Deputat Antoneta Ioniță, PNL: ”Curtea școlii nu trebuie să mai fie raiul infractorilor!”

*Din statistica evenimentelor petrecute în anul școlar trecut: ”63 de evenimente în urma cărora copii de toate vârstele au fost bătuți, jefuiți, amenințați” în școli gimnaziale și licee – numai în Brăila

Medicul Antoneta Ioniță, deputat PNL, președinte Organizația de Femei Liberale Brăila, și-a exprimat îngrijorarea față de modul cum sunt apărați elevii în unitățile de învățământ. Într-o interpelare adresată ministrului de Interne, parlamentarul brăilean a expus implicit ideea ca autoritățile de profil să facă mai mult în acest sens, mai ales că există motive ca jandarmii, polițiștii să acționeze în interesul copiilor și tinerilor. De altfel, din statisticile MAI rezultă ca la Brăila aua vut loc numai anul trecut școlar 63 de evenimente nedorite.

Medic Antoneta Ioniţă, deputat PNL

”Școlile din județul Brăila rămân un loc nesigur, în care elevii pot deveni cu ușurință victime ale agresiunilor de tot felul. O demonstrează datele în posesia cărora am intrat, în urma unei recente interpelări făcute către Ministerul de Interne. Numai în anul școlar 2018 – 2019, în școlile și liceele din județul Brăila au fost înregistrate 63 de infracțiuni. Vorbim, în realitate, despre 63 de evenimente în urma cărora copii de toate vârstele au fost bătuți, jefuiți, amenințați. Și este de presupus că statisticile oficiale nu reflectă realitatea, pentru că nu toți copiii povestesc acasă ce li s-a întâmplat, cel mai adesea din teamă sau rușine, așa cum nu toate evenimentele petrecute în curtea școlii se transformă în plângeri depuse la poliție. Și mai îngrijorător este că doar în două cazuri, evenimentele s-au petrecut în preajma unităților de învățământ, restul au fost semnalate chiar în perimetrul acestora,  de obicei în curțile păzite de forțe de ordine sau dotate cu camere de supraveghere. Consider că ne aflăm în fața unui fenomen care ia amploare, că elevii brăileni sunt expuși unor violențe asupra cărora adulții par să fi pierdut controlul, iar nesiguranța nu poate aduce nimic benefic. La fel de îngrijorătoare ca statistica rămâne poziția autorităților. Am depus această interpelare pe vremea fostei guvernări, dar este clar că situația nu poate fi schimbată peste noapte. Mă înspăimântă faptul că, printre rânduri, la cauzele invocate pentru lipsa de securitate a elevilor, se vorbește despre lipsa educației sau despre faptul că mulți dintre copii au rămas în grija bunicilor, care nu au capacitatea să îi apere, în condițiile în care părinții sunt plecați din țară, în străinătatea, în căutarea unor venituri decente. Unde sunt polițiștii locali, jandarmii, toți cei care au atribuțiuni în asigurarea siguranței cetățenilor, pe stradă sau în unitățile de învățământ? Cu atât mai mult cu cât se cunosc vulnerabilitățile societății actuale, cu atât mai mult cu cât se știe că sunt mulți copii rămași fără sprijin părintesc ar trebui ca toate forțele de ordine să intervină, să-și facă datoria, să aloce o atenție mai mare pentru ”curtea școlii”. Curtea școlii trebuie să redevină un loc sigur, în care să nu ne mai fie teamă să ne trimitem copiii!”

                Antoneta Ioniță – deputat PNL de Brăila 

Târg de carte, iunie 2019, la Brăila

*Până pe 14 iunie 2019, în Centrul vechi – pe fosta Regală * Program de vizitare, zilnic de la 10.00 la 19.00

O nouă ediţie de târg de carte are loc la Brăila, în perioada 10 – 14 iunie 2019, tot în aer liber – ca şi la ediţia precedentă, în centrul istoric (Centrul vechi). pe fosta Regală, actuala stradă Mihai Eminescu. Aici, căsuţele de lemn utilizate mai devreme la un târg de dulciuri, sunt acum gazde ale unor edituri care îşi prezintă produsele tipografice – în principal, cărţi – doritorilor. Nu am fost anunţaţi cu privire la reducerile de preţ ale cărţilor, dar – cu siguranţă – ele vor fi (în ce procent, nu ştim).

Au răspuns invizaţiei organizatorilor editurile Arco Iris, Art, byron music, Cartex, Corint, Cununi de stele, Istros de la Muzeul Brăilei „Carol I”, Multicart, Nemira (care a avut evenimente înainte de târg, în 7 iunie, respectiv lansări ale cărţilor „Omulețul din perete și alte povestiri fantastice” de Marian Coman – care a lucrat la cotidianul local „Obiectiv – vocea Brăilei” şi „Fetiş” de Horea Sibișteanu), Princeps Multumedia, Prior, Saeculum, Semne Artemis, Shiva Books, Tipo Moldova (a avut un eveniment recent – lansarea cărţii „Convorbiri apocrife cu Marcel” de Constantin Gherg… nimeni atlul decât Constantin Gherghinoiu – directorul Liceului pedagogic „D. P. Perpessicius”, redutabil poet, după cum bine ştim, dar şi prozator cu pregnante accente esesitice şi filosofice; https://brailachirei.wordpress.com/2019/05/28/constantin-gherghinoiu-lansare-de-carte-la-muzeul-brailei-carol-i/), Terent Press – aici e Doina Popeescu-Brăila cu cărţile sale, Tritonic, Unicart, Vivaldi. De asemenea, la târg sunt şi Librăria Humanitas Galaţi, alte librării şi câşiva anticari şi este prezentă editura Proilavia a Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” Brăila care a avut luni, 10 iunie, un eveniment cu bibliotecar Doina Mihaela Stanciu şi secţia Împrumut pentru Copii, Ludeteca, la standul editurii Arco Iris – cu un invitat special, scriitoarea Victoria Furcoiu. Foto de la acel eveniment – cu elevi însoţiţi de prof. Angelica Iordan.

Programul târgului (organizat de Biblioteca Judeţrană „Istrati” Brăila la sugestia Primăriei Brăila, cu buget de la Primărie şi Consiliul Judeţean – instituţia tutelară a bibliotecii), în spaţiul cu căsuţe din lemn (N. aut. Alese spre a fi folosite în evenimente care să ajute la animarea spaţiului de pe fosta Regală casre, de când se circulă pe un singur sens în Piaţa Traian, este cam ocolit de brăileni… dar şi de oamenii de afaceri prosperi), este 10.00 – 19.00 în fiecare zi a intervalului anunţat.

În program sunt şi momente artistice. Luni seara a fost grupul folk „Generaţii” al Casei de Cultură a municipiului Brăila, grup (în mai multe formule) condus de Dumitru Popescu – profesor de chitară, dar şi grupul „Antic”; miercuri, 12 mai 2019, de la ora 18.00 vor fi elevi de la Palatul Copiilor Brăila.

Unirea Principatelor Române, marcare la 160 de ani

*La Brăila, evenimentele publice de aniversare încep la ora 11.00 * Pentru oraşul de la Dunăre, Unirea de la 1859 a condus la creştere urbană şi modernizare 

 

domnitorul
Alexandru Ioan           Cuza

Data de 24 ianuarie 2019 reprezintă momentul istoric crucial pentru ceea ce se va numi, din 1918, România. De aceea au loc manifestări publice, în organizarea administraţiilor centrale şi locale, dedicate împlinirii celor 160 ani de la Unirea Principatelor Române – Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub un acelaşi sceptru, al colonelului Alexandru Ioan Cuza ales succesiv domn al Moldovei la 5 ianuarie (atunci data era 17 ianuarie 1859, după calendarul gregorian în vigoare) și în Țara Românească la 24 ianuarie 1859 (atunci conform calendarului vechi, 5 februarie).

La Brăila, evenimentele publice au loc la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (bust, foto în dreapta) – reamplasat, cum se ştie, în capătul dinspre Calea Călăraşilor a bulevardului care îi poartă numele, după următorul program stabilit de Prefectura Brăila, Consiliul Judeţean şi Primăria Brăila: ora 10.50 întâlnirea oficialităţilor; ora 11.00 ceremonialul militar: Semnalul trompetului, marşul de întâmpinare, prezentarea onorului, salutul Drapelul de Luptă și trecerea în revistă a gărzii de onoare, intonarea Imnului Naţional al României; ora 11.10 serviciu religios oficiat de soborul de preoţi; ora 11.20 evocare a momentului 24 ianuarie 1859, cuvânt al prefectului George Adrian Paladi; ora 11.25 program artistic prezentat de Ansamblul “Pandelaşul”, Maria Ciocan şi Muzica Militară a Garnizoanei Brăila; ora 11.45 depunere de jerbe și buchete de flori la monument; ora 12.15 încheierea manifestării. 

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila transmite că la manifestare efective IJJ vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică: „În vederea prevenirii oricăror situaţii nedorite, jandarmii brăileni se vor afla în zona în care se desfăşoară manifestările dedicate acestui eveniment şi vor avea misiunea de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică atât în zona de desfăşurare, cât şi pe traseele de afluire/defluire ale participanţilor. Recomandăm participanţilor să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete etc.) şi a celor de valoare şi să evite conflictele de orice natură. Totodată, reamintim cetăţenilor că pentru eventuale sesizări se pot adresa cu încredere jandarmilor prezenţi în dispozitiv„.

** * Oraşul Brăila a profitat din plin de Unire. Noile reguli administrative, dar şi complexitatea vieţii în noua formulă, au condus la dezvoltare urbană, la efectuarea unor primi paşi în modernizare. Se remarcă acest lucru dacă îl lecturăm pe Nae A. Vasilescu, un autor (prea ades copiat, prea rar citat… primul care foloseşte sintagma „stradele”) care ne-a lăsat cel puţin o carte de referinţă despre Brăila veche – din cea publicată în 1906 citez mai jos – cu păstrarea grafiei vremii (notă. Şi mă întreb cu ce mai rivalizăm acum, în 2019. când cea mai frumoasă parte urbană, zona centrală – plină de construcţii incluse în Lista Monumentelor Istorice Lista_monumetelor_istorice_din_judetul_Braila-2004, nu este renovată şi pusă în valoare astfel încât să arate cu adevărat pe măsura fabuloasei istorii a Brăilei):

După planul căpitanului rus R. Von Barroczyn, ridicat în anul 1834 din ordinul generalului conte Kiselef, guvernatorul principatelor Ţării Româneşti, oraşul se întindea până la Bulevardul Cuza pe care în acel timp erau construite numai bordee şi locuinţe din lemn, toate pe partea stângă a stradei, începând de la malul Dunării până la actuala stradă a Şcoalei Publice. Pe toată cea-laltă întindere a stradei, până la Cetăţuie, nu se vedea nici o clădire. Oraşul, în genere, era puţin populat (…) Bulevardul Cuza forma raionul oraşului, iar pe strada Unirii era şanţul, a cărui urmă a existat până în 1885, în partea de la Biserica Maicii Domnului şi până la podişcă, care servea şi de scurgere a apelor, ce se strângeau din ploi. Cu facerea pavajului şi nivelarea stradelor s-a astupat şi această parte de şanţ, desfiinţându-se podişca. Pe locul unde este acum Bulevardul Carol, începând cam de la ulicioara ce duce la Biserica Maicii Domnului şi până la Piaţa Carantinei, erau maluri înalte dintre care unul nu a fost tăiat şi nivelat de cât în 1884.

        Din timpul de demult puţini mai povestesc şi azi, de viea lui moş Mitu: una din cele mai frumoase vii din împrejurimile Brăilei, unde pe vremea turcilor mergeau Paşii de se desfătau. Cămara lui moş Mitu rea plină de peşte uscat, afumat şi sărat. Păstrămioara de berbec şi de oaie nu lipsea. Dulapul era plin cu roşcove, alune, stafide, năhut şi toate mizilicurile cu care se puteau cinsti feţele curate ale oaspeţilor. Viea lui moş Mitu era în inima oraşului de azi (notă. Reţinem, anul 1906), pe partea stângă a stradei Regale, în Piaţa Poporului, vie care a durat până în 1860.

      În 1841 s-au săvârşit primele barieri la raza oraşului (…) După înaltul ordin (notă. Din 1844), Municipalitatea hotărăşte mutarea barierelor mai spre câmp, stabilindu-se zona oraşului unde actualmente se află strada Griviţei. Până în anii din urmă se vedea urmele şanţului vechiu lângă Spital. 

      Prin anul 1869-70, oraşul crescând, populaţiunea mărindu-se, se simte din nou nevoea mărirea razei oraşului şi se hotărăşte o nouă zonă, care este cea de azi (notă. Repet, anul 1906). Avem astfel din mica cetate de odinioară, care cuprinde cartierul cel mai principal, porţiunea dinspre strada Dobrogei, strada Rubinilor, strada Danubiului şi care este mai des locuit, cu cât se întindea spre localul Poştei, spre Dunăre şi în spatele Palatului Administrativ  până la Bulevard; un oraş care ar putea rivaliza cu cele mai moderne oraşe din occident„.

FILIT 2017, la Iaşi

*În perioada 4 – 8 octombrie, evenimente la teatru, case de cultură, muzee, Palatul Copiilor, licee etc.

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) Iași – site la http://www.filit-iasi.ro/, pe Facebook la https://www.facebook.com/filit.iasi/ – a ajuns la ediția a V-a. Are loc în perioada 4 – 8 octombrie 2017, cu profesioniști din domeniul cărții din ţară şi străinătate: scriitori, traducători, editori, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali.  

   Casa Dosoftei se transformă în Casa Poeziei, un loc în care publicul se poate întâlni cu vreo 20 de poeți în mai multe evenimente. Alte întâmplări au loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, la muzee şi teatru, la Palatul Copiilor etc – programul complet la program FILIT Iasi 2017 (click pe documnet în format DOCX pentru detalii)  sau la program_filit 2017 (click pe document în format PDF pentru amănunte). Între cei care participă la evenimente – mese rotinde, lansări de coarte, conferinţe etc. se află şi Cezar Paul-Bădescu, Emil Brumaru, Bianca Burţa-Cernat, Paul Cernat, Ruxandra Cesereanu, Bogdan Creţu, Filip Florian, Bogdan Ghiu, Ioan Bogdan Lefter, Claudiu Komartin, Ioan T. Morar, Cosmin Perţa, Robert Şerban, Simona Şora, Valentin Talpalaru, Răzvan Ţupa, Mihail Vakulovski, Radu Vancu, Vlad Zogravi.

Laborator Brăila, manifestare cu arhitecţi la Muzeul Brăilei „Carol I”

*Duminică, 19 martie 2017, de la ora 15.00 la Galeeria de artă „Gh. Naum” – dezbatere şi lansare de carte

        Uiversitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, prin Facultatea de Urbanism (UIAIM, site la www.uauim.ro), în parteneriat cu Bergen School of Architecture (www.bas.org), cu sprijinul Primăriei Brăila, Consiliului Județean Brăila și cel al Muzeului Brăilei „Carol I”, organizează o dezbatere prin care se dorește formularea unor concluzii cu privire la rezultatele proiectului B-LAB alături de diferiți actori implicați în proiect de-a lungul perioadei de implementare. Această discuție este prilejuită de expoziția ce prezintă într-o formă sintetică rezultatele workshop-urilor îndrumate de UAUIM și BAS, desfășurate la Brăila în perioada aprilie 2015 – iunie 2016, prin cele două secțiuni „Locul acesta este chiar bun. Brăila – 10 abordări arhitecturale” și „LABORATOR BRĂILA: explorări urbane, tactici, acțiuni” – https://brailachirei.wordpress.com/2016/05/24/braila-react-atelier-urban-la-fosta-fabrica-de-bere-muller/ 

Întâlnirea se dorește a fi un pretext la dialog între inițiatorii şi colaboratorii proiectului și comunitatea locală, un schimb de idei asupra diferitelor viziuni abordate în cadrul proiectelor studențești și al workshop-urilor realizate. Totodată, întâlnirea va fi un prilej pentru a prezenta publicului unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului: cartea în două volume care detaliază experiențele arhitecturale, urbanistice și cultural-sociale avute în Brăila” – organizatorii. 

Foto dreapta, de Ana Opriş, de la evenimentul din mai 2016 din spaţiul fostei fabrici de bere Muller – revitalizare urbană prin artă şi cultură, cu elevi

Evenimentul are loc duminică, 19 martie 2017, de la ora 15.oo la Galeria „Gheorghe Naum” a Muzeului Brăilei „Carol I”. Intrarea este liberă.

Zona Libera Braila si salupa „Zorile 1”, in evenimente de Zilele Brailei

*Nava a fost salupa de control a Marinei Graniceri inainte de 1989 *In 1995 a revenit Primariei Braila, iar de aici a trecut la RA Zona Libera

Și anul acesta, Regia Autonomă “Administrația Zonei Libere Brăila” este partener și sponsor al evenimentelor organizate de Comandamentul Flotilei Fluviale “Mihail Kogălniceanu” in 15 august – Ziua Marinei – si in evenimentele organizate de Zilele Brailei (https://brailachirei.wordpress.com/2016/08/08/zilele-brailei-editia-2016-program/).    salupa Zorile

Detalii avem in comunicatul transmis de Valentina Turcoeanu – consilier la RA Zona Libera: „O navă cu istorie în Brăila se pregătește pentru marea întâlnire cu publicul brăilean. Fostă şalupă de control a Marinei Grăniceri, cum era numită înainte de 1989, Șalupa <ZORILE 1> a fost cedată în anul 1995 Primăriei Muncipiului Brăila şi transformată în navă de agrement. Municipalitatea a cedat-o ulterior Regiei Autonome “Administrația Zonei Libere Brăila” (detalii cu privire la activitățile Regiei pe www.zonaliberabraila.ro), iar astăzi este gata de excursii. Ca în fiecare an, și de această dată, grațioasa șalupă la bordul căreia au urcat si personalități precum Ana Pauker, Gheorghe Mauer şi Gheorghiu Dej, iese la promenadă pentru a fi admirată de cei care vor alege ca de Ziua Marinei, pe 15 august, să fie pe Faleza Dunării. Exercițiile pe apă și parada navelor, sunt și în acest an, cele mai așteptate momente de Ziua Marinei. Jocurile marinărești și exercițiile militare fac și ele parte dintr-un program pregătit special pentru brăileni. Șalupa <ZORILE 1>, aparținând RA Administrația Zonei Libere Brăila se alătură ca în fiecare an acestui eveniment„.

N.red. Personajele la care se face referire in comunicatul de mai suus sunt nomenclaturisti ai vechiului regim, capi in Partidul Comunist Roman – si daca ma gandesc la ce turnura au dat societatii romanesti, nu prea le-as spune „personalitati’. Nu de alta, dar tinerii de astazi s-ar putea sa-i puna din greseala, pe acelasi loc, cu … George Enescu ori – sa ma refer la lumea politica – cu un Ion Mihalache, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga (numesc repede, cativa reprezentanti cu nume sonore)…

Festivalul Zile si nopți de teatru la Brăila, ediția a X-a cu tema „Teatrul intre poveste si criză”

*”O importantă fereastră a Teatrului Românesc către alte școli și voci teatrale europene„, spera Lucian Sabados – manager TMF, coordonator si selectioner al festivalului * Se desfasoară in perioada 19 – 25 septembrie 2016 *Biletele se pun in vanzare la 23 august

O noua editie de festival s-a pregatit pentru iubitorii Thaliei la Braila intre 19 si 25 septembrie 2016. Cu numele de Festivalul „Zile si nopti de teatru la Braila” – n.aut. initial „Zile si nopti de teatru european la Braila’, cu regizorul Catalina Buzoianu (nascuta la Braila) director artistic, care era gandit de fostul director Veronica Dobrin sa devina apoi festival cu participare balcanica – coordonat de Lucian Sabados, teatrolog, manager al Teatrului „Maria Filotti” Braila, manifestarea are ca tema „Teatrul intre poveste si criza” (https://brailachirei.wordpress.com/2016/08/05/festivalul-zile-si-nopti-de-teatru-la-braila-editia-a-x-a-cu-tema-teatrul-intre-poveste-si-criza/) si evenimentele (spectacole, concerte etc.) se subscriu ei. Festivalul este organizat de Primaria Braila si Consiliul Local Municipal  (care aproba bugetul) si Teatrul „Maria Filotti’ Braila, plus cu ajutorul unor sponsori – numiti mai jos.

afis Festival de teatru 2016 a      <Cea de-a X a ediție a Festivalului ”Zile si nopi la Brăila” se află sub puterea unei sintagme și metafore, credem noi, simbolice. Teatrul, acest minunat „mecanism de producere și împărtășire a poveștilor Omului către semenii săi”, mai ales în aceste timpuri complicate și …fluide are o răspundere majoră, cea de a îmbina povestea cu contextele istorice, politice și culturale , încercând o dublare a entertainement-ului cu reflecția și gândirea. Este ceea ce încercăm și noi printr-o selecție riguroasă a spectacolelor, subsumate acestei  incitante teme. Am crescut chiar doza de provocare  a spectatorului, alegând spectacole care, în marea lor majoritate sunt realizate de regizori tineri, până în 30 de ani. Nu este întâmplător, pentru că am dorit ca și expresia artistică să fie una îndrăzneață, provocatoare, ca un posibil „manifest „al celor tineri și nu numai… Colective teatrale cunoscute și recunoscute, autori contemporani celebri și exemplari, regizori și actori legați prin legământul vârstei sau al profesiunii lor de credință, stiluri teatrale diverse dar , cumva, complementare, articulând un program ce vi se adresează, dumneavoastră, spectatorilor și semenilor noștri, mai mult decât v-ați aștepta! O ediție ce mai subliniază un mare eveniment, cred al întregului teatru românesc, redeschiderea oficială, după 2 ani și jumătate al acestui somptuos teatru, ”Maria Filotti”.  O emblemă a Brăilei dar, sperăm o importantă fereastră a Teatrului Românesc către alte școli și voci teatrale europene! Un moment unic, o întâlnire eveniment cu regizori aflați în prim planul fenomenului teatral național, precum Radu Afrim, Cristi Juncu, Erwin Șimșensohn, Sânziana Stoican, Vladimir Anton, Ștefan Lupu, Slava Sambiși, Adrian Iclenzan, Radu Iacoban, Andrei și Andreea Grosu, Andrei Măjeri, Dragoș Alexandru Mușoiu, dar și cu actori de excepție, pe care cu siguranță îi cunoașteți, i-ați văzut, i-ați aplaudat: Marius Manole, Cecilia Bârbora, Medeea Marinescu, Ada Galeș, Emilia Dobrin, Florin Piersic Jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Florentina Năstase, Ionuț Vișan ș.a.>

Echipa editiei 2016: Lucian Sabados (foto)DSCN7191 – director de festival şi selecţioner; Ciprian Buzoianu, Rodica Antonescu – coordonatori manifestări culturale anexe festivalului; Gheorghe Mosorescu şi Carmen Rus – coordonatori imagine şi ambientare spaţii; Rodica Antonescu, Ciprian Buzoianu – P.R., Relaţii cu Publicul, Presă şi Publicitate; Ciprian Buzoianu, Stefan Cudălbeanu, Anca Cismaru – site festival, grafică, proiecţii, clip publicitar; Dorina Rus şi Mariana Armenciu – coordonatori departament economic;  Viorel Urse – coordonator logistic şi tehnic; Bogdan Cogălniceanu – coordonator departament administrativ;  Mariana Sîmpetru – protocol, secretariat;  Daniela Mutu, Rodica Movilă – agenţia teatrală;  Badiu Toea – Sala Mare, coordonator; Mihail Ardeleanu – Sala Studio, coordonator.

Cateva societati si-au anuntat din vreme intentia si disponibilitatea de a ajuta, de a fi sponsorii editiei a X-a a festivalului: Reiffensen Bank, Rotary Club Braila, Pancronex, Ceprohart, Serv Class etc.

Biletele pentru festival se pun în vânzare la Agenția teatrului din strada Mihai Eminescu nr. 2 începând cu data 23 august 2016, ora 10.00. Tot la agenția teatrală pot fi consultate tarifele, precum și detalii suplimentare legate de distribuția spectacolelor. Rezervări bilete la telefon 0239-613969 Agenţia teatrală.

Program ziua a doua Festivalul de C’Arte, Brăila 2016

*La standuri, orele 10.00 – 20.00 

DSCN7829      Vineri, 13 mai 2016, a doua zi a Festivalului de C’Arte, Brăila 2016 (https://brailachirei.wordpress.com/2016/05/11/festivalul-de-carte-editia-a-ii-a-la-braila/) desfasurat la Sala Polivalenta din municipiu se deschide pentru zona de targ, la standuri, de la ora 10.00 si se incheie la ora 20.00. Publicul cititor are ocazia sa achizitioneze, destule cu importante reduceri de pret, volumele dorite de la editurile care au raspuns invitatiei organizatorilor (Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Braila, Consiliul Judetean Braila, APLER – Asociatia Publicatiilor Literare si Editurilor din Romania): Tracus Arte (la prima editie ne-a oferit premii la un simpatic concurs), Nomina, Corint, Flamingo GD, Grupul Editorial Art, Grupul Editorial ALL, House of Guides, Niculescu, Humanitas, Polirom, Editura Diana, Sophia, Universul Enciclopedic, Vivaldi, Lider, Editura Istros a Muzeului Brailei „Carol I”, LItera, RAO, Atman, Crisis Pres – Publicatiile Flacara, Torent Press, Editura Militara, Semne Artemis, Byton (muzica), Ideea Europeana, Baroque Books Arts, Editura Hasefer, Editura Orizonturi, Carminis, Sigma, Universitatea „Al. I. Cuza” Iasi. Cateva imagini din prima zi de targ la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1059076647518257.1073742229.196618800430717 si la https://www.facebook.com/Festivalul-de-CArte-Br%C4%83ila-1510537722597138/ pe paginile Facebook Braila Chirei si Festivalul de C’Arte, Brăila  DSCN7762

Lucian Chisu        De la ora 12.00, program pana la 14.00, la Școala Gimnaziala „Fănuș Neagu” are loc evenimentul „Evocare Fănuș Neagu” cu acad. Nicolae Breban Ioan Groșan, Viorel Mortu (nume de autor Viorel Coman) – vicepresedinte la Consiliul Judetean Braila, Dumitru Paica, Nicolae Iliescu, Dan Claudiu Tănăsescu; moderator – criticul literar Lucian Chișu (foto stanga).
In intervalul 14.15 – 15.15, la Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius”, este programata o „Evocare Dumitru Panaitescu Perpessicius” cu Lucian Chișu, Viorel Mortu (nume de autor Viorel Coman), Zamfir Bălan – director adjunct la Muzeul Brailei „Carol I”.

In spatiul targului de carte, la Sala Polivalenta, in intervalul 15.00 – 15.45 are loc o prezentare cu Arthur Viorel Tuluș, tema „Aspecte din viața comunităților evreiești din jurul gurilor Dunării” – volum aparut la Editura Istros (Brăila, 2016) a Muzeului Brailei „Carol I” si lansarea cartii Sorin Iftime „Doamnele și domnițele în istoria românilor”, Editura Istros (Brăila, 2015).

In intervalul 17.00 – 17.45,  Ionel Cândea – manager Muzeul Brailei „Carol I” prezinta catalogul Medalii emise de Muzeul Brăilei „Carol I” aparut la Editura Istros, (Brăila, 2016).

De la 18.00 la 19.00, are loc lansare de carte cu Doina Popa – volumul „Ca frunza în vânt”, Editura Junimea (Iași, 2016). Prezintă Valentin Popa; moderator – Lucian Chișu.

afis Tiberian la Festivalul C Arte 2016 mai        In spațiul de evenimente – etaj – in intervalul 16.00 – 16.45 are loc „Întâlnire cu poezia – Liviu Ioan Stoiciu Opera Omnia”. Prezintă Dan Cristea,Viorel Mortu (critic literar, nume de autor Viorel Coman) și George Neagoe. In intervalul 17.00 – 17.15 are loc Evocarea Eugen Schileru; prezintă acad. Mircia Dumitrescu, Pavel Șușară, Silviu Angelescu. Moderator – Viorel Mortu (critic literar, nume de autor Viorel Coman). In intervalul 18.00 – 18.45, o conferință cu Pavel Șușară, pe tema Anul Brâncuși;

Finalul zilei este cu jazz. In intervalul 19.15 – 20.15, ne delectam cu un minunat concert sustinut de Mircea Tiberian și Nadia Trohin (afis).

Ziua Greciei la Braila, serbata de Comunitatea Elena si Muzeul Brailei „Carol I”

*Conferinte, vernisaj si spectacol la Centrul Diversităţii Culturale, sambata – 26 martie 2016, de la ora 11.00

dansuri grecesti 2014 a          Ziua Greciei (25 martie) este serbata si in acest an la Braila, unde traieste o importanta Comunitate Elena (si numeric – una dintre cele mai mari din Romania, dar si din punct de vedere cultural, fiind parte a tuturor evenimentelor de amploare care au loc in urbea unde aceeasi comunitate a ridicat, in secolul XIX, Biserica „Buna Vestire” Greaca – cel mai mare lacas de cult din afara granitelor al grecilor). Evenimentele au loc, conform unei frumoase traditii, la Muzeul Brailei „Carol I”, in spatiul Centrului Diversitatii Culturale (intrare prin Piata Traian nr. 3, sediul institutiei muzeale) – centru amenajat cu ocazia derularii proiectului „Un Grec, Doi Greci, Trei Greci…” care a dus, cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural National, la publicarea unei importante monografii despre Comunitatea Greceasca de la Braila si la formarea – Camelia Hristian, sef Relatii Publice la muzeu, a aplicat chestionare, a interogat membrii comunitatii – unei bogate colectii de note despre istoria, traditiile si obiceiurile elenilor traitori la Braila. afis ziua Greciei 2016, muzeu

ziua Greciei, invitatie-program  Astfel, au loc conferinte sustinute de prof. univ. dr. Ionel Cândea – managerul Muzeului Brăilei “Carol I” – cu tema „Biblioteca Mavrocordaţilor şi legăturile dintre greci şi români în secolul al XVIII-lea” si Haralambie Caravia – preşedintele Comunităţii Elene Brăila – despre „Konstantinos Sklavos. Note biografice”. Foto dreapta, Ionel Cândea (dreapta foto) si Haralambie Caravia Haralambie Caravia, Ionel Candea mart 2014
Urmatoarele puncte in program sunt lansarea publicatiei „Kalimera” si un spectacol cu recitare de poezii – moment
 coordonat de Margareta Elena Nicolae şi Florentina Gavaz, recital instrumental sustinut de Andrei Mogoş la bouzouki, dansuri tradiţionale grecesti cu grupurile “Parnassos” şi “Zorbas” ale Comunităţii Elene Brăila, grupuri conduse de Marius Papadopol.
dansuri grecesti 2014           Nu in ultimul rand, este vernisata expozitia de arta plastica si fotografie cu lucrari de Elena Salomeea Kaloxilos, Adriana Steriopol, Marius Papadopol si trei membri ai filialie Braila a Uniunii Artistilor Plastici – Marilena Ioanid, Marius Teodorescu, Hugo Mărăcineanu,. Expozitia este deschisă în perioada martie – mai 2016, la Centrul Diversităţii Culturale.

Foto din arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei de la evenimente din alti ani derulate de Ziua Greciei la muzeul brailean.

Muzeul Brailei „Carol I”, aniversare 2015

*Duminică, 23 august 2015, evenimente la Galeria „Gh. Naum’ de la ora 11.00

Galeria de Artă „Gheorghe Naum” din Piaţa Traian, nr. 3 (intrarea prin strada Galați) găzduieşte duminică, 23 august, de la ora 11.00 evenimente ce marchează aniversarea instituției muzeale brăilene. afis Muz 2015 aug 23

                Din programul zilei fac parte vernisajul expoziției „Medalii şi plachete emise de Muzeului Brăilei „Carol I” și lansarea medaliei Regele Ferdinand I, întregitorul României, 150 de ani de la naştere (1865-2015); lansarea cărții-document „10 Mai / Casa Regală a României în cronici radiofonice (1930-1944)”, culegere de documente din Arhivele Societăţii Române de Radiodifuziune, Editura Casa Radio Bucureşti – Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila, 2015 prezentată de inițiatoarea proiectului şi coordonatoarea lui, Maria-Denise Theodoru;

   afis muz Istrati, 23 aug 2015      conferința „Receptarea lui Panait Istrati în Peninsula Iberică: lumea catalană”, prezintă Xavier Montoliu Pauli; deschiderea oficială a Simpozionului Internațional de Sculptură Monumentală „Nicăpetre”, Brăila, 2015, ediția I.
            Coordonatorul manifestării este prof. univ. dr. Ionel Cândea – managerul Muzeului Brăilei „Carol I”.

N.red/ aut. La 23 August 1881, prin Decretul Regal 2134, semnat de Regele Carol I, la Sinaia, se întemeia Muzeul Brăilei „Carol I” ca muzeu ştiinţific (https://brailachirei.wordpress.com/2015/08/20/muzeul-brailei-carol-i-aniversare-2015/). Astfel, 23 August a devenit Ziua Muzeului Brăilei „Carol I”.