„De la cronică muzicală la critică literară” de Dumitru Anghel, lansare la Brăila

*Miercuri, 8 mai 2019, de la ora 17.00 la Biblioteca Judeţeană „Istrati” *

    Dumitru Anghel – profesor, critic literar membru al Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România îşi lansează volumul „De la cronică muzicală la critică literară”, publicistică și eseuri contemporane, miercuri – 8 mai 2019 – de la ora 17.00 la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila (Piața Poligon nr. 4). Cartea a apărut la Editura tipo Moldova din Iaşi, în colecţia Opera Omnia.

Dumitru Anghel

Despre autor (foto dreapta, colecţia Armanda Filipine, revista de cultură şi informaţie Brraila Chirei) şi carte (scrierile sale) vor vorbi prof. dr. Viorel Mortu (nume de autor Viorel Coman) – critic literar membru al USR Filiala Sud-Est, prof. Gheorghe Lupașcu – scriitor membru USR filiala Braşov, Lucia Pătrașcu – autoare a multor volume de poezie, proză, şi nu în ultimul rând prof. Vasile Ioan Zbarcea – publicist, un fin cunoscător al lumii literare. Moderatorul evenimentului de la sala „Fănuș Neagu”, et. 3, va fi Dragoș Adrian Neagu – managerul bibliotecii gazdă.

Combinând cele două mari pasiuni, muzica și literatura, făcând un adevărat pact de neagresiune, autorul trasează cu mult har o punte de la Cronica muzicală la Critica literară, demonstrând cititorului că artele nu se separă, ci pot trăi împreună, contribuind la șlefuirea și înnobilarea sufletului uman” – subliniază scriitorul Emilian Marcu în recenzia intitulată “Dumitru Anghel, portret în aquaforte” (preluând o sintagmă din titlul unui alt volum al lui Dumitru Anghel, de asemenea de critică).