Arhive etichetă: eseu

Nominalizări la premiile Uniunii Scriitorilor pe 2018

*Nume sonore printre nominalizaţi: Nora Iuga, Lucian Vasiliu, Gabriela Adameşteanu, Adrian Alui Gheorghe, Andreea Răsuceanu, Matei Vişniec, Radu F. Alexandru, Horia Roman Patapievici, Adrian Cioroianu, Gabriel Liiceanu şi nu numai *  Să nu uit… Ion Vianu cu cartea sa „Între violență și compasiune. Amintile unui psihiatru”, Vintilă Mihăilescu şi cartea sa „Etnogeneză și țuică”  

Pe site-ul Uniunii Scriitorilor din România (USR http://www.uniuneascriitorilor.ro/) au fost publicate nominalizările pentru premii aferente anului 2018. Juriul pentru decernarea Premiilor USR pe 2018 (întrunit luni, 13 mai 2019)a fost format din Dan Cristea – preşedinte, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Alex. Ștefănescu și Răzvan Voncu.  

Şi dacă pentru autori, premiile pot fi (sau nu) motive de bucurie şi mândrie, pentru cititori cărţile şi autorii de mai jos sunt motive de nouă şi bună lectură. 

Cartea de poezie     Gabriel Chifu, Elegia timpului, Editura Școala Ardeleană, 2018 (s-a recuzat); Ovidiu Genaru, La opt, gaura cheii și alte patimi, Editura Junimea, 2018; Nora Iuga, Alături cu drumu, Editura Casa de pariuri literare, 2018; Andrei Novac, Prin închisori și prin libertate, Editura Cartea Românească, 2018; Ion Mircea, Materia care ne desparte, Editura Junimea, 2018; Adrian Popescu, Corso, Editura Cartea Românească, 2018; Lucian Vasiliu, Cod numeric personal, Editura Cartea Românească, 2018 

Cartea de proză     Gabriela Adameșteanu, Fontana di Trevi, Editura Polirom, 2018; Adrian Alui Gheorghe, Zugzwang sau strada cu o singură ieșire, Editura Polirom, 2018; Florina Ilis, Cartea numerilor, Editura Polirom, 2018; Adrian Lesenciuc, Limbile vântului, Editura Cartea Românească, 2018; Bogdan Răileanu, Dinții ascuțiți ai binelui, Editura Humanitas, 2018, Andreea Răsuceanu, O formă de viață necunoscută, Editura Humanitas, 2018; Matei Vișniec, Ultimele zile ale Occidentului, Editura Polirom, 2018

Cartea de teatru Radu F. Alexandru, Ultima dorință, Editura Polirom, 2018; Mihai Ignat, Ei sunt printre noi, Editura Tracus Arte, 2018; Ada Lupu Hausvater, Scrinul negru sau Manifestul broaștei țestoase, Ed. Universitaria, 2018 

Cartea de critică, eseu şi istorie literară    Mircea A. Diaconu, Metacritice, Editura Junimea, 2018; Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor, Editura Polirom, 2018;  Horia Roman Patapievici, Două eseuri despre paradis și o încheiere, Editura Humanitas, 2018; Ovidiu Pecican, Pavel Chihaia – aventurile vocației, Editura Mega, 2018;  Mircea Tomuș, Liviu Rebreanu – Cele trei romane, Editura Limes, 2018; Ion Vianu, Între violență și compasiune, Editura Polirom, 2018 

Cartea pentru copii şi tineret     Alina Bâltâc, Iacării acrobați, Editura Curtea Veche. 2018; Horia Gârbea, Vis de-o noapte-n miezul verii, Editura Neuma, 2018; Mircea Pricăjan, Pumn de fier, Editura Polirom, 2018;  Adina Rosetti, Povestea kendamei pierdute, Editura Arthur, 2018 

Cartea de debut    Zamfir Bălan, Călătoria, Editura Eikon, 2018; Ohara Donovetski, Casting pentru ursitoare, Editura Polirom, 2018; André Ferenc, Szotag adó, Editura Jelenkor, 2018 (Propunerea Comisiei pentru minorități); Irina Roxana Georgescu, Noțiuni elementare, Editura Cartea Românească, 2018; Horia Ghibuțiu, #în timp ce tu dormeai, Editura Trei, 2018; Iren Mate, Es Mal Pas, Editura Curtea Veche, 2018; Mirel Taloș, Colecționarul de nuduri, Editura Rao, 2018 

Cartea de traduceri   Bogdan Ghiu, Mădălina Ghiu, Boualem Sansal – Satul neramțului sau Jurnalul fraților Schiller, Editura Humanitas, 2018; Irina Horea, J. M. Coetzee – Zilele de școală ale lui Isus, Editura Humanitas, 2018; Andrei Ionescu, Jorge Luis Borges – Tangoul, Editura Polirom, 2018; Magda Răduță, Jon Kalman Stefansson – Inima omului, Editura Polirom, 2018; Gabriela Russo, Ludmila Ulițkaia – Scara lui Iakov, Editura Humanitas, 2018; Luana Schidu, Guzel Iahina – Zuleiha deschide ochii, Editura Humanitas, 2018; George Volceanov, W. Shakespeare – Regele Lear, Editura Tracus Arte, 2018 

Premiul special   Ștefan Afloroaei, Fabula existențială, Editura Polirom, 2018; Adrian Cioroianu, Elena a României, Editura Curtea Veche, 2018; Sanda Golopenția, Bulevardele vieții, Editura Spandugino, 2018; Gabriel Liiceanu, Așteptând o altă omenire, Editura Humanitas, 2018; Mircea Mihăieș în dialog cu Ilie Stepan, Editura Polirom, 2018; Vintilă Mihăilescu, Etnogeneză și țuică, Editura Polirom, 2018; Ioan T. Morar, Șapte ani în Provence, Editura Polirom, 2018

Premiul naţional va fi acordat direct de juriu, fără nominalizări. O PRECIZARE a juriului: „Dat fiind faptul că Ana Blandiana a primit Premiul Omnia în anul 2001, iar Ion Pop a fost premiat cu Premiul Național pentru Literatură pe anul 2012, cărțile celor doi autori, apărute în anul 2018, nu pot candida pentru premiile pe gen„.

Nominalizări la Premiile USR pentru 2018 – literatură în limbi ale minorităţilor naționale

  Comisia pentru Minorităţi, compusă din Markó Béla – președinte, Dagmar Maria Anoca, Slavomir Gvozdenovici, Ivan Kovaci, Karácsonyi Zsolt, s-a întrunit în 7 mai 2019 și a stabilit următoarele nominalizări pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România: 

Scriitori / Cărţi în limba maghiară   IMRE FERENCZ: Válogatott Versek, titlu în limba română: Poezii alese (poezii), Editura: Hargita, Miercurea Ciuc, 2018; ATTILA NAGY: Égi tócsa, földi sár, titlu în limba română: Ludră cerească, noroi pământesc (poezii), Editura: Lector, Târgu Mureș. 2018

Scriitori / Cărţi în limba slovacă  Nu sunt propuneri

Scriitori / Cărţi în limba sârbă  ZORAN VUXANOVICI: Фрагмент, titlul în limba română: Fragment (poezii), Editura: Uniunea Sârbilor din România, Timișoara, 2018; BLAGOJE ČOBOTIN: Поводи, titlul în limba română: Prilejuri (poezii), Editura: Uniunea Sârbilor din România, Timișoara, 2018; IVO MUNCIAN: Stvaranie sveta, dan osmi, titlul în limba română: Facerea lumii, ziua a opta (poezii), Editura: Uniunea Sârbilor din România, 2018

Scriitori / Cărţi în limba ucraineană   MYHAILO HAFIA TRAISTA: Verhnorivneanski opovidannea, titlul în limba română: Povestiri din Rona de Sus (povestiri), Editura: R.C.R. Editorial, 2018

Invitaţie la concurs regional: „Testul celor 4 întrebări”, Brăila 2018

*Organizator principal, Rotary Club Brăila; parteneri, ISJ Brăila şi Colegiul Naţional „Murgoci” * Se adresează elevilor IX – XII

 

        Concursul regional „Testul celor 4 întrebări” cu participare națională , ediția a VI-a, se desfăşoară în aprilie – mai 2018 în organizarea Rotary Club Brăila în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci” Brăila. Se adresează elevilor din clasele IX – XII. Foto din arhiva revistei Braila Chirei de la ediţia 2016 a competiţiei https://brailachirei.wordpress.com/2016/06/05/concursul-regional-testul-celor-4-intrebari-2016-la-braila/

Concursul este inclus în Calendarul Activităților Educative Regionale fără finanțare MEN, la poziția 1561/2017-2018. Tinerii sunt invitaţi să elaboreze un eseu de tip argumentativ de 500 de cuvinte, (Times New Roman/ 14)  în care se dezbate o dilemă morală, folosind testul rotarian al celor 4 întrebări, formulat Herbert Taylor: 1) Este adevărat?; 2) Este corect față de toți cei implicați?; 3) Va crea bunăvoință si prietenii mai bune?; 4) Va fi benefic față de toți? Nu se percepe taxă de participare.

„Concursul propune unui model decizional bazat pe principii cu care tinerii să se familiarizeze și pe care să-l aplice în diferite situații din realitatea contemporană, contribuind astfel formarea personalității lor. Vă așteptăm  la o înaltă confruntare de idei care are ca valori: adevărul, prietenia, corectitudinea și bunăvoința!” – organizatorii

Competiţia se organizează la nivelul fiecărei unități școlare partenere/ Club Rotary partener, în perioada 1 – 24 aprilie 2018, la etapa națională calificându-se maximum 3 elevi din fiecare liceu/ colegiu. Concursul are două etape. Prima etapă este locală. Jurizarea eseurilor trimise la nivelul fiecărui Club Rotary — până pe 24 aprilie 2018. Înscrierea eseului pe site-ul  www.rotary4waycontest.ro  pentru etapa finală, până pe 28 aprilie 2018, când se comunică şi rezultatele. Punctajul pentru calificare la etapa națională este de minimum 80 puncte.

Etapa a II-a este națională. Susținerea  discursului pe baza eseului trimis – în 5 mai 2018, la Brăila. Festivitatea de premiere va avea loc în 5 mai 2018. Se oferă Marele Premiu – 500 lei, Premiul I – 400 lei, Premiul II – 200 lei, Premiul III – 100 lei. Fiecare elev participant va primi o diplomă, iar elevii calificați la faza națională vor primi și suma de 50 lei. Eseurile premiate vor fi publicate pe site-ul concursului.

** * Persoanele  de contact: Ovidiu Dimofte – Asistent Guvernator Rotary Romania și Republica Moldova District 2241, e-mail: ovidiu@dimofte.ro ; prof. dr.  Ana Coman de la Colegiul Național „Murgoci” Brăila, e-mail: annakomann@gmail.com (coordonatorii concursului). Informații suplimentare se găsesc la www.rotary4waycontest.ro  în Ghidul aplicantului pentru Concursul Regional cu participare națională Testul celor 4 întrebări, 2018; Regulamentul Concursului Regional cu participare națională Testul celor 4 întrebări, ediția a VI-a, aprilie – mai 2018.

Cenaclul literar „Panait Istrati” Brăila, întâlnire iunie 2017

*Ca de obicei, în ultima vineri a lunii – la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, de la ora 17.00 

 

Şedinţă Cenaclul literar „Panait Istrati” Brăila, ianuarie 2017

Membri Cenaclului literar „Panait Istrati” (http://istratipanait.bjbraila.ro/) se reunesc vineri, 30 iunie 2017, de la ora 17.00 în spaţiul consacrat – sala „Fănuş Neagu”, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” (Brăila, Piaţa Poligon nr. 4), instituție sub al cărui patronaj funcționează cenaclul. Posibil că se va discuta şi despre ultimele volume lansate la Brăila – ex. romanul „… Ca floarea câmpului…” de Valeriu Ion Găgiulescu, Editura InfoEst (https://brailachirei.wordpress.com/2017/06/08/valeriu-ion-gagiulescu-lansare-de-carte-la-biblioteca-judeteana-braila/), volumele „Micropoeme”, „Câmpia din noi” și „Cobai într-o scoică” de Tudoriţa Tarniţă – tot Editura InfoEst (https://brailachirei.wordpress.com/2017/06/14/tudorita-tarnita-tripla-lansare-de-carte-la-biblioteca-judeteana-braila/)

la şedinţa Cenaclu „Istrati”, august 2014

Ca de obicei, întâlnirea are loc în ultima vineri a lunii. Se va citi din ultimele producţii – poeme, proză, eseuri etc. vor fi prezentate reviste noi sau numerele recente ale revistelor cunoscute, vor avea loc discuţii critice etc. Pot veni la şedinţa lunară şi alţi doritori de mai bună cunoaştere a tainelor literare, iubitori ai cuvântului scris, cititori împătimiţi de Carte bună.

Între cei care frecventează cenaclul se află Constanța Abălașei-Donosă, Virgil Andronescu, Dumitu Anghel, Valentina Balaban, Dumitru Barău, Lică Barbu, Angela Burtea, Păun Condruț, Tudor Alexandru Costin, Violeta Craiu, Luminița Dascălu (redactor-șef revista literară „Poem Caffe’ http://poemcaffe.ro/revista), Armanda Filipine (revista de cultură și informație „Braila Chirei” https://brailachirei.wordpress.com/), Aurel Furtună, Valeriu Ion Găgiulescu, Paula Gurău, Magdalena Iugulescu, Nelu Ivan, Alexandru Halupa, Zeno Halupa, Vergil Matei, Valeriu Mititelu, Lucia Pătrașcu, Adelina Ioana Pop, Stela Șerbu Răducan, Tudorița Tarniță, Vasile Mandric, Mihai Vintilă – redactor-şef revista „Litera 13” (http://www.litera13.ro), manager Editura InfoEst, secretar al cenaclului.

Concursul european „Tineri în pădurile Europei”, în România

*Participă liceeni, în prima etapă având de rezolvat un test grilă cu întrebări; următoarea etapă, preselecţia naţională, constă în scrierea unui eseu în limba engleză

 

     Concursul european „Tineri în pădurile Europei” se desfăşoară în România în perioada 20 februarie – septembrie 2017, având ca organizatori Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi partener Asociaţia de Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS a Ministerului Educaţiei Naţionale. Manifestarea are şi o pagină Facebook la https://www.facebook.com/Concursul-International-YPEF-Tineri-in-padurile-Europei-952943651486025/?fref=nf  unde cei interesaţi găsesc mai multe informaţii şi detalii de la evenimente.

Concursul şi-a propus, pentru România, următoarele obiective: conştientizarea în rândul elevilor şi a cadrelor didactice a valorilor cadrrului natural european, educarea elevilor în ceea ce priveşte gestionarea durabilă a pădurilor şi a conservării biodiversităţii, implicarea tinerilor în proiecte comunitare.

La competiţie se înscriu elevi de liceu, în echipaje de cîte trei şi un profesor coordonator. Prima probă este rezolvarea unui test grilă. O condiţie obligatorie este cunoaşterea limbii engleze cel puţin la nivel mediu. Etapa I, pe judeţ, a concursului are loc în perioada 20 februarie – 20 martie 2017, coordonatori fiind directorii Palatelor Copiilor. Etapa a II-a, preselecţia naţională, poate avea loc în oricare dată din intervalul 20 martie – 10 aprilie 2017, coordonatori fiind RNP Romsilva şi Asociaţia ALUTUS. Pentru această etapă, tinerii au de compus un eseu în limba engleză cu tema „The role and importnace of forests to society”. El va fi transmis către comisia naţională de evaluare prin email. În luna mai se va desfăşura etapa naţională, iar în septembrie 2017 va avea loc etapa europeană a concursului „Tineri în pădurile Europei”.

Concursul literar „Ars Nova”, editia a XII-a

* Organizat de Liceul  de Arte „Darclee” Braila si parteneriMarele Premiu a revenit elevei de a XI-a Laura Nicole Șuteu din Bucuresti * Premii I au obtinut elevii Andreea Antonescu din Buzau, Adrian Emanuel Neagu din Braila, Laura Nicole Șuteu, Ilinca Burdulea din Odorheiu Secuiesc, Irina Anghel din BrailaMaria Horghidan din Galati, Diana Obreja din Galati, Vlad Dobos din Timisoara, Alexia Maria Bratu din Braila, Claudia Antoniuc din Tg. Bujor * Au participat cu lucrari elevi si profesori din Republica Moldova, Spania

Concursul internațional de creație literară ”Ars Nova”, ediția a XII-a, initiat si organizat de Liceul de Arte „Hariclea Darclee’ (sigla in dreapta) din Braila si-a premiat castigatorii sambătă, 8 noiembrie 2014, la Casa memoriala „Petre Stefanescu-Goangă” din municpiul Braila.  S-au acordat premii (peste 120) constând în diplome, bani, cărți și revista omonima a concursului (care apare an de an, cuprinzand textele premiate si lucrari laureate ale Concursului „Gh. Naum” organizat in aceeasi perioada de Liceul „Darclee” – amanunte la https://brailachirei.wordpress.com/2014/11/09/concursul-international-de-grafica-gheorghe-naum-editia-xx-la-braila/). Premiile au putut fi acordate cu sprijinul partenerilor Primăria municipiului Brăila, Muzeul Brăilei și Biblioteca Județeana ”Panait Istrati”. logo Lic Arta Darclee

Au participat in concurs cu lucrari elevi si profesori din 31 de judete, dar si din Republica Moldova, Spania, iar din Braila de la 15 unitati scolare. Lista completa cu laureatii la CONC. Ars Nova – REZULTATE 2014 (click pe document pentru detalii).

Marele Premiu a plecat la Bucuresti – Laura Nicole Șuteu, clasa a XI-a la Colegiul National „Spiru Haret”; Premii I au obtinut Andreea Antonescu, a XI-a, Buzau (eseu), Adrian Emanuel Neagu, a XII-a la Colegiul National „Gh. Munteanu-Murgoci” Braila (poezie), Laura Nicole Șuteu (proza – subsectiunea Mitologiile…), Ilinca Burdulea, a X-a din Odorheiu Secuiesc, judetul Harghita (eseu), Irina Anghel, a X-a la Liceul „Darclee” (poezie), Maria Horghidan, a X-a, Galati (proza), Diana Obreja, a VII-a comuna Schela, judetul Galati (poezie), Vlad Dobos, a VII-a Timisoara (proza), Alexia Maria Bratu, a V-a la Colegiul National „Gh. Munteanu-Murgoci” Braila (poezie), Claudia Antoniuc, a V-a din Tg. Bujor (proza).

Competitia, derulata sub egida Ministerului Educatiei si a Inspectoratului Scolar Județean Brăila, s-a adresat tinerilor creatori din clasele V – XII prin secțiunile de creație literară  „Suflet de copil” (clasele V – VI), „Ispitele călătoriei” (cls. VII – VIII), ”Dialog interior” (cls. IX – X), „Mitologiile eului”(cls. XI – XII)., dar și profesorilor, prin secțiunea de comunicări metodico-științifice si prin secțiunea metodico-științifică, încercandu-se desăvârșirea dimensiunii filologice, dar și pedagogice – cu două subsecțiuni propunând teme de reflecție precum „artistul ca ființă duală, sfâșiată între destinul istoric și cel etern”(subsecțiunea de hermeneutică) și formarea competenței culturale prin artă înțeleasă drept construcție de  sine și integrare a elevului în lumea în care trăiește (subsecțiunea metodică).

Juriul a fost format din cunoscute personalități ale culturii brăilene: Zamfir Bălan – profesor doctor, director adjunct la Muzeul Brăilei, Constantin Gherghinoiu – poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, director al Liceului Pedagogic „D. P. Perpessicius”, Adrian Simion – profesor, fost director al Liceului „Darclee”, Simona Antofi de la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați – președinte al juriului.

S-a implicat in organizare și membrii catedrei de limba și literatura română: Iuliana Blănaru – coordonator (si cu cea mai mare implicare),  Geta Pasici, Radu Mușat, Gabi Virginia Sâmpetru, Valentina Sterian, Anicuța Novac.

Hugo Maracineanu, despre Eminescu – grafica si eseu

* La Muzeul Brailei – Galeria „Ghoerghe Naum’ * Vernisaj-cenaclu in 29 mai 2014   

100_3788                Galeria „Gheorghe Naum” de la Muzeul Brăilei găzduiește expoziţia de grafică semnată Hugo Mărăcineanu – membru al filialei Braila a uniunii Artistilor Plastici din Romania – având tema „Eminescu să ne judece” asa cum am anuntat la https://brailachirei.wordpress.com/2014/05/28/expozitie-hugo-maracineanu-grafica-pe-tema-eminescu-sa-ne-judece/.

Asa cum au apreciat majoritatea colegilor, expozitia este unitara, lucrarile – cu titluri sugestive, in special din opera poetica a lui Mihai Eminescu – avand o apropiere tematica vizibila si, adesea, o seninatate/ lumina aparte. Am remarcat (n.aut Armanda Filipine), intre altii, prezenta artistilor plastici Vasile Gaita, Marilena Ioanid, Ionel Radu, Marius Teodorescu, Cristian Radu, Victor Chiriloaie CHIRIL, Nela Constantinescu, Daniela Nica.  100_3785

100_3795                Vernisajul din 29 mai 2014, la dorinta autorul, a fost asemenea unei sedinte de cenaclu literar – publicul asistand la lectura, de catre Hugo Maracineanu, a unui eseu inspirat din opera si biografia eminesciana cu trimiteri la epoca moderna (cu „traumele” socio-culturale prin care trecem de la lipsa credintei autentice la criza culturala). Am postat pe facebook si un fragment din eseul lui Hugo Maracineanu la

100_3808               De asemenea, cateva cuvinte au fost rostite in ton cu cele ale autorului si de catre scriitorului Valeriu Perianu – ale carui carti au (si cele proza si cele de poezie) tentatia si dorinta sa „traduca” viata in/ si cu limbajul filosofiei.

Mai multe imagini de la vernisaj la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.670472209712038.1073741990.196618800430717&type=3  pe pagina revistei de cultura si informatie Braila Chirei. 100_3796

Au fost la vernisaj si alti prieteni:  Adelina Ioana Pop – poeta, bibliotecar, Vasile Mandric – umorist si scriitor, Virgil Andronescu – poet, Simona Draghincescu – consilier local municipal (si vecina cu autorul), Ionel Negrut – umorist, dar si reprezentanti ai gazdelor in frunte cu Maria Stoica – sef Sectie Arta la Muzeul Brailei.

 

CPECA Braila – premierea Concursului naţional „Mesajul meu Antidrog”

* La editia a IX-a, din anul scolar trecut, Brăila a câştigat locul III la secţiunea Spot, prin eleva Teodora Popea de la Şcoala Waldorf * Partenerii CPECA au fost Primaria si Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniu National

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Brăila, în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean şi Primăria municipiului au premiat elevii participanţi la Concursul naţional „Mesajul meu Antidrog”, ediţia a IX-a şi au lansat următoarea ediţie a competitiei. Activitatea a fost desfăşurată în sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar din str. Petru Maior, în prezenţa unui numeros colectiv de elevi din toate unităţile de învaţămînt, cadre didactice, invitaţi. Premiile căştigătorilor au fost asigurate de Primăria Brăila – Direcţia de Cultură, Invatamant, Sport, partener în proiect şi de Direcţia Judeţeană de Cultură  si Patrimoniu Brăila care a oferit tinerilor carti.

La ediţia a IX-a a Concursului „Coloreaza-ti altfel viata… fara droguri” din Proiectul „Mesajul meu antidrog” desfăşurat, în anul şcolar 2011-2012, tinerii au trimis lucrari la secţiunile Spot, Eseu literar, Arte vizuale, Film, Fotografie digitală, pagină web. S-au înscris 16 elevi de gimnaziu, 29 de la liceu şi un student. Castigatorii locurilor I au mers la faza naţională. La această ediţie, Brăila a câştigat locul III la secţiunea Spot, prin eleva Teodora Popea de la Şcoala Waldorf. antidrog

Rezultatele obţinute până în prezent ne încurajează să dăm continuitate acestui demers preventiv, care are caracterul unic de a conferi adolescenţilor încadraţi într-o formă de învăţământ o alternativă la consumul de droguri”, afirma psiholog Olga Condrat – coordonator CPECA Braila.

Etapa judeţeană a concursului, ediţia a X-a. se desfăşoară în perioada 1 aprilie – 31 mai 2013. Doritorii se pot înscrie la concurs prin completarea unui formular la sediul CPECA Brăila din strada Mihai Eminescu nr.8 – 8 A (lângă farmacia Galenus), între orele 8.00 – 1600 . Lucrarea realizată va fi transmisă pe suport hârtie/ mini disc/CD/ DVD până pe data de 31 mai 2013.

Olga Condrat: „Invităm elevii să răspundă provocării de a exprima un mesaj pozitiv antidrog, într-o formă artistică, devenind astfel mesagerii antidrog pentru semenii săi cu care se relaţionează şi care…poate într-un moment al vieţii au făcut alte alegeri, nepotrivite care se pot opri un zbor şi curma un ţel frumos”.

Creativitate versus Consum de droguri

„Mesajul meu antidrog” reprezintă un proiect sustenabil de tradiţie al Agenţiei Naţionale Antidrog şi un exemplu de bune practici în domeniul cooperării cu instituţiile reprezentative din mediul şcolar. Demarat încă din anul şcolar 2003-2004, proiectul are ca scop prevenirea consumului de droguri prin implicarea elevilor şi studenţilor în activităţi cu caracter cultural-artistic, sportiv, prin care să-şi exprime opinia şi atitudinea faţă de consumul de droguri printr-un mesaj pozitiv, antidrog. Conceput a se desfăşura sub forma unei competiţii naţionale, proiectul reuneşte în acelaşi timp stimularea creativităţii artistice a tinerilor din diferite domenii (literar, grafic, foto, etc) oferind astfel o motivaţie reală pentru a crea şi un spaţiu de exprimare artistică.

N,aut, Tinerii trebuie sa nu uite ca drog – denumire generica – este considerat si alcoolul, dar si tutunul, precum si alte substante, inclusiv medicamentoase, care confera dependenta.

Proiect antidrog la Colegiul „Aslan”, prima ediţie

           În semestrul II al acestui an şcolar, prof. Veronica Andrei de la Colegiul Naţional Ana Aslan a iniţiat Proiectul antidrog „Fapte şi consecinţe”, ediţia I, care a cuprins şi concursul omonim cu două secţiuni: postere sub genericul „Mesajul meu antidrog” şi eseu derulat sub genericul „Scrisoare adresată unui consumator de droguri – coleg, prieten, membru al familiei”. Echipajul, coordonat de prof. Veronica Andrei, este completat cu elevii Claudia Sima, Florentina Chirpac, Raluca Ştefania Iordache şi Alexandru Babuş de la X B – foto mai jos. În concurs au participat 44 de elevi – 28 la postere, 16 la eseuri (unii au concurat la ambele secţiuni).

           S-au derulat pe parcursul a două luni, aprilie şi mai, dezbateri, prezentare de referate, activităţi de vizionare a unor filme tematice, întâlniri cu Olga Condrat – reprezentant al Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) Brăila şi Simona Costescu de la  Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP), un sondaj de opinie privind atitudinea, cunoştinţele şi consumul de droguri. Prof. Claudia Mitrică – director adjunct al Colegiului “Aslan” – a oferit sprijin ori de câte ori a fost necesar, la fel şi prof. Gina Miron – directorul unităţii. În proiect s-au implicat şi elevi de la Liceul Economic „P. S. Aurelian” împreună cu prof. Gabriela Satală, şi elevi de la Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” cu prof. Ionel Angheluţă. Din juriul concursului au făcut parte Veronica Andrei şi cei patru elevi din echipa de proiect a colegiului „Aslan”, prof. Gabriela Satală, prof. Valentina Ganea de la „Aslan”.

Premianţi din trei licee

      Festivitatea de premiere a elevilor participanţi la Concursul „Fapte şi consecinţe”, a avut loc marţi – 19 mai, de la ora 13.00, în amfiteatrul liceului. Sponsorul principal – SC Timisi Impex SRL – a avut la eveniment doi reprezentanţi, ing. Constantin Sârbu şi ing. Victor Iancu. Alt sponsor a fost o firmă destul de importantă din municipiul Brăila, care activează în industria alimentară – a dorit să nu i se facă publicitate. De asemenea, s-a implicat în completarea sumelor pentru premiere Comitetul de Părinţi al liceului – preşedinte Marian Racoviţă.  Premiile constau în MP 3 playere, MP 4 playere, cameră web, stick-uri de memorie, căşti audio, mouse.

 

      În primele momente ale evenimentului, Veronica Andrei a prezentat pe scurt proiectul, după care cei prezenţi în amfiteatru au vizionat un scurt film cu imagini din activităţile derulate în proiect, inclusiv cu afizierul special amenajat pe holul şcolii, de la întâlnirile cu reprezentanţii CPECA şi IJP. Directorul adjunct Claudia Mitrică (foto mai sus, în dreapta imaginii, în stânga prof. Veronica Andrei) i-a felicitat pe participanţi, pe premianţi şi le-a urat succes elevilor în celelalte competiţii în care se vor implica.

     Raluca Ştefania a explicat colegilor care au fost criteriile după care s-a jurizat la secţiunea de postere – cel mai improtant a fost să fie frumos şi corect din punctul de vedere tematic, iar Claudia – criteriile de departajare a eseurilor. Premianţii  nu doar şi-au primit disctincţiile, ci şi-au prezentat şi lucrările, atât posterele – explicând esenţa fiecăruia şi ideile de care au pornit, dar şi eseurile – unele adevărate semnale de alarmă referitoare la pericolul consumului de droguri.

Plamaresul la secţiunea «postere» – în foto de mai sus premianţii:

        Raluca Horinceanu, XI C, Liceul „D.P. Perpessicius” – Premiul I; Cristina Pricop, X B, Colegiul „Ana Aslan” – Premiul II; Laura Baboi, X B, Colegiul „Ana Aslan – Premiul III”; Adela Ştefan, XI B, Colegiul „Ana Aslan” – Menţiune I; Răzvan Orzan, X E, Liceul „Perpessicius” – Menţiune II; Ana Maria Niacşu, X B, Colegiul „Ana Aslan” – Menţiune III ; Adrian Mitu, XII C, Colegiul „Ana Aslan” – Menţiune IV ; Alexandra Pascu, X B, Colegiul „Ana Aslan” – Menţiune V; Gabriel Moşescu, X B, Colegiul „Ana Aslan” – Menţiune VI ; Ana Maria Nistor, XI B, Colegiul „Ana Aslan” – Menţiune VI .

Câştigătorii la secţiunea « eseu» (în foto de mai sus):

          Georgiana Roşca, X B, Colegiul „Ana Aslan” – Premiul I; Loredana Craiu, X B, Colegiul „Ana Aslan” – Premiul II; Ramona Pleşa, X B, Colegiul „Ana Aslan” – Premiul III; Marius Gegea, a X-a, Liceul „P.S Aurelian” – Menţiunea I; Teodora Papuc, cls. XI B, Colegiul „Ana Aslan” – Menţiunea II;  Ionuţ Vrânceanu, Colegiul „Ana Aslan” – Menţiunea III.

       La final, premianţii şi organizatorii au fost felicitaţi de reprezentanţii SC Timisi Impex, dar şi de prof. Gina Miron – directorul liceului: “Mi-aş dori să fiţi spiriduşii buni care să ducă ideile şi mesajele voastre din suflet către toţi elevii”.

       Săptămâna viitoare, deoarece pe 31 mai este Ziua Mondială Antifumat, în Colegiul “Aslan” se vor organiza acţiuni în Săptămâna Antifumat – una dintre ele va fi o întâlnire cu Nicoleta Codrescu de la CPECA Brăila. Altfel spus, implicarea elevilor şi a cadrelor didactice în lupta cu drogurile continuă.

Concursul “Ars Nova” – ediţie internaţională

      Concursul de creaţie literară „Ars Nova” al Liceului de Artă „Hariclea Darclee” Brăila a devenit internaţional, de la la ediţia a VIII-a de anul acesta, organizatorii – Liceul „Darclee” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, sub patronajul Ministerului Educaţiei, şi partenerul Muzeul Brăilei – având acum şi parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Serbia. Astfel, poetul sârb Dragoljub Firulovic – membru deopotrivă şi al Uniunii Artiştilor Plastici din Serbia, nu doar al Uniunii Scriitorilor – a fost invitat să fie vicepreşedinte al juriului prezidat de poetul Laurian Stănchescu – membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR). De asemenea, scriitorul Daniel Dincă – membru USR – este vicepreşedinte al juriului din care mai fac parte dr. Zamfir Bălan – director adjunct al Muzeului brăilean, prof. Tatiana Bercariu – inspector şcolar de specialitate, cadre didactice de la Liceul „Darclee” – Gabriela Dascălu (şi coordonator al proiectului care se derulează de şapte ani), Adrian Simion, Geta Pasici, Radu Muşat, Iuliana Anghel.

       Concursul, al cărui motto este „Lumea de azi nu e altceva decât antichitatea de mâine” (Laurian Stănchescu), se adresează elevilor din clasele V – XII, pe secţiuni: clasele V – VI cu tema „Miracolul copilăriei”; la clasele VII – VIII tema este „Lumea între vis şi realitate”; clasele IX – X cu tema „Confesiunile memoriei”; clasele XI – XII cu tema „Timpul – făptură a conştiinţei”.

        Participanţii pot trimite texte pentru una sau mai multe secţiuni, poezii – cel mult cinci texte, proză – cel mult două texte de minimum două pagini, eseuri – doar elevii de liceu. Termenul limită de intrare în concurs este 1 mai. Mai multe amănunte la telefon 029/ 615.927 sau email liceuldearta@yahoo.com

        Festivitatea de premiere este programată pentru data de 28 mai. Lucrările premiate vor fi publicate, ca şi în anii trecuţi, în revista “Ars Nova” editată la nivelul Liceului “Darclee”.