Arhive etichetă: filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor

Varujan Vosganian, vizită la filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor

*Dialogul a fost cu membri și cu Florina Zaharia – președintele interimar al filialei

Varujan Vosganian – prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România (USR https://uniuneascriitorilor.ro) – a efectuat joi, 6 august 2021, o vizită la Filiala Sud-Est a USR unde s-a întâlnit cu Florina Zaharia – președinte interimar al filialei (scriitoarea a fost numită de conducerea centrală USR după moartea lui Corneliu Antoniu – președinte fondator al filialei cu multi scriitori din Galați și Brăila, dar nu numai; articol la https://brailachirei.wordpress.com/…/florina-zaharia…/).

Au fost prezenți la întâlnire (foto: Victor Cilincă – scriitor gălățean, și jurnalist) destui membri ai filialei, dar și prieteni, dornici să afle care sunt ideile președintelui interimar pentru viitorul apropiat, care sunt opțiuniunile conducerii USR transmise de Varujan Vosganian. Între cei care au participat activ la dialog s-au aflat Andrei Velea, Brândușa Antoniu – văduva fostului președinte (a anunțat și că a pregătit, pentru predare, arhiva filialei), Ruxandra Anton, Katia Nanu, Dan Plăeșu, Ion Avram – secretar al filialei, Sterian Vicol – membru al filialei Iași. S-a pus problema atragerii de noi membri, a votului din filială pentru alegerea președintelui (s-ar putea să fie abia în 2023), organizarea unui concurs de debut al cărui premiu să fie publicarea manuscrisului, o implicare specială în traducere pentru exportul literaturii etc.

Florina Zaharia (citată de Victor Ionel Cilinca în cotidianul gălățean „Viața liberă”): ”Preluarea filialei Sud-Est este o onoare și o responsabilitate și va deveni o preocupare foarte serioasă, la care dumneavoastră veți fi partea cea mai importantă. Îmi doresc să fim civilizați și creativi și să respectăm noțiunea de cultură. Deocamdată nu am preluat niciun document, dar vreau cât mai curând să realizăm împreună o bază de date a membrilor filialei pentru a putea fi contactați și cunoscuți. Vă aștept cu idei și propuneri de proiecte pentru a începe activitatea filialei”.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Florina Zaharia, numită interimar la conducerea Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor

*Acțiune necesară deoarece Corneliu Antoniu, cel care a condus filiala de la înființare, a decedat în mai 2021

Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România (USR ) a rămas fără președinte prin decesul scriitorului și editorului. organizatorului de festivaluri Corneliu Antoniu (31 octombrie, 1940, Craiova – 20 mai 2021, Galați), cel care a făcut toate demersurile să se înființeze (în 1996) filiala Sud-Est și care ne lasă cel puțin istoria frumoaselor festivaluri sub genericul Antares (n. red. Nu avem cum să uităm întâlnirile poetice cu participare internațională care s-au petrecut depotrivă la Galați și la Brăila), evident și revistele de care s-a ocupat etc.

Pentru ca activitatea filialei să se desfășoare în bune condiții, conducerea USR a numit un nou președinte, interimar – Florina Zaharia (foto), care este deopotrivă scriitor, dar și bun cunoscător al activităților de editare, organizare evenimente culturale etc.

Comunicatul USR: ”Președintele Uniunii Scriitorilor din România, dl Nicolae Manolescu, a decis numirea dnei Florina Zaharia ca președinte interimar al filialei Sud-Est, până când se vor putea organiza alegeri statutare în Adunarea Generală a filialei. Președintele interimar Florina Zaharia, cu sprijinul Comitetului de Conducere al filialei Sud-Est, are următoarele atribuții: coordonează activitatea filialei până la alegerea noului președinte; pune în aplicare proiectele și programele filialei; propune Comisiei de validare noi membri ai filialei; alege juriul de acordare a premiilor anuale; verifică situația încasării cotizațiilor și folosirea sumelor încasate; gestionează în interesul filialei sumele rezultate din cotizații și toate fondurile atrase (subvenții, sponsorizări); atrage subvenții și sponsorizări pentru activitățile sale; decide participările la proiecte și programe culturale, precum și strategiile care privesc filiala”.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei