* Cu Lia Faur coordonator, invitați speciali Adrian Cioroianu, Emil Hurezeanu, Daniel Cristea – Enache, Victor Neumann * In 2 – 4 aprilie 2015
Prins in calendarul activităților Asociației „Arad Capitală Europeană a Culturii 2021”, la Arad are loc în perioada 2 – 4 aprilie 2015 prima ediție a Festivalului „Zile și Seri de Literatură Doinaș” cu motto „negustorul de zăpadă” (după unul dintre poemele lui Ștefan Augustin Doinaș, foto stânga cu regretatul scriitor), manifestarea fiind organizată în colaborare cu Centrul Cultural Municipal Arad. Coordonatorul festivalului este scriitoarea Lia Faur (foto dreapta, preluare de pe pagina sa din reteaua Facebook, o imagine cu multe flori… nu cu fluturi, cum este unul dintre volumele sale de versuri – „Poeme pentru fluturi bolnavi”). 
Invitați speciali sunt istoricul, eseistul, scriitorul și omul politic Adrian Cioroianu, istoricul Victor Neumann – care vor vorbi în mod special despre perioada comunistă, scriitorul și jurnalistul Emil Hurezeanu – un apropiat al familiei scriitorului, traducătorului Ștefan Augustin Doinaș (26 aprilie 1922, Cherechiu, județul Arad – 25 mai 2002, București), criticul literar Daniel Cristea – Enache care, în calitate de coordonator al volumului „111 cele mai frumoase poezii – Ștefan Augustin Doinaș”, Editura Nemira 2014 (se lanseaza in festival), este îndreptățit să vorbească despre cel care dă numele festivalului.
Din program fac parte lansări de carte, lecturi publice, dezbateri și recitaluri de poezie având ca temă viața și opera poetului Ștefan Augustin Doinaș. Printre participanți se află și Gabriel Cheșcu de la Revista „Timpul” (se lansează numărul pe luna martie al revistei de cultură de ia Iași) și Editura Adenium Iași, Daniel Șandru – director editorial al Editurii Adenium, Andrei Giurgia – editor coordonator al revistei „Timpul”, scriitorii Gheorghe Schwartz, Gheorghe Mocuța, Cătălin Lazurca, Andrei Mocuța, Ioan Matiuț, Lia Alb, Lucia Cuciureanu, Vasile Dan – președinte al Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România.
Joi, 2 aprilie 2015
11.00-12.00 Despre Doinaș cu scriitorii arădeni, Vasile Dan, Ioan Matiuț, la Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta”;
12.00-13.00 Despre comunism și alte pacoste, întâlnire cu Adrian Cioroianu, la Colegiul Național ”Moise Nicoară” împreună cu Seminarul Teologic Ortodox Arad; moderator prof. dr. Diana Șimonca-Oprița, Lia Faur;
13.00 Ştefan Augustin Doinaş – luntraşul dintr-un ciob de sticlă, expoziție de carte ”Doinaș”, recital de poezie, discuții, evocări despre Ștefan Augustin Doinaș, la Biblioteca Județeană ”A. D. Xenopol”, moderator Lucia Bibarț;
18.00 Lansare de carte, „111 cele mai frumoase poezii – Ștefan Augustin Doinaș”, Editura Nemira, în prezența coordonatorului ediției, criticul literar Daniel Cristea – Enache, la Librăria SCIENTA;
Vineri, 3 aprilie 2015
9.00 – 10.00 Ștefan Augustin Doinaș prezentat de Daniel Cristea – Enache la Colegiul Național ”Preparandia Dimitrie Țichindeal”;
9.00 – 10.00 Despre Doinaș cu scriitorii arădeni, Gheorghe Schwartz la Colegiul Național ”Moise Nicoară”;
12.00 – 13.00 Despre Doinaș cu scriitorii arădeni, Gheorghe Mocuța, Lia Alb la Colegiul Economic;
12.00 – 13.00 Despre Doinaș cu scriitorii arădeni, Andrei Mocuța, Lucia Cuciureanu, Vasile Goldiș, moderator Anca Giura;
12.00 România comunizată și literatura, Adrian Cioroianu în dialog cu elevii Colegiului ”Țichindeal”;
12.00 Ștefan Augustin Doinaș, prezentat de Daniel Cristea – Enache la Colegiul ”M. Nicoară”;
15.00 Tabloul unui destin – Ștefan Augustin Doinaș de Mihaela Doboș, lansare de carte, lansare de editură, Editura ADENIUM din Iași, în prezența istoricului Adrian Cioroianu și a criticul literar Daniel Cristea-Enache. Va fi prezent Gabriel Cheșcu, redactor-șef al Revistei TIMPUL și al Editurii ADENIUM, la Librăria SCIENTA;
17.00 România comunizată și literatura, conferință susținută de Adrian Cioroianu și Victor Neumann, in Sala Ferdinand, Primăria Arad;
17.00 Sub semnul lui Doinaș, Cenaclul literar ADN, moderator Lucia Cuciureanu, în incinta Teatrului Clasic ”Ioan Slavici”;
20.00 Recital de poezie din creația lui Ștefan Augustin Doinaș. Cu actorii Ovidiu Ghiniță, Ioan Peter, Dorina Darie Peter, Alina Danciu la Sala Studio a Teatrului ”I. Slavici”
Sâmbătă, 4 aprilie 2015
11.00 Amanta mea, ideea – moment artistic organizat de Mihaela Balint. Participă actrița Angela Petrean, scriitorul Emil Hurezeanu, istoricul Adrian Cioroianu, criticul literar Daniel Cristea-Enache, la Boeme Café Teatru, în incinta Teatrului ”Slavici”, etaj I;
14.30 Doinaș și Irinel – prietenii mei misterioși. Întâlnire cu Emil Hurezeanu, in Sala Ferdinand, Primărie.