Arhive etichetă: elev

Siguranța în școli, subiect de ședință operativă la Prefectura Brăila

*Urmare a incidentului de ieri, 22 ianuarie 2020, din fața Colegiului Național ”Murgoci” când un elev a fost atacat de doi tineri și a ajuns la spital

    Regulamentul școlar presupune norme de conduită pentru elevi, dar ele nu se respectă și când în preajma școlilor apar persoane dubioase se poate întâmpla așa cum a fost cazul în incidentul de ieri, 22 ianuarie 2020, din fața Colegiului Național ”Gh. Munteanu-Murgoci” unde un elev a fost atacat de alți doi tineri. Elevul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, având nevoie de îngrijiri după ce a fost lovit cu un corp ascuțit în picior – se pare că i se ceruseră bani și el nu a răspuns pozitiv la cerința atacatorilor. Evident că așa ceva nu s-ar fi întâmplat (în timpul orelor) dacă elevul rămânea în liceu, dar și dacă ar fi intervenit cineva – paza, trecătorii, colegi, Poliția Locală (Notă. Oare de ce nu-i vedem acolo unde ar fi cazul să fie?!?).

        Aflând de incident, prefectul Cătălin Boboc a dispus convocarea astăzi, 23 ianuarie 2020, a unei ședințe operative la care au fost invitați reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului  Brăila, ai Poliției Locale, Inspectoratului de Jandarmi Județean precum și cei ai Inspectoratului Școlar Județean – prof. Dan Mihai Gheorghiță, inspector general adjunct a fost prezent și de la Colegiul Național ”Murgoci” – prof. Florentin Cimpoae, director adjunct a fost prezent.

        ”Scopul acestei întâlniri a fost acela de a identifica vulnerabilitățile care au putut conduce la producerea acestui incident, astfel încât să crească gradul de siguranță în școli și să se prevină delincvența juvenilă în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar. Astfel, în ceea ce privește structurile MAI și de ordine publică, s-a decis asigurarea unei prezențe cât mai active a polițiștilor și jandarmilor în școli și în zona adiacentă unităților de învățământ și intensificarea acțiunilor de patrulare în zonă. De asemenea, la nivelul ISJ Brăila, s-a dispus respectarea cu strictețe de către directorii unităților de învățământ, a regulamentelor de ordine interioară, care interzic printre altele, părăsirea incintei unității școlare în pauze, un capitol încălcat de către unii elevi. Totodată, s-a transmis responsabilizarea directorilor cu privire la transparența și comunicarea imediată a acestor cazuri pentru a preîntâmpina situații similare ori degenerarea unui conflict violent aplanat doar la nivel școlar”, se precizează în comunicatul de la Cancelaria prefectului (Ana Maria Curcă – director Cancelarie). 

      Nota red. Repet, chiar dacă e tardiv și de obicei nu se întâmplă… Dacă se respectă regulile, dacă Poliția patrulează, dacă paza ăși face datoria, dacă oamenii de pe stradă învață și ei să fie civilizați – să intervină când e cazul… – atunci aceste fenomene devin extrem de rare… inclusiv în zonele foarte circulate și în zone centrale… pentru că asta-i culmea, că s-a întâmplat la doi pași de administrația locală (Primăria, sediul Consiliului Județean și al Prefecturii… hm…)

Cerc metodic al directorilor unităţilor de învățământ liceal, la Colegiul „Ghica” Brăila

*În 22 noiembrie 2017, cu tema „Marketingul educațional și promovarea imaginii școlii”

Cercul metodic al directorilor unităţilor de învățământ liceal din Brăila s-a desfășurat în 22 noiembrie 2017, la Colegiul Economic „Ion Ghica” din municipiul Brăila. Tema a fost „Marketingul educațional și promovarea imaginii școlii”, responsabili de cerc fiind prof. dr. Doinița Zafiu – director Colegiul „Ghica”, prof. Narcisa Liliana Leiciu – director adjunct Colegiul „Ghica” , prof. Daniela Mihaela Turcu – inspector școlar general adjunct ISJ Brăila, prof. Camelia Istrate – inspector școlar management instituțional ISJ Brăila. 

Mentori au fost  prof. dr. Canciu Cătălin – inspector școlar general al ISJ Brăila și prof. Mihai Dan Gheorghiță – inspector școlar general adjunct. Invitaților le-au fost prezentate exemple de bune practici privind activitățile  de promovare a imaginii școlii  desfășurate în colegiul gazdă. Au fost vizionate standuri ale firmelor de exercițiu, o metodă eficientă pentru obținerea performanței în procesul de formare profesională: Mercur – coordonatori prof. Zafiu Doinița, prof. Chiru Argentina, „Floral Express” – coordonatori prof. Musat Simona, prof. Istrate Cătălin, prof. Istrate Camelia, „Roadele Naturii” – coordonatori prof. Leiciu Narcisa Liliana, prof. Zemeili Elena și Grand Class, coordonator prof. Lilof Anca.

    A fost prezentată piesa de teatru „Lecția” de Eugen Ionescu, moment pregătit de prof. Hurtoi Mihaela si prof. Mușat Simona cu elevii clasei a IX-a A. Un alt moment artistic  a fost dedicat Zilei naționale a României (1 decembrie) şi prezentat de Pătrânoiu Mirela de la clasa a XI-a D sub coordonarea dir. adj. Leiciu Narcisa şi elevii clasei a XI-a E – Malaia Liliana, Mitu Cristina, Nicolae Gabriela si Popa Simion coordonați de prof. Mareș Mihaela Adina și bibliotecar Emiliana Bordei. 

      A fost vizionat filmul „Ani de liceu” realizat de Alexandru Rotaru (n.aut. Olimpic internaţional, cel care a dorit să mă ajute când am organizat la ei în şcoală prima întâlnire „Tinerii şi Literatura”) – un absolvent de succes al Colegiului Economic „Ion Ghica”, în prezent este student anul II al Facultății de Relații Publice Internaționale și Studii Europene, Universitate București, realizator TV la Unirea TV și președinte executiv al Platformei unioniste Acțiunea 2012.

De asemenea, din programul cercului a făcut parte şi „Măiestrie culinară” – o demonstrație practică făcută de Avram Costel de la clasa a XIII-a seral sub coordonarea maistrelor Mateiașu Teodora și Dulgheru Mariana.

Românii, lauri la a XXI-a ediție a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie

*Tinerii, sub 16 ani – intre care si Radu Andrei de la Colegiul National „Nicolae Balcescu’ din Braila, si seniorii au obtinut sapte medalii la competitia desfasurata intre 5 si 13 octombrie 2016 in Bulgaria 

radu-andrei-cnnb-a-xi-a
Radu Andrei

Biroul de Comunicare al Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice a publicat astazi, 14 octombrie 2016, anuntul unui succes de care suntem tare mandri. N.aut. (Armanda Filipine, revista de cultura si informatie BRAILA CHIREI) Cu atat mai mult cu cat intre laureati se afla si un elev brailean, Radu Andrei de la Colegiul National „Nicolae Balcescu’ – o scoala de prestigiu infiintata pe vremea lui Spiru Haret, reformatorul invatamantului in tara noastra, scoala care in septembrie 1988 devenea primul liceu real din tara; cine intra in liceu si vede panourile din marmura unde sunt trecute numele personalitatilor (catorva doar… nu sunt toate trecute acolo!) care au studiat aici intelege de unde mandria… ex. medicul Ana Aslan (1897 – 1988) – initiator al Institutului de Geriatrie si Gerontologie in Romania, sociologul si filosoful Petre Andrei (1891 – 1940),  chimistul Stefan Minovici (1867 – 1935), unul dintre fratii Minovici – ceilalti doi, Mina si Nicolae, medici legisti, Dumitru Panaitescu Perpessicius (1891 – 1971), cercetatorul asiduu al lui Mihai Eminescu, a infiintat Muzeul National Literaturii Romane, generalul istoric Radu Rosetti (1877 – 1949), Anastase Simu a carui colectie de arta a stat la baza fondarii (intai Muzeul Simu) Muzeului National de Arta din Bucuresti – acestia fac parte dintre membrii plisi sau corespondenti ai Academiei Romane; si sunt doar cateva, repet, nume…

olimpici-astronomie-2016     Olimpicii români au reușit o nouă performanță importantă la competițiile internaționale pe discipline: şapte medalii la a XXI-a ediție a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie. Trei medalii (două de aur și una de bronz) au fost cucerite în secțiunea rezervată juniorilor (elevi sub 16 ani), în timp ce alte patru medalii au revenit seniorilor (o medalie de aur, o medalie de argint și două de bronz).

             Elevii laureați cu aur sunt Robert-Gabriel Pașcalău (clasa a VIII-a/Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Năvodari, județul Constanța), Paul Florin Rebenciuc (clasa a VIII-a/Școala Gimnazială „Miron Costin” din Suceava) și Radu Andrei (clasa a XI-a/Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila). Anca Drăgulescu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Internațional de Informatică  din București, a fost premiată cu argint, iar David Corneliu Turturean (clasa a IX-a/Colegiul Național „Ştefan cel Mare” din Suceava), Andrei Horațiu Eftime și Andrei Cosmin, elevi în clasa a X-a și a XI-a la Colegiul Internațional de Informatică din București, au fost medaliați cu bronz.

           Lotul olimpic al României a fost coordonat și însoțit de profesorii Cătălina Anca Marian (Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Alba Iulia) și Lucian Stoian (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare).

           Ediţia a XXI-a a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie s-a desfăşurat în perioada 5 – 13 octombrie în Bulgaria (Plovdiv-Pamporovo) şi a reunit concurenţi din 20 de ţări.

Ştefan Bălan de la Şcoala „Alecsandri” şi lumea lui fanfastică

*Tanărul are desene in expozitie la Biblioteca Judeteană „Panait Istrati’ Brăila, la sectia Imprumut pentru copii. Ludoteca

 

O lume fantastica 9 expo       Săptămâna aceasta, Secţia de împrumut pentru copii. Ludoteca a Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” Brăila găzduieşte o expoziţie aparte. Intitulată „ O lume fantastică”, cuprinde desene ale lui Ştefan Bălan (foto stanga sus, impreună cu profesoara; foto dreapta impreuna cu o colega), elev clasa a IV-a B la Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, profesor coordonator Iustina Gavrilă. O lume fantastica 3 expo

Creativitatea lui Ştefan este debordantă. El imaginează eroi fabuloşi, cu puteri deosebite, fiecare cu povestea lui. Lumea fantastică a lui Ştefan însumează deja peste 400 de personaje. Ştefan şi lumea lui fantastică…

O lume fantastica 7 expo      „O lume în care orice este posibil! … o lume în care eroii sunt „puternici, rezistenţi şi foarte deştepţi” (asemenea creatorului lor, de ce nu?) … o lume în care Monstrul Îngheţatei aruncă cu îngheţate colorate şi aromate către noi toţi … o lume în care Albina de Aur ne atinge cu veninul ei şi ne determină să facem ce vrea ea…adică… multă treabă! … o lume în care Coarnele cu Ochi văd în viitor şi se pregătesc, <gătesc planuri pentru a nu lăsa lucrurile rele să se întâmple>… o lume în care <puterea eroilor e … Puterea!> Bravo, Ştefan!„, traduce pentru noi coordonatorul care se minuneaza de expresivitatea elevului si ii ureaza, ca si noi, de altfel: „Să fii puternic şi puterea ta să fie … Puterea!

Daruri de carti la Scoala Valea Canepii, judet Braila

* Gestul apartine unui fost elev, Stan Cristea

Imi place mereu sa cred ca oamenii sunt eminamente buni, chiar daca zilnic se dovedeste contrariul… Dar atunci cand descopar gesturi deosebite le scot in evidenta, cand pot, si pentru a fi vazute, aplaudate, luate ca exemplu. Iata unul dintre ele si ma bucur ca l-am remarcat.

dar carti 1            „Zilele trecute am avut o surpriza placuta. Am aflat ca in perioada vacantei un domn a vizitat Școala Gimnazială Valea Cânepii si a donat bibliotecii foarte multe carti.  A fost o incantare sa constatam ca un fost elev al scolii, un respectabil domn ce locuieste in Constanta, si-a amintit de anii copilariei si a hotarat sa faca aceasta donatie pentru copiii satului. Va multumesc, in numele lor, d-nule Cristea Stan!„, scrie prof. Aurelia Popescu pe pagina din reteaua Facebook. Mai multe foto cu aceste carti care imbogatesc acum biblioteca scolii la https://www.facebook.com/aurelia.popescu.3/posts/969378396414767

Aurelia Popescu este dascal de limba si literatura romana si director adjunct la Scoala Valea Vanepii.

Fie ca dascalii si parintii, prin indemnuri pozitive si constructive, sa transforme acest minunat gest in adevarul de zi cu zi al unei educatii si instructii durabile, sa fie o caramida solida in constructia viitorului frumos pentru acesti copii. Stiu ca multi nu au atatea cate si-ar dori, ca nu au atractiile de care se bucura copiii de la oras, dar – pe de alta parte – au norocul sa fie mai aproape de natura, de plante si animale, de campul in rod, si mai stiu – spre exemplu, din intalnirile de la Concursurile „Vreau sa fiu jurnalist” si „Culorile Baraganului”  organizate de prietenii de la Scoala Gimnaziala Movila Miresii – ca la tara copiii sunt mult mai seriosi si mai aplecati spre invatatura!

Asa ca sper – n.aut. Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei – sa aud curand ca si alti fosti elevi au facut daruri similare scolilor unde au invatat.

Viata strazii. Despre eleganta mersului prin… balti

DSCN8184         Da… trebuie sa vorbim si despre aceste aspecte care, nu stim de ce, ajung sa fie necesare in orase; acolo unde drumarii – acei „specialisti” ai reparatiilor si constructiilor de drumuri, sosele etc. – nu si-au facut profesia cum au invatat (hm!) la facultate.

De fapt, nici nu mai trebuie sa vorbim. Ci doar sa atragem atentia celor care au aceste treburi in atributiile de serviciu si  care sunt platiti pentru asta – din bani publici, sa ne-ntelegem!

Pentru ca, asa cum se vede in imagine – si nu e decat… langa o scoala – un oras devine locul geometric al pericolelor sau al „iluziei’ ca mergem pe strada cand de fapt parca navigam prin balti…

Oare vreun elev de la Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu”, aflata exact aici, va fi tentat sa scrie vreun poem despre… balta (avem, e drept, si Balta Brailei, parcul natural tot prin zona. dar ceva mai departe) daca isi uda incaltarile ori de cate ori vine si pleaca de la scoala… cand ploua?

Oare va invata/ dori vreun locuitor al orasului sa… circule elegant pe strada (ha! care strada. asa?) … ufff…

Recital cameral la Braila, dar de decembrie

* Cu trio-ul de chitare „Milonga” alcatuit din elevul Madalin Nedelcu si profesorii Alexandra Gurgu, Marius Serban de la Liceul de Arte „Darclee” *   Joi, 11 decembrie 2014, ora 17.30, in corpul D din Calea Galati nr. 31

     afis recital cameral          Joi, 11 decembrie 2014, de la ora 17.30 are loc un la recitalul cameral, organizat de Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Braila cu ocazia sarbatorilor de iarna, in Sala Darclee – corpul D (municipiul Braila, Calea Galati nr. 31). Intrarea este libera.  program sala

         2013, Madalin Nedelcu      „Spectacolul reprezinta totodata, debutul in formula alcatuita din profesorii Alexandra Gurgu si Marius Serban impreuna cu Madalin Nedelcu de la clasa a XI-a, Muzica instrumentala. Repertoriul se bazeaza pe piese de origine folclorica universala, dar sunt incluse si piese clasice trascrise pentru trio de chitara. Artistii va asteapta cu emotie sa fiti alaturi de ei„, precizeaza in invitatie prof. Cornelia Conon – director adjunct la Liceul „Darclee”.

              Foto cu Madalin Nedelcu (arhiva revistei Braila Chirei) in program artistic la Festivalul Poetilor din Balcani gazduit de Biblioteca Judeteana „Panait Istrati’ Braila,

„Mândru ca sunt român”, afirmă un elev brăilean

* Elev la Scoala „Ion Bancila’, el a scris o „Scrisoare pentru tara mea” emotionanta pentru ora de educatie civica sustinuta cu prof. Silvia Manea * Mai mult, subliniaza ca nu se lasa influentat de ce „spune oricine, fie la televizor, fie pe strada”! 

Am primit de la Silvia Manea – profesor de istorie la Scoala Gimnaziala „Ion Bancila” din municipiul Braila o scrisoare care merita sa fie cunsocuta de cat mai multi… adulti. Nu e o compunere pentru olimpiada de limba romana, ci o dovada vie a faptului ca patriotismul exista, ca el se poate naste si acolo unde poate parea imposibil, si ca el, acest sentiment considerat de unii ciudat… „cum, sa iubesti o… harta?! un concept?”, modeleaza caractere si da aripi unor copii sa devin minunati adulti.  Imaginea am gasit-o pe net; cred se pare ca se potriveste. Romania pe tricolor si stele UE

Textul este scris de elevul Alecs (n.aut. Cred ca din modestie nu si-a trecut numele intreg… dar il voi afla si il vom felicita cu totii!), de la a VII-a B, ca tema la ora de educatie civica in pregatirea zilei de 1 decembrie – ziua nationala a României.

                 Scrisoare către tara mea

       Draga mea ţară,

          Sunt mândru că sunt român pentru că fac parte dintr-o ţară mare, frumoasă şi prosperă, plină cu oameni de treabă, deştepţi şi săritori. Nu pot fi influenţat de orice spune oricine, fie la televizor, fie pe stradă.           

            Dacă va fi nevoie, voi deveni  martirul ţării, cu speranţa de a trezi în fiecare român patriotismul îngropat mişeleşte de oamenii corupţi, dorind să ne subjuge, dorinţă care este alimentată de focul invidiei pentru poporul meu minunat.

            Îţi multumesc că ai rămas frumoasă şi ai luptat veşnic pentru libertate, creându-ne nouă, tuturor, o viaţă liberă şi un destin lipsit de obligaţii, destin ce poate fi modelat de talentele şi pasiunile noastre sincere. De asemenea, îţi multumesc ţie şi lui Dumnezeu pentru toate locurile minunate de aici: îţi multumesc pentru locurile şi templele sacre ale dacilor, veşnica amintire a rădăcinilor noastre, rădăcini care au dat naştere unei flori splendide: ŢARA MEA.

            Îti mulţumesc, de asemenea, pentru ruinele cetăţilor, pe care, de fiecare dată când le văd, fie pe viu, fie în poze, îmi trezesc sentimente adânci, trăiri intense, îmi trezesc respectul enorm pentru strămoşii mei, care şi-au dat sufletul pentru ţara lor, doar pentru ca generaţiile viitoare să aibă o viaţă liberă şi frumoasă…

Iti multumesc!

La multi ani, România!

Copii de aur: Nicolae Bănică, clasa a VI-a la Școala ”Mihai Viteazul” Brăila

* L-am cunoscut și i-am admirat dorința de a cunoaște, seninătatea de a fi frumos, cuminte și studios * Aici avem o frumoasă caracterizare a tânărului cu rezultate de excepție (printre colegi… pentru el, se pare, normale!), model demn de admirat și de urmat 

L-am cunoscut (n.aut. Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei) în școala – ”Mihai Viteazul„ în municipiul Brăila, director Raluca Violeta Marica – unde am prieteni, profesori care își fac cu pasiune și modestie profesia, copiii care învață simplu, firesc, așteptând – fără să spună asta – de la adulți să le construiască o lume mai bună. Am fost la ei în clasă –  diriginte prof. Daniela Stroe (http://brailachirei.wordpress.com/2014/03/24/despre-civism-personalitati-si-europa-la-scoala-mihai-viteazul-braila/)  la o lectie ad-hoc despre Uniunea Europeana si m-au bucurat cu sinceritatea, mirarea frumoasa si limpezimea gandirii.

Mai jos, avem un text-poveste despre un tânăr din acea clasă, tânăr care merită să trăiască într-o lume frumoasă, așa cum este el însuși, așa cum se construiește el pe sine. Nicolae Bănică (foto), elev într-a șasea, un model pentru colegi mici și mari.

Despre modele (scrisoare deschisă… din partea unui om norocos)

       elev Banica, sc Mihai Viteazul          Am păşit cu emoţie într-un an nou şcolar şi mi-era teamă de ceea ce mă aştepta.  Era toamna anului 2012. Urma să fiu diriginte pentru 32 de elevi. Doar acest gând, aparent, simplu mă copleşea. Am mers către viitorii mei elevi şi i-am măsurat din priviri. Am citit aceeaşi emoţie. Le era teamă de necunoscut! După festivitatea de deschidere, i-am condus în noua lor clasă. Pe chipurile lor am văzut bucurie, frică, dar şi dorinţă. Nici acum nu ştiu pentru ce erau cu exactitate sau pentru cine.

               L-am zărit îmbrăcat impecabil şi cu o privire curioasă, semeaţă, dar blajină în acelaşi timp. Era El, băiatul cu privire de foc, ce nu obosea niciodată. Nici când îl priveam cu reproş, nici când nu găsea răspuns la veşnicele întrebări pe care mi le adresa cu speranţă.

Abia atunci am realizat că sunt norocoasă pentru a doua oară: am găsit un moştenitor al unei eleve care nu s-a mulţumit niciodată cu locul II. Am închis ochii şi am sperat că-l voi putea îndruma în noua lui călătorie către necunoscut. Pentru unii, toate gândurile mele vor fi vorbe goale, însă pentru El, vor fi Universul din care îşi va trage seva puterea creaţiei sale nemuritoare.

               Ştiu că suntem oameni, însă putem deveni îngeri ai lumii în care ne naştem, îngeri ai creaţiei literare sau ai semenilor noştri.

              Pentru familia lui şi pentru mine, personal, este un înger coborât pe Pământ! Este o fire curioasă ce priveşte cu admiraţie orice om de la care are ceva de învăţat. Nu a contestat nicio decizie pe care am luat-o, poate, de cele mai multe ori, în defavoarea lui. A tăcut! A învăţat ce trebuia să facă şi a mers mai departe, aşa cum ar trebui să realizeze fiecare dintre noi.

                 Nici acum nu ştiu de unde are atâta putere şi stăpânire de sine. Luptă cu înverşunare, doreşte cu tot sufletul să scape de stigmatul conceptului „copil de la ţară”. Nu s-a văitat niciodată de naveta pe care o face zilnic. Ştie că orice sacrificiu este pentru el, pentru familia lui, pentru cei dragi printre care sper, din toată inima, să mă număr şi eu.

               Se trezeşte zi de zi cu cel puţin o oră înaintea unui elev care locuieşte în vecinătatea şcolii şi ajunge mult mai târziu acasă, pentru o masă obişnuită de prânz, dar nu se plânge.

                 Chiar dacă în sinea lui, poate, ar vrea să îi fie un pic mai uşor, nu a dat înapoi, iar satisfacţiile nu au încetat să apară.

               Orice lucru bun are la origine un model. În cazul lui, lucrurile stau foarte simplu: familia. Totul se reduce la familia unită care face sacrificii pentru a-i oferi o educaţie aleasă, condiţii optime pentru a ajunge cineva în viaţă.

              Cel mai frumos exemplu a fost atunci când i-am spus că am neapărat nevoie de o fotografie de-a lui. Nu m-a întrebat pentru ce îmi trebuie. Nu a pus la îndoială rugămintea mea. Dimpotrivă, s-a trezit noaptea, după ora 23.00, când a venit fratele său de la serviciu, s-a îmbrăcat în uniforma pe care o poartă cu mândrie şi s-a postat în faţa unui perete pentru a realiza ceea ce îmi promisese: fotografia. Aceasta a fost o lecţie de viaţă pentru mine. Sunt copii care apreciază adevăratele valori umane: respect, promptitudine, loialitate, apreciere, mulţumire, recunoştinţă şi punctualitate. Pentru toate acestea şi pentru celelalte lucruri nefăcute, aş vrea să îi mulţumesc! Pentru mine e puţin, pentru el înseamnă mult. Am început să îl cunosc.

            Ultima ispravă a fost la Olimpiada de fizică, faza naţională, la care a reuşit să obţină o menţiune, însă n-a fost suficient. Atunci a conştientizat că trebuie să muncească mult mai mult pentru a fi printre cei mai buni. I-a mărturisit mamei  că şi-ar fi dorit să fie în primul „rând”, adică printre primii felicitaţi şi recompensaţi.

              În legătură cu acest aspect, aş vrea să fac şi o paranteză. După prima oră de dirigenţie susţinută de d-na Armanda Filipine, a venit şi a doua de la care nu voia să lipsească.  Nu voi uita niciodată acele momente: stătea în pragul uşii şi m-a întrebat ce trebuie să facă. Datoria îl chema să meargă la pregătirea suplimentară pe care o făcea cu d-şoara profesor Iacob Liliana, dar sufletul său tânjea să rămână în sala de clasă, alături, de colegi, pentru a răspunde provocărilor şi pentru a face călătorii imaginare în diverse domenii de activitate. A fost printre puţinele dăţi când am ezitat şi eu: nu ştiam ce sfat să îi dau. L-am lăsat să aleagă. Aşa a fost cel mai bine pentru el.

             Din acest motiv şi multe altele, mă simt un om norocos. Am un elev căruia îi place româna, are rezultate notabile, dar tinde să exceleze şi în alte discipline. Mă repet, este unul dintre cei mulţi care trăiesc alături de noi, dar suntem prea grăbiţi să îi observăm şi să îi evidenţiem, cu toate că nu ne costă nimic. Sunt singurele momente în care nu avem nevoie de bani pentru a cumpăra respectul, mulţumirea şi fericirea celor din jurul nostru.

             Aş vrea să vă las pe dumneavoastră să decideţi dacă afirmaţiile mele sunt susţinute de argumente convingătoare…

  • Premiul I la Concursul Naţional de creaţie literară şi plastică „Scrisoare către prietenul meu”, înscris în CAERI 2012- poziţia 860, Ediţia a V-a, Băicoi, ianuarie 2013;
  • Menţiune la Olimpiada de limbă, comunicare şi literatură română, 23 februarie 2013;
  • Premiul II la Concursul de creație poetică Cuvântul creator din cadrul Proiectului educațional interdisciplinar Dimensiunea creștină a literaturii și istoriei românești, organizat de Școala Gimnazială „Fănuș Neagu”, martie 2013;
  • Premiul III la Concursul Național „Modelul meu nenăscut-sursă de inspiraţie istorico-literară” Ediţia I, 2013;
  • Premiul I la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Autoportretul”, Băicoi, jud. Prahova, înscris în CAEN 2013, A3- poziţia 25, octombrie 2013;
  • Premiul III la Concursul Naţional de creaţie literară din cadrul Simpozionului Internaţional „Grigore Vieru, poet al sufletului românesc”, ediţia a II-a, 14-15 februarie 2014, Botoşani;
  • Menţiune la Olimpiada de Limbă, comunicare şi literatura română, etapa judeţeană, martie 2014;
  • Premiul I la Concursul Regional „Istoria noastră văzută prin ochii cititorilor români”, secţiunea „Imaginea literară a cuvântului în oglinda sufletului de cititor fidel”, înscris la poziţia 300, pagina 11, în Calendarul Activităţilor Educative avizat de MEN, conform adresei Nr. 24337/1/07.03.2014;
  • Premiul II la „Concursul Internaţional de Artă N. Tonitza”, mai 2014;
  • Menţiune la Olimpiada de astronomie şi astrofizică, faza judeţeană, 2014;
  • Premiul III la „Concursul judeţean de fizică Isaac Newton”, 2014;
  • Premiul I la Olimpiada de fizică, faza judeţeană, 2014;
  • Menţiune de onoare la Olimpiada Naţională de fizică, 2014.

Restul e tăcere!

                                                                                             Cu stimă, un OM!

Palmares festival-concurs „Seara de Mai”, editia 2014

* Tinerii pasionati de folk s-au dovedit extrem de bine pregatiti, astfel ca juriul a avut cu adevarat o misiune dificila * Marele Premiu a revenit tinerei Ramona Andreea Bivoleanu, eleva la Liceul „Iorga” * La categoria de varsta 15 – 25 ani, laureatii sunt Cristian Piron, Dragoș Dănuţ Milea, Cristina Georgiana Mototolea, Flavia Maria Rădulescu * La categoria 9 – 14 ani, laureatii sunt Bianca Chiburţă, Leonard Dafinoiu, Teodor Gabriel Șcheaua,  Ioana Țăranu 

Sala de evenimente a Casei municipale de cultura Braila – Casa memoriala „Petre Stefanescu-Goanga” (in Piata Poligon) s-a dovedit neincapatoare in serile de 30 si 31 mai 2014, la intalnirile editiei a V-a a Festivalului-concurs de muzica folk „Seara de Mai”. Cei 19 concurenti au fost jurizati de (foto) Gabriel Lâlă – presedinte Asociatia Clubul de Turism „Proilavia” Braila, initiatorul manifestarii, Cornelia Buzoianu – vocal in trupa de jazz „Moonlight Shadow”, Armanda Filipine – jurnalist, manager revista de cultura si informatie Braila Chirei. DSCF5421

Gazda manifestarii – Mircea Ciucasu, director Casa de Cultura Braila, a reusit sa atraga un sponsor generos, firma Selgros, care a oferit premii, cel mai valoros fiind o chitara pentru laureatul Marelui Premiu.

Prezentarea a fost asigurata de Dumitru Popescu – profesor de chitara la Casa de Cultura, cel care a si pregatit pe multi dintre concurenti; de altfel, unii canta in formatia institutiei – „Generatii”, coordonata de acelasi Dumitru (Mishu) Popescu, de aceea am avut bucuria sa audiem de mai multe ori aceleasi piese in concurs. Trebuie sa marturisesc ca mie mi-au placut tare mult concurentii: talentati, bine pregatiti, frumosi si cu fair-play. La final s-au felicitat calduros unii pe altii, gesturi rare!

In prima zi a fost concursul propriu-zis, finalizat cu recitalul sustinut de Manuela Nichita – laureata editiei precedente. In 31 mai a fost Gala Laureatilor. S-au acordat diplome de participare (foto stanga) concurentilor care nu au avut punctaj de podium. Ceilalti au fost recompensanti si cu daruri oferite de sponsorul Selgros.  Album foto de la manifestare la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.661727163919876.1073741983.196618800430717&type=3 pe pagina Facebook a revistei Braila Chirei.100_4010

Palmares „Seara de mai”, editia 2014

Marele Premiu (o chitara) – Ramona Andreea Bivoleanu (foto central, Mircea Ciucasu in dreapta, Dumitru Popescu in stanga foto), eleva la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”

100_4048

categoria de varsta  15 – 25 de ani 

100_3876 Premiul I – Cristian Piron (foto stanga), 17 ani, de la Liceul Pedagogic “Dumitru Panaitescu Perpessicius”;

Premiul II – Dragoș Dănuţ Milea (foto dreapta), 17 ani, de la Liceul “Panait Cerna”; 100_3884

100_3874 Premiul III – Cristina Georgiana Mototolea (foto stanga), 16 ani, de la Liceul de Arta “Hariclea Darclee”;

mentiune – Flavia Maria Rădulescu (foto dreapta), 17 ani, de la Liceul “Nicolae Iorga”; 100_4020

categoria de varsta  9 – 14 de ani 

100_4044  Premiul I – Bianca Chiburţă (foto stanga), 14 ani, eleva la Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius”;

Premiul II – Leonard Dafinoiu (foto dreapta), 14 ani, de la Colegiul National “Ana Aslan”; 100_3869

100_4025Premiul III – Teodor Gabriel Șcheaua (foto stanga), 11 ani, de la Scoala „Al. I. Cuza”;

mentiune – Ioana Țăranu (foto dreapta), 13 ani, de la Colegiul National “Gh. Munteanu Murgoci”. 100_3865

In finalul Galei Laureatilor au fost urmarit recitalul Grupului Folk „Antic” alcatuit din Cristina Marinescu – chitara bass, Laura Soga – voce, blockflote, Marian Marinescu – voce, chitara.

Organizatorii manifestarii: Asociatia „Proilavia’ si Casa de Cultura.