Simpozion Internaţional „Wetlands Ecological Restoration”, la Facultatea de Inginerie şi Agronomie Brăila

* Au participat, in 19 – 21 octombrie 2016, reprezentanti de la institute de cercetare de renume internațional şi universităţi de prestigiu din Norvegia, Germania, Polonia, Republica Moldova şi România

simpozion-la-fia     Facultatea de Inginerie şi Agronomie (FIA – http://www.ugal.ro/facultati/facultatea-de-inginerie-si-agronomie-din-braila) din Brăila, din Universitatea „Dunarea de Jos’ Galaţi, a organizat în perioada 19 – 21 octombrie 2016 Simpozionul internaţional „Wetlands Ecological Restoration” (WER). În programul simpozionului au fost înscrise 18 lucrări ştiinţifice şi două mese rotunde cu tema controlul, monitorizarea şi restaurarea zonelor umede – în general şi, în mod special, a ecosistemelor din Rezervaţia Naturală Insula Mică a Brăilei. Simpozionul WER, desfăşurat la sediul facultății din Calea Călărașilor nr. 29, s-a bucurat de prezenţa a 45 de participanţi din institute de cercetare de renume internațional şi universităţi de prestigiu din Norvegia, Germania, Polonia, Republica Moldova şi România. Manifestarea s-a încheiat cu o vizită de documentare tehnică în Insula Mică a Brăilei.

Simpozionul WER face parte din activităţile desfăşurate în Proiectul „Restoration of the aquatic and terrestrial ecosystems complex, from Fundu Mare Island, part of the Small Wetland of Brăila – RAMSAR site 1074″ finanţat în Programul RO02 – Biodiversity and Services of Ecosystems, prin mecanismul Financiar  EEA Grants, 2009 – 2014 (Norvegia, Islanda şi Lichtenstein).  simpozion-la-fia-a

Partenerii FIA de proiect sunt ROMSILVA – Administraţia Parcul Natural Insula Mică a Brăilei, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi , NTNU – Norvegian University of Science and Technology, NINA – Norvegian Institute for Nature Research.