Arhive etichetă: depunere de flori

Sărbătorirea Zilei naționale, atracție pentru brăileni în 1 decembrie 2021

*Ziua de 1 decembrie 2021 s-a dovedit însorită, programul a fost scurt și conform tradiției, Muzica Miliară a Garnizoanei la înălțimea așteptărilor *Blocul de paradă, chiar restrâns, a încântat numeroasa audiență din care nu au lipsit copiii fluturând steaguri tricolore *Cu măști de protecție, pentru că pandemia nu s-a încheiat, dar cu un pic de emoție datorată momentelor solemne

Sărbătorirea Zilei naționale a României în municipiul Brăila a adunat în fața clădirii adminsitrative foarte mulți localnici, de toate vârstele. Vrema a fost frumoasă, la început cam rece, dar oamenii au dorit să fie prezenți la evenimente. A durat cam o oră, după cum era prevăzut (https://brailachirei.wordpress.com/2021/11/30/parade-militare-in-1-decembrie-2021/). Au fost toate ”ca la carte”, cum se spune: trecerea în revistă și salutul blocului de paradă – cu militarii din corpurile brăilene (evident, și cu jandarmii, pompierii), tradiționalul serviciu religios oficiat de sobor de preți în frunte cu preotul militar, un succint discurs al prefectului Florin Sergiu Dobrescu în care a fost subliniată jertfa celor morți pentru reîntregirea țării și eforturile continue ale cadrelor militare active, parada militară – cu un bloc de paradă ceva mai restrâns, dar încheiat, în premeiră, cu secția Junior a asociației culturale ”Proilavia” condusă de Lucian Țilea (fost viceprimar la municipiu) – a nu se confunda cu Asociația Clubul de turism ”Proilavia” inițiată (de multă vreme) și condusă de Gabriel Lâlă.

Mai multe foto în album (pe Facebook) în album la https://www.facebook.com/media/set/?vanity=ArmandaFilipine&set=a.10221352979041026

Finalul evenimentelor a fost un scurt și atractiv program oferit de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila condusă de lt. Raul Ionuț Badale și un moment cu dans popular oferit de dansatori pregătiți la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Braila. Oficialii, dar și alte entități – partide politice, Sindicatul Învățământului – au depus flori la statuia eroinei Ecaterina Teodoroiu.

Video (integral, mai puțin depunerea de flori) pe canalul revistei Braila Chirei din You Tube

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Ziua națională a României – 1 decembrie 2019, Brăila

*Momente festive cu paradă militară și depunere de flori la monumentului eroinei Ecaterina Teodoroiu

   În conformitate cu normativele legale în vigoare, 1 decembrie – Ziua națională a României – a fost serbată la Brăila în organizarea instituțiilor administrației locale – Prefectura, Consiliul Județean și Primăria Brăila. Programul s-a derulat conform orarului stabilit – detalii la https://brailachirei.wordpress.com/2019/11/27/targ-de-iarna-la-braila-editia-2019/

Mai mult imagini au fost postate pe pagina facebook a revistei Braila Chirei, ex. la https://www.facebook.com/BrailaChirei/posts/2698301676929071

După intonarea imnului de stat, trecerea în revistă a gărzii de onoare – realizată de prefectul Adrian George Palade împreună cu reprezentantul Garnizoanei Brăila – și celelalte etape ale ceremonialului, un sobor de preoți în frunte cu preotul militar Cristian Leontin a oficiat un moment reiligios întru memoria celor jertfiți pe câmpurile de luptă ale reîntregirii neamului. Nu a lipsit oferirea (primăria s-a ocupat,câteva mii de porții fiind oferite gratuit) de fasole și cărnați brăilenilor, obișnuiți de ani de zile (și nu numai ei) cu acest moment în programul dedicat zilei naționale.

Prima parte a manifestării – video (LIVE de Armanda Filipine) postat pe pagina din rețeaua facebook a revistei de cultură și informație Braila Chirei

Despre Unirea de la 1 decembrie 1918 și însemnătatea ei istorică, în fapt ”actul” de naștere al României moderne, dar și despre alte momente de asemenea importante în economia istoriei locale au vorbit în cuvântul lor prefectul Palade, prof. univ. dr. Ionel Cândea – membru corespondent al Academiei Române, manager al Muzeului Brăilei ”Carol I”, dar și  tânărul Alexandru Gabriel Chivu – fost elev la Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu”, olimpic internațional la geografie în 2019.

Un scurt program artistic a fost oferit mulțumii – inclusiv membri ai ansamblurilor populare din țară invitate, majoritatea parteneri ai Palatului Copiilor Brăila, participanți și la festivalul concurs ”Lină Chiralină” din vară – adunate în Piața Independenței, program la care și-au dat concursul Muzica Militară a Garnizoanei – dirijor lt. Raul Ionuț Badale, corul bărbătesc ”Armonia” al Casei de Cultură a municipiului Brăila – dirijor preot prof. Ioan Păvăloiu, ansamblul brăilean de dansuri ”Pandelașul”. A urmat parada militară urmărită de foarte mulți brăileni de toate vârstele – au venit și foarte mulți elevi cu profesorii lor, pe porțiunea din Calea Călărașilor din dreptul clădirii administrative.

Mai multe foto la https://www.facebook.com/BrailaChirei/posts/2698863786872860 pe pagina facebook a revistei Braila Chirei.

Video 2 (LIVE de Armanda Filipine), de asemenea postat în pagina facebook a revistei Braila Chirei

După depunerea de coroane de flori la monumentul sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu (Cătălina Vasile Toderoiu, 14 ianuarie 1894 Târgu-Jiu – 22 august 1917, Muncelu) a urmat programul artistic pe scena amenajată în Piața Independenței, iar în spațiul din apropiere brăilenii s-au dus să vadă produse și să cumpere de la standurile din Târgul de iarnă (va fi deschis până duminică, 8 decembrie 2019, inclusiv).