Festival internațional de jazz “Johnny Răducanu” 2019, la Brăila

*A VII-a ediţie * Participă în concurs tineri din România, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Polonia, Olanda, Germania, Italia, Lituania * În 18, 19 şi 20 octombrie, în Teatrul „Maria Filotti” 

   O nouă ediţie a Festivalul internațional de jazz „Johnny Răducanu”, a VII-a,  aduce la Brăila unde s-a născut contrabasistului, compozitorului, aranjorului Johnny Răducanu (1 decembrie 1931, Brăila – 19 septembrie 2011, Bucureşti) oameni de jazz şi tineri care doresc să-i calce pe urme marelui jazman (un ţigan deştept şi hâtru, un mare om de scenă, care nu se ruşina de originea sa, de altfel una ilustră muzical prin strămoşul Petrea Şolcanu) în perioada 18 – 20 octombrie 2019. Evenimentele, concurs şi recitaluri, au loc la Teatrul „Maria Filotti” (TMF). Bilete, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Piaţa Traian nr. 2). Preţul unui bilet este de 32,40 lei/ seară.

Ca de fiecare dată, este şi concurs de jazz. Anul acesta în juriul se află Ionel Tudor – preşedinte, Michael Crețu, Florian Lungu, Mircea Tiberian, Johnny Bota, Danila Satragno, Dan Spînu. Prezintă Cristi Marica – realizator emisiuni radio. Trofeul festivalului este realizat de Mihai Hlihor – membru UAP România. Concurenţii vor fi acompaniaţi de Andrei Tudor Band: Andrei Tudor – Bandleader, Sebastian Burneci – trompetă, Laurențiu Zmău – percuție, Adrian Flautistu – bass/contrabas, Liviu Negru – chitară bass.

 PROGRAM   Vineri, 18 octombrie 2019  ora 17.30 recital solo contrabas şi lansare CD cu Michael Creţu în foaier TMF; ora 19.00 deschiderea Festivalului, Concurs, Concert Bohém Ragtime Jazz Band (Ungaria): József Lebanov – trompeta, Zoltán Mátrai – clarinet, tenor saxophone, alto saxophone, baritone saxophone, flaut, Zsolt Bera – trombon, Tamás Ittzés – piano, violin, Stroh violin, vocal, compozitor, band leader, Miklós Lázár – vioara, vocal, Csaba Hegedüs – banjo, chitara, József Török – tuba, corzi, Alfréd Falusi – baterie.
sâmbătă, 19 octombrie 2019 ora 19.00 concurs, concert Michael Creţu Trio: Michael Crețu (Marea Britanie) – contrabas, Ed Barnwell (Marea Britanie) – pian, Myke Wilson (Marea Britanie) – baterie.
duminică, 20 octombrie 2019 ora 19.00 decernarea premiilor și Gala Laureaților, concert Big Band Radio – dirijor Ionel Tudor. Bandul de acompaniament: Silviu Albei (trompeta), Laurentiu Moise (trompeta), Silviu Groaza (trompeta), Adrian Cojocaru (Trombon), Ciprian Partenie (trombon), Vlad Leahu (trombon), Andrei Bolbocean (trombon), Diana Suciu (saxofon), Paolo Profeti (alto saxofon), Cătălin Milea (saxofon bariton), Marin (Dan) Ioniţă (alto saxofon).

       În concurs vor intra 14 tineri interpreţi (vocal, la instrumente) şi formaţii din România, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Polonia, Olanda, Germania, Italia, Lituania.
categoria Formație/ Band: 1) Act (Irlanda, Marea Britanie, Spania); 2). Light Blue Quartet (Spania, Olanda); 3). Aleksandra Kutrzepa Quartet (Polonia); 4). Soular Quartet+ (România); 5). Playground Quartet (Germania)
categoria Solist instrumentist/ Instrumental performer: 1). Vittorio Cuculo (Italia) – saxofon; 2). Alexandru Olteanu (România) – pian; 3). Francesco Fratini (Italia) – trompeta; 4). Eleonora Strino (Italia) – chitară; 5). Alexandru Huțanu (România) – saxofon
categoria Solist vocal/ Soloist: 1). Marta Popovici (România); 2).Viktorija Pilatovic (Lituania); 3). Chiara Izzi (Italia); 4). Judyta Anna Pisarczyk (Polonia).

Se oferă premii substanţiale: Trofeul Johnny Răducanu – 5.000 euro; Cel mai bun solist instrumentist – 2.500 euro; Cel mai bun solist vocal – 2.500 euro; Cea mai buna formație – 3.000 euro; Premiul pentru cel mai promițător tânăr interpret – 2.500 euro; Premiul pentru cea mai bună compoziție – 2.500 euro.

** * Organizatorii festivalului sunt Consiliul Judeţean Brăila prin Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale (pe scurt, Centrul de Creaţie) Braila cu sprijinul Primariei municipiului Brăila prin Teatrul „Maria Filotti” gazdă. Benefică este şi prezenţa sponsorilor: Farmaciile Iris, VARD – a Fincantieri company (Şantierul Naval), Grande Gloria Production: Grande Dolceria, Grande Natura, Gloria Market. Între partenerii media (aşa cum aţi văzut… pe pagina noastră… de mult) este şi revista de cultură şi informaţie Braila Chirei.

Harry Tavitian și Cserey Csaba, concert la Conservatorul „Santa Cecilia“ din Roma

*În 21 septembrie 2019, în Festivalului Internațional PROPATRIA – Tinere Talente Românești

      Un concert sub genericul „Teach Me Tonight – De la Blues la Etno-Jazz” susținut de Harry Tavitian (pian, voce) și Cserey Csaba (percuție) are loc pe scena Conservatorului „Santa Cecilia“ sâmbătă, 21 septembrie 2019, de la ora 19.00 în deschiderea Festivalului Internațional PROPATRIA – Tinere Talente Românești, ediţia a IX-a din perioada 21 septembrie – 26 octombrie organizat de Accademia di Romania, Asociația Culturală PROPATRIA din Roma, Conservatorul „Santa Cecilia“ în parteneriat cu cluster-ul EUNIC Roma și cu susținerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român.

          Concertul, ciu intrare liberă, este inclus și în programul „Europa in Musica. Stagiunea muzicală a clusterului EUNIC Roma”, proiect inițiat de Accademia di Romania in Roma și Conservatorul „Santa Cecilia“ din Roma, în parteneriat cu membrii cluster-ului EUNIC Roma.

** * Harry Tavitian, armean din Constanţa; născut în 1952, a studiat pianul clasic de la vârsta de 6 ani. Este absolvent al Academiei de Muzică din București. La 17 ani descoperă bluesul. În 1978, la Constanța, pune bazele grupului Creativ, cu care va câștiga în 1980 premiul I pentru debut la Festivalul de Jazz de la Sibiu şi va deveni promotorul jazzului de avangardă in România. În anii ’80, muzica grupului Creativ era sincronă cu avangarda jazzului european și cu tendințele de coagulare a școlilor naționale de jazz din Estul Europei, în ciuda izolaționismului politic al României, a problemelor legate de neacordarea vizelor și de imposibilitatea de a răspunde invitațiilor la festivalurile din Occident. În 1985 si 1986 grupul Creativ scoate chiar două LP-uri la casa londoneză Leo Records.

Percuționistul Cserey Csaba, născut la Gheorghieni în 1958, este autodidact. A început să cânte rock progresiv în anii ’70. Din 1989 se stabilește la Satu Mare. Înființează formațiile Mistic și Trio Ra, muzica orientală inspirându-l în mod deosebit. La sfârșitul anilor ’90 creează „Marșul tobelor”, un spectacol unic de teatru al tobelor. Creează el însuși instrumente de percuție. În 1992 și-a deschis o școală particulară de percuție. A avut numeroși elevi pe care i-a ajutat, cântând împreună și sprijinindu-i să-și facă propriile formații.

Harry Tavitian: „Cserey Csaba, unul dintre cei mai inventivi percuționiști români de jazz, este unul dintre partenerii mei preferați. Are mult rafinament, sensibilitate, plus un simț extraordinar al ritmului și al… umorului. În ultimii 15 ani am cântat împreună în duo, trio sau ca invitat al formației mele Orient Express, în numeroase concerte din România, Ungaria, Belgia, Germania, Austria, Turcia”.

O mostră de jazz cu cei doi foarte îndrăgiţi artişti

În Timişoara, „Memorialul Richard Oschanitzky” 2019

*Joi, 5 septembrie 2019 recital Nicolas Simion şi Antonis Anissegos * În 6 septembrie, concert de jazz cu orchestra simfonică a Banatului 

     Richard W. Oschanitzky (1939 – 1979) – excepţionalul om de jazz al spaţiului românesc este comemorat prin evenimente la fel de speciale la Timişoara, în programul „Memorialul Richard Oschanitzky” în zilele de 5 şi 6 septemrbie 2019.

Astfel, Filarmonica Banatului invită publicul în seara de 5 septembrie 2019 – ora 19.00 în sala Capitol, în stagiunea estivală, la un recital extraordinar In memoriam Richard Oschanitzky susţinut de Nicolas Simion www.nicolassimion.com (Germania) – saxofon şi Antonis Anissegos (Germania) – pian. În program, lucrări de Richard Oschanitzky, Jancy Körössy, Johnny Răducanu, Charlie Parker, Thelonious Monk, Nicolas Simion, Antonis Anissegos. De asemenea, Nicolas Simion îşi prezintă şi în faţa timişorenilor CD-ului „Romanian Ethno Jazz”.

Vineri, 6 septembrie 2019, de la ora 19.00 – tot în sala Capitol – are loc concertul de jazz simfonic „Memorial Richard Oschanitzky” susţinut de orchestra simfonică a Banatului, dirijori Radu Popa şi Sabin Păutza, solişti saxofonsitul Nicolas Simion, pianistul Antonis Anissegos, pianistul Sorin Petrescu, basistul Johnny Bota, percuţionistul Sergiu Cătană.

Jazz Blues Remember Costinești 2019

*August 16, la clubul White Horse Costineşti de la ora 19.00 * Pe afiş sunt Nightlosers, Harry Tavitian Trio şi nu numai

       Sub genericul Jazz&Blues Night, în seara de 16 august 2019 are loc la clubul White Horse Costinesti începând cu ora 19.00 un atractiv concert în care protagonişti sunt NIGHTLOSERS – trupa lui Hanno Hoefer, Harry Tavitian Trio cu pianistul Harry Tavitian, percuționistul Cserey Csaba și contrabasistul Zoltan Hollandus, Adrian Naidin Band (pe Facebook Naidin) cu Adrian Naidin, Sorin Zlat la pian, Gabriel Balasa – percuții, Eugen Amarandei – contrabas, Snaco Dixie Band.

Prezintă binecunoscutul lumii de jazz Florian Lungu „Moşu” şi omul de radio Andrei Partoş.

Evenimentul face parte din manifestarea sub genericul Remember Costineşti din care face parte şi Folk Fest care se desfăşoară în zilele de 16, 17 şi 18 august 2019 la teatrul de vară.

Ca un preambul la eveniment, o piesă cu doi dintre protagoniştii serii

Bucharest Jazz Festival 2019, ediția a opta

*În perioada 1 – 7 iulie, în Piața ”George Enescu” și la Arcub, evenimente conexe la Hanul Gabroveni * Intrare gratuită

     Bucharest Jazz Festival a ajuns la ediția cu numărul opt. Se desfășoară în perioada 1 – 7 iulie 2019. Este singurul festival internațional de profil din capitala României desfășurat în aer liber, cu intrare gratuită. Curator al manifestării este Cristian Soleanu, unul dintre cei mai importanți saxofoniști și muzicieni ai jazzului contemporan românesc. Unul din punctele de interes ale manifestării este Concursul „New Jazz Players” (Nota aut. Cristian Soleanu este câștigătorul primei ediții) care se adresează artiștilor vocali și instrumentiștilor de jazz români și străini rezidenți în România, cu vârsta maximă de 30 de ani. Premiile sunt în valoare de de 2000 euro (premiul I – 1.000 euro, premiul II – 600 euro, premiul III – 400 euro). Câștigătorul Premiul I va fi invitat să concerteze pe scena Bucharest Jazz Festival 2020.

Vor fi concerte live în Piața „George Enescu”, unul dintre ele este „Unspoken” un proiect al trompetistului Sebastian Burneci derulat împreună cu Orchestra de Cameră Radio dirijată de Simona Strungaru, care a semnat și aranjamentele compozițiilor lui Sebastian Burneci, și evenimentele conexe de la Clubul festivalului la sediul ARCUB – Hanul Gabroveni (str. Lipscani nr. 86). Exemplu de evenimente conexe: în 3 iulie de la ora 12.00, workshop ”Producție, proiecție, producție” cu Luiza Zan, în 4 iulie, ora 12.00 conferința ”Surveying the New Jazz Explosion, Scene by scene, City by city” cu Simon Rentner, în 5 iulie, ora 12.00 workshop ”Mastering the Trumpet with resonance” cu Alex Sipiagin, în 7 iulie workshop ”Jazz for kids” cu Iordache. Serile la clubul festivalului încep după concertele din Piața George Enescu, la ora 23.00, cu minirecitalurile instrumentiștilor de jazz din finala concursului „New Jazz Players”. După ora 00.00, clubul festivalului este rezervat live session-urilor și improvizațiilor de jazz, alături de TRIOM, band-ul de la clubul festivalului format din Albert Tajti la pian, Michael Acker la contrabas și Iulian Nicolau la tobe. Programul festivalier de la Hanul Gabroveni este disponibil la https://arcub.ro/eveniment/program-gabroveni-jazz-club-evenimente-conexe-bucharest-jazz-festival-2019/.

Festivalul aduce în fața iubitorilor de jazz nume imporante și interpreți ai tinerei generații din România, America de Nord și de Sud, Europa și Asia. Programul integral pe site la http://www.bucharestjazzfestival.ro/

La Bucharest Jazz Festival se aud diferite stiluri de jazz – de la swing, fusion până la jazz clasic și simfonic sau third stream. Cea de-a opta ediție a Bucharest Jazz Festival este organizată de Arcub cu fonduri de la Primăria București.

Concert de jazz Alex Harding & Lucian Ban, la Brăila

*În 13 mai 2019, la Lyra – un eveniment Cinefeel Jazz Series * Şi lansarea albumului „Dark Blue” al celor doi artişti 

     Brăilenii iubitori de jazz au din nou ocazia să-l audieze şi să-l aplaude pe pianistul şi compozitorul de jazz Lucian Ban, de această dată în compania lui Alex Harding – saxofonist – într-un concert extraordinar ce va avea loc în 13 mai 2019 de la ora 19.00 la palatul Lyra sub genericul Cinefeel Jazz Series, organizatorul principal fiind Cinefeel – Cinematograful de artă. Preţul unui bilet este 35 lei; rezervări la telefon 0720 562 933.

De asemenea, evenimentul este prilej de lansare la Brăila a albumului „Dark Blue” în care cei doi muzicieni prezintă un compoziții și improvizații inspirate de tradițiile jazz-ului, blues-ului și muzicii europene de cameră, fiind un album ce ilustrează direcțiile jazz-ului în secolului XXI după cum apreciază criticii de specialitate. De la blues-uri avangardiste la balade free, de la improvizații la piese originale, „Dark Blue” prezintă un duet aflat la maturitate artistică, doi vechi colaboratori ce conversează în limbajul jazz-ului modern. Foto de Cornel Brad – în dreapta, Lucian Ban şi Alex Harding pe scenă.

Alex Harding şi
Lucian Ban

Pe coperta albumului (nu e primul în care Lucian Ban colaborează cu Alex Harding) regăsim cuvintele unui celebru tubist și saxofonist, Howard Johnson: „Lucian și Alex și-au dezvoltat meșteșugul de-a lungul anilor de concerte și colaborări. Acum devin o singură voce când vor și în continuare reușesc să se completeze unul pe altul”.

Spre exemplificare (cu toate că nu seamăna prea mult cu ce vor prezenta cei doi artişti pe scena brăileană), o secvenţă dintr-un concert american în care se regăsesc şi protagoniştoi noştri, via You Tube

** * Alex Harding, originar din Detroit, este considerat astăzi unul dintre cei mai importanți saxofoniști bariton în jazzul contemporan. Cu un sound extrem de personal, ancorat în blues și în jazzul free de avangardă, Alex Harding colaborează cu pianistul de origine română Lucian Ban de aproape două decenii, odată cu mutarea acestuia la New York la sfârșitul anilor ’90, formând mai multe proiecte împreuna, editând o serie de albume sub nume propriu și susținând sute de concerte de ambele părți ale Atlanticului.

Recital de poezie şi jazz. Claudia Motea şi Lucian Sabados la Teatrul „Maria Filotti”

*Duminică, 21 aprilie 2019, de la ora 19.00 în sala Avantgarde * Eveniment inclus de managerul Lucian Sabados în proiectul „TMF Independent

    Iubitorii de poezie şi jazz din Brăila, Galaţi şi nu numai sunt aşteptaţi la Teatrul „Maria Filotti” (TMF) din Brăila la un recital de acest gen duminică, 21 aprilie 2019, de la ora 19.00 în sala Avantgarde. Protagoniştii sunt actrița româno-canadiană Claudia Motea şi teatrologul Lucian Sabados – managerul TMF, acum în calitate de pianist de jazz, dar şi de autor al aranjamentelor muzicale, al conceptului de spectacol și al regiei. Evenimentul a fost inclus de Lucian Sabados în proiectul „TMF Independent” – poziţia 29. De asemenea, se lansează şi un CD al Claudiei Motea – nota red. Actriţa a participat la ediţia a VI-a a Festivalului „Mihail Sebastian” (a se vedea programul la https://brailachirei.wordpress.com/2018/10/31/festivalul-international-mihail-sebastian-2018-ed-vi-la-braila/


** * Poemele alese pentru spectacol fac parte din volumul de poezie „Preludii în Cetatea Soarelui” al Claudiei Motea, lansat în 2018 și la TMF. Pe afil se paote vedea sigla Editurii Libris din Brașov – producător al proiectului, premiera recitalului având loc la Târgul de Poezie și Muzică Libris Brașov în 22 martie 2019. Recitarea poeziei, ca și interpretarea jazzistică conferă artistului o zonă de libertate de improvizație și de personalitate asumată. Povestea trăită pe viu și mărturisită în direct de personajul interpretat de Claudia Motea este o ficțiune la nivelul experienței ei personale. Povestea devine însă prin datele general umane ale destinului personajului, cât și prin întâmplările povestite sau trăite live extrem de posibilă. Pasiunea și trăirea autentică a rostirii poemelor impresionează și seduce iar caracterul intens personal al faptului că actrița interpretează propriul său material poetic dă întregului material un spor de autenticitate. Muzica ce însoțește tot timpul rostirea poetică induce în spectator o stare activă de contemplare și chiar o empatie cu personajul și întâmplările sale. Jazz-ul prezent este conectat sută la sută la vers și interpretare. . „Te-ai gândit vreodată?” este un recital-mărturisire a doi artiști care își caută cu armele lor locul și rolul lor într-o societate tot mai uniformizată – din prezentarea producătorului.