Arhive etichetă: examene

Peste 170.000 absolvenți de a VIII-a, de luni susțin Evaluarea Națională

*În 15 iunie 2020 are loc proba scrisă la limba și literatura română, în 17 iunie, proba la matematică și joi,, proba de limba și literatura maternă 

La Evaluarea Națională din sesiunea iunie 2020 s-au înscris 172.482 absolvenți anunță Ministerul Educației și Cercetării.
Examenul începe luni, 15 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română. Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la matematică. Pentru proba de limba și literatura maternă de joi, 18 iunie, s-au înscris 10.294 elevi.
   Examinarea națională începe la ora 9:00. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de matematică.
Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/ probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în      Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte – ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/ materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
Au fost organizate în țară 4.337 de centre de examen.

        Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul 16.00 – 19.00) și 23 iunie (în intervalul 8.00 – 12.00). Acestea pot fi depuse/ transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/ transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de părinții/ reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie 2020.

Școlile brăilene, pregătite pentru evaluarea absolvenților de a VIII-a și a celor care dau BAC-ul

*Inspectorul școlar general, prof. Viorel Botea, a fost însoțit de prefectul Cătălin Boboc în vizita efectuată – în 27 mai 2020 – în câteva școli și licee * Inspecția a avut ca scop verificarea aplicării măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus * Elevii revin în 2 iunie 2020, la școală pentru pregătirile în vederea susținerii Evaluării naționale și a bacalaureatului * Elevii vor respecta cerințele impuse – distanțarea, spălatul pe mâini etc. – și vor purta măști puse la dispoziție de Ministerul Educației 

În 15 iunie 2020, respectiv 22 iunie, încep Evaluarea națională a elevilor de clasa a VIII-a și Bacalaureatul, în condiții de pandemie cu COVID-19. De aceea, elevii și profesorii vor respecta condițiile impuse în vederea prevenirii infectării cu SARS-CoV-2 cum ar fi purtarea măștii (elevii vor primi o mască la itrarea în școală și alta la plecare, prima fiind luată și aruncată), spălatul pe mâini cu apă și săpun, distanțarea etc. Pentru ca examenele să decurgă bine, a fost gândită și o perioadă de pregătire, în școli, care începe în 2 iunie, Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a (ani terminali de liceu) revin marți la școală, dar nu este obligatoriu acest lucru.

Prof. Viorel Botea – inspectorul școlar general al Inspectoraului Școlar Județean Brăila – spune că a fost convenită o prezență benevolă a elevilor, nu o obligație la aceste ore de pregătire: ”Oricum elevii au efectuat ore în orarul online, fac în continuare cursuri tot online, iar cei care nu au avut acces la internet au primit, periodic, în plic, modele de lucru și au fost mereu în contact cu profesorii astfel încât să fie și ei pregătiți pentru examene”. Inspectorul general afirmă că monitorizările permamente, atât cea de pe platforma special realizată și cea efectuată de fiecare inspector școlar în parte, au concluzionat că și în aceste condiții ciudate, de pandemie și cu reguli foarte stricte, examenele pot avea loc în școli, în variantă scrisă, ca și în alți ani.  Chiar și cei 6-7 la sută dintre elevi din județul Brăila care nu au putut fi în contact online cu profesorii  ar trebuie să fie pregătiți, evident, dacă au parcurs variantele de subiecte primite în plic.

Școlile brăilene au fost pregătite, igienizate, dotate cu substanțe dezinfectante, fiind gândite și circuite de intarre și ieșire a elevilor și profesorilor astfel încât să nu se întâlnească la intrare și ieșire. Cel puțin acesta este dezideratul, micșorarea pe cât posibil a posibilității de infectare cu COVID-19 (boala), în acest sens fiind precizările referitoare la măsurile speciale.

   O inspecție a avut loc în câteva școli gimnaziale și licee în 27 mai 2020, prefectul brăilean Cătălin Boboc fiind însoțit de inspectorul general Botea Viorel. Foto din ”Murgoci”, cu directorul Mihaela Giurcă, Viorel Botea și Cătălin Boboc cu măști, așa cum cere noua regulă (https://brailachirei.wordpress.com/2020/05/20/ordinul-referitor-la-obligativitatii-purtarii-mastii-de-protectie-aprobat/) de pandemie.

Niciun efort nu este prea mare când vorbim de copii, fie că vorbim de elevii din clasa a VIII-a sau din clasa a XII-a care își fac planuri pentru viitor și încearcă să-și croiască un drum. Având în vedere că săptămâna viitoare se reiau cursurile în unitățile de învățământ, am fost astăzi în control în mai multe licee și școli din municipiul Brăila pentru a verifica condițiile în care elevii și profesorii își vor desfășura activitatea. Nu am fost singur, ci însoțit de inspectorul școlar general, prof. Viorel Botea, am vizitat atât Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci”, Liceul Tehnologic „Edmond Nicolau”, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” unde am urmărit modul în care au fost respectate și aplicate măsurile pentru primirea elevilor, în contextul pandemiei de COVID-19, dacă sunt sau nu pregătite pentru reluarea cursurilor. Pe măsură ce vor vedea că școala le asigură toate condițiile, că s-au luat toate măsurile de siguranță necesare și că cei care vin la școală au doar de câștigat, sunt convins că încet, încet, ceilalți vor căpătă încredere. Pe mine mă interesează dacă avem probleme, pentru că mai sunt câteva zile, să avem timp să le remediem, dacă sunt substanțe dezinfectante, pe care trebuie să le asigure Consiliul Local Municipal, măștile vor veni de la Ministerul Educației. Noi avem un stoc tampon, în măsura în care până luni dimineață nu ajung, astfel încât, în primele zile să le putem asigura și să poată funcționa fără probleme. Sunt convins că elevii și părinții vor căpăta încredere văzând că autoritățile sunt pregătite și vor veni la școală din ce în ce mai mulți copii din clasele a VIII-a și a XII-a. Și da, sunt mulțumit de ce am văzut, dar vreau să mă asigur că și școlile din județ sunt pregătite pentru reluarea cursurilor, așa că voi continua vizitel”, precizează prefectul Cătălin Boboc după prima vizită-inspecție în unitățile de învățământ.

        Pe pagina Facebook https://www.facebook.com/InspectoratulScolarJudeteanBraila/ echipa de la ISJ a postat imagini de la mai multe școli și licee pentru a se vedea că sunt pregătite ca să întâmpine în siguranță copii.

Nota red. Mai rămâne ca și elevii să se poată comporta în așa fel încât să fie în siguranță – distanțarea, purtarea măștii de protecție, spălat pe mâini cu apă și săpun etc.

Armanda Filipine & https://www.facebook.com/armanda.filipine.oficial/, revista de cultură și informație Braila Chirei

Comisie de Dialog Social la Braila – despre examene

* Marți, 28 iulie 2015, de la ora 11.00

In 28 iulie 2015, de la ora 11.00, la Sala Rondă a Palatului Administrativ este programată ședința Comisiei de Dialog Social a judeţului Brăila aferentă lunii in curs. Foto din arhiva revistei de cultură si informație Braila Chirei de la o sedință similară.

CDS          După cum anunță Stelianina Dobromir – director prefect Nicu Lucian Olteanu, reuniunea are următoarea ordine de zi:

1. Organizarea și desfășurarea examenului de evaluare națională, la clasa a VIII-a și a admiterii la liceu, sesiunea iulie 2015 (material raport Evaluare nat, iun 2015 – click pe document pentru detalii). Prezintă Inspectoratul Școlar Județean Brăila;

2. Organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat din sesiunea iunie – iulie; analiza rezultatelor (material raport Bac iul 2015 – click pe document pentru detalii). Prezintă Inspectoratul Școlar Județean Brăila;

3. Diverse.

CJ Braila in sedinta extraordinara

* Miercuri, 15 iulie 2015, de la ora 10.00 sunt asteptati consilierii judeteni

DSCN8567           Prof. dr. Viorel Mortu – conducatorul interimar al Consiliului Judetean (CJ) Braila – a transmis consilierilor judeteni invitatia/ convocator la o sedinta extraordinara care are loc miercuri, 15 iulie 2015, de la ora 10.00 in sala mare (a Prefecturii) din cladirea administrativa.

Este anuntat un singur punct pe ordinea de zi: 1. Proiect de hotarare privind acordarea de granturi unitatilor de invatamant preuniversitar de stat pentru premierea elevilor si cadrelor didactice cu rezultate deosebite in domeniul performantelor scolare (evaluare nationala si bacalaureat, la acest din urma examen judetul Braila s-a situat pe locul 4 pe tara – https://brailachirei.wordpress.com/2015/07/10/promovabilitate-mare-la-bac-2015-judetele-cluj-brasov-bacau-braila/) in anul scolar 2014 – 2015.

Foto din arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei de la o sedinta ordinara a CJ din acest an.

Consiliul National al Elevilor, suparare pentru subiecte de la evaluare

* Se solicita demisia profesorilor care au propus subiecte care nu fac parte din programa ciclului gimnazial si atentie sporita la urmatoarele examene

        examene_elevi                Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), în calitate de structură reprezentativă a elevilor din România, sprijină propunerea Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, de a cere demisia cadrelor didactice din Centrul Naţional de Evaluare, care au elaborate subiectele Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a 2014, la disciplina Limba şi Literatura Română, fără să ţină cont de programa şcolară aflată în vigoare – se afirma in comunicatul transmis de Tudor Găitan – secretar Departamentul Relatii externe CNE si presedinte al Consiliului Judetean al Elevilor Suceava – si pe care il redau integral mai jos.
                        Ţinem să reamintim membrilor Centrului Naţional de Evaluare că până la finele ciclului gimnazial se studiază, în şcolile de stat şi private din România, conform programei şcolare aflate în vigoare, genul liric, dar doar specia pastel; specia filozofică, din care face partea poezia „Gânduri pentru Anul Nou” de Ion Minulescu, text pe care  s-a bazat primul subiect al examenului, se studiază în ciclul liceal. Totodată, evidențiem şi lipsa libertăţii profesorilor evaluatori de a puncta mai multe sinonime la exerciţiul numărul 1, subiectul I, datorită baremului care nu a fost elaborat conform modului de gândire al elevilor din ciclul gimnazial. Accentuăm faptul că elevilor li s-a cerut în exerciţiul 5 de la punctul A, Subiectul II, să precizeze felul a două propoziţii subordonate, în condiţiile în care prima propoziţie din fraza respectivă putea fi interpretată atât ca propoziţie temporală, cât şi ca propoziţie condiţională. În acelaşi timp, ultima propoziţie a aceleiaşi fraze poate fi interpretată atât ca propoziţie indirectă, cât şi ca propoziţie de scop.
                      

                 ”Este important ca, prin Evaluarea Națională, elevilor să li se ofere cadrul optim în care să își pună în valoare cunoștințele acumulate de-a lungul celor opt ani de studiu, fără a le constrânge, în vreun fel, capacitatea de liberă exprimare, respectând, în același timp, normele programei școlare. Subiectele trebuie să fie clare pentru orice elev, indiferent de mediul  social din care provine, cerințele care lasă o arie mare de interpretare reprezentând un adevărat impediment pentru obținerea unor note mari. De asemenea, dorim să le urăm succes celor care, începând de luni, 30 iunie, vor susține probele scrise ale examenului de bacalaureat”, precizeaza Eduard Mititelu – președintele CNE.
Media obţinută de elevi la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a constituie 75% din media de admitere în ciclul liceal. Drept urmare, ne-am dori să vedem în următoarele sesiuni ale examenului o serie de subiecte ce nu lasă loc de interpretări.

Rezultate la simularile pentru examene: elevii braileni mai au de studiat!

Din tabele primite de la inspectorul scolar general adjunct Catalin Stanica Nicolae – profesor de matematica ale carui rezultate nu mai trebuie sa fie apreciate, elevii olimpici stiu mai bine! – rezulta ca la Braila elevii mai au de studiat.

N. aut. La finele anului scolar trecut, judetul Braila s-a situat la bacalaureat pe locul 1 pe tara, cu rezultate multumitoare zic eu – cu toate ca, daca stau sa ma gandesc mai bine, nu conteaza cati elevii iau nota de trecere la bac, ci cati stiu… ce au studiat in liceu… si cati vorbesc corect limba romana!!!  Nici nu vreau sa ma gandesc la realitate, care este mult… sub asteptari pentru ca asa cum vedem si la tv, majoritatea dintre noi nu stie sa vorbeasca, nici daca ajunge realizator de emisuni, deputat ori senator, ori… un individ care copiaza/ plagiaza la teze fie ele si de doctorat (ca Victor Ponta, sa o spunem pe cea dreapta, chiar daca e in continuare prim-ministru)… deh!

Dar sa revenim la oile noastre, deci, la tabelele promise.

Rezultate simulari, semestrul I, judet Brăila

Evaluare Naţională

Nr. crt.

Disciplina

Elevi prezenţi

Note mai mari sau egale cu 5

Procent

1

Matematica

2215

1103

49,79

2

Romana

2443

1874

76,70

Bacalaureat

Nr. crt.

Disciplina

Elevi prezenţi

Note mai mari sau egale cu 5

Procent

1

Matematica

1400

482

34,42

2

Romana

1928

1441

74,74

3

Biologie

761

355

46,69

4

Fizica

79

22

34,42