Cancerul la sân face cele mai multe victime în România, dar tot nu are programe de prevenţie

*Atrage atenţia medicul Antoneta Ioniţă, deputat liberal, în chiar Ziua internațională de luptă împotriva cancerului de sân (1 octombrie), reaminind că Ministerul Sănătății a avut doar retorici pe această temă * Din nefericire, la fiecare trei ore o femeie moare din această cauză; numai în ultimul an au fost diagnosticate 7500 de noi cazuri 

1 octombrie aa fost declarată Zi internațională de luptă împotriva cancerului de sân. ”Ea ar trebui să fie un nou motiv de reflecție pentru toți factorii responsabili din sistemul medical, care promit programe ce rămân mereu doar pe hârtie”, precizează medicului brăilean Antoneta Ioniță – deputat PNL, președinte Organizația Femeilor Liberale Brăila. De altfel, pe această temă deputatul a interpelat-o pe Sorina Pintea – ministrul Sănătății – cerând lămuriri despre programul de prevenire a cancerului de sân în țara noastră.

Antoneta Ioniță, medic,
deputat PNL

        ”Ministerul Sănătăţii a anunțat cu multă pompă, încă de anul trecut, că va demara din 2018 primul program de depistare precoce a cancerului la sân, care se va derula pe o perioadă de cinci ani şi prin care peste 30.000 de femei vor fi testate gratuit. Suntem pe 1 octombrie 2018 și am avut curiozitatea să o întreb pe ministra sănătății dacă, în cadrul Planului național integrat de control al cancerului, a fost implementat proiectul-pilot de depistare precoce a cancerului de sân și care este stadiul implementării acestuia. Ca medic de familie, ar fi trebuit să aflu că acesta a demarat și sunt convinsă că, până acum nu s-a întreprins nimic. Aceleași promisiuni, aceeași iresponsabilitate a guvernanților, care arareori reușesc să și pună în aplicare proiectele bune și necesare, de care oamenii chiar au nevoie”, a declarat deputatul Antoneta Ioniță.

În România, cancerul de sân  se află pe primul loc ca incidență. La fiecare trei ore, o femeie moare din această cauză, iar numai în ultimul an au fost diagnosticate 7500 de cazuri noi. Depistarea bolii în faze incipiente, prin prevenție organizată (screening), ar fi de o importanță majoră pentru salvarea de vieți.

        ”Programul de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament al cancerului de sân urma să se deruleze în mai multe regiuni din România, inclusiv în județul Brăila și ar fi presupus servicii gratuite de testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor depistate, inclusiv preluarea în tratament a pacientelor. Programul ar fi trebuit să aibă și o componentă de educare şi informare a femeilor, precum și formarea personalului medical de specialitate, dar totul rămâne un proiect neimplementat”, subliniază Antoneta Ioniță.

Notă. Un control periodic ar depista la vreme un cancer și astfel ar putea fi tratat în fază incipientă, cu mai mari șanse de rezolvare. Din nefericire, în cele mai multe situații veniturile mici împiedică femeile să meargă la medic și la un laborator (contra cost, evident, și nedecontat de Casa de Asigurări) pentru analiza anuală. În cele mai multe cazuri, neprezentarea periodică la medic pentru controlul de rutină a devenit o normalitate în România, oamenii preferând să ceară sprijinul de specialitate abia când boala s-a instalat…

Reclame

Femei şi bărbaţi în UE, un portret al familiilor şi al singurătăţii deopotrivă

*Mai ales femeile de 65 ani şi peste această vârstă au fost în 2016 în situaţia de a trăi singure; statistica amului trecut relevă că în UE familiile nu au depăşit 50 la sută din populaţie 

Ştiam şi noi că trăiesc mai multe femei decât bărbaţi, cifre confirmate statistic, pe glob şi se confirmă acelaşi lucru pentru Uniunea Europeană. Această informaţie şi nu doar ea se află în Publicaţia digitală „The life of women and men in Europe — A statistical portrait — 2017 edition” („Viaţa femeilor şi bărbaţilor în Europa – un portrat statistic – 2017) disponibilă online la http://www.insse.ro/cms/Women_and_man/index.html editată la nivelul Comisiei Europene de Eurostat şi prezentată recent pe pagina web http://ec.europa.eu/   . Cu cifre, date şi statistici (din informaţii 2016), avem o situaţie a ţărilor membre UE care ne permite să dezvoltăm mai multe teorii, una dintre ele fiind aceea că singurătatea rămâne o caracteristică generală aşa cum şi unitatea în diversitate la nivel cultural este o realitate în UE.

Astfel, citând din publicaţia Eurostat descoperim că „urmare a unei speranţe de viaţă mai ridicate, există mai multe femei decât bărbaţi în UE, raportul fiind de 105 femei la 100 de bărbaţi (cu 5 % mai multe) în 2016; existau mai multe femei decât bărbaţi în aproape toate statele membre, cele mai mari diferenţe fiind înregistrate în Letonia (cu 18 % mai multe), Lituania (cu 17 % mai multe) şi Estonia (cu 13 % mai multe), în timp ce în Luxemburg, Malta şi Suedia numărul bărbaţilor era uşor superior numărului femeilor. În rândul persoanelor în vârstă de 65 ani şi peste, existau cu 33 % mai multe femei.„. Deci, trăiesc mai multe femei aşa că ar fi cazul ca şi în viaţa politico-socială să fie propuse şi lăsate mai multe feminine să ajungă în poziţii cheie. Nu doar din acest motiv, ci şi pentru că se cunosc caracteristicile comportamentale feminine care devin un atu pentru cineva în funcţie de conducere: femeile sunt mai atente la detalii, au spirit gospodăresc (ex. sunt atente la aspecte legate de curăţenie, frumos), ţin cu orice preţ ca micuţii să aibă parte de o bună educaţie şi astfel dau mai mare importanţă domeniului educativ, au mai mult tact şi ascultă toate părţile implicate într-un conflict cu mai multă acribie etc.  

         O situaţie inversă în statistica 2016 este la tineri; „la persoanele tinere în vârstă de până la 18 ani, este valabil raportul invers, existând cu 5 % mai mulţi tineri decât tinere de această vârstă”.  Cu alte cuvinte, băieţii sunt majoritari şi, poate, ar trebui să fim mai atenţi cu ei, să-i ajutăm să devină adulţi cu inteligenţă activă şi viaţă socială normală, să le oferim o educaţie serioasă care să nu-i conducă la derapaje ideologice cum din păcate se observă în ultima vreme – tendinţa partidelor extremiste de a câştiga teren,

          Nu doar pentru că sunt mai multe femei decât bărbaţi, statistica subliniază că de şapte ori mai multe femei decât bărbaţi trăiesc singure cu copiii. Este o dramă ca un copil să crească fără unul dintre părinţi, de cele mai multe ori ea îşi pune amprenta asupra psihicului şi vieţii viitorului adult. „Analizând cum trăiesc femeile şi bărbaţii – în cuplu, singuri, cu sau fără copii – se pot observa destul de multe diferenţe. În UE în 2016, 7,7 % dintre femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 49 de ani trăiau singure cu copiii, în comparaţie cu 1,1 % dintre bărbaţii de aceeaşi vârstă. În cazul persoanelor singure fără copii din această grupă de vârstă, procentul era de 9,5 % pentru femei şi 16,1 % pentru bărbaţi„, spune publicaţia. Ceea ce se traduce prin îndemnul către factorii de decizie să ia măsuri care să compenseze cumva aceste situaţii deloc fericite. Guvernele pot lua decizia de a oferi plăţi compensatorii, şcolile să ofere burse ori alte beneficii – excursii etc., organizaţiile neguvernamentale se pot implica şi ele. La fel, ar putea fi incluse în grupuri defavorizate care să fie beneficiare în diverse proiecte cu fonduri europene.

           Şi în cazul persoanelor singure în vârstă de 65 ani şi peste sunt diferenţe între reprezentanţii sexelor: procentul femeilor vârstnice care trăiau singure (40,1 %) era de două ori mai mare decât procentul bărbaţilor (19,7 %). Şi aici, se impun măsuri politice, socio-culturale care să vină în sprijinul acestor persoane care se lovesc de o uriaşă tristeţe cauzată de viaţa trăită în singurătate. Indiferent cât de apreciată, cunoscută şi sănătoasă ar fi o peorsoană, când ajunge la vârsta pensiei şi e singură, are de suferit. Evident că societatea care a beneficiat deja de tot ce a putut oferi persoana în cauză, se cuvine să-i ofere ceva în schimb. La fel, guvernele, societatea civilă şi ONG-urile trebuie să intervină.

            În cazul altor grupe, chiar dacă există diferenţe mai mici, merită să privim cazul persoanelor tinere cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, unde 8,2 % dintre femei şi 7,8 % dintre bărbaţi trăiau singuri în 2016. Iar viaţa în cuplu este şi ea una care poate suscita o serie de comentarii, în sensul că nu sunt procente care să depăşească 50 la sută nici aici (altfel spus, familiştii nu sunt o majoritate!): „44,9 % dintre femeile în vârstă de 15 ani sau peste şi 48,2 % dintre bărbaţii de aceeaşi vârstă din UE trăiau în cuplu„. Nu ştiu dacă singurătatea poate fi o caracteristică, nu e indicat să fie, dar cifrele vorbesc de la sine. Suntem o familie de europeni care nu ne simţim prea apropiaţi la nivel social, poate nici cultural, fapt care produce dezechilibre şi acestea conduc la sensibilităţi şi traume interioare. Poate de aceea ne comportăm adesea bizar şi neechilibrat (zic unii cercetători), posibil de aceea visăm la lucruri pe care fizic nu le putem realiza în această viaţă şi poate de aceea, uneori, alegem la vot politicieni care nu ne ajută (notă. Aici mă refer, din nefericire, la cei români) şi nu ne oferă soluţii viabile la problemele de zi cu zi. Dar poate că pe viitor se vor dezvolta mai rapid politici coerente cu datele statistice la care oricum lucresază şi echipe din această zonă.

Somajul la Braila, finele lunii septembrie 2014

* Peste 4000 de persoane au gasit un loc de munca, in primele noua luni ale anului in curs, prin intermediul AJOFM local 

În primele 9 luni ale lui 2014. în urma activităţilor desfăşurate de Agentia Judeteana de Ocupare si Formare in Munca (AJOFM) Brăila, au dobândit statutul de persoană ocupată peste 4087 solicitanţi de loc de muncă, aceştia au participat la următoarele măsuri active: informare, consiliere şi orientare profesională; servicii de medierea muncii; cursuri de formare profesională; completarea veniturilor salariale ale şomerilor care se încadrează înainte de expirarea şomajului; stimularea mobilităţii forţei de muncă; prime de încadrare pentru angajarea în muncă a absolvenţilor.

Monica Bratu            Monica Bratu (foto) – director executiv AJOFM Braila – aduce precizari: „Dintre persoanele ocupate 29,7 % sunt reprezentate de femei, iar 70,3 % de bărbaţi; 26,8 % persoane din mediul rural, iar 73,2 % din mediul urban. Cele mai  multe dintre persoanele ocupate sunt cu vârsta peste 45 ani (39,1 %). Structura persoanelor angajate pe niveluri de pregătire şcolară s-a prezentat astfel: 65,1 % şomeri cu nivel de pregătire primar, gimnazial şi profesional/şcoală de arte şi meserii; 24,8 % cu nivel de pregătire liceal/postliceal şi 10,1 % cu nivel de pregătire universitar.

În evidenţele AJOFM Brăila, la data de 30 septembrie 2014, se aflau înregistraţi 8747 şomeri, structura acestora pe niveluri de pregătire şcolară s-a prezentat, astfel: 78,7 % şomeri cu nivel de pregătire primar, gimnazial şi profesional/şcoala de arte şi meserii; 16,5 % cu nivel de pregătire liceal/postliceal şi 4,8 % cu nivel de pregătire universitar.

Din totalul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Brăila, tot la 30 septembrie 2014, femei sunt 3372 (38,6 %), iar bărbaţi 5375 (61,4 %); şomeri indemnizaţi sunt 1474 (16,9 %) şi 7273 (83,1 %) şomeri neindemnizaţi; 5972 (68,3 %) sunt şomeri din mediul rural şi 2775 (31,7 %) din mediul urban.

Rata şomajului înregistrat la finele lunii septembrie 2014, la nivelul judeţului Brăila, a fost de 6,65 %, în scădere cu 0,01 puncte procentuale faţă de 30 august 2014„.

PDL Brăila pierde și femei în favoarea PMP

* Cam o treime din Organizația Municipală de Femei a PDL Brăila, anunță Livia Teodor – liderul, a trecut la formațiunea locală a Partidului Mișcarea Populară condusă de fostul lor coleg, Viorel Botea * Motivul declarat în conferința de presă de la sediul PMP Brăila este acela că nu se mai regăsesc în PDL-ul gata să fuzioneze cu liberalii 

 

100_6690               Conferința săptămânală de presă de la sediul Partidului Mișcarea Populară (PMP) Brăila s-a desfășurat joi – 18 septembrie 2014 – un pic altfel decât alte evenimente similare, fiind prezente alături de liderii formațiunii și mai multe femei (mai multe foto în albumul https://www.facebook.com/media/set/?set=a.720913714667887.1073742025.196618800430717&type=3 de pe pagina facebook a revistei de cultură și informație Braila Chirei).

Câteva dintre acestea au făcut parte din Partidul Democrat Liberal (PDL) Brăila de unde au plecat, după cum a afirmat Livia Teodor – fosta presedintă a Organizatiei Municipale de Femei PDL Braila – pentru că nu se mai regăsesc în noua formulă a PDL care se dizolvă curând, înglobat în PNL. Un alt motiv pentru care Livia Teodor, Marcela Bucur – fost prim-vicepreședinte la PDL Brăila, Doinița Bezdadea – fostă președintă de zonă în PDL și alte 100 de colege d ela democrat-liberali trec la PMP este acela că sunt simpatizante ale Elenei Udrea – candidatul PMP la președinția României. „Eu am preluat în ianuarie 2014 Organizatiei Municipală de Femei si am crescut-o. Din cele 300 femei membri activi ai formațiunii, 100 sunt înscrise în PMP. Multe colege și-au exprimat dorința de a veni alături de noi în PMP. Nu ne mai regăsim în noul PNL”, a subliniat Livia Teodor care a discutat în prealabil cu deputatul Alexandru Nazare – liderul PDL Brăila – dar nu a fost rugată de acesta să rămână în partid.

Altfel spus, cam o treime din Organizația Municipală de Femei a PDL Brăila a trecut la formațiunea locală a Partidului Mișcarea Populară condusă de fostul lor coleg, Viorel Botea. Un alt motiv – subliniat prin întrebări de reprezentanții presei – este și acela că Simona Drăghinescu – fost candidat la Primăria Brăila în calitate de independent, aleasă consilier local tot ca independent, nou venită în PDL, a fost promovată la propunerea lui Nazare să conducă Organizația Județeană de Femei PDL.  ”Nu ne-a anunțat nimeni… Nici Drăghinescu nu ne-a chemat la dialog”, a precita Livia Teodor.

Conferința a fost susținută de Viorel Botea – președintele Organizației Județene a PMP Brăila (ales în conferința din 23 august 2014 – amănunte la http://brailachirei.wordpress.com/2014/08/24/pmp-braila-alegeri-la-organizatia-judeteana/), Ionel Adetu – secretar al Organizației Județene PMP Brăila, Roman Pandele – președinte interimar al Organizației Municipale PMP Brăila (până de curând la PDL Brăila, în aceeași poziție la Organizația Municipală – http://brailachirei.wordpress.com/2014/09/11/organizatia-municipala-pdl-braila-a-trecut-la-pmp/).   100_6679

Noi așa primim colegele le partid, frumos”, a afirmat Viorel Botea în timp ce  Roman Pandele oferea doamnelor flori. Pe mase, ca un pandant la gestul de curtoazie, tronau mere verzi – simbolul PMP – și căte un psot-stick cu chipul Elenei Udrea.

La conferința de presă a PMP a fost prezent și Viorel Grosu – vicepreședinte, Geanina Broască – președinte Organizația Județeană de Femei, aceștia pregătind ultimele liste cu cele 5400 semnături pentru candidatura Elenei Udrea la președinția României, liste pe care le vor preda vineri, 19 septembrie 2014, la sediul central al PMP.

Braila: situatie somaj la finele lunii iunie 2014

* 8915 someri inregistrati la AJOFM Braila la 30 iunie 2014, din care peste 5600 barbati 

Din statistica realizata la nivelul judetului Braila la nivelul Agentiei Judetene de Ocupare si Formare in Munca (AJOFM), rezulta un procent de 7,73 la suta persoane inregistrate ca fiind somere la sfarsitul lunii iunie 2014. Prin comparatie, cifra este mai mare fata de judetul Salaj unde rata somajului este de 4,86 la suta.

In primul semestru al a.c. in urma activitatilor desfasurate de AJOFM Braila, au dobandit statutul de persoana ocupata peste 2900 solicitanti de loc de munca, care au participat la urmatoarele masuri active: informare, consiliere si orientare profesionala; servicii de medierea muncii; cursuri de formare profesionala; completarea veniturilor salariale ale somerilor care se incadreaza inainte de expirarea somajului; stimularea mobilitatii fortei de munca; prime de incadrare pentru incadrarea absolventilor. Dintre persoanele ocupate 29,9 % au fost reprezentate de femei iar 70,1 de barbati; 29,0% peistratrsoane din mediul rural, iar 71,0 % din mediul urban. Cele mai  multe dintre persoanele ocupate aveau varsta peste 45 ani (37,3 %). Structura persoanelor angajate pe niveluri de pregatire scolara s-a prezentat, astfel: 67,1 % someri cu nivel de pregatire primar, gimnazial si profesional/scoala de arte si meserii; 23,0 % cu nivel de pregatire liceal/postliceal si 9,9 % cu nivel de pregatire universitar.

In evidenta AJOFM Braila, la data de 30.06.2014, se aflau inregistrati 8915 someri, structura acestora pe niveluri de pregatire scolara s-a prezentat, astfel: 81,2 % someri cu nivel de pregatire primar, gimnazial si profesional/scoala de arte si meserii; 14,1 % cu nivel de pregatire liceal/postliceal si 4,7% cu nivel de pregatire universitar. Din totalul somerilor aflati in evidentele AJOFM Braila, la data de 30.06.2014, femei sunt 3288 (36,9 %), iar barbati 5627 (63,1 %); someri indemnizati sunt 7202 (80,8 %) si 7202 (80,8 %) someri neindemnizati; someri din mediul rural 5859 (65,7 %) si 3056 (34,3 %) din mediul urban. Rata somajului inregistrat la finele lunii iunie 2014, la nivelul judetului Braila, a fost de 6,73 %” se precizeaza in materialul transmis de Monica Bratu – director executiv al AJOFM Braila.

Invitație la Teatrul ”Maria Filotti”

* Vernisaj, spectacole de toate genurile și pentru toate gusturile – unul fiind susținut în scop caritabil

Pentru finalul acesta de săptămînă, cu Ziua femeii – 8 martie, Teatrul ”Maria Filotti” Brăila propune o paletă bogată de evenimente din care se pot alege și daruri pentru persoana iubită. De altfel, cel care deschide lista de oferte este chiar unul destinat sexului frumos, în primul rînd: vernisajul expoziției de fotografie ”Ipostaze ale feminității”  de Raluca Polea (foto dreapta de la un eveniment similar desfășurat la restaurantul ”Privighetoarea” în seara de 27 februarie 2014 cînd a avut loc și o degustare de vin, marca Butureasca, inițiată de Iulian Grigorescu). Vernisajul are loc vineri, 7 februarie 2014, de la ora 17.30 în holul de la intrarea B (cea dinspre fosta Regală). 168

      Alin Florea      Imediat după vernisaj, publicul merge în sala mare – pentru că sînt mulți invitați – pentru spectacolul ”Visul unei nopți de gală” (începe la ora 18.00), one-man show cu actorul Alin Florea (foto stinga, de pe site Gala Star), la pian Cornel Cristei.  Regia – Radu Nichifor.
              O mostră de spectacol avem prin intermediul You Tube
               În deschidere, așa cum a gîndit managerul Lucian Sabados programul, o vom audia pe (prietena, cantautor) actrița Wanessa Radu (foto dreapta) cu ”Reflecții muzicale”. Spectacolul este cedat Primăriei Brăila care a oferit deja o mulțime de invitații doamnelor și domnișoarelor din instituție, de la parteneri etc. Wanessa
 
       poza_bagheta_magica_2     Sîmbătă, 8 martie 2014, tot la sala mare se joacă de la ora 12.00 ”Bagheta magică (foto stînga) – spectacol de magie scenariul si regia Andrei Teașcă. Este o reprezentaţie  unică cu participarea excepţională a magicianului Andrei Teaşcă. Spectacolul este cedat Campaniei Naţionale ”Artişti pentru Artişti, ediţia 2014,  iniţiată şi organizată de UNITER; cu alte cuvinte, suma încasată din vînzarea biletelor va fi donată în beneficiul actorilor cu resurse mici, bolnavi, în vîrstă.
                Tot pe 8 martie, la sala Studio – de la ora 17.00 – se joacă spectacolul ”Casa” (foto în dreapta: Marius Exarhu, Liliana Ghiță, Alin Florea) de Evgheni Grişkoveţ și Anna Matisonregia Sânziana Stoican. Spectacolul este cedat Primăriei  orașului Făurei.  019
    
         100_7716       Duminică, 9 martie 2014, la sala mare – de la ora 18.00 – se joacă  ”O scrisoare pierdută” (foto stînga: Jarcu Zane, Valentin Terente) de I. L. Caragialeregia Lucian Sabados.

Femeile liberale fac colectă de carte pentru preșcolari

* Cine dorește să ajute este așteptat, cu volume, la sediul din Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 58 * Donația va merge în mediul rural

Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) Brăila derulează, în această perioadă, o campanie de strângere de cărţi pentru preşcolari. Acţiunea este intitulată „Dar din drag de carte” şi a fost demarată în data de 15 ianuarie 2014. afis colecta carte

Mariana Vernescu 058a            Mariana Vernescu  – preşedinte interimar OFL Brăila, face precizări: „Am ales acea zi pentru a marca 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor. Cărţile vor fi împărţite unor copii defavorizaţi din municipiu dar şi unor comunităţi mai sărace sau bibliotecilor din mediul rural”.

Cei care vor să sprijine acţiunea femeilor liberale brăilene, pot dona cărţile la sediul PNL Brăila (str.Mihai Eminescu, nr. 58 – în fiecare zi de luni până vineri, între orele 9-17).

Foto (de Armanda Filipine): Mariana Vernescu, la vernisajul grupului ”A 120”, sîmbătă, 18 ianuarie 2014, la Galeria ”Gh. Naum” a Muzeului Brăilei