Casa pasivă Over4, deschisă publicului în București

*Timp de o lună de zile, începând cu 15 mai 2019, în spațiul situat la intersecția Bulevardul Unirii cu Nerva Traian * Echipa Over4, care va construi prototipul în 10 zile, participă cu acest proiect de casă solară la Solar Decathlon Europe din Ungaria

     Echipa Over4 construiește în București casa pasivă Over4, cu care va reprezenta România anul acesta la Solar Decathlon Europe – cea mai importantă competiție internațională de case solare la nivel european, din Ungaria, în iulie 2019.  Este o casă eficientă energetic, sustenabilă și accesibilă financiar – cele trei elemente fundamentale care au stat la baza proiectării și construcției Over4. Având o amprentă de 130 mp, produce de trei ori mai multă energie decât consumă și va fi certificată cu standardul Passive House, cel mai exigent standard de eficiență energetică din lume. Este rezultatul muncii a unei echipe multidisciplinare de peste 50 studenți voluntari din peste 5 domenii profesionale ce răspund prin proiectul Over4 unei probleme actuale importante: cum construiești eficient, sustenabil și cu costuri reduse.

Competiția Solar Decathlon este considerată ”Olimpiada caselor solare” și este cel mai important eveniment în domeniul arhitecturii și construcțiilor la nivel mondial, cu peste 20 ediții pe toate continentele de la prima ediție din 2003 din SUA. Ediția din acest an a Solar Decathlon va avea loc în iulie 2019 în Ungaria și aduce la start 11 echipe din 10 țări și de pe patru continente. Fiecare echipă participantă are la dispoziție 15 zile pentru a asambla și pune în funcțiune locuințele solare ce vor fi ulterior jurizate în 10 probe – de la arhitectură, la eficiență energetică și până la comunicare și sustenabilitate.

         Proiectul Over4 reprezintă România la Solar Decathlon Europe 2019 cu prototipul Over4 – o casă solară, 100% electrică și modulară, ce va fi transportată în 6 TIR-uri în Ungaria și construită în doar 10 zile și care îndeplinește toate exigențele în ceea ce privește confortul interior și consumul de energie.

Considerăm că tot efortul depus în ultimul an și jumătate se încununează cu rezultatul mult așteptat: un prototip inovator de locuință sustenabilă care răspunde tutor cerințelor de confort, eficiență energetică și nevoilor actuale ale pieței construcțiilor. Mulțumim universităților partenere, celor peste 50 de tineri pasionați implicați până în prezent și celor peste 40 de parteneri cu sprijinul cărora am ajuns până în acest punct. Suntem și mai motivați să ținem steagul României pe podiumul competiției din Ungaria și pentru asta căutăm parteneri cu care să asigurăm restul de 40% din bugetul total al proiectului”, precizează Daniel Butucel – responsabil Parteneriate și co-fondator Proiect Over4.

Înainte de competiția Solar Decathlon, casa Over4 va fi asamblată și deschisă publicului timp de 30 zile în centrul Bucureștiului, pe un teren situat la intersecția dintre Bulevardul Unirii și Nerva Traian. Evenimentul oficial de deschidere va avea loc miercuri, 15 mai 2019 și va da startul perioadei de vizitare în care vor fi organizate tururi publice zilnice și evenimente pe teme de eficiență energetică și dezvoltare sustenabilă. Sunt așteptați să viziteze casa cei interesați de domeniul construcțiilor sustenabile, în special cei care vor să-și construiască sau să achiziționeze o locuință de acest tip, casa Over4 fiind un exemplu practic ce răspunde nevoilor actuale ale pieței construcțiilor. De asemenea, cei interesați să afle mai multe detalii despre procesul de construcție al casei sunt invitați pe spațiul de construcție, unde voluntarii proiectului pot oferi detalii tehnice. Printre partenerii proiectului se află Makita, Glulam, ProBuilding, Kronospan, Knauf Insulation, NOD Makerspace, Valrom, Daikin, Aluprof, Hoval, Grohe, Romania Green Building Council.

** * Over4 (www.over4.org) este un ONG fondat de Universitatea Tehnică de Construcții București și Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” și are ca scop derularea proiectului Over4 dar și ale altor proiecte cu impact pozitiv din punct de vedere educațional dar și din punct de vedere al cercetării și dezvoltării în domeniul construcțiilor sustenabile și eficiente energetic. Proiectul funcționează prin parteneriate strategice și sponsorizari.

Reclame

Competiție ROBOFEST, cu tinerii pasionaţi de robotică la Brăila Mall

*Sâmbătă, 16 martie 2019, de la ora 18.00 * Este mai degrabă o demonstraţie în care vor fi prezenţi membri a trei echipe de tineri roboticieni din Brăila și Galați 

   Brăila Mall găzduieşte sâmbătă, 16 martie 2019, începând cu ora 18.00 competiția amicală ROBOFEST la care participă membri a trei echipe de tineri roboticieni din Brăila și Galați. Evenimentul reprezintă o avanpremieră a competiției BRD First Tech Challenge (FTC), implementată în România de Asociația „Nație Prin Educație”, concurs ce va avea loc la București în 24 – 26 martie 2019.

„Helix” (echipa s-a pregătit la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila unde s-a desfăşurat un atelier de robotică), „Velocity” ( cu elevi de la Clubul de Robotică din Colegiul Naţional “Gh. Munteanu-Murgoci”) și „Byteforce” (Galaţi) sunt cele trei echipe pe care cumpărătorii le vor vedea – în zona Cinema City – în acțiune. Roboții construiți și programați de ei vor demonstra că sunt pregătiți să treacă testul pentru următorul sezon al celebrei competiții. Elevii de liceu din echipele participante și mentorii lor vor fi acolo pentru a promova robotica, programarea și activitățile STEM (acronim de la Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie, Matematică). În prezentările interactive, cei interesați vor afla detalii tehnice şi pot testa roboții.

Lux Film Prize 2018

*A XII-a competiţie girată de Parlamentul European a fost câştigată de pelicula „Femeie în război”, o coproducţie Islanda/ Franţa/ Ucraina regizată de islandezul Benedikt Erlingsson

 

regizorul Benedikt Erlingsson cu premiul

Filmul „Femeie în război”, o coproducţie Islanda/ Franţa/ Ucraina, a câștigat a 12-a ediţie a competiţiei europene Lux Film Prize 2018 – Premiului de Film LUX (Mai multe la Premiul de Film Lux 2018 şi filmele selecţionate). Anunţul a fost făcut de Antonio Tajani – președintele Parlamentului European (instituţia se ocupă de coordonare a competiţiei) în sesiune plenară la Strasbourg miercuri, 14 noiembrie 2018. Pe podiumul de premiere se mai află două filme: Cealaltă parte a tuturor lucrurilor – regia Mila Turajlić şi Styx regia Wolfgang Fischer (Germania-Austria). Foto preluare de la http://www.europarl.europa.eu/ 

       Preşedintele Tajani: „Sunt extrem de mândru de competiţia nostră de film, dedicată din 2007 producțiilor cinematografice europene axate pe teme fundamentale pentru Uniunea Europeană: universalitatea valorilor europene, integrare și toleranță și apărarea diversității culturale. Acordarea Premiului LUX nu a fost niciodată atât de dificilă ca în acest an. Nominalizările în concurs au fost extraordinare, atât din punctul de vedere al originalității, cât și al relevanței subiectelor pe care le acoperă.  Filmele finaliste abordează trei teme-cheie pentru viitorul Europei: riscurile asociate cu naționalismul extrem, necesitatea de a acţiona urgent pentru salvarea mediului și nevoia de a găsi răspunsuri coerente și coezive la problema migrației. Diferite ca stil și subiect, aceste filme au un punct important în comun: spun poveştile unor femei puternice care sunt hotărâte să schimbe status-quo-ul. În numele Parlamentului European, aș dori să mulțumesc regizorilor și scenariştilor prezenți, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor filme și la succesul acestei ediții a Premiului LUX. Prin prezentarea unor puncte de vedere noi şi personale asupra Europei noastre, aţi contribuit în mod semnificativ la dezbaterea politică care are loc în fiecare zi în această instituție”.  

** * „Femeie în război” (Kona fer í stríð), al regizorul islandez Benedikt Erlingsson, este un film politic, o saga feministă și o fabulă care spune povestea unei femei, profesoară de muzică şi activist de mediu. Ea îşi vede convingerile politice contestate atunci când planurile de a adopta un copil devin realitate. 

În Anul European al Patrimoniului Cultural, premiul este cu attât mai important cu cât propune o temă de care unii se feresc în Europa din ce în ce mai divizată exact pe motive de patrimoniu şi de multiculturalitate (Nota red. A se vedea cererile catalane de separare de Spania, supărările unora pe migranţii africani etc.)

Pelicam 2018, Festival internaţional de film despre mediu și oameni la Tulcea

*Ediţia a VII-a a manifestării are loc între 21 şi 24 iunie * Patru secţiuni de concurs, filme în premieră pentru România

   În perioada 21 – 24 iunie 2018, la Tulcea are loc o nouă ediţie „Pelicam, Festivalul Internaţional de Film despre mediu și oameni” (https://www.pelicam.ro/), organizat de Asociaţia Les Herbes Folles.

Întreg programul ediţiei a VII-a, spaţiile de desfăşurare a evenimentelor, parteneri etc. la pelicam_program_2018 (click pe document în fomat PDF pentru detalii)

În festival au loc proiecții de film, concerte în aer liber, workshopuri, expoziții foto și conferințe/ discuții pe tema mediului. Majoritatea filmelor sunt prezentate în cele patru secțiuni competiționale – Competiția Oficială, Black Sea Docs, Fresh Perspectives și Competiția de Scurt-Metraje, filme în premieră națională la Pelicam. Intrarea este gratuită la toate proiecțiile și evenimentele festivalului.

** * Înfiinţat în 2012, Pelicam este un eveniment unic în România prin tematica abordată în cele 4 zile de festival, și anume mediul înconjurător. Festivalul Pelicam este din 2013 membru Green Film Network, o reţea de 40 festivaluri de film din lume focusate pe tema mediului înconjurător, o platformă care permite tuturor festivalurilor să își coordoneze activitatea, să ajute la promovarea și distribuția filmelor și să încurajeze ințiativele și proiectele ce au ca scop principal informarea publicului larg despre problematica mediului înconjurător. Festivalul Pelicam este singurul festival internațional de film din România dedicat mediului înconjurător. „Am ales orașul Tulcea pentru organizarea acestui eveniment unic în pesisajul cultural românesc datorită proximității Deltei Dunării, rolul unui festival de film despre mediu fiind de a informa și de a propune piste de abordare pentru soluții de dezvoltare durabilă. Festivalul Pelicam își propune să atragă un public numeros interesat de film și de mediul înconjurător, public care se regăsește atât în Tulcea și în zona Deltei Dunării, cât și la nivel național și internațional” – organizatorii.

Festival naţional de folk „Chira Chiralina” 2016, rezultate preselecţie

*Braila va fi din nou gazda manifestarii, aflata la editia a X-a, in 17 si 18 noiembrie * Locul de desfasurare – Teatrul „Maria Filotti’

fest-folk-chira-chiralina       Consiliul Judeţean Braila, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (Centrul de Creatie), organizeaza a X-a editie a Festivalului national de folk „Chira Chiralina” 2016. Competiţia, cu tentante premii – cu scop „descoperirea şi promovarea a noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk, de continuarea unei importante tradiţii a genului la Brăila” (n.aut. De unde a plecat Nicu Alifantis, ca să dau un nume reprezentiv), deschisă concurenţilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, are loc in acest an la Teatrul „Maria Filotti’. Foto din arhiva revistei de cultură si informaţie BRAILA CHIREI de la ediţia din 2011.

fest-folk-braila    Acum avem lista concurenților admiși în urma preselecției din 4 noiembrie 2016.

Octavian Broștenu din Alexandria, 17 ani; Radu Constantin Comănescu din Moinești, județ Bacău, 16 ani; Cosmin Mariciuc – Săveni, Jud Botoșani, 16 ani; Luiza Neacșu din București, 16 ani; Adrian George Negrea din Satu Mare, 23 ani; Corneliu Popescu din Slobozia, 29 ani; Paul Adrian Tihan din Fălticeni, Suceava, 18 ani; trupa FIOR:  Vlad Gabriel Lazăr din Hemeiuș, Neamț,  21 ani, Cătălin Tarhon din Dorohoi, Botoșani, 28 ani, Ștefana Ganea din Iași, 20 ani; trupa FOLK YOU: Iulia Lupșa din Brașov, 17 ani, Rodica Boldorea din Brașov, 33 ani; trupa FOLK BAND IMPERFECT: Mihai Cristian din Tulcea, 23 ani, Alexandru Panfilov din București, 20 ani; trupa NO NAME: Cătălina Moise din București, 16 ani, Daniel Sfichi din București, 17 ani, Răzvan Pîrlog din București, 17 ani.

Trofeul Jnepenilor, a VIII-a etapă a Competiției Ștafeta Munților 2015

*Evenimentul sportiv-cultural-ecologic organizat de Asociația Drumeții Montane are loc in perioada 21 – 23 august la Lacul Vulturilor sau Lacul fără Fund

 

jnepenii_sigla_mica        Asociația Drumeții Montane (http://www.asociatia.drumetiimontane.ro/ – si pe lista de link-uri permanente a revistei Braila Chirei) ne invită in perioada 21 – 23 august 2015 la TROFEUL JNEPENILOR, eveniment sportiv-cultural-ecologic organizat la Pensiunea Valea Neagră, Masivul Siriu, județul Buzău. TROFEUL JNEPENILOR este a VIII-a etapă, tip Master, a Competiției Ștafeta Munților, editia a IV-a, 2015. Nu se percepe taxa de participare (alte detalii despre taxe pe site). Probele se vor desfasura conform regulamentului Competitiei Nationale de Turism Sportiv ”STAFETA MUNTILOR. Premii atractive! lacul fara fund

Legenda spune că în acest loc, numit Lacul Vulturilor sau Lacul fără Fund (foto Ana Maria Zlavog dintr-o excursie organizată de Gabriel Lâlă – presedintele Asociatiei Clubul de turism „Proilavia’ Brăila), vin primavăra vulturii pentru a bea apă ca să întinerească și tot aici își învață puii să zboare. Cine se spală pe față cu apă vulturească, se va înălța deasupra munților, bucurându-se de măreția lor!

Preselecţie în Competiţia naţională de rovere Exo-Ro

*Eveniment în domeniul roboticii organizat pentru prima dată în România de Agenţia Spaţială Română, Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială * Au fost selectate echipe din judeţele Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Suceava, Vrancea şi din Bucureşti

Etapa de preselecţie a Competiţiei Naţionale de Rovere Exo-RO s-a încheiat (în data de 21 iunie la ora 23:59), zece din cele cinsprezece echipe înscrise fiind selectate pentru a participa la etapa finală a concursului, care se va desfăşura în perioada iunie – septembrie 2015. Evenimentul este organizat pentru prima dată în România de Agenţia Spaţială Română (ROSA) în sinergie cu Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială – ESERO România, şi le va oferi elevilor de liceu ocazia de a învăţa în mod practic şi de a se familiariza cu metodologia de cercetare ştiinţifică, de a-şi însuşi concepte noi, de a aprofunda sau consolida cunoştinţe de tehnologie şi programare şi, nu în ultimul rând, de a învăţa importanța coordonării şi a lucrului în echipă.

Juriul format din prof. Victor Sutac (Suceava) – ambasador al Spaţiului (Regiunea 1 Nord-Est), colaborator ESERO România şi reprezentant al mediului profesoral preuniversitar, prof. Alexandru Iovanovici (Timişoara) din partea mediului academic şi Cristina Stancu (Bucureşti) din partea ESERO România a decis pe baza criteriilor de evaluare să trimită în etapa finală următoarele echipe: Robo King Peter, Palatul Copiilor Suceava, judet Suceava;  Spectrum, Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu”, București; Carmen Sylva Rover, Liceul Teoretic „Carmen Sylva”, Eforie Sud, judet Constanța; AstroLab, Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu” Brăila, judet Brăila; Tomis, Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” Constanța, judet Constanţa; Robots Rover, Colegiul Naţional “Dragoş Vodă”, Câmpulung Moldovenesc, judet Suceava; Soyuz, Colegiul Economic Buzău, judet Buzău; Iris Robotics, Colegiul Naţional “Alexandru Ioan Cuza”, Focșani, judet Vrancea; The Haze, Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca, judet Cluj; 5843 AutoVortex, Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu”, București.

Prof. dr. Aurelia Stroe – inspector scolar Dezvoltarea Resurselor Umane la ISJ Brăila – ne oferă amănunte despre echipa brăileană (foto) alcătuită din Irina Terente, Răzvan Neacșu și Dinu Adrian (stanga), elevi la Colegiul Național “Nicolae Bălcescu” din Brăila. AstroLab Braila

Echipa AstroLab, una dintre echipele finaliste ale Competiției Naționale de Rovere EXO-RO organizată de Agenția Spațială Română, este formată din trei elevi, Irina Terente, Răzvan Neacșu și Dinu Adrian, cu toții învățând la Colegiul Național “Nicolae Bălcescu” din Brăila. Ei au ales să își unească cunoștințele dobândite pentru a construi un rover autonom, care, prin mecanismele, senzorii și instrumentele sale va reuși să analizeze diferite medii și situri de observații științifice, pentru a conclude dacă acestea pot sau nu să fie locuite de oameni. Echipa este sponsorizată de Cluburile Rotary si Interact Brăila ce o ajuta in popularizarea proiectului si strângerea de fonduri pentru construirea roverului. AstroLab a vizat anumite componente, care utilizate impreuna, vor reusi sa indeplineasca toate misiunile cerute de regulamentul concursului. Astfel, pentru a-si atinge scopul, ei au nevoie atat de sprijin financiar cat si de sprijin publicitar, dorind sa-si faca cat mai cunoscut proiectul, cu speranta ca din ce in ce mai multi tineri vor deveni pasionati de domeniul stiintei, domeniu care membrii echipei AstroLab îl indragesc atat de mult.

Ei sunt membrii echipei: Irina Terente este eleva in clasa a zecea si are rezultate remarcabile obținute la Olimpiada Națională de Matematica, unde a obținut o medalie de bronz, la care se adaugă o participare la Olimpiada Națională de Fizică. De asemenea, pe lângă pasiunea pentru matematica, Irina are multe alte calități, printre care se numără o coordonare buna a sarcinilor in interiorul echipei. In timpul liber, Irina face o mulțime de activități, precum cântatul la pian, practicarea sporturilor si multe altele. Ea a ales sa participe la aceasta competiție pentru a-si dezvolta cunoștințele in domeniul S.T.E.M. (Science, Technology, Engineering, Mathematics) dorind ca pe viitor sa urmeze o cariera in inginerie. Razvan Neacsu este elev in clasa a zecea, având rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Fizica, unde a obținut o medalie de aur si una de argint, cat si la Olimpiada Națională de Matematica, fiind premiat cu doua medalii de bronz. Pe lângă pasiunea sa fata de cele doua științe, el își manifesta performantele si la concursuri interjudețene si naționale de informatica precum PROSOFT@NT, unde a obținut premiul III, cat si la concursul InfoEducatie la care este calificat anul acesta. Dorința de a acumula cat mai multe cunoștințe si experiență l-a determinat sa participe la acest concurs de Rovere. Dinu Adrian este elev in clasa a noua si iese in evidenta prin rezultatele obținute la Olimpiada Națională de Fizica, cumulând o medalie de bronz si doua medalii de argint, cat si la Olimpiada Națională de Astronomie si Astrofizica, unde a obținut o medalie de bronz. El este pasionat de știința, observarea cerului nocturn si fotografie, dorind ca pe viitor sa lucreze in domeniul cercetării științifice. A ales sa participe la acest proiect pentru a-si dezvolta cunoștințele si pentru a-si pune in practica ideile. Adrian si-a descoperit pasiunea încă de la primele ore de fizica din clasa a șasea, îndrumat de profesoara Neicu Maria. Acum, îndrumat de profesoara Stroe Aurelia – coordonator al proiectului, este entuziasmat de posibilitatea construirii unui asemenea rover.

                              * * *

Ȋn etapa finală a competiţiei de rovere Exo-RO, cele zece echipe selectate vor avea la dispoziţie perioada 25 iunie – septembrie 2015 pentru a construi roverul propus în formularul de înscriere, respectând toate fazele tipice ale unui proiect de robotică, de la selectarea obiectivelor, proiectarea şi integrarea componentelor, până la testarea sistemului în final. Provocarea este ca roverul lor să îndeplinească atât misiunea principală, cât şi pe cea secundară a competiţiei.

Echipele participante la Competiţia Naţională de Rovere Exo-RO pentru elevii de liceu vor construi un rover de dimensiuni mici. Scopul competiției este de a testa cunoştinţele teoretice şi practice din domeniile STEM ale elevilor. Proiectele vor fi construite urmând obiectivele unui robot de explorare planetară, care va fi proiectat astfel încât să îndeplinească atât misiunea principală, cât şi pe cea secundară a competiţiei.

Misiunea ştiinţifică principală – obligatorie pentru fiecare echipă – constă în deplasarea teleghidată a roverului până la un punct fix, făcându-se abstracţie de decalajul temporal care ar există în realitate între locaţia explorată şi centrul de control, măsurarea unor parametri (presiunea atmosferică şi temperatura mediului înconjurător) şi transmiterea de imagini. Roverul este necesar să respecte masa maximă de 2,5 kg şi un volum maxim dat de dimensiunile L=40cm, l=30cm, h=20cm. Misiunea ştiinţifică secundară constă în colectarea unor eşantioane, precum şi măsurarea altor parametri locali (de exemplu compoziţia atmosferică, nivelul de iluminare, umiditatea) cu ajutorul senzorilor aflaţi la bordul roverului în vederea determinării habitabilităţii sitului de către oameni, precum şi determinarea din aceşti parametri ai posibilităţii existenţei vieţii locale (analiza metan, umiditate, pH, radiaţii etc.) cu senzori la alegere.

Echipele vor fi evaluate luând în calcul următoarele elemente: Valoarea educaţională – 20%; in acest caz, juriul va evalua calitatea prezentării, efortul depus de echipă în realizarea proiectului şi cât de multe cunoştinţe au acumulat participanţii pe parcursul competiţiei. Realizările tehnice – 50%; vor fi luate în considerare aspectele inovatoare ale proiectului, cum ar fi: misiunea selectată și echipamentele hardware / software utilizate. Vor fi luate în considerare, de asemenea, modurile în care echipele au obținut rezultatele, dar şi cât de fiabile sunt proiectele lor. În cazul în care robotul construit nu şi-a îndeplinit misiunea, dar echipa poate să explice motivele şi să sugereze îmbunătăţiri pentru proiect, acestea vor fi luate în considerare la rândul lor în mod pozitiv. Lucrul în echipă – 15%; juriul va evalua cât de bine a lucrat împreună echipa pentru îndeplinirea sarcinii, cât de eficientă a fost împărţirea sarcinilor, calitatea planificării şi a execuţiei, precum şi demersurile făcute pentru finanţare, sprijin şi consiliere. Popularizarea proiectului de echipă – 15%; pe baza acestui criteriu juriul va evalua cât de bine a fost promovat proiectul echipei folosind Facebook, precum şi popularizarea proiectului în instituţia de învăţământ de apartenenţă a elevilor, dar şi în comunitatea locală. Vor fi luate în considerare, de asemenea, pagini web, bloguri, prezentări, materiale promoţionale, articole din presa ce menţionează echipa etc.