*În cadru restrâns, a avut loc ceremonialul militar de depunere de coroane și jerbe la monumente ale eroilor din municipiu și județul Brăila
Joi 28 mai 2020, de Înălţarea Domnului (sărbătoarea religioasă la creștin ortodocși – data variind în funcție de cea a Paștelui ortodox), atunci când românii serbează și Ziua Eroilor) la Brăila, în cadru restrâns, s-a celebrat Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român, în memoria celor ce şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Au avut loc depuneri de jerbe de flori și coroane la monumentele din Garnizoana Brăila (Brigada 10 Geniu ”Dunărea de Jos”), dar și în județ – în localitățile Valea Cânepii, Movila Miresii, Tudor Vladimirescu, Racovița și Unirea unde a avut loc și serviciu religios (Notă. De altfel, sărbătoare a pornit de la ziua Înălțării lui Iisus, când biserica îi cinstește pe cei care și-au jertifit viața pentru credință – majoritatea fiind acum în sinaxar).
Astfel, au depus coroană de flori Cătălin Boboc – prefectul județului Brăila – însoțit de generalul de brigadă Vasile Ionescu – comandantul Garnizoanei Brăila, de locotenent colonel Florin Mihai Dubină, de locotenent colonel Leonard Stănescu, la Osuarul Central din Cimitirul Eroilor și o jerbă de flori la Troița Eroilor revoluției române din Piața Independenței, la Monumentul sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu și o coroană de flori la Monumentul Caporalului Mușat au depus Marian Viorel Dragomir – primarul municipiului Brăila – și general de brigadă Vasile Ionescu, colonel Constantin Andrei, locotenent colonel Săndel Badea, iar comandantul general de brigadă Vasile Ionescu, însoțit de colonel Sorin Călin, de locotenent colonel Șuchea Remus, de maior Valeriu Sacariseanu a depus o coroană de flori la Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului și o jerbă de flori la Monumentul General Eremia Grigorescu.
Mai multe imagini pe Facebook pe pagina Brigada 10 Geniu ”Dunărea de Jos” la https://www.facebook.com/Brigada-10-Geniu-Dunărea-de-Jos-703727539727976/
și pe pagina Facebook a prefectului județului Brăila la https://www.facebook.com/CatalinBobocBr/
Depunere de flori și la Monumentul eroilor în Cimitirul evreiesc brăilean
Fără public, ca în perioadele de normalitate, festivitatea de depunere a coroanelor de flori la Monumentul Eroior Români de Naționalitate Evreiască din Primul Război Mondial aflat în incinta Cimitirului evreiesc brăilean a avut totuși loc. Așa că pandemia de COVID-19 nu a oprit autoritățile militate și civile brăilene să organizeze acest important ceremonial întru memoria eroilor evrei, florile fiind depuse în sunet de trompetă – cu onorul cuvenit Eroilor – și la monumentul închinat celor care s-au jertifit (destui fiind fără cetățenie… date find condițiile politice de atunci) pentru țara de adopție, devenită pentru familiile lor țara unde ți-au putut construi o viață. La evenimentul desfășurat în cadru restrâns au participat Francisk Iulian Chiriac – președintele Consiliului Județean Brăila însoțit de generalul de brigadă Vasile Ionescu – comandantul Garnizoanei Brăila – și militari. Bineînțeles că la emoționantul eveniment din cimitirul evreiesc a fost prezentă și Nadia Ustinescu – președintele Comunității Evreilor Brăila.