Arhive etichetă: comunitate

Ignat Ivan de la Slava Cercheză, primar „de opt stele”

*Cu distincția aceasta a fost premiat la adunarea generală festivă a Asociației Comunelor din România

Ivan Ignat este primarul comunei Slava Cercheză, din județul Tulcea, de atat de multă vreme încât a fost premiat pentru asta. Deci, pentru longevitatea la cârma administraţiei publice locale a fost distins cu diploma de excelenţă „Primar de 8 stele” la sesiunea aniversară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR, site la) desfășurată în perioada 4 – 11 iulie 2022 in stațiunea Jupiter de pe litoralul românesc.

Ivan Ignat se află la conducerea administraţiei locale de 30 ani. Este președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Slava Cercheză, membru în Consiliul Director al Comunității Rușilor Lipoveni din România.

Revista BRAILA CHIREI & Armanda Filipine

„Lideri pentru comunitate”, pasiuni devenite proiecte

*Scopul întâlnirii este prezentarea unor oameni care şi-au transformat pasiunile în proiecte de interes pentru ceilalţi; la Universitatea „Brâncoveanu” * Vineri, 13 iulie 2018, de la 17.30 * Organizator, Comunitatea JMT Brăila – Galaţi

      „Lideri pentru Comunitate” îşi propune să aducă în faţa unui auditoriu interesat oameni cu idei, cu viziune, cu iniţiativă, oameni implicaţi în acţiuni comunitare care adaugă valoare deopotrivă evenimentelor şi celor din jur. Vorbitorii din program – Dan Buteică de la SC Ceprohart Brăila, Corina Ciuraru de Biblioteca Judeeţană „Panait Istrati”, Gabriel Ion, Didi Mocanu, Gabriel Stoica, Lucian Căprariu, Dan Ciurea, Mihaela Geanina Pătârlăgeanu, Marius Galiceanu – au participat la cursuri de public speaker (multe dintre ele organizate la Ceprohart, detalii la https://www.facebook.com/l2lbrailagalati/photos/gm.831342123738692/504507303320107/), de dezvoltare personală, dar cel mai important, şi-au transformat pasiunea în proiecte de interes comunitar.

Evenimentul are loc vineri, 13 iulie 2018, ora 17.30 – sala Aula de la Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Brăila, (str. Rubinelor nr. 16). Organizator este Comunitatea JMT Brăila – Galaţi. Intrarea este liberă, pe baza înscrierierilor prin intermediul Event postat la https://www.facebook.com/events/824499884422916/.

Agenda Lideri pentru comunitate

17.00 – 17.30 primirea invitaților; 17.30 – 17.40 deschidere eveniment – Dan Buteică; 17.40 – 17.50 „Mercur Economic, exercițiu de cetățenie activă” (https://brailachirei.wordpress.com/2018/04/16/la-braila-lansarea-publicatiei-mercur-economic/) – Corina Ciuraru; 17.50 – 18.00 „Empower YOUth” – Gabriel Ion; 18.00 – 18.10 „Despre echilibru!” – Didi Mocanu; 18.10 – 18.20 „Educaţie financiară – impact în societatea modernă” – Gabriel Stoica; 18.20 – 18.30 „Doar cerul e limita!” – Lucian Căprariu; 18.30 – 18.40 „Cinematograful de arta CINEFEEL – de la pasiune la proiect” – Dan Ciurea; 18.40 – 18.50 Live2Lead Braila – Galati 2018 – Mihaela Geanina Patarlageanu;  18.50 – 19.05 „Nevoia de Leadership” – Marius Galiceanu; 19.05 – 19.15 sesiune Q&A; 19.15 închiderea evenimentului.

Caloianul în Bărăgan și Paparuda, tradiții păstrate la Școala Surdila Greci

*Un proiect cultural-educativ, cu Primăria partener, având drept scop păstrarea tradițiilor populare a reunit, în mai multe activități, elevi și de la structurile arondate – școlile primare din Făurei Sat și Horia, dar și preșcolari și părinți

La Școala Gimnazială Surdila Greci – prof. Iulia Olguța Vuțino, director – și structurile arondate, respectiv Școala primară din Făurei Sat și Școala primară din Horia, s-a derulat în perioada 18 -27 aprilie 2018, Proiectul educațional „Renașterea tradițiilor și obiceiurilor locale – Caloianul în Bărăgan”. Echipa de proiect formată din învățătoarele Lenuța Panait, Nela Antonescu, Georgiana Baciu, Sabina Bratosin și consilierul educativ, Carmen Draghia s-a preocupat să respecte obiectivul propus: valorizarea tradițiilor și obiceiurilor poporului nostru în contextul actual socio-cultural din comunitate. „Tradițiile, moștenite din moș-strămoși, dorim să fie preluate și transmie următoarelor generații, pentru a sădi în inimile copiilor dragostea pentru frumos și mai ales autentic, dar și cultivarea sentimentului de apartenență față de comunitatea locală, natală și implicit față de poporul român” – organizatorii. 

Au fost mai multe activități desfășurate: 1) „Tradiții și obiceiuri locale – Caloianul și Paparuda”, lansarea proiectului 2) „Ce este Caloianul? Dar Paparuda?” – întâlnire de prezentare explicită a celor două obiceiuri (n.red.  Nelipsite din viețile bunicilor, acum, din ce în ce mai rar se petrec în comunități…) și de consolidare a colaborării dintre școală – familie – comunitatea locală; 3) „De la lume adunate” – activitate de colectare a materialelor, memorarea versurilor, reportoriului tradiției legate de cele două obiceiuri; 4) „Ritualul de înmormântare a Caloianului”; 5) „Dezgroparea Caloianului și aruncarea pe apă”, „Paparuda”; 6) „Să ne păstrăm tradiția locală” – aplicare de chestionare, vizionarea filmărilor de la celelalte activități, concluzii.

Au fost implicați preșcolarii de la structurile Grădinița Făurei Sat, Grădinița Horia, elevii din ciclul primar de la Școala primară Făurei Sat, Școala primară Horia, Școala Gimnazială Surdila Greci și elevii din clasele V – VI de la Școala Gimnazială Surdila Greci.  Parteneri au fost părinții copiilor, Primăria Surdila Greci, dar și alți membrii ai comunității locale. Copiii s-au compotat așa cum spune tradiția: s-au costumat pentru alai și au pregătit păpușa Caloian, au plâns-o ca pe un mort (ea chiar reprezintă un mort, uneori este îngropat și dezgropat, apoi dus pe o apă) au dansat locul pentru îmblânzirea Paparudei – ambele ritualuri străvechi, specifice culturilor de tip agrar, au ca scop invocarea spiritelor pentru ajutor ca să vină ploaia și să se facă recoltele.

MOL România, susținere financiară pentru tineri sportivi și artiști

*Sprijinul este de 354.000 de lei, prin 171 proiecte *Cinci sportivi participă la Jocurile olimpice de la Rio   

mol-promovare-a-talentelor-pot-ajuta        MOL România (http://molromania.ro/ro/despre-mol/responsabilitate-sociala/)  și Fundația pentru Comunitate  au anunțat rezultatele ediției a XI-a a Programului MOL de promovare a talentelor. Fondurile alocate, în valoare de 354.000 de lei, vor ajuta 360 de tineri talentați. Cinci sportivi susținuți inclusiv prin Programul MOL de promovare a talentelor participă la Jocurile Olimpice de Vară 2016 de la Rio de Janeiro.

         Sportivii prezenți la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, beneficiari ai Programului MOL de promovare a talentelor, sunt Radu Marius – natație, finanțat la 6 ediții ale programului, Robert Glință – natație, finanțat la 5 ediții, Andrea Miklós – atletism, finanțată la 3 ediții, Bernadette Szőcs – tenis de masă, finanțată la o ediție și Ana Dascăl – natație, declarată câștigătoare la ediția actuală. rio olimpic 2016 logo

“Simţim o bucurie specială în acest an olimpic. Motto-ul olimpic <Altius. Citius. Fortius> se traduce în muncă multă, asiduă, consecvenţă, formare de caractere umane, rezilienţă. Toate acestea nu vin niciodată de la sine. Talentul nu este de ajuns, trebuie să existe şi acea perseverenţă, acces la echipamente, condiţii de pregătire pentru a fi mai buni, mai puternici. Şi bucuria noastră vine din faptul că timp de 11 ani am putut să fim lângă tinerii talentaţi astfel încât unii dintre aceştia să poată reprezenta România la Jocurile Olimpice. Felicitările noastre speciale în acest an pentru cei 5 foşti sau actuali beneficiari ai Programului MOL de sprijinire a talentelor care sunt o parte a echipei României la Rio de Janeiro. De asemenea, felicitări antrenorilor lor pentru aceste performanţe. Pe lângă sprijinul continuu în aceşti 11 ani, în domeniul artelor şi sporturilor – ne mândrim cu acei tineri talentaţi care se numără printre cei mai buni atât în țară cât și peste hotare. Munca lor dar şi munca tinerilor aflaţi la început de drum, a acelora pe care încă poate nu-i cunoaştem, merită să fie susținută prin parteneriate stabile, prin programe de durată al căror rezultat să bucure o ţară întreagă”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman & CEO al companiei MOL România.

Al doilea deceniu al Programului MOL de promovare a talentelor a debutat cu un număr record de 534 de proiecte înscrise, prin care s-a solicitat finanțarea a 1.859 de tineri sportivi și artiști cu suma totală de peste 3.300.000 de lei. Alocarea fondului de 354.000 lei s-a făcut în urma propunerilor juriilor de sport și artă, fiind declarate câștigătoare 171 de proiecte prin care obțin finanțare 360 de tineri talentați.

În domeniul artelor au fost selectate 50 de proiecte susținute cu 120.000 de lei, iar la categoria sport au fost alese 103 de proiecte care au obținut în total suma de 164.000 lei. La categoria de vârstă de peste 18 ani – unde sunt invitaţi să se înscrie beneficiarii ediţiilor precedente ale programului, care au împlinit vârsta majoratului – suma totală de 70.000 lei a fost împărţită între 18 proiecte.

„Mecanismul de înscriere în acest program este relativ simplu.  Numărul documentelor care trebuie completate este redus, iar colaboratorii noștri oferă informațiile necesare pe tot parcursul anului pentru cei interesați. Numărul mare de proiecte înscrise dovedește că este ușor accesibil și totodată cunoscut în toată țara”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației pentru Comunitate.

Printre tinerii artiști care beneficiază de finanțare la această ediție a programului se numără Mălina Ciobanu și Mircea Dumitrescu – vioară, Botond Szőcs – pian, Ada Ciontu – arte plastice, Zirbo Cornelius – violoncel și Corul de copii „Kodály Zoltán”. Din Din Brăila a obținut finanțare trupa Lyl Style de dans hip hop. Rezultatele integrale sunt publicate pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro

                  ***

În Programul MOL de promovare a talentelor un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale. Din finanțarea totală a ediţiei a 11-a, 164.000 lei sunt destinați sportului, 120.000 lei domeniului artelor și 70.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului. În cei 11 ani de existență a programului au fost acordate finanțări în valoare de 2.871.000 lei, pentru 1.848 de tineri sportivi și artiști, din care unii au obţinut finanţare în cadrul mai multor ediţii. Aceste sponsorizări au fost acordate în cadrul celor 1.266 de proiecte câştigătoare, finanţate în aceşti ani.

Membrii juriului de artă: Márkos Albert – violonist, concert-maestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, președintele juriului, Miriam Cuibus – actriță al Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și TV din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Timotei Nădășan – grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA, Nelida Nedelcuț – profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Erich Türk – organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Membrii juriului de sport: Violeta Beclea Székely – campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing și comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președintele juriului, Laura Cârlescu Badea – campioană olimpică și mondială la scrimă, Ivan Patzaichin – multiplu campion olimpic, Simona Richter – antrenorul secund al lotului național feminin de judo, prima medaliată olimpică din România la judo, Doina Sava – antrenor al loturilor naţionale de nataţie.

***

MOL România este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 26.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 țări, din care 206 în România.

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.

La Brăila, lansarea volumului „Ruşii lipoveni din România – istorie şi actualitate”

*Proiect cofinanţat de AFCN, susţinut de Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România şi Fundaţia „Obşcina” Brăila

 

DSCN8372          Cei care doresc să descopere mai multe despre ruşii lipoveni din România – o etnie plină de culoare, istorie, cultură, tradiţii şi obiceiuri străvechi – sunt invitaţi, cu toţii, la lansarea cărţii „Ruşii-lipoveni din România – istorie şi actualitate. Comunitatea ruşilor-lipoveni din Brăila: model de convieţuire multietnică în context național şi european”, autor Pavel Tudose (proiect anuntat la https://brailachirei.wordpress.com/2015/08/01/lansarea-proiectului-editorial-rusii-lipoveni-din-romania-istorie-si-actualitate/ la momentul lansarii). Foto de Armanda Filipine, din arhiva revistei de cultură si informatie Braila Chirei la lansarea proiectului, la sediul Comunităţii Ruşilor Lipoveni din municipiul Brăila. DSCN8381
carte lipoveni       Lansarea va avea loc în 19 decembrie 2015, la Muzeul Brăilei „Carol I”, începând cu ora 11.00, în incinta Centrului Diversităţii Multiculturale unde gazdă va fi Camelia Hristian – sef Relaţii publice. Tot atunci are loc şi un program cultural inedit ce marcheaza deopotriva Ziua Minorităţilor; patronul spiritual al evenimentului va fi Sfantul ierarh Nicolae (lipovenii serband pe rit vechi, datele din calendarul bisericesc se decalează cu două saptămani). Astfel, invitaţii vor avea ocazia să asculte cantece psaltice din repertoriul cunoscutului ansamblu folcloric „Tihii Dunai” al Comunitătii rusilor lipoveni din Brăila, moment prilejuit de apropierea sărbătorilor de iarnă (pe stil nou şi pe stil vechi), dar şi să asiste la proiecţia documentarului istoric şi antropoetnic Filipovenii şi cazacii lui Nekrasov realizat de Ana Preda – jurnalist TVR.
DSCN8374        Cartea este un proiect editorial susţinut (cofinanţat) de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), fiind realizata de Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România şi Fundatia „Obşcina” Braila. Din echipa ( o parte dintre ei, in foto dreapta) de proiect editorial fac parte Pavel Tudose – autor şi coordonator, profesor Fedosia JipaRubanov – manager de proiect, preşedinte Comunitatea Ruşilor Lipoveni Brăila şi preşedinte Fundaţia „Obşcina” Brăila, Pelaghia Radion – referent ştiinţific, Ana Oprea – referent cercetare, Cristiana Vlăsceanu – responsabil financiar, Valentin Filat – tehnoredactor şi dl Leonard Lunguleac – design copertă. Volumul va fi oferit celor prezenţi la lansare.

Despre carte, dar si despre Comunitatea Ruşilor Lipoveni vor vorbi la lansare prof. univ. dr. Ionel Cândea – cercetator, manager al Muzeului Brăilei „Carol I”, Silviu Feodor – director executiv Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Fedosia Jipa-Rubanov – preşedinte Comunitatea Ruşilor Lipoveni Brăila şi preşedinte Fundaţia „Obşcina” Brăila, prof. dr. Palaghia Radion – redactor şef revista „Kitej Grad” şi autorul, Pavel Tudose.

La Brăila, manifestare dedicată comemorării ZILEI HOLOCAUSTULUI

*Vineri, 9 octombrie 2015

Prefectura Brăila anunţă prin Cancelaria prefectului – Stelianina Dobromir, director Cancelarie – programul manifestarii dedicate comemorării Zilei Holocaustului de vineri, 9 octombrie 2015.

 

ora  9.50 Intâlnirea oficialităţilor civile şi militare, la intrarea în Cimitirul Evreiesc (strada Zambilelor, cartier Nedelcu Chercea);

10.00 – 10.15 Rostirea de alocuţiuni:

– Nicu Lucian Olteanu – prefectul județului Brăila;

DSCN9969 a         – Nadia Ustinescu (foto impreuna cu Goldstein Suchar, din arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei, in Templul Coral/ Sinagoga braileana) – vicepreședinte al Comunității Evreilor din Brăila;

10.15 – 10.30 Ceremonialul religios cu Goldstein Suchar – oficiantul de cult al Comunităţii Evreilor din Brăila;

10.30 – 10.45 Depun jerbe de flori la Monumentul Holocaustului Instituţia Prefectului judeţ Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Primăria municipiului Brăila, Garnizoana Brăila, Inspectoratul  de Jandarmi Judeţean Brăila, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Brăila, Comunitatea Evreilor din Brăila – președinte David Segal iancu;

Ora 10.45 Încheierea manifestărilor.

Program de educatie religioasa, keshet VI, la Templul Coral Braila

*Duminica, 6 septembrie 2015, de la ora 10.00

Comunitatea Evreilor din Braila, una care isi leaga traditiile proprii, datinile si obiceiurile de mereu bunele relatii cu romanii din preajma, are un frumos program de activitati in aceasta perioada. Si cum o sarbatoare sau un eveniment nu e implinit daca nu e impartasit, cu atat mai mult o secventa dintr-un program educativ merita sa fie savurata ca atare; cu atat mai mult cu cat pentru neevrei ea vine sa completeze cunostintele despre acest popor deosebit, greu incercat in istorie, care a dat personalitati de seama si locului la care facem acum referire – un exemplu cu totul si cu totul special este Iosif Hechter – scriitorul si dramaturgul pe care noi il cunoastem mai bine ca Mihai Sebastian.   DSCN7522

DSCN7530          Iata deci invitatia de la reprezentantii Comuniatii Evreilor din Braila (postata pe Facebook de Dumitra Iosif – in foto alaturata impreuna cu David Segal Iancu, presedintele Comunitatii brailene a evreilor): „Vin sarbatorile de toamna o ocazie minunata de a reflecta la valorile si ideile spirituale ale poporului evreu. Va invitam sa luati parte la evenimentul de educatie iudaica, keshet VI, ce va avea loc pe 6.09.2015, ora 10.00, Templul Coral din Braila, str. Petru Maior nr. 13. Va asteptam!”

Evenimentul de duminica sta sub semnul Zilei Europene a Culturii Evreiesti, cand portile sinagogii din Braila se deschid pentru publicul larg, ce poate asista nestingherit si urmari elemente ale traditiei si culturii iudaice.evrei br, David Segal, Dumitra Iosif

Alte imagini din lacasul de rugaciune evreiesc de la Braila de la sarbatoarea vesela de Purim din aceasta primavara – 15 martie 2015, arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei  – in care apar si Goldstein Suchar – oficiantul de cult, dar si Nadia Ustinescu – vicepresedinte al comunitatii.

Lansarea proiectului editorial „Ruşii lipoveni din Romania-istorie si actualitate…”

* La sediul Comunitatii Rusilor lipoveni Brăila se lansează proiectul „Ruşii lipoveni din Romania – istorie si actualitate. (Comunitatea ruşilor lipoveni din Brăila – model de convietuire multietnică in context naţional şi european)” – in final va fi un amplu studiu/ carte * Duminica, 2 august 2015, de la ora 11.00

100_8361       Lansarea proiectului editorial „Ruşii lipoveni din Romania – istorie si actualitate. (Comunitatea ruşilor lipoveni din Brăila – model de convietuire multietnică in context naţional şi european)” are loc duminică, 2 august 2015, de la ora 11.00, la sediul Comunitătii Rusilor lipoveni Brăila (str. Matei Basarab nr. 26, cartier Pisc). Toti cei interesati sunt invitati să participe. Intrarea este liberă.

Foto de la Comunitatea ruşilor lipoveni din Brăila, din arhiva revistei Braila Chirei, de la săptămâna brânzei din februarie 2012
În luna aprilie a acestui an, Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) a lansat un concurs pentru acordarea de finanţări nerambursabile pentru proiecte editoriale. Printre proiectele care au obţinut finanţare nerambursabilă se află şi cel cu titlul „Ruşii lipoveni din România – istorie şi actualitate. Motto: „Fără un trecut, prezentul n-ar exista, iar dacă nu este spirit nu ai pentru ce cugeta”. Comunitatea ruşilor lipoveni din Brăila – model de convieţuire multietnică în context național şi european”. Asa cum precizează Ana Oprea, proiectul se derulează în perioada 15 iunie – 15 noiembrie 2015 prin intermediul Fundaţiei „Obşcina” şi constă în realizarea şi tipărirea unei cărți, cu titlul menţionat mai sus, la Editura C.R.L.R.. Autorul proiectului este jurnalistul Pavel Tudose, care are o bogată activitate publicistică la revista „Kitej-Grad” unde scrie despre ruşii lipoveni; este absolvent al Universităţii „Prietenia Popoarelor” din Moscova (bursier al Statului roman). 100_8362

* * *
Una dintre cele mai reprezentative comunităţi din România este cea a ruşilor lipoveni, etnici care vieţuiesc alături de majoritari şi de alte minorităţi naţionale în cea mai bună înțelegere dintotdeauna. Însă, până în acest moment, nu exista un „compendiu” cultural-istoric de ansamblu, dedicat exclusiv întregii etnii lipoveneşti din România. Concepută ca un instrument de informare şi cunoaştere a ceea ce reprezintă etnia ruşilor lipoveni, lucrarea este un deziderat mai vechi al comunităţii locale din municipiul Brăila, prin Fundaţia „Obşcina”, doritoare la rându-i să se prezinte celor interesaţi fără a apela la intermediari care, de cele mai multe ori, îi creează – fie din necunoaștere, fie din rea credinţă – o imagine deformată, îndepărtată de adevăr. Lucrarea tratează, de-a lungul a 10 capitole, aspecte cu privire la istoriografia consacrată acestui subiect şi analizează etnonimul „lipovean”; se continuă cu o succintă istorie a Schismei din Biserica Rusă din a doua jumatate a seceolului al XVII-lea şi o descriere a efectelor ce au generat exodul de staroveri în afara Imperiului rus, şi, ulterior, apariţia enclavelor de ruşi lipoveni în actualul spaţiu românesc. Alte pagini sunt consacrate evoluţiei şi realităţilor de moment în comunităţile locale de ruşi-lipoveni, în zonele geografice Bucovina, Moldova, Muntenia şi Dobrogea.
100_8390         Proiectul urmăreşte, în alte două capitole, evidenţierea rolului pe care Biserica Ortodoxă de Rit Vechi l-a jucat şi continuă să-l joace în viaţa ruşilor-lipoveni, ca factor generator de reguli şi precepte creştine privind comportamentul socio-religios în viaţa de zi cu zi. Se pune accent, într-o măsură considerabilă, pe trăsături caracteristice, tradiții şi obiceiuri ale ruşilor-lipoveni, sărbători religioase şi portul tradițional în creionarea etniei noastre, ca posesoare a unei culturi medievale ruseşti. Proiectul abordează, din poziţia unui etnic şi iubitor de cultură bine informat, şi alte domenii de referinţă în care mulţi etnici ruşi-lipoveni s-au evidenţiat de-a lungul timpului: cultură, sport, artă, învăţământ etc. Un penultim pasaj al proiectului îşi propune să găzduiască o descriere a vieţii şi activităţii celor mai reprezentativi membri ai etniei. Ultimul capitol este dedicat, generic vorbind, comunităţii lipoveneşti din Brăila, care a inspirat, timp de mai bine de două veacuri şi jumătate, o chintesenţă a culturii multietnice; se evidenţiază rolul ruşilor-lipoveni din Brăila în promovarea limbii ruse ca limbă maternă şi modernă şi la păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale, ca mijloc de identificare şi valorificare a unei culturi pe cât de unice, pe-atât de reprezentativă. 100_8386

              Echipa proiectului editorial: Pavel Tudose – manager proiect şi autor lucrare, Fedosia Jipa-Rubanov – preşedinte al Fundaţiei „Obşcina” şi responsabil cu activităţi de protocol, publicitate şi relaţiile cu instituţii publice şi mass-media, Pelaghia Radion – referent ştiinţific, profesor dr. în istorie şi redactor-şef revista „Kitej-Grad”, Cristina Vlăsceanu – responsabil financiar şi expert contabil, Ana Oprea – responsabil pentru activitatea de cercetare şi ilustratii-foto aferente proiectului. Un sprijin a oferit proiectului şi Tipografia SC DON STAR SRL din Galaţi. Lucrarea (carte, studiu) va fi prezentata la finalul proiectului.

N.red/ aut (Armanda Filipine, revista Braila Chirei). De menţionat este şi faptul că, tot cu sprijinul AFCN, Muzeul Brăilei a realizat două ample, valoroase volume despre comunităţile din Brăila – primul despre greci, al doilea despre greci, evrei, ruşi lipoveni, turci… – amănunte (plus volumele amintite in format PDF la http://www.muzeulbrailei.ro/index.php?pn=2&idn=15625815582969) Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, prin alt program european, a publicat o carte (https://brailachirei.wordpress.com/2015/04/02/lansare-monografia-rusilor-lipoveni-din-braila-pescuit-la-biblioteca-judeteana/) scrisă de Ioan Munteanu tot despre ruşii lipoveni din Brăila.

Zilele Şcolii la „A.S. Puşkin” Brăila şi Ziua Învăţătorului

* Vineri, 5 iunie 2015

037              Zilele Şcolii, proiect care se desfăşoară anual în Şcoala Gimnazială „A.S. Puşkin” Brăila,  cuprinde „activităţile cu care elevii noştri s-au obişnuit deja şi pe care le-au aşteptat cu nerăbdare, dar şi alte proiecte noi care pun accent pe lucrul în echipă; <Zilele porţilor deschise>, concursurile şi expoziţiile cu tematică diversă, întrecerile sportive, întâlnirile de lucru cu părinţii au conturat bucuria în ethosul şcolii. Dubla semnificaţie a zilei de 5 iunie 2015 – Ziua Şcolii şi Ziua Învăţătorului – este marcată de un program festiv”, subliniază organizatorii. 050

Astfel, în cadrul căruia se derulează mai multe activităţi: „Dialog între generaţii” (întâlnire de suflet între cei mai vârstnici membri ai Comunităţii ruşilor-lipoveni şi generaţia foarte tânără a elevilor actuali ai şcolii); „Omagiu şcolii şi dascălilor săi” (program artistic ce cuprinde poezii, cântece, dansuri, piesă de teatru, atât în limba română, cât şi în limba rusă); „După muncă şi răsplată” (premierea elevilor cu rezultate deosebite în cadrul activităţilor şcolare şi extraşcolare desfăşurate în cursul anului şcolar 2014-2015).

Sunt invitaţi să participe părinţii, copiii care doresc să devină elevii şcolii, membri ai Comunităţii ruşilor-lipoveni şi ai comunităţii locale brăilene interesaţi de activităţile Şcolii „A.S. Puşkin” Brăila.

Foto din arhiva revistei de cultură si informaţie Braila Chirei de la evenimente cu program artistic, oferit de tineri reprezentanţi ai Comunităţii ruşilor-lipoveni, la Şcoala „Puşkin”.

Lansare monografia rușilor lipoveni din Brăila, pescuit, la Biblioteca Judeţeană

*  Volumul „Monografia ruşilor lipoveni din Brăila – pescuitul, activitate tradiţională” este parte in proiectul omonim finanțat UE

       afis lansare monografie          Proiectul „Monografia ruşilor lipoveni din Brăila – pescuitul, activitate tradiţională” ajunge in faza proiectată, respectiv la prezentarea volumului omonim cu autor profesorul publicist Ioan Munteanu (foto dreapta). El va fi lansat vineri – 3 aprilie 2015 – de la ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila (Piaţa Poligon nr. 4, etajul I, sala de lectură).  Ioan Munteanu

             Evenimentul este organizat de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România – filiala Brăila, partener in proiectul finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 în baza contractului semnat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit în calitate de Autoritate Contractantă, Măsura 2.1.1: Revitalizarea și valorificarea identității comunitare (prezentat in 9 mai 2014 – amanunte la https://brailachirei.wordpress.com/2014/05/10/monografie-a-lipovenilor-pe-teme-de-pescuit-proiect-european/ ; foto la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.653008648125061.1073741976.196618800430717&type=3).  Fenia Jipa Rubanov

            Vineri, publicul brăilean va avea ocazia să răsfoiască această lucrare și să asculte consideraţiile realizate pe marginea ei de prof. Fedosia (Fenia) Jipa Rubanov (foto dreapta) – președinte Comunitatea rușilor lipoveni Brăila. de prof. dr. Viorel Mortu (nume de autor Viorel Coman), de prof. Octavian Osanu şi prof. Constantin Toader.

           „Comunitatea ruşilor lipoveni, ai cărei membri sunt aşteptaţi la eveniment în număr cât mai mare, este una dintre cele mai semnificative etnii din Brăila, iar lucrarea îşi propune să trateze acest subiect sub cele mai relevante aspecte ale sale. Monografia evidențiază într-un mod binemeritat, contribuţia pe care această comunitate a adus-o Brăilei, dar şi cea mai specifică activitate pe care rușii lipoveni au practicat-o, pescuitul”, subliniază Laura Caplea – purtător de cuvant la Bibliotecă – in comunicatul/ invitație.