Arhive etichetă: inscriere

Juvenes Translatores, concursul UE pentru tinerii traducători la startul unei noi ediții

*Perioada de înscriere a liceelor, cu câte doi până la cinci elevi, este 2 septembrie – 20 octombrie 2021

S-a dat startul înscrierilor în Juvenes Translatores, concursul anual de traducere al Comisiei Europene. Începând cu 2 septembrie 2021, liceele vor putea să se înscrie online, oferind elevilor șansa de a se lua la întrecere cu colegi din întreaga Uniune Europeană. Anul acesta, tinerii liceeni vor primi în vederea traducerii texte cu tema „Să pornim pe calea cea bună, către un viitor mai verde”.

Participanții pot alege să traducă între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE (numărul combinațiilor posibile fiind de 552). La ediția de anul trecut a concursului, elevii au utilizat 150 de combinații diferite. Și tot anul trecut,

Înscrierea pentru școli – prima parte a procesului, care cuprinde două etape – este deschisă până la 20 octombrie 2021 la ora 12.00 (CET). Profesorii pot face înscrierea în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE. Ulterior, Comisia va invita 705 școli la etapa următoare. Numărul școlilor participante din fiecare țară va fi egal cu numărul de locuri deținut de țara respectivă în Parlamentul European, selecția școlilor efectuându-se aleatoriu, cu ajutorul calculatorului. Școlile alese vor desemna apoi între doi și cinci elevi pentru a participa la concurs. Elevii pot avea orice cetățenie, însă toți participanții trebuie să fie născuți în anul 2004.

Concursul se va desfășura online, la 25 noiembrie 2021, în toate școlile participante. Câștigătorii – câte unul din fiecare țară – vor fi anunțați la începutul lunii februarie 2022. În cazul în care condițiile o vor permite, ei vor fi invitați să își primească premiile în primăvara anului viitor într-o ceremonie la Bruxelles.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Se fac înscrieri în Clubul cititorilor fideli Vremea

*Editura Vremea luptă în acest fel cu problemele pandemiei dar, deopotrivă, vine în întâmpinarea pasiunii iubitorilor de carte oferind reduceri la fiecare achiziție de carte

În contextul actualei pandemii, când nevoia de carte a adevăraților cititori s-a mărit și posibilitățile de achiziționare au scăzut, editura Vremea a luat hotărârea să ofere prietenilor săi posibilitatea de a face un abonament care să le asigure condiții privilegiate de procurare a cărților publicate în colecțiile ei. În această perioadă grea, când nu profitul, ci supraviețuirea devine principalul scop al unei entități din domeniul culturii, avantajul editurii va fi cel de a-și aduna în jur prietenii, într-un adevărat club Vremea, și de a asigura întoarcerea mai fluentă și mai rapidă a capitalului investit în cărți, factor vital în vremuri de criză.

Termenii în care cititorii se pot înscrie pe lista abonaților Vremea sunt următorii: 1) Abonații vor beneficia de 35% reducere din prețul de librărie al cărților disponibile pe site-ul Vremea www.edituravremea.ro . Pentru a beneficia de acest avantaj, abonații trebuie să se oblige să cumpere cel puțin o carte pe lună, indiferent de prețul ei; 2) Abonații vor beneficia de o reducere de 35% din prețul de librărie și în cazul pachetelor promoționale anunțate pe site, chiar dacă acestea au reduceri mai mici de preț pentru marele public. În cazul pachetelor cu reducere mai mare de 35% se va acorda reducerea cea mai favorabilă pentru cumpărător; 3) Abonamentele se fac pentru o perioadă de un an; 4) Înscrierea pe lista abonaților se face exclusiv printr-un e-mail trimis la adresa abonamente@edituravremea.ro, cu subiectul Abonament Vremea, și datele de contact ale abonatului: nume, număr telefon, adresă de livrare a cărților; 5) Primele înscrieri și comenzi se primesc din data de 10 decembrie 2020, spre a se putea asigura la timp doritorilor trimiterea cărților pentru cadouri de Crăciun și de Anul Nou; comenzile pentru decembrie se primesc numai până la data de 20 decembrie, întrucât Vremea va fi în concediu de Sărbători din 23 decembrie până după Anul Nou; 6) După documentarea pe site, abonații sunt rugați să trimită comanda exclusiv pe adresa de e-mail abonamente@edituravremea.ro, pentru a se delimita astfel comenzile abonaților de cele ale cumpărătorilor neabonați; 7) În cazul în care editura va dispune de exemplare cu autograful autorului, abonații le vor primi cu precădere, în limita numărului disponibil de exemplare, pe criteriul „primul venit, primul servit”; 8) Condițiile de expediere a cărților rămân cele stipulate pe site-ul www.edituravremea.ro; 9) Odată cu cărțile, abonații vor primi documentele fiscale legale; 10) Cărțile vor putea fi ridicate în zilele lucrătoare, între orele 9.30 – 16.00, și de la sediul editurii (se asigură factură și bon fiscal), evitându-se astfel plata trimiterii; 11) Dacă abonații optează pentru acest serviciu, vor fi anunțați pe e-mail în momentul noilor apariții.12. Abonamentul și privilegiile conferite de acesta încetează în data de 30 a primei luni în care abonatul nu achiziționează nici o carte. Sperăm că acest demers îi va determina pe cei care iubesc cărțile, cultura, viața de calitate, în parametrii eleganței și ai bunului-gust, să strângă rândurile, contribuind astfel la dăinuirea unor valori neprețuite, grav amenințate de asaltul actual al grosolăniei și al inculturii.

Nota red. Acest mesaj, prezent și pe pagina din rețeaua Facebook a editurii coordonate de Silvia Colfescu ne-a determinat și pe noi să devenim membri ai clubului. În fond, iubim Cartea!

Programul Permis pentru viitor – înscrieri până pe 25 ianuarie 2020

*Cu fonduri de oferite de MOL România prin Fundația Pentru Comunitate * Beneficiarii sunt tinerii între 17 și 25 de ani * Acest proiect are finanțare de 75.000 lei 

  Programul Permis pentru viitor continuă și în 2020 cu fonduri oferite de MOL România (https://molromania.ro/ro/); se acoperă costurile școlii de șoferi pentru tineri cu posibilități materiale reduse, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente. Se pot înscrie tineri din medii defavorizate, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, care doresc să obțină permis de conducere de orice categorie (B, C sau D, inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie).

         Solicitările de finanțare pot fi depuse online sau prin poștă până la data de  25 ianuarie 2020. Fondul programului este de 75.000 lei. Detalii și formular de înscriere: https://pentrucomunitate.ro/ro/permis

** * În cele patru ediții ale programului de până acum, între anii 2015-2019, au obținut permis de conducere 70 de tineri: 60 categoria B, 8 categoria C, 1 categoria B96 și un carnet categoria B, automobil adaptat pentru persoane cu dizabilităţi. Alți 47 de beneficiari sunt programați pentru susținerea examenului sau se află în diferite faze ale cursurilor școlii de șoferi. Programul Permis pentru viitor este organizat anual pe bază de concurs de proiecte de Fundația Pentru Comunitate

Alţi bani europeni pentru municipalităţi şi WiFi4EU, runda trei

*În 19 septembrie 2019, înscriere online * Se câştigă fonduri pentru reţea Wi-Fi gratuită în spaţiile publice pe principiul „primul venit, primul servit” 

   A treia rundă de înscrieri WiFi4EU se deschide pe 19 septembrie, 2019, la 14.00 ora României. Cu un buget al apelului de 26.7 milioane de euro, Comisia Europeană va distribui 1.780 de vouchere în toate localitățile europene pe baza principiului „primul venit, primul servit”. Cererea de propuneri va fi deschisă până la data de 20 septembrie 2019, 18:00 ora României.

        Pentru a fi eligibil pentru un voucher în valoare de 15.000 de euro, municipalitățile trebuie să se înregistreze în prealabil pe portalul WiFi4EU. Voucherul va permite municipalității câștigătoare să creeze rețele Wi-Fi gratuite în spații publice.

        Mariya Gabriel – comisarul european pentru economia digitală și societatea digitală: ,,Îmi face o mare plăcere să anunț deschiderea celei de-a treia runde de înscrieri în cadrul inițiativei WiFi4EU. Cu aproape 6.000 de acorduri de granturi deja semnate, e îmbucurător să vezi beneficiile imediate pe care le are inițiativa asupra cetățenilor noștri”. 

** * Notă. Primul apel WiFi4EU a avut loc in noiembrie 2018, și la el au participat peste 13000 municipalități din întreaga Europă cu un total de 2800 vouchere acordate. Între localitățile din România care au accesat programul în primul apel și au primit undă verde de la UE, se află municipiile Cluj-Napoca, Dej, comunele Petreștii de Jos, Mihai Viteazu, Jucu, Săvădisla, Agireșu și Frata.

Festivalul-concurs de muzică folk „Seară de Mai”, invitatie editia VI la Brăila

* Sunt asteptați la inscriere tineri cu vârste intre 9 si 25 ani * Se vor acorda premii pe două categorii de vârstă * Competiția, inițiată de Gabriel Lâlă – preşedinte Clubul de turism „Proilavia”, are loc la Casa de Cultură a municipiului – Casa memorială „Petre Stefănescu-Goangă” in 29 si 30 mai 2015 * Preselecție joi, 28 mai, de la ora 17.30

 

Afis Seara de Mai 2015  O nouă ediție, a VI-a, a Festivalului-concurs de muzică folk „Seară de Mai” se pregăteste pentru zilele de vineri, 29 mai 2015 și sâmbătă, 30 mai 2015. Manifestarea este deschisă tinerilor cu vârste intre 9 și 25 ani. Concurentii se pot înscrie până cel târziu in data de 25 mai, ora 16.00, completând formularul aferent, la sediul Casei de Cultură a municipiului Brăila – Casa Memorială “Petre Ștefănescu-Goangă” – unde se va desfășura festivalul. Conform regulamentului de concurs (disponibil si la http://www.culturabraila.ro), tinerii prezintă la înscrierea în competiţie o copie a cărţii de identitate/ certificatului de naştere.

Concurenții trebuie să interpreteze două piese, la alegere, fie din repertoriul național și internațional, fie din repertoriul personal. Juriul va fi anunțat in următoarele zile. Premiile se vor acorda pe două categorii de vârstă, 9 – 14 ani și 15 – 25 ani.

Preselecţia va avea loc joi, 28 mai 2015, începând cu orele 17.30, iar vineri, 29 mai 2015, tot de la ora 17.30, are loc concursul pe cele două categorii de vârstă. Premierea câștigătorilor va avea loc sâmbătă, 30 mai 2015, cu începere de la ora 18.00, în Gala Laureaților care include, la final, recitalul Ramonei Andreea Bivoleanu (foto dreapta), câștigătoarea ediției a V-a a Festivalului „Seară de Mai” din 2014 (album foto de la ediţia in care am fost parte din juriu, alături de Cornelia Buzoianu si Gabriel Lâlă, la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.661727163919876.1073741983.196618800430717&type=3 pe pagina Facebook a revistei Braila Chirei; despre editia trecută amănunte la https://brailachirei.wordpress.com/2014/06/01/palmares-festival-concurs-seara-de-mai-editia-2014/). 100_4051

Organizatorii ediției sunt, ca si in 2014, Asociaţia Clubul de turism “Proilavia” – preşedinte Gabriel Lâlă (inițiator festival) şi Casa de Cultură a municipiului Brăila – director Mircea Ciucaşu.

Câștigătorii fiecărei categorii vor primi diplome și premii. Marele premiu este o chitară electro-acustică.

Medicii de familie se reunesc în conferință la Sinaia

* Este prima conferință natională organizată de Asociația pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie; unul dintre organizatori este medicul brăilean Ileana Branză * Are loc in 27 februarie – 1 martie 2015 

Prima Conferință Națională a Asociației pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF) va avea loc la Sinaia, la Hotel New Montana, în perioada 27 februarie – 1 martie 2015. Evenimentul este creditat CMR cu 15 puncte EMC. In programul manifestării: sesiune Puericultură si Pediatrie în practica MF, sesiune ORL si Neurologie pediatrică, informări din domeniul legislației medicale, sesiune Neonatologie, sesiune Vaccinologie, sesiune Pediatrie, sesiune Fitoterapie, sesiune Comunicare si Legislație medicală.

Ileana Branza dr           Cei interesați în participare la programul efectiv, cu lucrări, sunt rugați să transmită urgent sumarul materialului de prezentat la http://conferinta.arepmf.ro/ pană cel tarziu 10 februarie 2015. Unul dintre organizatori, împreună cu echipa MF cu practică pediatrică din Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara, Tg. Mures, este medicul brăilean Ileana Branză (foto), asa că brailenii o vor contacta pe colega lor pentru detalii.

Sesiunea dedicată asistenților medicali va avea loc sambătă, 28 februarie 2015 si este creditată cu 8 puncte EMC. Inscrierea se poate face on-line pe http://conferinta.arepmf.ro/  pentru toate categoriile medici, asistenti, studenti etc. Taxa de participare se achită pană la 18 februarie 2015; pentru a deveni membru AREPMF, pașii sunt la http://www.arepmf.ro/inscriere/ Calitatea de membru AREPMF nu presupune plata unei cotizații.

Persoane de contact: Ioana Miclescu, tel: 0724388426, e-mail ioana.miclescu@liberty-international.roValeria Herdea; tel: 0722353852, e-mail:  valeriaherdea@yahoo.comvaleria.herdea@arepmf.ro Solicitările pentru cazare se vor face pană in 10 februarie 2015.