Arhive etichetă: grup folk

„Leru-i, Doamne, ler!”, eveniment la Casa de Cultură Brăila

*Vineri, 21 decembrie 2018, de la ora 17.00 în Casa memorială „Goangă” 

   Casa de Cultură a municipiului Brăila invită publicul vineri, 21 decembrie 2018, de la ora 17.00 la o manifestare sugestiv intitulată „Leru-i, Doamne, ler!” prilejuită de apropierea Naşterii Domunului (25 decembrie) – sărbătoarea creştină a Crăciunului. În program, corul bărbătesc „Armonia”, dirijat de preot profesor Ioan Păvăloiu, care va încălzi sufletele celor prezenți cu colinde tradiţionale româneşti, o formulă a grupului folk „Generaţii”, condus de profesorul Dumitru Popescu, care va susține un recital de colinde şi cântece de iarnă. 

grup „Generaţii”

Mircea Ciucaşu – manager Casa de Cultură: „Vă aşteptăm, aşadar, cu mare drag, să ne treceţi pragul şi, împreună, să întâmpinăm marea sărbătoare a Naşterii Domnului! Să ne bucrăm, la Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă”, de tabloul renaşterii spirituale care are loc de Crăciun, să redescoperim veselia și bucuria colindelor din fiecare iarnă, odată cu apropierea, pe nesimțite, a unei sărbători pe cât de mare, pe atât de frumoasă, care e Nașterea Domnului„.

Cor „Armonia”

Notă. Activitatea vine după emoţionanta întâlnire din 15 decembrie (https://brailachirei.wordpress.com/2018/12/14/intinerant-prin-ochii-lumii-manifestare-la-casa-de-cultura/) prilejuită de expoziţia lui Florin-Gabriel Călin (foto în album pe facebook la https://www.facebook.com/pg/culturabraila/photos/?tab=album&album_id=2066375410123546) unde am admirat talentul artistului, am râs împreună cu umoriştii Mihai Frunză, Alexandru Hanganu şi Stela Şerbu, am ascultat muzică populară şi folk, o poveste de iarnă (autor Armanda Filipine), l-am aplaudat pe Mircea Ciucaşu după ce a cântat Pink Floyd şi pe actorul Florin Chirpac povestindu-ne în stilu-i binecunoscut întâmplări din lumea artei. Expoziţia relevă, mai ales pentru cunoscătorii medelelor (portretelor), un talent ascuns al artistului, şi anume acela de fin psiholog – dezvăluind la câteva modele trăsături pe care aceste persoane nu le arată în public.

„Femeia… muză în ROGVAIV”, expoziţie la Casa „Goangă”

*Sâmbătă, 31 octombrie 2015, de la ora 17.30 * Sunt prezentate lucrări de pictură de Florin Gabriel Calin * De asemenea, vor fi momente de umor cu epigramiştii Mihai Frunză, Stela Şerbu-Răducanu, Alexandru Hanganu şi un program muzical oferit de grupul folk „Generaţii”

 

AFIS       Casa de Cultură a municipiului Brăila (in Casa memoriala „Petre Stefănescu-Goangă” – in sediul din municipiului Brăila, Piaţa Poligon nr. 2) găzduieşte sâmbătă, 31 octombrie 2015, de la ora 17.30 vernisajul expoziţiei de pictură „Femeia… muză în ROGVAIV”, cu lucrări semnate de graficianul Florin-Gabriel Călin. Vor fi prezentate lucrări de grafică şi pictură având ca temă femeia din perspectiva tuşelor portretistului brăilean.

După cum subliniază Mircea Ciucaşu – managerul Casei de Cultură, manifestarea artistică reuneşte deopotrivă momente de umor cu maeştri ai epigramei brăilene – Mihai Frunză, Stela Şerbu-Răducanu şi Alexandru Hanganu – precum şi momente muzicale în interpretarea grupului folk „Generaţii” coordonat de profesorul Dumitru Popescu.

Intrarea la evenimente este liberă.

Concert pascal la Casa „Goangă” Brăila

* Miercuri, 8 aprilie 2015, de la ora 17.30 * Cu grupul folk „Generații” și corul bărbătesc „Armonia”

În prag de mare sărbătoare creștinească (Sfintele Paști la creștini-ortodocși, acum Săptămâna Patimilor), Casa de Cultură a municipiului Brăila invită publicul, miercuri, 8 aprilie 2015, de la ora 17.30, la un concert pascal intitulat sugestiv „Pe Tine Te Lăudăm!” afis Goanga concert pascal

cor Armonia         Evenimentul are loc la Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă”, sediul Casei de Cultură a municipiului, și va fi susținut de corul bărbătesc „Armonia” (foto stanga) și grupul folk „Generații” (foto dreapta). generatii-mart-2014

Mircea Ciucașu, director Casa de Cultură: „Va fi o seară de poveste, un moment de linişte sufletească şi contemplare a spiritului românesc, în care cuvintele de învăţătură creştin ortodoxă şi cântările religioase se împletesc într-o armonie perfectă. Vă așteptăm, cu mare drag, să împărtășim, astfel, bucuria Învierii„.