Regina-mamă Elena, alături de fiul Mihai I în Noua Catedrală din Curtea de Argeş

*Sâmbătă, 19 octombrie 2019, a fost oficiată slujba de reînhumare, fiind astfel îndeplinită dorinţa regelui Mihai I al României de a fi veşnic împreună

regina-mamă Elena cu Mihai I, copil

Casa Regală a României a decretat trei zile de doliu, în perioada 18 – 20 octombrie 2019, cu prilejul reînhumării Reginei-mame Elena în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeş, aşa cum şi-a dorit fiul său, regele Mihai I al României (25 octombrie 1921, Castelul Peleş din Sinaia – 5 decembrie 2017, Aubonne în Elveţia), de asemenea înhumat în lăcaşul creştin-ortodox gândit de arhitectul Augustin Ioan şi amplasat în incinta Mănăstirii Curtea de Argeş (ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab) la fel ca şi soţia sa, regina Ana (principesă de Bourbon-Parma, 1923 – 2016).  Evenimentul are importanţa sa. în condiţiile în care istoria a demonstrat că regalitatea – începând cu Carol I – a adus României imense servicii şi a pus statul pe o cale europeană, de dezvoltare şi modernitate, ceea ce înainte de sosirea principelui german nu părea posibil în contextul balcanic al spaţiului românesc.

        Sicriul reginei Elena a fost repatriat vineri, 18 octombrie 2019, iar la aeroport a avut loc un ceremonial militar și religios, în prezența Majestatea Sale Margareta, custodele coroanei, a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților statului român etc. Cortegiul funerar a plecat de la Aeroportul Internațional Otopeni la Palatul Elisabeta, aici sicriul fiind depus în Sala Regilor. Alegerea acestui loc nu a fost întâmplătoare, de aici regina-Mamă și regele Mihai I au părăsit ţara în 30 decembrie 1947. Românii s-au putut reculege la catafalcul Reginei-mame. După vreo trei ore, cortegiul funerar s-a deplasat către Curtea de Argeș pe ruta Chitila, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeş. Sicriul Reginei Elena a fost depus în Catedrala istorică Episcopală și Regală vineri, 18 octombrie 2019, publicul având acces inclusiv sâmbătă, 19 octombrie 2019. Tot sâmbătă, la ora prânzului, a fost oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală și Regală. Până în 21 octombrie 2019 e deschisă o carte de condoleanțe la Palatul Elisabeta. Condoleanțele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro.
** * Principesa a Greciei şi Danemarcei, devenită regina-mamă Elena (2 mai 1896, Athena. Grecia – 28 noiembrie 1982, Lausanne, Elveţia), a avut o viaţă plină de dramatism, la fel ca şi istoria perioadei, dar şi contorsionată de elementele pasionale din biografia soţului său, regele Carol al II-lea al României. care a şi părăsit-o fiind interesat de alte relaţii feminine. Chiar şi în aceste condiţii, despre regina-mamă Elena păstrăm, români şi evrei deopotrivă, o amintire plină de recunoştinţă. Aceasta deoarece regina Elena a făcut posibilă, la reîntoarcerea în ţară în septembrie 1940, salvarea a sute de evrei după ce regimul Antonescu, după abdicarea lui Carol al II-lea, în contextul instaurării teroarei antisemite pe model nazist. De altfel, acest merit i-a fost recunoscut mai târziu de Institutul Yad Vashem, fiindu-i conferit reginei-mame Elena titlul de „Drept între popoare”.

Medicul pediatru brăilean Elena Leontieș s-a dus să trateze copiii din ceruri

lumanare     Lumea medicala braileana este in doliu. S-a stins in data de 10 ianuarie 2017, la 70 de ani, medicul pediatru Elena Leontieș. A suferit un atac cerebral.

Era un medic bine pregatit, devotat profesiei, iubit de pacienti si de familiile copiilor, apreciata deopotriva de colegii de breasla. De altfel colegii din Societatea Medicilor de Medicină Generală/Medicina Familiei Brăila au fost primii care au deplans plecarea sa prematura spre ceruri. In urma sa ramane un gol si o datorie, astfel incat cei care au respectat-o si i-au fost colegi in domeniu sa faca tot posibilulul ca sa-i fie demni urmasi.

Trupul neinsufletit va fi depus la Biserica ”Sf. Gheorghe”, inmormantarea urmand sa aiba loc, vineri, 13 ianuarie 2017, la ora 11.00 la Cimitirul ”Sf. Maria” din municipiu.