat). Pentru orice alt aparat electric predat (de exemplu: fier de călcat, aspirator, monitor, calculator, cafetieră, mixer, televizor, radio, scule electrice etc.) fiecare deponent va participa la o Tombolă cu Premii, constând în aparate electrice și electrocasnice noi: un frigider, un aspirator, două cuptoare cu microunde digitale, două cafetiere, două mixere, două mașini de găurit și trei mașini de călcat. Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc duminică, 18 decembrie, ora 13.00, pe Platou din fata Primărie.

Colectarea deşeurilor electrice nu este un proces complicat pentru nimeni, nici pentru cetăţeni, nici pentru persoanele juridice. Serviciul Local de Colectare Brăila, prin numărul apelabil gratuit TelVerde 0800 444 800, asigură permanent preluarea gratuită a deșeurilor electrice grele sau voluminoase, direct de la domiciliu, sediu de firmă sau instituţie, prin simpla programare telefonică. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare.

***

Obișnuința colectării deșeurilor electrice, pe cât ar părea de nouă și greu de adaptat specificului țării noastre, este de fapt un proces cu o lungă istorie în timp, la nivel internațional. Mai exact, anul acesta se împlinesc 40 de ani de la prima lege federală adoptată în 1976 în Statele Unite ale Americii, care reglementa eliminarea deșeurilor electrice. În Europa, prima țară care a dezvoltat și implementat un sistem de colectare și reciclare a deșeurilor electrice a fost Elveția, în 1991. În România, obligativitatea colectării deșeurilor electrice a venit o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, în 2007.

Colectarea deșeurilor electrice și legislația incidentă au ca obiective protecția mediului și a sănătății cetățenilor. Deşeurile electrice au în structura lor componente non-biodegradabile, ce conţin substanţe toxice. Ajunse la groapa de gunoi sau în natură, aceste substanţe poluează solul, aerul şi apa, ne afectează tuturor sănătatea.

La Braila, o noua campanie de reciclare „Locul deseurilor nu este in preajma ta!”

* Sunt colectate in principal deseuri electrice * Pentru ajutorul transportului obiectelor mari se apeleaza telefonic la operatori * La final este programata, ca si la editiile precedente, o tombola cu premii  

In zilele de 3 si 4 aprilie 2015, brailenii sunt provocati de Primaria municipiului Braila si Asociatia Romana pentru Reciclare – RoRec la participarea in campania „Locul deseurilor nu este in preajma ta!”. Scopul campaniei este, ca de fiecare data, un indemn la protectia mediului si a sanatatii, fiid stiut faptul ca aparatura electro-casnica uzata este purtatoare de noxe, inclusiv daca se pastreaza in preajma casei. La fel de grav este daca se arunca la gunoi, deoarece sunt compusi chimici in parti componente, elemente – ex. metale grele, plumb s.a.m.d. – care nu sunt biodegradabile si care ajung sa dauneze grav atat mediului cat si sanatatii omului.

Editia din acest an este dedicata in special deseurilor electrice mari, cel putin asa rezulta din compensarile care sunt anuntate de organizatori: „Se ofera garantat 40 lei/ in cupoane valorice pentru combine, vitrine si lazi frigorifice, frigidere, congelatoare intregi si complete, si 20 lei/ in cupoane valorice  pentru masini de spalat rufe si vase, uscatoare de haine, aer conditionat intregi si complete„. De asemenea, sunt anuntate premii atractive la tombola de final: un frigider, un cuptor cu microunde, fier de calcat – trei premii, mixer – trei premii, cafetiera – trei premii, set nivela – patru premii. Deponentii vor primi cate un talon pentru fiecare aparat electric predat. Tragerea la sorti a taloanelor completate si depuse la centrele de colectare este programata pentru sambata, 4 aprilie 2015, de la ora 19.00, pe platoul Pietei Independentei din fata cladirii administrative.

deseuri frigidere          Puncte de colectare sunt amplasate in

  1. Piata Independentei  – platou in fata Primarie;
  2. Cartier Obor, la Complex Dinamo;
  3. Calea Galati, in Parcare Bloc Turn;
  4. Calea Galati, in Parcare Stadion.

Deseurile electrice pot fi depuse in intervalul orar 10.00 – 16.00. Pentru informatii suplimentare si programari pentru preluarea gratuita de la domiciliu a aparatelor  electrice mari intregi – frigidere, combine, vitrine, lazi frigorifice, masini de spalat, aparat de aer conditionat) se va apela numarul de telefon gratuit 0800 444 800 sau numarul de telefon cu tarif de retea mobila 0756 026 923.

De la agenti economici si institutii publice, preluarea deseurilor electrice se face gratuit, contra unui proces verbal de scoatere din uz. Programari la nr. de telefon gratuit 0800444800 sau la telefon 0756026923 (tarif retea mobila).

La Braila, Proiectul “Salvăm resursele naturale ale planetei = Reciclăm”

* In aceste zile din Saptamana Altfel, elevi din Scolile Unirea si Valea Canepii, dar si de la Liceul „Iorga” si Colegiul „Balcescu” au  avut un program incarcat in… orarul proiectului 

Fotografie0723 In Saptamana Altfel au decis coordonatoarele si echipele Proiectul “Salvăm resursele naturale ale planetei = Reciclăm” sa aiba activitati. Astfel, in perioada 1 – 5 aprilie 2013 elevii cleselor V-VIII din Scolile Gimnaziale Unirea si Valea Canepii, in judetul Braila, au colectat si reciclat deseuri, iar elevii claselor V-VIII de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” si Colegiul National „Nicolae  Balcescu” au realizat materiale informative despre importanta reciclarii si sortarii deseurilor, materiale informative pe care le-au raspandit in comunitatile/ zonele/ cartierele de unde provin (unde locuiesc). Fotografie0710

Proiectul este programat sa se deruleze pe intregul parcurs al anului scolar 2012-2013. Parteneri in proiect sunt, impreuna cu unitatile deja mentionate si Scolile Gimnaziale „Ion Creanga”,Constantin Sandu Aldea” si „Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Braila.

Fotografie0703 De asemenea, parteneri in proiect sunt si Asociatia Pro Democratia Club Braila, Primaria Unirea, Centrul Scolar prentru Educatie Incluziva Braila si, nu in ultimul rand, Inspectoratul Scolar Judetean Braila.

Coordonatorii proiectului sunt prof. Veronica Roidis – reprezentand Colegiul National ”N.Bălcescu”/ Şcoala Gimnazială Unirea (Valea Cânepii) jud. Braila / Lic. “N. Iorga” Brăila – si prof. Florinela Micu – Şcoala Gimnazială “Constantin  S. Aldea”/ Şcoala Gimnazială “Ecaterina Teodoroiu”. Fotografie0804

Scopul proiectului este constientizarea unei probleme la care avem cu adevarat, deficiente si in acest moment, aceea privind „importanţa colectării şi sortării deşeurilor” – pornind de la lucrarile elevilor, deci in primul rand de la ei – a tuturor categoriilor de persoane: tineri, adulti – profesori, parinti, membrii comunitatii.

Fotografie0704 In obiectivele proiectului  au fost inscrise „obligatii” ale elevilor care trebuie „să fie informaţi asupra tuturor aspectelor privind conceptul de reciclare a deşeurilor, să îşi formeze deprinderi de sortare a deşeurilor în functie de tipul acestora şi modalităţile lor de valorificare, să-şi dezvolte abilitaţi de a refolosi anumite materiale reciclabile în scopuri practice şi artistice”.

Mai multe imagini au fost postate la https://www.facebook.com/SalvamResurseleNaturaleAlePlaneteiReciclam?ref=tn_tnmn

pe pagina destinata proiectului  din reteaua de socializare Facebook.

Proiectul este inca un psas in educatia comunitara pentru mediu si sanatatea planetei, dar si un exemplu de buna colaborare a mediilor educational, administrativ si social.

 

 

 

 

Campanie de colectare a deseurilor electrice si electronice, la Braila

* In zilele de 29 si 30 martie 2013 se desfasoara campania “Cand florile apar, deseurile dispar!”, organizatori Primaria Braila si firma Gremlin

FLUTURAS_Gremlin Primaria Municipiului Braila a demarat impreuna cu societatea Gremlin si Agentia pentru Protectia Mediului Braila Campania “Cand florile apar, deseurile dispar!” – se desfasoara in zilele de vineri si sambata, respectiv in zilele de 29 si 30 martie 2013.

Centrele de colectare sunt amplasate in sase puncte din municipiul Braila: Gremlin AFIS_BRAILA

–          Soseaua Viziru, parcare Caporal Musat;

–          Piata Radu Negru, acces pe strada Calugareni;

–          Aleea Invatatorilor, parcare Scoala Mihai Eminescu;

–          Soseaua Comuna din Paris, Casa de Cultura a municipiului Braila;

–          Bulevardul Dorobantilor, intersectie cu Strada Gral E Grigorescu.

Pentru fiecare echipament  electric si electronic, vechi sau uzat, care va fi predate la unul dintre cele 6 centre, brailenii primesc la schimb o floare.

In situatia in care deseurile sunt prea grele si nu pot transportate comod la unul dintre puncte, puteti suna la 0757 777 097 si o echipa Gremlin le va prelua gratuit de la domiciliu.

La Braila, al 25-lea Centru de colectare DEEE

* Initiativa deschiderii centrului apartine asociatiei RoRec care a gasit in Primaria Braila unul dintre cei mai buni parteneri dintre toate administratiile romanesti pe care le-au abordat in ultimii ani * Speranta organizatorilor este, ca prin existenta acestui centru de colectare, Braila sa devina mult ai curate iar Romania sa se apropie de cifra estimata de UE, de peste 4 kilograme de deseuri colectate selectiv pe cap de locuitor *Deocamdata, suntem departe de aceasta cifra, un roman colectand selectiv doar 1 kg de deseuri

Intr-o zona pe care administratia braileana a propus si dispus, impreuna cu membrii Consiliului Local Municipal Braila, ca parcele de teren sa fie arondate tinerilor – in baza Legii nr. 15 din 2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinte proprietate personala  –  care doresc sa ii ridice locuinte proprii, vineri – 16 noiembrie 2012 – a avut loc inaugurarea Centrului de colectare a deseurilor electrice, electrocasnice (DEEE). La eveniment au fost prezenti reprezentanti ai Primariei Braila in frunte cu viceprimarul Doinita Ciocan si ai Asociatiei Romane pentru Reciclare (RoRec), prof. Iulian Danielescu – inspectorul scolar general al ISJ Braila, reprezentanti ai Asociatiei pentru Protectia Mediului si Garda de Mediu Braila, ai Directiei de Administrare si Gospodarire Locala in frunte cu directorul Dan Apastol, omul de afaceri Gheorghe Caruz = presedintele Patronatului Roman al Carnii de Porc, consilieri locali si judeteni, dar si fosti consilieri locali – Marian Viorel Dragomir, actualmente candidat din partea USL pentru Parlamentul Romaniei. Foto dreapta, mi jos, de la stanga: Andreea Idriceanu Calev, Cristi Ionescu, Doinita Ciocan, Iulian Danielescu.

 Centrul, chiar daca se afla la ceva distanta de zona populata a urbei, deja deserveste cetatenii Brailei, acestia avand la dispozitie un Centre-Call pentru a solicita echipa de interventie in teren acasa, la serviciu sau la scoala in vederea ridicarii desurilor de tip DEEE. Asa cum a precizat Cristian Ionescu dar si Andreea Idriceanu Calev – manager Comunicare la RoRec = modul de lucru direct cu cetatenii vine in intampinarea exigentelor europene si a celor de protectia mediului. “Cand am efectuat campanii de colectare si cetatenii lasau obiectele pe strada, ne-am lovit de o problema: respectivele deseuri nu ajungeau acolo unde le este locul. De aceea, preferam sa fim cu adevarat utili, asteptam ca cetatenii sa ne solicite sprijinul indiferent ca locuiesc la etajul noua sau ca trebuie sa ne deplasam la serviciu, la scoala. Important este sa colectam deseurile, sa le transmitem mai departe la firmele specializate in dezmembrari. Unele elementele din componenta produselor elctrice, electronice in special cele mai vechi sunt extrem de toxice, lasate la voia intamplarii ele produc foarte mult rau mediului inconjurator”, a subliniat Andreea Ibriceanu Calev la conferinta de presa – foto stanga, cu Doinita Ciocan, Aurel Gabriel Simionescu, Cristian Ionescu, Andreea Idriceanu – prilejuita de evenimentul inaugurarii Centrului de colectare. Cum anume se descompun si recompun, dupa interventia specialistilor,  elementele din DEEE-uri a prezentat Radu Ionescu – reprezentant RoRec – la fata locului, respectiv la Centrul de colectare unde s-au depozitat in acel moment primele deseuri (foto dreapta, jos).

  Organizata la sediul Directiei Strategii, Programe europene din cadrul Primariei Braila, conferinta a prilejuit prezenta si a primarului Aurel Gabriel Simionescu, acesta subliniind importanta existentei acestui centru, dar si necesitatea implicarii tuturor brailenilor la acest gen de activitati care vor aduce, cu siguranta, un plus de bine in sanatatea mediului urbei.  Tot aici, inspectorul general Iulian Danielescu a argumentat implicarea scolilor, a elevilor in acest demers ca unul din factorii necesari in educatia pentru comuniatte si pentru un viitor mai bun in ceea ce priveste sanatatea planetei.

Nu sunt vorbe goale si nici trebuie tratata ca o gluma; protectia mediului ne priveste pe toti si necesita din plin implicarea noastra, chiar daca unii ar putea comenta cu aciditate organizarea… unui concert de rock pentru a puncta evenimentul. Asa cum a precizat Andrea Idriceanu Calev, fiind un moment festiv, respectiv inaugurarea acestui al 25-lea centru de colectare din tara – parte a amplului proiect, s-a dorit raspandirea ideii printr-o formula cat mai agreabila si de aici ideea concertului  – cum am mentionat la http://brailachirei.wordpress.com/2012/11/15/in-braila-dechiderea-primului-centru-de-colectare-deee/. De asemenea, au precizat reprezentantii RoRec, se impunea o abordare cat mai placuta tocmai aici, la Braila, unde administratia locala a demonstrat o prompta si rarisima deschidere – in peisajul romanesc actual – in ceea ce priveste relatia cu RoRec. “Deja s-au colectat 40 de tone de deseuri DEEE de cand am demarat parteneriatul  cu Primaria Braila, in mai 2011. Am demarat cu succes campanii de colectare, am dat si premii. Si trebuie sa recunoastem ca este administratia unde am primit cel mai repede feed-back, reusind iata, intr-un timp zicem noi bun, sa deschidem acest centru de colectare”, a afirmat Cristian Ionescu.

Speranta organizatorilor este, ca prin existenta acestui centru de colectare, orasul Braila sa devina mult mai curat, iar Romania sa se apropie de cifra estimata de UE, de peste 4 kilograme de deseuri colectate selectiv pe cap de locuitor. Deocamdata, suntem departe de aceasta cifra, un roman colectand selectiv doar 1 kg de deseuri. In acest sens, raman valabile numerele de  telefon 0751.582.835, 0751.302.109 si 0728.918.515 si disponibilitatea echipei Centrului de colectare de a se deplasa – inclusiv in finalul de saptamana – acolo unde cetatenii indica existenta desurilor DEEE.

Noutati despre activitatile RoRec din tara, precum si ale echipelor din Reteaua Nationala de Colectare, pot fi aflate si pe site-ul asociatiei, dar si de pe paginile Facebook ale RoRec si ale Patrulei de Reciclare  – un alt proiect al asociatiei unde deja sunt membri activi, primii implicati find copii de gradinita si elevii, cu entuziasm si daruirea caracteristica varstei.