Arhive etichetă: Filarmonica „Lyra – Cavadia’

Filarmonica „Lyra – Cavadia”, concert instrumental estival

*Joi, 25 august 2022, de la ora 18.00 în pavilionul de muzică din parcul Grădina Publică

Brăilenii vor avea parte de o nouă bucurie muzicală pentru că Filarmonica „Lyra – George Cavadia” a pregătit un alt eveniment joi, 25 august 2022, de la ora 18.00 tot în pavilionul de muzică (la fel ca celălalt eveniment recent) din parcul Grădina Publică.

Col.(r) prof. Petrea Gogu – directorul filarmonicii, dirijor, aranjor, de curând și Cetățean de Onoare al municipiului Brăila – ne oferă detalii: „Filarmonica <Lyra – George Cavadia> aflată sub autoritatea Consiliului Județean Brăila invită publicul la un concert estival cu cele mai frumoase melodii în interpretarea instrumentiștilor Gheorghe Constantinescu – clarinet, Simona Holiartoc – oboi, Diana Corjin – flaut, Radion Calalb – fagot,Ioan Eugen – corn – care alcătuiesc <Euphonique Quintet> din anul 2020, de la înființare. Cei cinci inimoși instrumentiști suflători fac parte și din orchestraTeatrului Național de Opera și Opereta “Nae Leonard” Galați și din cea a filarmonicii brăilene. Repertoriul abordat este variat, cuprinzând melodii de largă popularitate din creația compozitorilor români și străini„.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Filarmonica „Lyra – Cavadia”, concert în Luna Diasporei

*Vineri, 19 august 2022, în pavilionul de muzică din parcul Grădina Publică începând cu ora 18.00

Filarmonica „Lyra – George Cavadia” invită brăilenii astăzi, 19 august 2022, la un concert cameral estival începând cu ora 18.00. Evenimentul va avea loc în pavilionul de muzică din parcul Gradina Publică și este dedicat românilor din Diaspora.

„Programul artistic va fi susținut de cvartetul Filarmonicii alcătuit din Cornelia Gheorghiu – vioară, Iulia Sava – vioară, Gabriela Lăzăroiu – violă, Teresa Gânju – violoncel și va cuprinde lucrări de largă popularitate. Inițiativa Ziua Diasporei și-a propus să încurajeze dezvoltarea locală în vederea repatrierii românilor aflați în străinătate și care să fie determinați să investească în localitatea de origine aducând astfel un plus de valoare comunității prin experiența acumulată peste hotare. Vă așteptăm cu drag și vă dorim audiție plăcută” este invitația pe care ne-o adresează col. (r) prof. Petrea Gogu – dirijor, aranjor, directorul Filarmonicii „Lyra -Cavadia”, de curând și Cetățean de Onoare al municipiului Brăila.

**Anul acesta, Departamentul Românilor de Pretutindeni din Guvernul României a inițiat programul „Luna Diasporei” cu scopul de a a le arăta concetățenilor plecați în străinătate că există motive să dorească întoarcerea acasă.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Filarmonica „Lyra – Cavadia”, concert dedicat Dunării de ziua fluviului în final de stagiune

*Sub genericul „Regal de operă și operetă”, un concert vocal-simfonic extraordinar cu dirijorul Victor Dumănescu, soprana Lorena Mărginean, tenorul Cristian Bălășescu * La Casa Tineretului, în 29 iunie 2022 de la ora 19.00

Filarmonica brăileană „Lyra – George Cavadia” încheie stagiunea 2021-2022 in seara de 29 iunie cu un concert vocal-simfonic extraordinar numit „Regal de operă și operetă”.

Col. (r) prof. Petrea Gogu – dirijor, aranjor, directorul Filarmonicii „Lyra – Cavadia” – subliniază: „O experiență aparte, pe care o veți trăi prin și alături de invitații noștri: maestrul Victor Dumănescu, din a cărui baghetă dirijorală izvorăsc de fiecare dată viziuni interpretative memorabile, soprana Lorena Mărginean, tânără muziciană care deja a cucerit publicul prin delicatețea sa și prin calitățile vocale incontestabile și, nu în ultimul rând, tenorul Cristian Bălășescu, fiu al Brăilei, care a profitat de zestrea sa muzicală și pe care a îmbogățit-o prin muncă, fiind în prezent prim-solist al operei din Timișoara. Evenimenul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Consiliului Județean Brăila și al Primăriei municipiului Brăila”.

Concertul finalului de stsgiune este dedicat și Zilei internaționale a Dunării, serbată tot în 29 iunie, când are loc evenimentul – de la ora 19.00, pe scena Casei Tineretului Brăila, cu o prezentare oferită de prof. Alexandra Gurgu. Biletele s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate de la agenția filarmonicii (str. Ana Aslan nr. 29) sau prin intermediul platformei BLT.ro la https://www.blt.ro/regal-de-opera-si-opereta.html (bilet adulți – 40 lei, pensionari/ studenți – 20 lei, elevi – 10 lei).

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Seară cu muzică de film la Teatrul ”Leonard”, în compania Filarmonicii ”Lyra – Cavadia”

*Ca și la evenimentul similar de la Brăila, pe scena gălățeană vor urca ansamblul ”Danubius” și dirijorul Petrea Gogu, naista Adriana Babin, soliștii Magda Duțu și Cătălin Petrescu

Teatrul național de operă și operetă ”Nae Leonard” invită publicul la un eveniment concertistic sub genericul ”Seară cu muzică de film” în care invitații sunt brăilenii de la Filarmonica ”Lyra – George Cavadia”, mai precis ansamblul de suflători ”Danubius” și dirijorul Petrea Gogu, dar și interpreții Magda Duțu (mezzosoprană), Cătălin Petrescu (bariton), Adriana Babin (nai) – aceștia din urmă fiind și pe afișul evenimentului similar care a avut loc la Brăila (https://brailachirei.wordpress.com/2022/05/05/filarmonica-lyra-cavadia-concert-cu-muzica-de-film/) tot cu tema muzică de film. Din program, coloane sonore ale peliculelor ”Titanic”, ”Also sprach Zarathustra”, ”The mask of Zorro”, ”The Phantom of the Opera” ș.a.

Evenimentul va avea loc în 29 mai 2022 de la ora 18.30 (bilete la teatru și pe platforma BLT.ro)

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Filarmonica ”Lyra – Cavadia”, concert cu muzică de film

*În 14 mai 2022 de la ora 19.00, la Casa Tineretului – cu invitați naista Adriana Babin, baritonul Cătălin Petrescu, mezzosoprana Magda Duțu * Acompaniază Orchestra ”Danubius” dirijată de Petrea Gogu

Filarmonica ”Lyra – George Cavadia” din Brăila, condusă de dirijorul, profesorul, aranjorul col (r) Petrea Gogu, invită publicul la un nou eveniment, în data de 14 mai 2022 de la ora 19.00, pe scena Casei Tineretului. Este un concert cu mzuică din filme și cu invitați: Adriana Babin – naistă din Republica Moldova, baritonul Cătălin Petrescu (brăilean) – solist al Teatrului național de operetă și musical „Ion Dacian” din București și mezzosoprana Magda Duțu. Acompaniază, Orchestra de suflători „Danubius” a Filarmonicii „Lyra – Cavadia” condusă de dirijorul Petrea Gogu, Prezentator va fi de această dată profesoara Alexandra Gurgu.
Bilete (40 lei adulți, 20 lei pensionari și studenți, 10 lei elevi) de la agenția filarmonicii (la sediu, str. Ana Aslan nr. 29) sau prin intermediul platforma BLT.ro (https://www.blt.ro/muzicădefilm.html

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Filarmonica „Lyra – Cavadia”, concert cameral la sediu

*În 7 mai 2022, de la ora 19.00

Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, Petrea Gogu director, invită publicul meloman la un nou eveniment din categoria concertelor camerele. De data aceasta formula este alcătuită din soprana Silvia-Alice Niță, baritonul Constantin Lupu, violoncelista Tereza Gânju și pianista Ludmila Calalb. Repertoriul conține puse semnate Serghei Rachmaninov, Piotr Ilici Ceaikovski, Aveevitch Abaza, Michail Glinka, Jules Massenet, Gaetano Braga, Sebastian Yraidier, Alexander Glazunov.

Concertul este programat pentru data de 7 mai 2022 de la ora 19.00, la sediul filarmonicii din Brăila, str. Ana Aslan nr. 29. Va prezenta, că și cu alte ocazii, prof. Marilena Niculescu. Bilete, de la agenția filarmonicii (str. Ana Aslan nr. 29) sau prin intermediul platformei blt.ro de la https://www.blt.ro/concert-cameral.html (adulți – 30 lei, pensionari/ studenți – 20 lei, elevi – 10 lei).

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Concert ”Simfonia inimilor”, oferit de Filarmonica ”Lyra – Cavadia”

*Un concert rugăciune îi spun organizatorii, susținut de orchestra ”Cavadia”, corul teatrului gălățean ”Nae Leonard”, corul filarmonicii, mezzosoprana Florentina Soare * În 29 aprilie 2022, ora 19.00

Filarmonica „Lyra – George Cavadia” Brăila, condusă de Petrea Gogu, oferă publicului în Săptămâna Luminată (perioada imediat după Înviere, la creștinii ortodocși) un concert special programat pentru vineri, 29 aprilie 2022, de la ora 19.00 la Casa Tineretului.

Concertul vocal-simfonic intitulat „Simfonia inimilor”, un concert rugăciune – îl numesc organizatorii, este oferit de Orchestra de cameră „George Cavadia” a filarmonicii brăilene la pupitrul căreia se va afla Eugen Dan Drăgoi, corul Teatrului național de operă și operetă „Nae Leonard” din Galați și corul Filarmonicii „Lyra – Cavadia” Brăila, coruri reunite sub îndrumarea dirijorului Daniel Nistor. În program, piese de G. F. Händel, P. Mascagni, F. Schubert, César Franck, G. Verdi, Gabriel Fauré, G. Musicescu, Al. Podoleanu, Nicolae Lungu, E. D. Drăgoi, P. Constantinescu. Invitata serii va fi mezzosoprana Florentina Soare, iar prezentattor va fi tot Marilena Niculescu.

Bilete, ca de obicei, la agenția filarmonicii ( la sediu, Brăila, str. Ana Aslan nr 29) sau prin https://www.blt.ro/simfonia-inimilor.html Preț bilet adulți – 40 lei, bilet pensionari/ studenți – 20 lei, bilet elevi – 10 lei.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, eveniment concertistic cu tineri

*Cu ansamblul „Psalterion” – formație camerală coordonată de Gabriel Bulancea * La Casa Tineretului, sâmbătă – 16 aprilie 2022

Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, col. (r) profesor, aranjor, dirijor Petrea Gogu director, oferă publicului ocazia întâlnirii cu tineri interpreți. De această dată, concertul va fi susținut de ansamblul „Psalterion” – formație camerală coordonată de Gabriel Bulancea, chitarist și profesor universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Abordarea muzicală este interesantă, după cum subliniază Petrea Gogu, „aducându-i împreună în același spectacol pe cei ce sunt repere de neclintit ai muzicii medievale, renascentiste, baroce, clasice sau romantice cu <greii> muzicii rock și pop ai zilelor noastre, dar și prin sincretismul propus, din îmbrățișarea muzicii cu poezia”.

Se vor afla pe scenă Adelina Diaconu – soprană, Doru Ciutacu – tenor, Ilona Văduva – vioară, Anișoara Negură – oboi, Ciprian Oloi – orgă, Gabriel Bulancea – chitară și Vasile Dănilă – recitator.

Acest concert oferit de Filarmonica „Lyra – Cavadia” va avea loc sâmbătă, 16 aprilie 2022, de la ora 19.00 pe scena Casei Tineretului. Organizatorii au pus pe afișul concertului și Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, Universitatea „Dunărea de Jos” – Facultatea de Arte. Bilete (30 lei pentru adulți, pensionari 20 lei, 10 lei elevi) de la agenția filarmonicii (la sediu, str. Ana Aslan nr 29) sau prin intermediul platformei BLT.ro. (https://www.blt.ro/jubilate.html)

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Recital cameral oferit de Filarmonica ”Lyra – Cavadia”, cu Trio Divertimento

*Joi, 31 martie 2022, la sediul filarmonicii brăilene de la ora 18.30

Filarmonica ”Lyra – George Cavadia” Brăila, Petrea Gogu director, a pregătit pentru următorul eveniment o bucurie camerală. Joi, 31 martie 2022 de la ora 18.30 va fi la sediul filarmonicii (str. Ana Aslan nr. 29) un recital susținut de Trio Divertimento: Tereza Gânju (violoncel), Ludmila Calalb (pian) și Gheorghe Constantinescu (clarinet). Formația activează în această formulă din 2020. Biletele (preț 20 lei) se pot achiziționa de la agenția filarmonicii (tot la adresa str. Ana Aslan nr. 29) sau online, prin intermediul platformei BLT. ro la https://www.blt.ro/recital-cameral-trio-divertimento.html

Recitalul va fi prefațat, ca și evenimentul concertistic precedent (din 8 martie, pe scena Casei Tineretului, cu Orchestra ”George Cavadia” a filarmonicii și invitați soliști), de expoziția de pictură „Femeia, eterna primăvară” organizată în parteneriat cu Filiala Brăila din Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) – nota red. Le-am prezentat în rețeaua Facebook la https://www.facebook.com/ArmandaFilipine/posts/10221877968685439 cu lucrări ale artiștilor Maricica Cârstiuc, Nicoleta Olteanu, Iulia Țamuris, Sorinel Cârstiuc, Vasile Gaiță, Traian Țamuris, Walter Mărăcineanu (lucrare foto 2, jos), Hugo Mărăcineanu, Gheorghe Mosorescu (președintele Filialei Brăila a UAP – lucrare foto 1, sus), Cristian Radu, Dennis Teodorescu.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Filarmonica ”Lyra – Cavadia”, invitație la concert

*Sub genericul ”Concert de concerte”, în 19 februarie 2022 de la ora 18.30

Filarmonica “Lyra – George Cavadia” Brăila invită publicul meloman la un nou eveniment concertistic sub genericul ”Concert de concerte”, în 19 februarie 2022 de la ora 18.30, în sala de la Casa Tineretului.

Dirijor, aranjor prof. col (r) Petrea Gogu – directorul Filarmonicii: ”Nume precum Ioana Maria Lupașcu, Aurelian Băcan, Mihai Toader, Radu Mihai Ropotan se regăsesc pe afiș. Aceștia vor evolua alături de Orchestra de cameră “George Cavadia” Brăila sub bagheta lui Aurel Bălae care ne va încânta cu viziunea sa dirijorală asupra repertoriului. Programul va cuprinde Concertele nr. 1 și nr. 2 pentru două clarinete și orchestră Op. 113 și 114 de Felix Mendelssohn – Bartholdy, Romanța pentru vioară și orchestră în Fa Major Op. 50 de Ludwig van Beethoven și Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră în Mi Major S124 de Franz Liszt”. Și de această dată, prezentarea va fi realizată de prof. Marilena Niculescu.
Biletele se găsesc la agenția Filarmonicii din str. Ana Aslan nr. 29 (sediul nou) sau online, prin platforma BLT.ro. Prețul biletului pentru adulți este de 40 lei, pentru pensionari și studenți – 20 lei, iar pentru elevi – 10 lei. Condițiile de participare la eveniement – cele de pandemie.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei