La Grădiniţa „Palatul de cleştar” Brăila, grădinița de vară ”Educația pentru timpul liber”

*O întreagă echipă, cu educatoare de la Grădiniţele nr. 8, nr. 30 şi nr. 44, a avut grijă ca în perioada 3 – 28 iulie 2017 copiii să fie cu adevărat fericiţi, neuitând de studiu nici în vacanţă, dar cu multă joacă – aşa cum de altfel merită să fie vara oricărui micuţ

Grădiniţa cu Program Prelungit (PP) nr. 8 „Palatul de cleştar” din Brăila a fost, în perioada 3 – 28 iulie 2017, un adevărat furnicar. Nu s-a cunoscut că este vacanţă, pentru că foarte mulţi copiii – nu doar de la unitatea preşcolară menţionată, ci şi din mai multe unități preșcolare din zonele cartierelor Vidin şi Brăilița – au participat la activitățile derulate în proiectul Grădinița de vară ”Educația pentru timpul liber”.

 A fost şi un ajutor pentru părinţi, care au fost încântaţi să ştie că micuţii sunt supravegheaţi, că nu se opresc din învăţat şi, în plus, se distrează de minune. Adevărul e că pogramul a fost unul extrem de atractiv: doamnele educatoare au organizat ateliere de pictură, de teatru, de limba engleză, modelaj, handmade. Copiii au avut parte de o mulţime de jocuri și activități recreative în curtea grădiniței, dar și plimbări în Parcul Monument, în Grădina Publică. Mai mult decât atât, au fost efectuate şi vizite de lucru la Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”. Merită cunoscuţi toţi cei care au făcut posibilă această frumoasă manifestare: educatoarele Cioroiu Gabriela, Lungu Ionica, Vechiu Stanca, Moșescu Nicoleta, Toma Ionica, Filote Cristina, Pelin Chirica, Sorică Claudia – cadre didactice la Grădinița PP nr. 8, educatoarele Cupliu Daniela, Iorga Paula, Cîrîc Nelușa, Răducu Elena – cadre didactice Grădinița PP nr. 30 și nr. 44, Buzea Angelica, Jianu Maria, Pătrașcu Ionelia – personal didactic auxiliar, Chițu Alexandrina – personal medical, Mihai Angelica, Strechie Silvia, Bobocea Dorina, Postelnicu Călinița – personal de îngrijire. 

Activitățile proiectate, organizate și susținute au condus la îndeplinirea obiectivelor specifice ale proiectului și anume: asigurarea unui cadru securizat de petrecere a timpului liber; favorizarea adaptării la mediul preşcolar pentru copiii care nu au frecventat grădiniţa în anul şcolar 2016 – 2017; prevenirea neglijării copilului şi a problemelor de adaptare socială; promovarea şi aplicarea unei învăţări experienţiale, prin explorări şi experienţe în situaţii de joc; conştientizarea de către părinţi a impactului pe care educaţia timpurie o are în dezvoltarea adultului – subliniază organizatorii.  

Copilul trebuie să crească zâmbind, iar grădinița rămâne căminul cu povești minunate în care se zâmbește crescând! Fiecare zi petrecută în Grădinița PP nr. 8 <Palatul de cleștar>, experimentând activitățile propuse, au adus fericirea pe chipul copiilor și mulțumirea părinților implicați în proiect”,  a declarat prof. Silvia Frîncu – directorul Grădiniţei „Palatul de cleştar”.

     În ultima zi de desfășurare al proiectului Grădinița de vară ”Educația pentru timpul liber”, la Gradinița PP nr. 8 s-a organizat o expoziție unde au fost prezentate produse ale activităților, fotografii și lucrări ale copiilor realizate pe parcursul întregului program, iar cei mici au fost răsplătiți cu diplome. Instantanee surprinse din activitățile organizate au fost postate zilnic la https://www.facebook.com/gradinita.gradinita.12 pe pagina din reţeaua de socializare Facebook a Grădiniței ”Palatul de cleștar”. Din aceste ample relatări fotografice, am selectat (n.aut. Armanda Filipine) câteva imagini în albumul https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1500034443422473  din pagina Facebook a revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei.

Silvia Frîncu nu a uitat să menţioneze şi pe ceilalşi colaboratori care au transformat programul de vacanţă într-unul de real succes: ”Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la succesul acestei noi experiențe: cadrelor didactice voluntare  de la Grădinița PP nr. 8 și nr. 30, personalului didactic auxiliar, medical și de îngrijire, și nu în ultimul rând, partenerilor educaționali: Trupa de teatru b’URSucel, Librăria Spectrum Creativ și doamnei bibliotecar Doiniţa Stanciu de la secția Împrumut pentru Copii. Ludoteca din Biblioteca Județeană Brăila”.

** *   Proiectul Program Grădinița de vară ”Educația pentru timpul liber” a fost inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila reprezentat de prof. dr. Cătălin Canciu – inspector şcolar general și prof. Cristina Mangiurea – inspector școlar pentru educație timpurie. A fost dezvoltat în nouă grădinițe din municipiul Brăila.

N.red. Felicitări tuturor pentru aşa o vacanţă cu joacă, peripeţii şi cu studiu! Bravos!

Preșcolari de la Grădinița nr. 51, la Atelierul „Tărâmul experimentelor’ de la Biblioteca Județeană Brăila

*La atelierul coordonat de educatoarele Șisu Lenuța, Milica Albu și Postelnicu Eugenia, copiii au experimentat infuzarea în apă a unor elemente/ substanțe colorate și au admirat jocul realizat de bolduri când sunt în apropiere magneți

      Vacanța este distractivă și instructivă la Biblioteca Județeană „Panait Istrati”. Astfel, o zi – marți, 11 iulie 2017 – din Atelierul „Tărâmul experimentelor” de la Secția Împrumut pentru Copii. Ludoteca, gazdă fiind Doinița Stanciu – bibliotecar, a prilejuit desfășurarea de interesante evenimente. Și pe lângă copiii deja înscriși la acest atelier, au participat și preșcolari – o grupă – de la Grădinița nr. 51 din Brăila, aceștia venind însoțiți de Carmen Gradeanu – directorul unității preșcolare. Coordonatoarele atelierului, educatoarele Șisu Lenuța, Milica Albu și Postelnicu Eugenia au propus pentru această zi două experimente. În primul dintre ele, numit „Ploaie într-un pahar”, au folosit ca materiale pahare transparent, apă, spumă de bărberit, cerneală și colorant. Finalitatea experimentului i-a încântat pe micuți.

       Cel de-al doilea experiment a fost de asemenea unul distractiv, cu magneți care au mutat bolduri pe foi de hârtie desenate. Mai multe imagini la https://www.facebook.com/pg/Secția-de-Împrumut-pentru-copiiLudoteca-394830023982410/photos/?tab=album&album_id=1061242337341172  

Nu în ultimul rând, fiecare copil a primit câte un desen reprezentând un chip de fetiță, părul ei fiind decorat din bolduri ghidate cu ajutorul magneților – ca în experimentul numărul doi. 

** *   Activitățile din Clubul de vacanță de la biblioteca brăileană se desfășoară în perioada 4 iulie – 12 august 2017. Alte activități la care s-au înscris copii, dar pot participa și alții (singura condiție fiin dsă fie înscriși sau să se înscrie la bibliotecă) sunt de studiu al limbilor străine – engleză, franceză, germană, activități artistice – Artă vocală în teatru, Balet, Dansuri grecești, Dansuri sportive, Desen și modelaj, Fotografie, activități din categoria Instrumente muzicale – chitară, pian, activități în ateliere de Istoria artei religioase, de Pictură, de Teatru de păpuși, de loisir (Go, Hoinărind prin Brăila, Jiu-jitsu brazilian, Piticot în Franța, Șah), activități științifice – ateliere de Astronomie, Radioamatorism, Ecologie, Informatică, Istorie, joacă și povești – Prinți, prințese și castele, atelier de Sticlărie, ateliere practice – Bricolaj, Handmade, Miniart pentru pici, Să învățăm să coasem, Sănătate, Școala Micilor bucătari și cofetari.

Educaţie rutieră pentru preşcolari la Biblioteca Judeţeană Brăila: activitate în proiect judeţean

*”Păţania lui Pichindel”, activitate cuprinsă în proiectul educaţional judeţean pe teme rutiere „Paza bună trece primejdia rea!” *Copii  au ascultat o poveste din propria lor carte din proiect şi au desenat 

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” din Brăila (Piaţa Poligon nr. 4) a găzduit la Ludotecă. Secţia Împrumut pentru Copii joi, 9 martie 2017, o activitate intitulată „Păţania lui Pichindel” – parte din proiectul educaţional judeţean pe teme rutiere „Paza bună trece primejdia rea!” derulat de mai multe unităţi preşcolare. 

    Copiii, însoţiţi de educatoare – între care şi Mirela Mocanu, Angelica Surdu (în foto dreapta jos) care fac parte şi din colectivul de conducere în Asociaţia Profesională a Educatoarelor – EGIDA (pagină Facebook la https://www.facebook.com/EGIDA01/), au fost întâmpinaţi cu ospitalitate de reprezentantul bibliotecii – Doina Stanciu, de la secţia Ludotecă. Copiii au audiat una dintre poveştile create de ei şi adunate într-o carte intitulată tot „Păţaniile lui Prichindel”, după care l-au desenat pe personajul principal, fiecare cum a dorit. Lucrările realizate de micuți pot fi admirate în expoziția din holul principal al bibliotecii brăilene. Activitatea reprezintă un pas important în prevenirea pericolelor la care se expun copiii atunci când nu respectă regulilor de circulaţie. 

Silvia Ligia Frâncu

La întâlnirea coordonată de prof. înv. preşcolar Silvia Ligia Frâncu – director Grădiniţa cu Program Prelungit (PP) nr. 8, a participat şi prof. educator Cristina Mangiurea – inspector şcolar pentru educaţie timpurie şi alternative educaţionale la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, dar şi părinţi, bunici.  Mai multe foto la https://www.facebook.com/pg/Sec%C8%9Bia-de-%C3%8Emprumut-pentru-copiiLudoteca-394830023982410/photos/?tab=album&album_id=975243905941016 pe pagina Facebook a Ludotecii.

Proiectul „Paza bună trece primejdia rea!”, din calendarul acestui an la ISJ Brăila, este iniţiat de colectivul Grădiniţei PP nr. 49 coordonat de director Simona Florenţa Boboc şi are ca parteneri Grădiniţa PP nr 8 – director Silvia Ligia Frâncu, Grădiniţa PP nr. 6 – director Gena Grosu, Grădiniţa PP nr 37 – director Doina Jălăveanu, Şcoala Gimnazială Ulmu, Grădiniţa Jugureanu – director Doru Ciprian Codirlă, Grădiniţa Însurăţei – director Monica Ciupercă.

La Muzeul Brăilei „Carol I” – sectia Etnografie, ritualuri de invocare a ploii

*Caloianul – cu preşcolarii coordonați de prof. Ştefana Căldăruş de la Scoala „Aurel Vlaicu’ şi Paparudele – elevi din clasa a IV, prof. Gianina Miron *Joi, 19 mai 2016, de la ora 10.00

 

     19mai caloian     Secția „Etnografie” – coordonator muzeograf Gabriela Closcă – de la Muzeul Brăilei „Carol I”, la sediul din strada Polonă nr. 14, este gazdă şi organizator al unei activități realizate în colaborare cu Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” din municipiul Brăila – director prof. Carmen Elena Guşatu. Scopul acesteia este revitalizarea tradițiilor populare şi prezentarea unor străvechi, interesante ritualuri de invocare a ploii, acum copiii fiind „actori”. Coordonator al activității este muzeograf dr. Brîndușa Ilie de la secția „Etnografie” a Muzeului Brăilei „Carol I”. Evenimentul are loc joi – 19 mai 2015 – de la ora 10.00.  DSCN7935

Astfel, este prezentat „Caloianul” – interpretat de copiii de la grupa mare, îndrumator fiind profesor învăţământ preprimar Ştefana Căldăruş (doamna are deja o traditie a acestor activităti, toate generațiile pe care le-a avut in atenție având sansa unei reale educații in acest sens; foto dreapta de la o altă activitate  – Balul Toamnei, ediția 2015 – coordonata de Ştefana Căldăruş in care tradiția populară a fost la loc de cinste) si „Paparudele” – interpretate de elevi de la clasa a IV-a cu profesor învăţământ primar Gianina Miron.

Prescolarii aduc Caloianul la Muzeul Brailei „Carol I”

* Micuţii sunt de la Școala „Aurel Vlaicu” Brăila, coordonator prof. inv. preprimar Ștefana Căldaruş
Pentru Ștefana Căldaruş – cadru didactic la clase de preşcolari – a fi educator presupune neapărat imbinarea a cel puţin două elemente (esentiale, de altfel, in activitatea şcolară): educaţia conform regulilor şi normelor didactice la care se adaugă educaţia impletită armonios cu notiuni din tradiţii populare si de religie. Toate generaţiile au aflat de la doamna educatoare foarte multe amănunte care le facilitează celor mici mai buna inţelegere a fenomenelor naturii, a istoriei, a modului in care au relaţionat de-a lungul timpului oamenii in faţa unor schimbări de anotimpuri, de sisteme etc. Un exemplu de activitate pornită de la initiaţiva educatoarei la https://brailachirei.wordpress.com/2013/11/06/simpozion-national-in-lumea-sfantului-nicolae-la-braila/

Una dintre cele mai frumoase şi interesante tradiţii populare româneşti este cea a „Caloianului”, ritualul prin care se incearcă aducerea ploii fiind unul cu multiple sensuri magice si cu o puternică incărcatură simbolică.

100_9250            Ștefana Căldaruş (foto cu alţi copii, altă generaţie) reface acest traseu al tradiţiei populare joi, 7 mai 2015, de la ora 10.30  la Muzeul Brăilei „Carol I”, sediul din Piaţa Traian nr. 3 impreună cu grupa mijlocie de preşcolari de la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” din municipiul Brăila – director prof. Carmen Elena Guşatu.

* * *

Caloianul este un obicei popular de aducere a ploii, un ritual complex împotriva secetei. El constă într-un ritual complex, care face parte din categoria ceremonialurilor de fertilizare din cadrul obiceiurilor agrare. Se practica de obicei la începutul primăverii, cam prin aprilie, uneori chiar şi în iulie, era întâlnit frecvent în regiunile româneşti: Dobrogea, Oltenia, Moldova, Muntenia, Oltenia. Caloianul are loc în perioada climaterică de cea mai mare însemnătate pentru încolţirea şi creşterea culturilor; oamenii sperau ca astfel asigurau condiţiile propice de precipitaţii. Apa – deopotrivă simbol al vieţii, este invocată pentru a obţine fertilizarea pământului şi fecunditatea animalelor, dar si cu scopul obţinerii belşugului pentru casele ţăranilor. Păpuşa din lut cu trăsături masculine, confecţionată de fetiţe, este elementul central al obiceiului, în toate zonele, chiar dacă are alt nume: “Caloian”, “Scaloian”, “Ene – lene”, “Muma ploii” ori “Tatăl soarelui”. Păpuşa se îmbrăca în haine ţărăneşti specifice zonei – cămaşă, căciulă, opinci şi era aşezată, inconjurată de flori, pe o scândură sau într-un sicriu mic din scoarţă de copac sau papură. Apoi Caloianul era dus la malul unei ape, lângă fântână, pe câmpul cu semănături, în grădină unde era îngropat cu mare alai şi bocete de ceata copiilor, aceştia mimând ritualul de înmormântare. După trei zile, Caloianul se dezgropa, era adus în sat şi bocit de asemenea ca un om, după care se mergea la o apa sau la fântână unde era aruncat sau era lăsat să plutească. La toate aceste elementele magice din ceremonial, se adaugă valoarea artistică şi frumuseţea versurilor rostite de incantaţie: “Iene-Iene, Caloiene,/ Ia cerului torţile/ Şi deschide porţile/ Şi porneşte ploile,/ Curgă ca şuvoile,/ Umple-se pâraiele/ printre toate văile,/ Umple-se fântănile,/ Să răsară grânele,/ Florile, verdeţele,/ Să crească fânaţele/ Să-s-adape vitele,/ Fie multe pitele/”. Tot la fel ca la înmormântare, fetele se adunau la una dintre case pentru a prepara pomana – diverse mâncăruri, la care invitau flăcăi şi săteni. Se făcea horă şi se juca, distracţia nefiind considerată nepotrivită, ci din contră, necesară ritualului.

Ştafeta faptelor bune, de la Grădiniţa Muchea la Grădiniţa PP nr. 47 Brăila

* Activitate cuprinsă în proiectul naţional „Curcubeul schimbării” * S-au plantat copaci şi flori in curte,  s-a desfăşurat un program artistic  

Curcubeul 4         Grădiniţa cu Program Prelungit (PP) nr. 47 din municipiul Brăila, cu ambele structuri – Grădiniţa PP nr. 47 şi Grădiniţa „Izvoraşul” (fosta nr. 38), face parte din Proiectul Naţional “Curcubeul schimbării”, „activităţile la nivel judeţean din acest proiect fiind prilej de bucurie atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru părinţi şi copii”, după cum afirmă educatoare Cristina Busuioc – responsabilul cu imaginea al unităţii. Curcubeul 1

Una din activităţile desfăşurate în cadrul proiectului este şi “Ştafeta faptelor bune” în care fiecare grădiniţă este invitată să facă o faptă bună, beneficiari fiind copii de la o altă unitate preşcolară din judeţ. Curcubeul 2

Curcubeul 3       Vineri – 13 martie 2015, Grădiniţa PP nr. 47 a primit ştafeta de la Grădiniţă Muchea, comuna Siliştea. Copiii de acolo însoţiţi de părinţi şi educatoare au venit la oraş, aducând în grădiniţa gazdă flori şi puieţi.

Curcubeul 6    Împreună cu oaspeţii, au participat câte trei copii de la grupele Grădiniţei 47, părinţi şi cadre didactice (toată cancelaria unităţii a fost implicată) – între acestea le menţionez (n.aut. Armanda Filipine, revista de cultură si informatie Braila Chirei) pe educatoarele Milica Albu, Iulia Abibula, Maria Horneţ, Irina Ispas, Jenica Postelnicu, Paula Ştergarel, Persi Stanciu. S-au plantat în curte copăceii şi floricelele. Curcubeul 5

De asemenea, oaspeţii Grădiniţei 47 au avut parte de mai multe surprize din partea gazdelor: un recital de poezii, cântecele, o mică gustare, o surpriză dulce şi cadouri – rechizite.

Lansare de carte cu Viorica Vlad, educatoare

* La Casa memoriala „Petre Stefanescu-Goanga’ a fost lansat volumul de versuri „Ratacind printre ganduri”

100_3810         Viorica Vlad – educatoare la Gradinita nr. 37 „Dumbrava minunata’ din municipiul Braila – si-a lansat in 29 mai 2014 cartea de versuri „Ratacind printre ganduri”. 100_3815

Evenimentul a avut loc la Casa memoriala „Petre Stefanescu-Goanga’ in prezenta a numerosi colegi si prieteni. Un album foto gasiti la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.670501473042445.1073741991.196618800430717&type=3 pe pagina facebook a revistei de cultura „Braila Chirei’.

Au facut prezentari si prof. inv. primar Simona Seciu de la Liceul de Arta „Darclee’, prof. Roxana Vasile – director adjunct la Scoala Gimnaziala „Fanus Neagu’, Dorina Jelaveanu – director Gradinita 37. 100_3812

Elevi de la Liceul de Artă „Hariclea Darcleé” Braila au facut parte dintr-un atractiv program artistic de dans si recitari. Astfel, elevele Andreea Batraneanu, Denisa Visan, Madalina Rosca, Andreea Bunea, Andreea Bancila de la clasele a VII-a C si a VIII-a C de la Liceul de Arte „Hariclea Darclee’ – pregatite de prof. Raluca Rotarescu – au dansat.

100_3817               Flavia Radulescu (foto stanga), eleva la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Braila a interpretat piese muzicale, acompaniindu-se la chitara.

Nepotica Irina Sandu a recitat si ea. Am postat si un fragment video din discursul autoarei la


100_3830                Actritele Nedelea Catalina (foto dreapta) si Flory Popa Velea (foto stanga) de la Teatrul Maria Filotti Braila au interpretat fragmente din carte. 100_3822

Autoarea a recunoscut ca inainte sa fie indemnata de cateva prietene nu se gandise sa publice: „Nu am pretentia ca scriu literatura. Sunt doar sincera. Am scris in inima„.  A multumit si Cameliei Gusatu – director in cadrul primariei Braila, prezenta si ea – care a ajutat-o sa organizeze evenimentul.  In public au fost si Cristina Mangiurea – inspectorul scolar pentru invatamant prescolar, Cornelia Conon – director adjunct la Liceul „Darclee’.

N.aut (Armanda Filipine) Pentru ca nu am volumul, nu va pot cita aici ceva…