Ziua Europeană a Parcurilor – sărbătorită de Echipa Verde a LPS

       În fiecare an, la 24 mai se serbează Ziua Europeană a Parcurilor. Cu acest prilej, Echipa Verde a Liceului cu Program Sportiv (LPS) din municipiul Brăila, a desfăşurat acţiunea intitulată „Balta Mică – Comoară Mare” pe care a inclus-o în Jurnalul verde al Programului-Concurs Naţional „Şcoli pentru un viitor verde’’.

        Activitatea „a avut drept scop informarea publicului brăilean şi a elevilor şcolii cu privire la importanţa ariilor verzi, a parcurilor naturale din România şi, nu în ultimul rând, a Parcului Natural Balta Mică a Brăilei situat în imediata apropiere a oraşului nostru”, după cum precizează prof. Liliana Canciu – unul din coordonatorii activităţilor alături de colegele de cancelarie prof. Viorica Bunea şi prof. Oana Morgan, de altfel acestea fiind şi coordonatoarele Echipei Verzi.

       Astfel, frumuseţea Parcului Natural Balta Mică a Brăilei a putut fi admirată de către publicul larg prin intermediul unei expoziţii fotografice de stradă, lucrările fiind amplasate chiar pe trotuarul din faţa Palatului Administrativ, începând cu ora 9.00.

      De asemenea, au fost aplicate chestionare de mediu pe un eşantion de 50 persoane. Rezultatele merită subliniate (comentariile să le facă fiecare…): 46% din cei chestionaţi au vizitat Parcului Natural Balta Mică a Brăilei de mai multe ori, 20% o singură dată şi 43% niciodată. Din cei 46% care au vizitat Parcului Natural Balta Mică a Brăilei de mai multe ori, peste 65% sunt persoane cu vârste cuprinse între 50- 73 de ani. În incinta LPS au avut loc alte activităţi destinate marcării Zilei parcurilor. Astfel, elevii au vizionat filmul „Balta Mică a Brăilei…trecut şi prezent”.

         Alte detalii despre activităţile Echipei Verzi de la LPS aveţi aici https://brailachirei.wordpress.com/2010/02/28/elevii-de-la-lps-din-echipa-verde-au-fabricat-hartie-la-fel-ca-inventatorii-chinezi

Reclame

“Verde pentru biciclişti”, acţiune la Şcoala Tichileşti în Concursul naţional „Şcoli pentru un viitor verde”

         Elevi şi cadre didactice de la Şcoala cu clasele I – VIII Tichileşti participă, ca membri în Echipa Verde, la Concursul naţional “Şcoli pentru un viitor verde” aşa cum am scris şi aici

https://brailachirei.wordpress.com/2010/02/25/prima-actiune-a-echipei-verde-de-la-scoala-tichilesti/

https://brailachirei.wordpress.com/2010/03/23/echipa-verde-de-la-scoala-tichilesti-serband-ziua-mondiala-a-apei/,

https://brailachirei.wordpress.com/2010/03/26/echipa-verde-de-la-scoala-tichilesti-%e2%80%93-voluntariat-in-pepiniera-de-luna-padurii/ 

Cea mai recentă acţiune din competiţie, înscrisă conform regulamentului în Jurnalul verde, a avut loc vineri – 14 mai,  sub genericul “Verde pentru bicilişti”.

        Obiectivele propuse au fost următoarele: sensibilizarea comunităţii locale privind protecţia mediului în vederea asigurării unei comune “verzi”, a reducerii poluării aerului şi a poluării fonice, printr-un marş al elevilor pe biciclete, role sau pe jos, purtând afişe şi fluturaşi “ProNatura” şi baloane verzi, însoţite şi de un sondaj de opinie; încurajarea membrilor comunităţii de a aplica rapid măsuri de ocrotire a mediului (exemplu: ecomisirea apei, folosirea bicicletei, mai mult mers pe jos, reciclare mai multă; implicarea sătenilor în acţiuni de voluntariat în sprijinul comunităţii prin plantări de pomi în pepiniera de pe raza comunei Tichileşti, în depozitarea gunoiului menajer în spaţiile amenajate.

         Prof. Urse Florena – director adjunct al Şcolii Tichileşti, coordonatorul Echipei Verzi – precizează, referindu-se la activitatea de vineri: “Consider că acţiunea de azi este dovada că şcoala este responsabilă pentru educatia ecologică şi civică a elevilor, şi prin ei, şi a părinţilor lor. Încurajând membrii comunităţii să intervină în rezolvarea problemelor de mediu la nivel local, facem paşi importanţi în conştientizarea că viitorul Terrei este în mâinile noastre. Mă bucur că elevii se implică în acţiuni de voluntariat, că duc mesajul mai departe, că au început să înţeleagă că adevăratul prieten al omului este Mediul. Mulţumesc elevilor şi colegilor care m-au sprijinit pentru desfăşurarea celor patru activităţi educative care fac parte din Proiectul naţional <Şcoli pentru un viitor mai verde’> iniţiat de Asociaţia WWF şi Editura CD PRESS”.

        La acţiunea Verde pentru biciclişti’’ au participat cei 20 de elevi din Echipa Verde, prof. Nicoleta Dincă – directorul Şcolii Tichileşti, învăţătoarea Marioara Tudor şi prof. Aurora Constantin – membrii în Echipa Verde, alţi 200 de eelvi din şcoală, dar şi învăţătorii Nicu Tudor, Constantin Crăciun, Viorica Peneş, Luciana Rădulescu, Cristina Băceanu, Janeta Milea.

         Rezultatele acţiunii au fost pe măsura obiectivelor: comunicare asertivă cu oamenii satului; informare directă elevi – membri ai comunităţii; educaţie civică pentru toţi participanţii direcţi şi indirecţi (sătenii).  

           Practic, elevii au tras o concluzie utilă vieţii lor civice, anume că „mai multe voci pentru natură înseamnă o comunitate curată, o planetă verde, o planetă care respiră”, după cum apreciază Florena Urse.

Copiii de la Grădiniţa nr. 8 şi-au demonstrat iubirea pentru Planeta albastră

          Preşcolarii de la Grădiniţa cu program prelungit nr.8 din cartierul brăilean Vidin, cunoscută şi ca „Palatul de cleştar”, au serbat Ziua Pământului – 22 aprilie – întrun mod deosebit care să le aducă mereu aminte de perioada vârstei preşcolare, dar şi de ideea protejării mediului, cum e şi firesc întrun moment aniversar internaţional ca acesta. Astfel, micuţii – în număr 200 de participanţi, preşcolari şi elevi – au mers în Parcul Monument, la Sectia Ştiintele Naturii a Muzeul Brăilei. Ei au fost însoţiţi de părinţi şi cadre didactice, dar au avut şi parteneri de la Şcoala cu clasele I – VIII „I. L. Caragiale şi de la Şcoala cu clasele I – VIII „Mihail Kogălniceanu” din municipiul Brăila. Împreună au desfăşurat a treia acţiune în Proiectului şi Concursului Naţional „Şcoli pentru un viitor verde” la care Grădinţa nr. 8 s-a înscris cu Echipă Verde (aşa cum deja am anunţat aici https://brailachirei.wordpress.com/2010/03/23/gradinita-nr-8-transmite-un-nu-hotarat-poluarii-in-%e2%80%9cmarsul-micilor-ecologisti%e2%80%9d/ şi unde îi aveţi şi pe membrii Echipei Verzi).  Coordonatorul programului a fost educatoarea Angelica Surdu (în imagine mai jos, prezentând scopul evenimentului) – directorul Grădiniţei nr. 8.

           Una din acţiunile propuse şi derulate cu succes a fost vernisajul expoziţiei de desene sub genericul „La mulţi ani, frumoasă Planetă albastră!”, expoziţie prezentată la secţia muzeală unde gazdă a fost Marian Vernescu – conservator în cadrul Secţiei.

             Un alt moment al evenimentului a constat în lansarea broşurii (o adevărată revistă!) „La mulţi ani, Planetă albastră!” – supliment al revistei „Curaj” pe care unitatea preşcolară o editează de ceva vreme. Echipa redacţională este alcătuită din Angelica Surdu – coordonator, Stanca Vechiu şi Camelia Mănăilă – membri, Ioana Cazan – colaborator, Lenuţa Borcan – tehnoredactor.

         Poate cel mai gustat moment a fost parada costumelor din materiale refolosibile, care a fost totodată şi Concursul „La mulţi ani, frumoasă Planetă albastră!”. Copiii – unii cu real talent şi cu aplombul caracteristic vârstei – au defilat pe scena din dreptul sediului Secţiei de Naturale, în aplauzele colegilor, a părinţilor şi a dascălilor. De asemenea, a fost şi un dans tematic sub genericul „ Salvaţi viaţa pe Terra!”.

         Alte momente din program au constat în concurs de desene pe asfalt, cu mesajele copiilor pentru salvarea Planetei prin lupta împotriva poluării, şi vizitarea „Cabinetului verde” din incinta Gradiniţei nr. 8. S-a vizitat şi expoziţia cu mesaje ale copiilor deschisă la Clubul de Weekend. De altfel, Maria Calomeiţ – director Clubul de Weekend – a fost şi invitatul special al evenimentului, dar şi preşedintele juriului Concursului „La mulţi ani, frumoasă Planetă albastră!”.         

 

          Sponsor al acţiunii a fost Asociaţia CENTRUL EUROPE DIRECT (CID) Brăila (nu voi înceta să vă ramintesc, prietenii şi partenerii noştrii, la fel ca şi Centrul de Informare şi Documentare din staţiunea Lacu Sărat care îl şi găzduieşte – aveţi paginile lor web pe Brăila Chirei), Mihaela Mircea fiind prezentă din partea CID pentru a împărţi copiilor daruri, multe cărţi cu mesaje şi semnificaţii ale Uniunii Europene.

         Şi încă un amănunt, de asemenea important: cât au stat în parc, micuţii au delimitat un teritoriu şi l-au împânzit, la propriu, cu mesaje ecologiste, astfel că şi trecătorii au putut să fie părtaşi la „lupta”, discretă dar directă, pentru ocrotirea planetei.

Elevii de la LPS din Echipa Verde au fabricat hârtie la fel ca inventatorii chinezi

În Proiectul naţional “Şcoli pentru un viitor verde s-a înscris şi Liceul cu Program Sportiv (LPS) Brăila cu un echipaj verde alcătuit din 20 de elevi care şi-au spus “Urmaşii lui Cai Lun”.

Prima activitate s-a desfăşurat sâmbătă, 27 februarie, având coordonatori profesorii Liliana Canciu, Oana Morgan şi Viorica Bunea.

Activitatea a demarat prin informarea elevilor privind istoria hârtiei, colectarea deşeurilor de hârtie şi transformarea lor în hârtie manuală realizata astfel: înmuierea mixajului din deşeuri tocate într-un blender, mixarea până la obţinerea unei paste de hârtie, formarea unei foi de hârtie cu ajutorul unei site, presarea si uscarea foii. Hârtia obţinută a reprezentat baza felicitărilor realizate de către elevii din Echipa Verde.

Cam ce rezultate au fost obţinute aflăm de la Liliana Canciu: “Prin această activitate, elevii şi-au dezvoltat interesul pentru colectarea deşeurilor, au învăţat modalităţi de obţinere a hârtiei <noi> din deşeuri şi au reutilizat hârtia în folosul lor, prin confecţionarea felicitărilor, prin punerea în practică a creativităţii şi îndemânării”.

Totodată, tinerii participanţi la activitatea inedită au primit şi câteva sfaturi verzi: o atitudine nouă faţă de mediu în perspectiva unei dezvoltări durabile, conştientizarea legăturii dintre consumul de hârtie şi fenomenul de defrişare.

Cu un asemenea start, cu certitudine Echipa Verde de la LPS va avea de oferit alte surprize plăcute în competiţie.