Artistul vizual Remus Rotaru, expoziţie de grafică la Veneţia

*Sub genericul „Blue Thoughts”, timişoreanul expune lucrări care ilustrează cercetările sale referitoare la metode arhaice de multiplicare a imaginii şi fuziuni tradiţional–contemporane * La Mica Galerie a IRCCU, până pe 15 octombrie 2019

     Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) de la Veneţia a organizat expoziţia de grafică „Blue Thoughts” a artistului vizual Remus Rotaru, vernisată în prezenţa artistului în 1 octombrie 2019 la Mica Galerie a Institutului (Cannaregio 2212, 30121 Venezia), unde sunt prezentate 25 de lucrări executate de artist în tehnica cyanotypului, creaţii originale concepute special pentru eveniment. Expoziţia este deschisă până în 15 octombrie 2019.

Lucrările constituie un ciclu unitar din punct de vedere vizual, construit pe variaţiuni plastice cu inspiraţie evidentă din specificul locului. Sugestii arhitecturale caracteristic veneţiene, discret reprezentate în compoziţii dinamice, se metamorfozează în spectacole vizuale cu o paletă compusă din juxtapunerea unor subtile nuanţe albastre şi ruginii. Un ansamblu complex ce intenţionează a surprinde frumuseţea inconfundabilă a lagunei veneţiene. Demersul plastic se aliniază preocupărilor estetice generale ale autorului, vizând exploatarea unui limbaj specific graficii, raportat însă unor variaţiuni cromatice contrastante, menite a determina privitorul să perceapă experienţe vizuale confortabile, dar complexe în descifrare. Preocupat de valorificarea argumentelor de natură plastică provenite din specificitatea limbajului tehnicilor de imprimare, graficianul Remus Rotaru studiază metode arhaice de multiplicare a imaginii şi experimentează fuziuni tradiţional–contemporane. Cercetări mai vechi în tehnici ca acvaforte, acvatinta, ac rece, litografie, serigrafie au fost în ultima perioadă completate de fascinantele procese fotografice istorice. Astfel a apărut seria recentă de lucrări în tehnica cyanotypului, care a scos autorul din monocromia şi austeritatea aparentă a limbajului grafic, oferindu-i o paletă generoasă de elemente vizuale grupate în jurul conceptului de originalitate. Expoziţia «Blue Thoughts» este rezultatul acestor căutări ce au condus la soluţii experimentale validate de critica de specialitate şi apreciate de publicul avizat (din prezentarea de pe site ICR https://www.icr.ro/venetia/).

** * Grafician timişorean, absolvent al Facultăţii de Arte Plastice şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara, promoţia 2002, Remus Rotaru a susţinut toto aici teza de doctorat cu tema „Permanenţe în Artele Grafice”. Cadru didactic universitar, din 2003, activează în prezent ca lector univ. la Facultatea de Arte Plastice şi Design din Universitatea de Vest Timişoara. Membru, din 2003, al Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Timişoara, director artistic la Aur’a Natural Gold Water, director artistic al Asociaţiei Culturale Volutarte, director artistic al Asociaţiei Culturale Dun’Art. Activează atât în domeniul graficii publicitare, cât şi în cea de factură plastică, participând la numeroase evenimente expoziţionale cu vizibilitate naţională şi internaţională. Expune în ţară şi în străinătate (Austria, Serbia, Spania, Turcia, Ungaria). A participat la numeroase simpozioane şi tabere de creaţie în ţară şi în Serbia, Turcia, Ungaria.

Festivalul EUROPALIA 2019 din Belgia, cu România invitat special

*ICR a organizat programul Europalia România, cu 250 evenimente culturale în perioada 2 octombrie 2019 – 2 februarie 2020 în Bruxelles, dar şi în Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Olanda, Luxemburg și Germania * Unul dintre evenimente este „Sublimarea formei” – poate cea mai amplă expoziţie Brâncuşi, la palatul Bozar

În Festivalul internaţional de arte EUROPALIA *** 2019 din Belgia, a 27-a ediţie (https://europalia.eu/en), România este ţară invitată de onoare. În acest sens, Institutul Cultural Român (ICR) a organizat festivalul EUROPALIA România https://www.icr.ro/categorii/europalia-romania-10178 (2 octombrie 2019 – 2 februarie 2020) care cuprinde peste 250 evenimente culturale din domeniile arte vizuale, muzică, cinema, literatură, arte performative, teatru în expoziţii, spectacole, concerte la Bruxelles dar şi în alte ţări – Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Olanda, Luxemburg și Germania.

Echipa EUROPALIA România: Horia Barna – director artistic, Claudia Lazăr – expert arte vizuale, Andrei Tănăsescu – curator film, Ligia Marin şi Cătălin Rogojinaru – experţi muzică, Simona Brânzaru – expert literatură, Paula Hotea – coordonator comunicare.

         ICR consideră că, din program, cea mai importantă expoziţie este „Brâncuşi. Sublimarea formei”, cea mai amplă retrospectivă a operei lui Constantin Brâncuşi în Belgia, curatoriată de istoricul de artă Doina Lemny, care va reuni, la Palatul Bozar, fotografii şi documente, opere de artă din mari muzee ale lumii precum Tate Gallery din Londra, Muzeul Rodin şi Centrul Pompidou din Franţa, Muzeul Hirshhorn din Washington şi Muzeul Guggenheim din New York, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă din Craiova, dar şi o lucrare din colecţia Academiei Române. Expoziţia care va putea fi admirată pe parcursul celor patru luni (octombrie 2019 – februarie 2020) cuprinde şi sculpturi de Auguste Rodin, de Medardo Rosso; de asemenea, în expoziţiei o atenţie mărită va fi acordată şi studioului lui Brâncuşi, dar şi lucrărilor contemporanilor, prietenilor şi elevilor săi Amedeo Modigliani, Man Ray, Férnand Leger, Marcel Duchamp şi Isamu Noguchi.

        O altă expoziţie românească va fi „Dacia – trecutul glorios al României”, prezentată în Muzeul Gallo Roman Tongeren. Spectacolul de teatru “Povestea prințesei deocheate, text și regie Silviu Purcărete, cel mai bun în stagiunea 2018-2019 la Gala Premiilor UNITER ediţia a 27-a, va fi vizionat în 17, 18 și 19 decembrie 2019, la sala Les Halles de Schaerbeek din Bruxelles.

Scriitorul Mircea Cărtărescu, cel mai tradus autor român, va avea întâlniri cu studenţi la universităţile Bruxelles, Anvers, Gent în noiembrie 2019. O evocare a două genii artistice incontestabile ale secolului al XX-lea, Maurice Béjart şi Eugen Ionesco, va avea loc la Maison Béjart, pe 29 ianuarie 2020 în prezenţa scriitorului şi jurnalistului Matei Vişniec şi a artistului dansator Răzvan Mazilu (Ionesco & Béjart).

SoNoRo, Valentin Răduţiu, Alexandra Dariescu împreună cu Angela Gheorghiu, Petrică Daniel Ciobanu și ConTempo Quartet sunt doar câteva nume ale muzicii clasice româneşti care vor fi prezente în festival. Jazzul va fi reprezentat de Lucian Ban – cu proiectul „Oedip Redux”, Maria Răducanu şi Ada Milea, alături de cvartetul lui Alexandru Bălănescu. Muzica electronică românească va fi reprezentată de 11 artişti şi trupe din generaţii diferite, printre care Khidja, Borusiade, Raze de soare și Karpov Not Kasparov.

Sub genericul „Videogramele unei naţiuni”, vor fi prezentate filme evidențiind momente importante ale tranziției sociale și culturale din România ultimelor opt decenii (în opinia echipei Europalia România): de la filme de propagandă la filme subversive, de la național-socialismul idilic la realismul Noului Cinema Românesc. Vor fi prezentate peste 90 producţii cinematografice româneşti semnate, între alţii de Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Dan Piţa, Andrei Ujică, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos, Nae Caranfil, Radu Jude, Manole Marcus.

Arta românească, începând cu mijlocul sec. XIX, va putea fi urmărită prin intermediul expoziţiei “Perspectives”, proiect despre conceptul de identitate în arta românească curatoriat de Wim Waelput în colaborare cu Igor Mocanu.

           Expoziţia „La începuturile istoriei. Civilizații timpurii (preistorice) între Carpați și Dunărea de Jos” va fi prezentată la Muzeul Grand Curtius din Liège – unul dintre cele mai vechi şi bogate în colecţii din Belgia, expoziției româneşti fiindu-i rezervată o veche reședință burgheză din secolul al XVII-lea.

** * Festivalul a debutat în 1969 și are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educație culturală. Publicul celor mai ample ediții de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, foarte mulți veniți din afara Belgiei. Festivalul Internațional de Arte EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, organizată sub patronajul Familiei regale a Belgiei, la Bruxelles și în diverse orașe belgiene, dar și din Marea Britanie, Franţa, Olanda, Luxemburg sau Germania. Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).

Harry Tavitian și Cserey Csaba, concert la Conservatorul „Santa Cecilia“ din Roma

*În 21 septembrie 2019, în Festivalului Internațional PROPATRIA – Tinere Talente Românești

      Un concert sub genericul „Teach Me Tonight – De la Blues la Etno-Jazz” susținut de Harry Tavitian (pian, voce) și Cserey Csaba (percuție) are loc pe scena Conservatorului „Santa Cecilia“ sâmbătă, 21 septembrie 2019, de la ora 19.00 în deschiderea Festivalului Internațional PROPATRIA – Tinere Talente Românești, ediţia a IX-a din perioada 21 septembrie – 26 octombrie organizat de Accademia di Romania, Asociația Culturală PROPATRIA din Roma, Conservatorul „Santa Cecilia“ în parteneriat cu cluster-ul EUNIC Roma și cu susținerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român.

          Concertul, ciu intrare liberă, este inclus și în programul „Europa in Musica. Stagiunea muzicală a clusterului EUNIC Roma”, proiect inițiat de Accademia di Romania in Roma și Conservatorul „Santa Cecilia“ din Roma, în parteneriat cu membrii cluster-ului EUNIC Roma.

** * Harry Tavitian, armean din Constanţa; născut în 1952, a studiat pianul clasic de la vârsta de 6 ani. Este absolvent al Academiei de Muzică din București. La 17 ani descoperă bluesul. În 1978, la Constanța, pune bazele grupului Creativ, cu care va câștiga în 1980 premiul I pentru debut la Festivalul de Jazz de la Sibiu şi va deveni promotorul jazzului de avangardă in România. În anii ’80, muzica grupului Creativ era sincronă cu avangarda jazzului european și cu tendințele de coagulare a școlilor naționale de jazz din Estul Europei, în ciuda izolaționismului politic al României, a problemelor legate de neacordarea vizelor și de imposibilitatea de a răspunde invitațiilor la festivalurile din Occident. În 1985 si 1986 grupul Creativ scoate chiar două LP-uri la casa londoneză Leo Records.

Percuționistul Cserey Csaba, născut la Gheorghieni în 1958, este autodidact. A început să cânte rock progresiv în anii ’70. Din 1989 se stabilește la Satu Mare. Înființează formațiile Mistic și Trio Ra, muzica orientală inspirându-l în mod deosebit. La sfârșitul anilor ’90 creează „Marșul tobelor”, un spectacol unic de teatru al tobelor. Creează el însuși instrumente de percuție. În 1992 și-a deschis o școală particulară de percuție. A avut numeroși elevi pe care i-a ajutat, cântând împreună și sprijinindu-i să-și facă propriile formații.

Harry Tavitian: „Cserey Csaba, unul dintre cei mai inventivi percuționiști români de jazz, este unul dintre partenerii mei preferați. Are mult rafinament, sensibilitate, plus un simț extraordinar al ritmului și al… umorului. În ultimii 15 ani am cântat împreună în duo, trio sau ca invitat al formației mele Orient Express, în numeroase concerte din România, Ungaria, Belgia, Germania, Austria, Turcia”.

O mostră de jazz cu cei doi foarte îndrăgiţi artişti

„Poetry Vicenza” 2019, festival de poezie contemporană şi muzică în Italia

*În perioada 21 – 26 mai, în Vicenza *Participă 53 de poeţi din foarte multe ţări *Ana Blandiana este invitată şi prezenţa sa e sprijinită de IRCCU de la Veneţia

   O nouă ediţie „Poetry Vicenza” – festivalul de poezie contemporană și muzică din Italia, început în 2015 – are loc în perioada 21 – 26 mai 2019, cu participarea a 52 poeţi din Italia, Sud Africa, Scoţia, Germania, Argentina, Croaţia, România, Perù, Lituania, Jamaica, Portugalia, Franţa, Spania, SUA, Islanda, Rusia etc. Unul dinrte invitaţi este poeta Ana Blandiana din România, care participă alături de traducătorul și romanistul Bruno Mazzoni, în data de 26 mai, la o întâlnire literară în compania muzicii cu Ilaria Fantin – eveniment la Oratorio di San Nicola (Piazzetta San Nicola Vicenza). În cursul aceleași zile, Ana Blandiana participă alături de scriitori din Portugalia (Jorge Maximino), Scoția (Andrew Greig) și Italia (Ida Travi) la o masă rotundă în încheierea festivalului „Poetry Vicenza”, la Torrione di Porta Castello – anunţă Institutul Cultural Român.

Festivalul internațional de poezie și muzică contemporană „Poetry Vicenza”, Marco Fazzini – director artistic, (întregul program al ediţiei la http://www.theartsbox.com/poetry-vicenza-2019/#) este organizat de Asociația TheArtBox și promovat de Primăria Vicenza, de Galerie d’Italia – Palazzo Leoni Montanari, Partener este Departamentul de Studii Lingvistice și Culturale Comparate al Universității Ca’ Foscari din Veneţia și Festivalul Vicenza Jazz, sub patronajul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică (IRCCU) de la Veneţia (https://www.icr.ro/cauta/Institutul+Roman+de+Cultura+si+Cercetare+Umanistica+de+la+Venetia) pentru evenimentele care o vor avea ca protagonistă pe Ana Blandiana.

Festivalul cuprinde 14 evenimente în mai multe instituţii, 10 evenimente-lecţii în şcoli, trei evenimente-lectură în librării, o zi de studiu pe tema poeziei, o expoziţie în exclusivitate pentru celebrarea a 100 ani de la naşterea poetului, pictorului, activistului, editorului Lawrence (Monsanto) Ferlinghetti, o expoziţie dedicată poeţilor şi poeziei realizată de artistul plastic Vittorio Bustaffa (http://www.vittoriobustaffa.com).

Ana Blandiana

** *Ana Blandiana (Otilia Valeria Rusan, n. 1942) este bine cunoscută în spațiul italian prin traducerile unor volume precum «Un tempo gli alberi avevano occhi » (Donzelli 2004), «Progetti per il passato» (Anfora 2008), «Il mondo sillaba per sillaba» (Saecula Edzioni 2012), «La mia patria A4» (Aracne 2015) și «Orologio senza ore» (Eliot 2018). Poeta a participat, în Italia, la Festivalul literar «Incroci di civiltà» de la Veneția în 2016; la Salonul Internațional de Carte de la Torino în 2012, 2015 și 2018; la Fiera dell’Editoria Indipendente di Capannori – Lucca în 2012 și la Festivalul Isola delle Storie – Festival letterario di Gavoi în 2015. Foto cu Ana Blandiana preluare de pe pagina sa Facebook, din septembrie 2018, de la Festivalul Ecrivains en Provence Fuveau

** * Bruno Mazzoni (n. 1946) este unul dintre cei mai importanți romaniști, cadru didactic universitar și traducător de literatură română în Italia. Pasionat de limba și cultura română, Bruno Mazzoni a fost unul dintre fondatorii Asociației Italiene de Romanistică și a publicat numeroase studii, cu accent pe diferitele aspecte ale operelor lirice românești. În activitatea de traducător, acesta tradus volume ale Anei Blandiana, ale lui Max Blecher și Mircea Cărtărescu. Pentru activitatea sa culturală și științifică, Bruno Mazzoni a fost decorat de Guvernul României cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor, în anul 2002, iar în anul 2008 a primit Premiul Național pentru Traducere din partea Ministerului Italian pentru Bunuri și Activități Culturale.

„Primăvara Europeană a Poeţilor”, festival la Chişinău

*Participă la această a IX-a ediţie poeţi şi traducători din Franţa, Belgia, Israel, România, Rusia, Azerbaidjan * Manifestare desfăşurată în 7 – 9 mai 2029; organizată de ICR „Mihai Eminescu” din Chişinău 

  La Chişinău, în Republica Moldova, se întâlnesc în 7 – 9 mai 2019 poeţi şi traducători din Franţa, Belgia, Israel, România, Rusia, Azerbaidjan pentru a participa la Festivalul internațional „Primavara Europeană a Poeților”, a IX-a ediţie. Manifestarea este organizată de Institutul Cultural Român (ICR) „Mihai Eminescu” de la Chişinău şi Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.

       Printre participanţi se numără scriitorii Magda Cârneci – preşedinte PEN Club România, Linda Maria Baros, Valeriu Stancu – director Editura Cronica din Iaşi, Daniel Corbu, Mircea Dan Duță, Stere Bucovală (brăilean, organizator împreună cu Valeriu Stancu a Festivalului „EuroPoezia” la Brăila), Eugen Suciu, George Târziu din România, Christian W. Schenk – reprezentând Germania, Farid Huseyn din Azerbaidjan, Luba Felsher din Israel, Andy Fierens din Belgia, Evgheni Stepanov din Rusia, Yekta din Franţa.

        Marți – 7 mai 2019 – de la ora 10.00 se depun flori la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române, după care la sediul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova preşedintele Uniunii – Arcadie Suceveanu – va prezenta pe invitații la ediția 2019 a festivalului. De la ora 17.30 este programat simpozionul „Dialoguri europene: poeți și traducători”. Miercuri – 8 mai 2019 – în jurul orei 11.00 începe un „desant poetic” în licee și facultăți din Chișinău, iar de la ora 16.00 are loc lansarea colecțiilor de poezie „Primăvara poeților” și „Cartea Poeziei” apărute la Editura Arc. Finalul zilei va fi cu un „podium poetic” şi un recital susținut de participanți. Joi – 9 mai 2019 – de la ora 17.00 începe al doilea podium poetic, la sediul Uniunii Scriitorilor din Moldova. La finalul zilei, vor fi decernate premiile Festivalului Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”, ediția a IX-a.

Salonul Cărţii 2019 de la Paris, ediţia 39

*În perioada 15 – 18 martie * Peste 30000 evenimente în parcul expoziţional de la Poarta Versailles

  Parisul găzduieşte o nouă ediţie, a 39-a, Salon du Livre (https://www.livreparis.com)/ Salonul Cărţii în perioada 15 – 18 martie 2019. Participanţii, din 28 de ţări – inclusiv România, prezentă a 30-a oară la acest mare târg de carte, oferă publicului – foarte numeros – ocazia să vadă, să cumpere volume nu doar de literatură, ci şi din alte domenii de interes. Întâlnirile cu autorii de carte, scriitori în special şi nu numai – filosofi. cercetători, artişti plastici, autori de benzi desenate etc, dar şi mesele rotunde cu teme incitante sunt şi ele foarte atractive; fiecare participant din public primeşte la intrarea în Salon du Livre o hartă pentru a se putea orienta mai bine pe cele sute şi sute de metri pătraţi.  Evenimentele – 30000 în programul celor trei zile – au loc în spaţiul expoziţional organizat în parcul de la Poarta Versailles pe nu mai puţin de opt scene.

Standul României, cu peste 35 de edituri din ţară, este organizat de Institutul Cultural Român (ICR) Paris care a invitat la deschiderea oficială a standului românesc din 14 martie 2018 pe Luca Niculescu – ambasadorul român în Franţa, pe istoricul dr. Adrian Cioroianu – ambasadorul României la Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, pe Lilian Zamfiroiu – ambasadorul român la Luxemburg. La standul României vor fi prezenţi scriitori cunoscuţi, ex. Herta Muler – laureată Nobel (N. red. După ce părăsit ţara natală), Doina Uricariu (în prezent cu domiciuliul în SUA), Matei Vişniec şi Dinu Flămând (cu domiciliu în Franţa), Adriana Babeţi, Ioana Pârvulescu, George Banu, Lucian Vasilescu, Cosmin Perţa, Stelian Tănase, George Arion, Robert Şerban etc.

Printre noutăţile editoriale de la târg se află traduceri în franceză ale unor titluri precum „Dimitrie Cantemir – Un prince roumain a l’aube des Lumières européennes” de Ştefan Lemny, Editura ICR, romanul „Fem” (éditions Non Lieu) de Magda Cârneci, „Un Cioran inédit, purquoi intrigue-t-il?” (éditionsFauve), de Mara Magda Maftei, „Pourquoi Hecube” (éditionsNon Lieu) de Matei Vişniec, „Les années romantiques” (éditions Non Lieu) de Gabriela Adameşteanu,  „L’Empreinte du papillon ou l’improbable idylle entre Capitalisme et Dictature” (éditions L’Harmattan) de Marina Anca.

Mihai Eminescu, lecturat la Viena

*Eveniment în organizarea ICR de la Viena

     Ziua Culturii Naţionale și aniversarea nașterii poetului Mihai Eminescu au fost serbate de Institutul Cultural Român de la Viena în 15 ianuarie 2018, la sala Eroica a Theatermuseum din Viena, cu un recital de poezie eminesciană. Au interpretat, lectura fiind bilingvă, actorii Mercedes Echerer şi Gerhard Brössner. De asemenea, pianista Lia Popa a interpretat Suita nr. 10 în Re major „Sarabanda“ de George Enescu.

         Printre cei 100 de participanţi s-a aflat și Liliana Țuroiu – președintele ICR, dar și Victor Osipov – ambasadorul Republicii Moldova la Viena. Evenimentul a fost organizat de ICR Viena în colaborare cu Asociaţia „Mihai Eminescu“ din Viena, cu sprijinul Ambasadei României la Viena.