Ziua Armatei Române 2019 – program la Brăila

*În 25 octombrie, de la 10.00 la 11.30 ceremonial la monumentul Ecaterinei Teodoroiu şi de la 19.00 concert cu Muzica Militară şi retragere cu torţe

     Ziua Armatei Române – 25 octombrie – e serbată, ca de fiecare dată, prin manifestări publice la care sunt invitaţi cetăţenii, să se bucure împreună cu militarii şi să se asigure că în caz de necesitate aceştia din urmă vor fi la înălţimea aşteptărilor (Nota red. Cu toate că în contextul actual un război s-ar putea duce şi cu ajutorul calculatoarelor şi atunci… nu ştiu cum vom fi foarte bine apăraţi, oriunde pe glob!).

Garnizoana Brăila a propus pentru această dată următorul program:

*  în Piața Independenței şi la Monumentul Slt. Erou Ecaterina Teodoroiu, 10.00 – 11.30 eeremonie militară religioasă cu depuneri de coroane şi flori;
* în parcarea Colegiului naţional „Gh. Munteanu-Murgoci”  10.00 – 11.00  expoziție  de tehnică militară;
*  în Piața Independenței 19.00 – 20.00 Concert de promenadă oferrit de Muzica Militară a Garnizoanei;
*   Piața Independenţei, la ansamblul comemorativ al eroilor neamului 20.00 – 21.00 retragere cu torțe.

Program la Brăila 1 decembrie – Ziua naţională a României

*De la ora 10.00, prima secvenţă a manifestării, de la ora 15.00 al doilea modul din program

Sărbătoarea din 2017 a Zilei naţională a României – 1 decembrie – se desfăşoară la Brăila (cum am anunţat la https://brailachirei.wordpress.com/2017/11/27/targ-de-iarna-zece-zile-de-distractie-la-braila/) în organizarea Primăriei – primar Marian Viorel Dragomir, Consiliului Judeţean – preşedinte Iulian Francisk Chiriac, Prefectura – prefect Mădălina Cochino – după următorul program cu două secvenţe, una dimineaţă cu începere de la ora 10.00, alta de la ora 15.00.

în Piața Independenței

  ora 9.50 întâlnirea oficialităților civile și militare, şi cu reprezentanți ai clerului, ai serviciilor publice deconcentrate, partidelor politice, agenților economici, ai mass-mediei, cetățeni; 10.00 – 10.10 ceremonial militar și religios: semnalul Trompetului, marșul de întâmpinare, prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și trecerea în revistă a gărzii de onoare, intonarea Imnului Național al României, serviciu religios oficiat de sobor de preoți militari, ora 10.10 – 10.15 rostirea alocuțiunii referitoare la sărbătorirea Zilei Naționale a României, Mădălina Cochino – prefectul județului Brăila; ora 10.15 – 10.20 deplasarea oficialităților și a celorlalți participanți, pe trotuar Calea Călărașilor, în dreptul intrării A de la Palatul Administrativ pentru primirea defilării militare, realizarea dispozitivului de defilare;

Muzica Militară a Garnizoanei Brăila

  ora 10.20 – 10.35 defilarea blocului de paradă, defilarea Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila; ora 10.35 – 10.45 depuneri buchete de flori cu însemnele naționale la monumentul eroinei Ecaterina Teodoroiu; reprezentanţi de la Primăria municipiului Brăila. Consiliul Județean Brăila. Instituția Prefectului județul Brăila. Garnizoana Brăila, Inspectorat Judetean de Jandarmi, Inspectorat Poliţia Judeţeană, Inspectoratul Situaţii de Urgenţă, DJI, OJTS, SPF;  

la statuia
Ecaterinei Teodoroiu

ora 10.45 spectacol dedicat Zilei Naționale a României cu Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, dirijor plt. adj. pr. Romică Nițu, solist Laurențiu Mocănescu, Elena Sima – invitat special, Daniela Pleşca, Maria Ciocan, Marta Oprea, Ansamblul ”Plaiurile Sâmburești” din Olt, Ansamblul ”Mugurelul” din Sighetu Marmației, Ansamblul ”Plaiurile Dornei” din Vatra Dornei, Suceava, Ansamblul ”Mărgineanca” din Dorohoi, Botoșani, Ansamblul ”Ilioara” din Oradea, Ansamblul ”Obârșii Negreștene” din Vaslui, Grupul  “Art canto Morena” din Moreni, Dâmbovița, Ioana Ciofu, Alexandra Constantinescu, Antonia Pican, Cosmina Pupezescu, Vanesa Roncea, Ansamblul ”Mușețeanca” Însurăței; 

 deschiderea Târgului de Iarnă, ediţia a II-a, cu standuri culinare și pregătirea momentului tradițional când se oferă participanţilor la manifestare fasole cu cârnaţi;

 ora 15.00 parada Portului popular, întâlnirea formațiilor are loc în dreptul sensului giratoriu situat la intersecția străzii Milcov cu Calea Călărașilor; parada se desfășoară pe traseul Calea Călărașilor – Bariera Călărașilor – Calea Călărașilor – Palatul Administrativ urmată de program cu Ansamblul ”Plaiurile Sâmburești” din Olt, Ansamblul ”Mugurelul” din Sighetu Marmației, Ansamblul ”Plaiurile Dornei” din vatra Dornei, Suceava, Ansamblul ”Mărgineanca” Dorohoi, Botoșani,din  Ansamblul ”Ilioara” din Oradea, Ansamblul ”Obârșii Negreștene” din Vaslui, Grupul  “Art canto Morena” din Moreni, Dâmbovița, Ioana Ciofu, Alexandra Constantinescu, Antonia Pican, Cosmina Pupezescu, Vanesa Roncea, Ansamblul ”Mușețeanca” din Însurăței, Grupul vocal ”Flori de Câmp” din Jirlău, Grupul vocal ”Nectar” din Viziru, Ansamblul Parohiei Doicești și Ansamblul Parohiei ”Radu Vodă” Bărăganu

în Piața Independenței

de la 16.30 spectacol de muzică populară susținut în fața Palatului Administrativ cu Elena Sima – invitat special, Daniela Pleşca, Maria Ciocan, Marta Oprea, Ansamblul ”Plaiurile Sâmburești” din Olt, Ansamblul ”Mugurelul” din Sighetu Marmației, Ansamblul ”Plaiurile Dornei” din Vatra Dornei, Suceava, Ansamblul ”Mărgineanca” din Dorohoi, Botoșani, Ansamblul ”Ilioara” din Oradea, Ansamblul ”Obârșii Negreștene” din Vaslui, Grupul  “Art canto Morena” din Moreni, Dâmbovița cu Ioana Ciofu, Alexandra Constantinescu, Antonia Pican, Cosmina Pupezescu, Vanesa Roncea, Ansamblul ”Mușețeanca” din Însurăței. 

secvenţă video de la manifestarea de 1 decembrie 2016 din Brăila

Ziua Nationala, program la Braila

*In 1 Decembrie 2015, incepand cu ora 9.50 * Cu participarea Muzicii Militare a Garnizoanei Braila, a Ansamblului „Junii Covurluiului”, a Ansamblul „Izvorasul” din Cahul, Republica Moldova

 

2014 dec a      Ziua nationala – 1 Decembrie – se serbeaza si in acest an la Braila conform traditiei, cu parada militara, cu muzica si dans, cu depunere de flori la statuia Ecaterinei Teodoroiu, dar si cu… la fel de traditionala fasole cu carnati.  Organizatori: Prefectura, Consiliul Judetean, Primaria municipiului, Garnizoana Braila cu sprijinul unor institutii de invatamant si de cultura.

Pe Platoul din Piata Independentei

950 Intâlnirea oficialităţilor civile şi militare; 1000 Ceremonialul militar: Semnalul Trompetului, Marșul de întâmpinare, Prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și trecerea în revistă a gărzii de onoare, Intonarea Imnului Național al României de către Muzica Militară a Garnizoanei Braila; 1005 Rostirea alocuţiunii referitoare la sărbătorirea Zilei Naţionale a României; Nicu Lucian Olteanu – prefectul judeţului Brăila; 1010 – 1025 Spectacol prezentat de Muzica Militara, patriotică, specifică Zilei de 1 Decembrie; 10201025 Deplasarea oficialitatilor la tribuna oficiala 2014 dec c

Pe Calea Călărașilor

1025  defilarea blocului de paradă – defilarea Muzicii Militare; 10451115 depuneri de buchete de flori la monumentul eroinei Ecaterina Teodoroiu

 Pe platoul din Piata Independentei

   2014 dec b  105013.00 Program cultural artistic 1050 Muzica Militara a Garnizoanei Braila; 1105 Ansamblul „Junii Covurluiului”, soliste Catalina Hobea, Geta Rotaru si Luminita Obreja; 1145 Ansamblul de muzica si dans popular „Izvorasul” al Palatului Culturii Cahul, Republica Moldova – soliste elena ghetiu si elena oancea, director artistic Ion Stanga, regizor Larisa Donea

            In parcarea Colegiului Național „Gheorghe Munteanu-Murgoci”

de la ora 1100 brăilenii sunt aşteptaţi să servească gratuit fasole cu cârnaţi si un ceai fierbinte.

Foto din arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei de la evenimentul similar (cateva amanunte despre cum a decurs acesta la https://brailachirei.wordpress.com/2014/12/01/brailenii-in-strada-serband-ziua-nationala-in-1-decembrie-2014/) din 1 decembrie 2014

La Braila, de Ziua nationala a Romaniei

* Evenimente in 1 decembrie 2014 – luni, incepand cu ora 10.00 desfasurate la Casa Tineretului, pe Calea Calarasilor, depunere de flori la statuia Ecaterinei Teodoroiu * Program artistic oferit Muzica Militara a Garnizoanei Braila, artisti populari locali si Ansamblul Popular “Bastina” al Republicii Moldova

              Prefectura si Primaria municipiului Braila anunta pentru luni – 1 decembrie 2014 – evenimente desfasurate cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei. ??????????

Program

fanfara         De la ora 9.50, intâlnirea oficialităţilor civile şi militare, reprezentanţi ai clerului, ai serviciilor publice deconcentrate,  ai partidelor politice,ai agenţilor economici, ai mass-mediei, cetăţeni. De la ora 10.00 la Casa Tineretului: alocutiune a prefectului judetului Braila – ec. dr. Vasilica Vilcu, spectacol sustinut de Muzica Militara a Garnizoanei Braila condusa de col. Petrea Gogu si solisti ai Casei de Cultura a municipiului. De la ora 10.40 pe Calea Calarasilor: deplasarea oficialităţilor şi a celorlalţi  participanţi la tribuna situată pe trotuarul Căii Călărașilor, în dreptul intrării ”A” din Palatul Administrativ, pentru  primirea defilării militare; rRealizarea dispozitivului de defilare: ora 10.45 defilarea blocului de parada militara – plutoane ale fortelor militare terestre si de marina; program artistic sustinut de Muzica Militara a Garnizoanei Braila; depunere buchete de flori la monumentul eroinei Ecaterina Teodoroiu; de la ora 11.00 in parcarea Primariei – program de muzica populara sustinut de solistii Casei de Cultura a municipiului Braila si Ansamblul Popular “Bastina” al Republicii Moldova. Tot aici, traditia… de socializare se pastreaza: toti brailenii sunt asteptati sa serveasca gratuit o portie de fasole, carnati si muraturiafis

   plase Lic Arta pt Ziua Romaniei, dec 2014        De asemenea, In parcarea Primariei vor fi amplasate patru plase cu dimensiunea de 6/2 metri. Elevi de la Liceul de Arta „Hariclea Darclee” (in foto dreapta; elevi lucrand cu prof. artist plastic Ecaterina Volcu la plasele artistice), membri ai Asociatiei Artevent, ai Consiliul Judetean al Elevilor si ai echipelor Cercetasii Romaniei vor broda/ desena pe aceste plase motive traditionale specifice Transilvaniei, Moldovei, Dobrogei si Munteniei

               „Motivele traditionale fac parte din tezaurul artei noastre populare. Fiecare motiv cusut pe plase are o forma, o miscare, o culoare aparte si este placut ochilor. Motivele florale si diferitele forme geometrice se deosebesc de la o zona la alta, uneori chiar si la satele invecinate diferenta este mare. Sunt mii de obiecte care nu trebuie uitate cu cata migala erau realizate. Sa ne gandim la frumusetea farfuriilor sau a strachinilor smaltuite, stergarele inflorate, covoarele tesute, scoartele alese, fete de masa din bumbac, fete de perina cusute sau icoanele pictate pe sticla in culori graitoare. Traditia trebuie dusa mai departe, explicand tinerei generatii frumusetea tuturor datinilor, cantecului popular, traditiilor mesterilor populari, celor ce stiu sa-si impodobeasca locuinta cu diferitele lucruri lucrate manual la modul cel mai placut si care stiu sa incante sufletele” (un argument al organizatorilor)

             Tot in cinstea Zilei Romaniei, un drapel cu lungimea de 18 metri va fi desfasurat in parcarea Primariei municipiului Braila.

Foto (arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei) de la manifestari anterioare

Ziua Fortelor Terestre – 23 aprilie

Marți, 23 aprilie 2013, incepand cu ora 11.00, au loc manifestările dedicate Zilei Forțelor Terestre,  ce se desfășoara în Piața Independenței. 100_8122

Programul festiv se desfasoara astfel (anuntat de Prefectura Braila):

11.00 – 11.05  întâmpinarea comandantului garnizoanei, salutul Drapelelor de luptă și trecerea în revistă a gărzii de onoare;

11.05 – 11.07  intonarea Imnului Național al României;

11.07 – 11.15  oficierea serviciului religios;

11.15 – 11.20  prezentarea mesajului Ministrului Apărării Naționale;

11.20-  11.30  defilarea gărzii de onoare și a fanfarei militare;

11.40 – 11.55 depunerea coroanelor de flori la monumentul slt. Ecaterina Teodoroiu.

Foto ilustrativ (arhiva „Braila Chirei”) de la sarbatorirea Micii Uniri (24 ianuarie), editia 2013.

Mai multe pe  http://www.forter.ro/ respectiv  site-ul MInisterului Apararii Nationale.