* Portrete mai puțin cunoscute ale domnitorului Micii Uniri, prezentate de istoricului Sorin Iftimi
Portretele Domnitorului Unirii nu au reţinut prea mult atenţia istoricilor modernişti, care s-au mulţumit mai ales cu documentele scrise, fără să fie interesaţi prea mult de documentele vizuale. Nu a fost făcută o ordonare cronologică, o analiză critică a gradului lor de autenticitate. Numărul trecut am prezentat primele portrete făcute domnitorului în anul 1859, continuăm cu cele din primii ani de domnie.
La Muzeul de Ştiinţe Naturale din Iaşi se păstrează o fotografie necunoscută a domnitorului, de dimensiuni mijlocii, al cărei paspartu încadrează imaginea într-un câmp oval. Domnitorul este surprins în picioare, spre dreapta, aproape din profil, cu faţa înfăţişată din trei-sferturi. Ovalul imaginii îl cuprinde pe Cuza până la jumătatea gambei. În această reprezentare, Cuza poartă uniforma de general de infanterie, noul model, de inspriaţie franceză, introdus după 1860. El poartă lenta Ordinului italian St. Mauriciu şi Lazăr, în rang de Mare Cruce, cu însemnul respectiv la şoldul stâng; placa acestui Ordin poate fi uşor identificată, pe piept. Această decoraţie a fost primită de Cuza la 29 octombrie 1860, ceea ce oferă un termen post quem pentru datarea fotografiei. La mijloc, Domnitorul este încins cu eşarfa din fir auriu, folosită la marea ţinută de ceremonie. Pe un pediestal alăturat se află bicornul cu galon auriu şi penaj alb, scurt, care completa ţinuta de general şi conducător al Oştirii. 
O altă imagine, necunoscută până acum, este portretul Prinţului Alexandru Ioan Cuza, litografie semnată Josef Kriehuber şi datată în anul 1861 (foto dreapta 1). Josef Kriehuber (1800 – 1876) pictor, profesor la Academia Theresianum din Viena, a fost cel mai important realizator de portrete litografiate din perioada Biedermeier, lăsând peste 3.000 de asemenea opere grafice. El era, la acea vreme, cel mai căutat şi mai bine plătit portretist-litograf vienez.
Portretul lui Cuza realizat de acesta este aproape identic cu imaginea din fotografia anterioară, care a servit, cu siguranţă, drept model. Pot fi sesizate şi mici diferenţe: mâna stângă a Domnitorului nu se mai sprijină pe mânerul sabiei, ci pe cingătoare. Desenatorul a riscat, completând din imaginaţie mânerul, într-un mod care nu corespunde realităţii. Mâna dreaptă a lui Cuza nu se sprijină în brâu, ci se reazemă uşor pe tăblia unei mese, ţinând între degete mănuşile albe, de ceremonie. Datarea desenului este foarte importantă pentru stabilirea momentului în care a fost realizată fotografia anterioară şi identificarea decoraţiilor. În 1861, Cuza deţinea Ordinul Medjidi (septembrie 1860) şi Ordinul St. Mauriciu şi Lazăr (29 octombrie 1860), dar nu primise încă decoraţia grecească Ordinul Mântuitorului (februarie 1862). Astfel, rămâne un mister identitatea decoraţiei pe care Domnitorul o poartă la gât.
În aceeaşi şedinţă foto cu portretul amintit, cel de la Muzeul de Istorie Naturală, au mai fost realizate, de acelaşi fotograf, cel puţin două imagini, în care Domnitorul poza aşezat într-un fotoliu, un ”confortabil” din timpul celui de-al doilea Imperiu (un scaun stil Ludovic XV, capitonat) ale cărui picioare sunt prevăzute cu rotiţe metalice. La Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi se păstrează un asemenea portret, într-o frumoasă ramă ovală, de perete. Piesa s-a transmis prin familiile Florescu şi Odobescu (foto 2, stînga). Valoarea memorială a acestui portret este sporită de două elemente: pe faţă, chiar sub imagine, pe cartonul alb al paspartu-ului, se află un autograf al Domnitorului. Pe verso se află o altă însemnare: ”Acest portret oferit tatălui meu de Alexandru Ioan Cuza, Domn în Scaun a Terei Romăneşti, îl dau ca souvenir fiului meu, Ioan C. Odobescu. Anul 1905 februarie 14”. Semnat ”A.C. Odobescu, născută Florescu”.
Deşi a renunţat, pentru acest portret oficial, la uniforma de lăncieri, Cuza şi-a păstrat favoriţii corespunzători ofiţerilor superiori de cavalerie. De remarcat tonurile deschise din părul Domnitorului (în cererea de paşaport era descris ca un bărbat cu părul blond). Domnitorul are uniforma de general de infanterie, modelul nou, de inspiraţie franceză. Alături se observă bicornul cu galon auriu lat, de general, şi penajul alb, corespunzător comandantului Oştirii. Epoleţii de general sunt de tip ”îngheţat” (francez), cu franjurile cusute între ele. Poată şarful din fir auriu cu canafi atârnând, potriviţi ţinutei de ceremonie. Pantalonii largi, de culoare roşie, cu dublu lampas auriu, corespundeau generalilor din Statul Major al Armatei. Are dragon din fir auriu atârnând la mânerul sabiei. Pe pieptul tunicii, în partea stângă, se află cele trei decoraţii: Ordinul Medjidie, Ordinul Sf. Mauriciu şi Lazăr şi o a treia decoraţie, la gât, ce nu poate fi identificată după această imagine. Lipseşte Ordinul Osmanie, pe care Cuza avea să îl primească abia în 1864. Eşarfa (lenta) verde de pe piept corespunde Ordinului Italian ”Sf. Mauriciu şi Lazăr”.
Cea de-a treia fotografie pentru care Domnitorul a pozat, în aceeaşi şedinţă foto, îl reprezintă pe Cuza tot pe scaun, dar într-o altă poziţie. Imaginea se păstrează în colecţia Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” din Cluj. Nu este o fotografie anterioară Unirii, aşa cum credea muzeograful Mihai Croitoru, care o data în 1858. În realitate, anul în care a fost făcută este tot 1861, după cum se poate remarca prin comparaţia cu cele două fotografii prezentate anterior. Domnitorul, aşezat în acelaşi fotoliu, ţine sabia între picioare, sprijinindu-se în ea. Chipul este redat din trei sferturi, dar privirea nu mai este la fel de detaşată, ca în fotografia anterioară, ci este îndreptată spre aparat, adică spre privitor. Încă două elemente mai indică unitatea de loc şi de timp: acelaşi covor oriental şi aceeaşi masă decorativă. Tinuta Domnitorului mai rezervă o surpriză: pentru prima dată acesta pozează cu tunica sa de general de dorobanţi călări (de inspiraţie austriacă), al cărei piept este încărcat cu brandemburguri de fir auriu. În privinţa uniformei, fotografia prezintă o nepotrivite importantă: doar tunica este de dorobanţi, în timp ce pantalonii cu dublu lampas sunt de la ţinuta anterioară, de general de infanterie. Aceasta ne face să credem că nu avem de-a face cu o simplă scăpare şi că fotografia avea să fie utilizată ca sursă pentru viitoare litografii, perspectivă în care acest inconvenient era uşor de înlăturat. 
Dintre cele trei fotografii amintite, cea de-a doua, în care Cuza este reprezentat şezând în fotoliu, a fost sursa unor portrete litografiate. Imaginea nu a fost utilizată însă în întregime, ci a fost preluat doar bustul, pentru realizarea unor litografii de dimensiuni mai mari. O asemenea litografie cu chipul Domnitorului a fost realizată, în acelaşi an, 1861, de vienezul August Strixner (foto 3, drapta). Sursa imaginii este, după cum s-a arătat, cea de-a doua fotografie a lui W. Wollenteit. Este evident că litograful nu s-a deplasat la Bucureşti, ci la Viena a ajuns doar fotografia, însoţind comanda oficială. Adrian-Silvan Ionescu nota că ”Strixner a reluat şi mărit doar bustul domnitorului, tratându-l cu multă plasticitate, în cretă litografică. În partea dreaptă jos, autorul şi-a plasat iniţialele A.S. şi data ’861. Legenda este scrisă în alfabetul de tranziţie al acelei vremi: ”Aleksandru Ioan I. Domn Principatelor-Unite Moldova şi Ţeara Românească”.
autor: Sorin Iftimi
Preluare din http://curierul-iasi.ro/
Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; născut la 20 ianuarie 1820 la Bîrlad, pe atunci Moldova. A murit în 15 mai 1873 la Heidelberg, Germania. A fost primul domnitor al Principatelor Unite și a ceea ce numim statul național România. La 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești.