Arhive etichetă: jurnal

Ioan Faltis – Jurnal de Brăila 1916 – 1918, lansare la Muzeul Brăilei „Carol I”

*Volumul, apărut la Iaşi, se lansează în 5 septembrie 2019

       „Frontul de acasă / Ioan Faltis – Jurnal de Brăila 1916 – 1918″ de Găureanu Valeriu Marian se lansează joi, 5 septembrie 2019, de la ora 11.00 la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian nr. 3), în sala „Regele Ferdinand și Regina Maria”. Moderatorul evenimentului va fi Ionel Cândea – mmebru corespondent al Academiei Române, manager al muzeului gazdă.
Cartea a apărut la Editura Rotipo Iași, în 2019, şi cuprinde jurnalul lui Ioan Faltis din perioada 1916 – 1918, jurnal cu referire la Brăila și brăileni în perioada Primului Război Mondial. 

         „Brăilenii au fost întotdeauna altfel decât vecinii lor. Au o sclipire stinsă, neobservată, în fundul ochiului, un zvâcnet în plus în privire și în pumni, în fața minciunii și neomeniei, pe care le tolerează la praguri doar de ei știute. Mai mândri decât se cade, atenți la tot ce-i al lor și gata să și-l apere fără socotința consecințelor, brăilenii par că merg încolonați odată cu lumea, însă răbufnesc precum focul pământului, și cu greu mai pot fi opriți” – Găureanu Valeriu Marian.

Cristian Bădiliţă la Brăila, despre Mircea Eliade şi jurnalul salvat la Paris

*O întâlnire cu publicul vineri, 13 octombrie 2017, de la ora 18.30 în sala de conferinţe de la Restaurantul „Privighetoarea”, în parcul Grădina Publică; eveniment sprijinit de Clubul Rotary Brăila 

    Cristian Bădiliţă (site la www.cristianbadilita.ro/ şi pagină Facebook la https://www.facebook.com/cristian.badilita) – teolog, eseist, poet, traducător – vine din nou la Brăila să prezinte două dintre ultimele sale producţii editoriale, rodul cercetării şi efortului său continuu de a aduce în faţa publicului importante pagini de importanţă deosebită în mediile culturale. Astfel, cu sprijinul Clubului Rotary Brăila (cu membri câţiva importanţi oameni de afaceri brăileni care vor facă bine nu doar pentru propria persoană şi afacere, ci şi pentru alţii…), eruditul autor se va afla vineri, 13 octombrie 2017, de la ora 18.30 la Restaurantul „Privighetoarea” din parcul Grădina Publică – în sala de conferinţe. Aici, Cristian Bădiliţă (foto stânga sus, arhiva Armanda Filipine, revista de cultură şi informaţie Braila Chirei, la evenimentul detaliat la https://brailachirei.wordpress.com/2016/11/20/conferinta-cu-cristian-badilita-la-braila-despre-baudelaire-si-cele-13-poeme-inculpate/) va conferenţia pe tema unui subiect captivant: povestea salvării unui fragment important din Jurnalul celebrului scriitor savant, publicat în acest an la Editura Tracus Arte cu titlul „Jurnal: Pagini regăsite 9 octombrie 1959 – 3 mai 1962”. 

      „Totul a plecat de la un telefon primit, acum peste douăzeci de ani, de la Paul Barbăneagră, regizorul care ne-a lăsat singurul film-mărturie cu şi despre Mircea Eliade. Paginile salvate au fost recent publicate la Editura Tracus Arte din Bucureşti, însoţite de o Introducere şi peste trei sute de note explicative. Povestea e însoţită de imagini şi de lecturi din Jurnalul salvat” – editorii. 

De asemenea, Cristian Bădiliţă va vorbi şi despre volumul „Întâlnirea cu sacrul” de Mircea Eliade, recent apărut la Editura Vremea şi care cuprinde câteva fotografii din arhiva Paul şi Rosie Barbăneagră (Paris). 

Întâmplarea culturală de la Brăila se înscrie în programul manifestărilor închinate împlinirii a 110 ani de la naşterea lui Mircea Eliade (13 martie/ 28 februarie 1907, Bucureşti – 22 aprilie 1986, Chicago) – istoric al religiilor, profesor, scriitor, filosof, românul pe care mulţi cititori au început să-l iubească nu neapărat pentru romane – „Maitreyi”, „Domnişoara Cristina”, „La ţigănci” (ca să numesc doar câteva) – sau scrierile de filosofie a religiilor, cât mai cu seamă pentru „Jurnal” (două volume apărute la Humanitas) – cuprinde pagini de o forţă incredibilă pentru mintea şi voinţa unui cititor cu aceleaşi ambiţii ca Eliade.

„Din cauzele crizei sufleteşti de azi. Conferinţe la Radio (1933-1943)” de Alice Voinescu – carte si CD

*Lansate la Targul Gaudeamus 2016, aparute la Editura Casa Radio * Alice Voinescu este prima femeie dosctor in filosofie din România

cd-si-carte-alice-voinescu-conferinte-la-radio        „Din cauzele crizei sufleteşti de azi. Conferinţe la Radio (1933-1943)” de Alice Voinescu (10 februarie 1885 – 4 iunie 1961), carte si CD (audiobook), s-au lansat la recenta editie a targului Gaudeamus (https://brailachirei.wordpress.com/2016/11/15/targ-international-gaudeamus-carte-de-invatatura-2016-editia-23/). Aparute la Editura Casa Radio (http://www.edituracasaradio.ro/), au cuvânt înainte de Doina Mândru. prezentare de Alexandru Paleologu (text din 1970), postfaţă de Theodor Paleologu. 

Prima femeie doctor în filozofie din România, Alice Voinescu rămâne în memoria discipolilor ei nu ca filozof, ci drept excepţionala profesoară de estetică şi istoria dramaturgiei de la Conservator, misiune împlinită între anii 1922 şi 1948, apoi şi drept conferenţiara preţuită de buna societate bucureşteană interbelică, îndrumătoare spirituală la Asociaţia Creştinelor Femei şi mentor al preşedintei sale, domniţa Ileana. […] Publicarea conferinţelor susţinute de Alice Voinescu în faţa microfonului între anii 1933 -1943 constituie o valoroasă recuperare a unui efort intelectual şi larg pedagogic datorat uneia dintre cele mai luminate minţi ale României din prima jumătate a veacului XX. În aceeaşi măsură, conferinţele susţinute de Alice Voinescu, alături de acelea ale lui Nicolae Iorga, Tudor Vianu şi alţii, demonstrează înaltul nivel intelectual al emisiunilor Radioului, asumarea clară a misiunii de ridicare a maselor la cultură prin implicarea directă a celor mai autorizate voci ale timpului şi nu prin vulgarizarea facilă a ideilor şi subiectelor importante. Rubricile şi tematica emisiunilor, <Universitatea radio>, <Ora femeii>, <Ora tineretului>, <Viaţa culturală străină>, conturează clar un efort susţinut de împlinire a misiunii de informare culturală, de educare, în final de modelare a unor conştiinţe şi caractere. Este o misiune paideică atât de clar asumată şi urmărită constant de Alice Voinescu prin toate conferinţele şi cursurile sale. Alice Voinescu nu expune niciodată sec şi doctoral tema intervenţiei sale, fie aceasta literară, ori estetică sau socială, ci, prin chiar stilistica discursului, dă glas unei gândiri originale şi nuanţate, hrănită de o mare cultură care, adresându-se celei mai simple mame, reuşeşte să o implice şi să o aducă la conştientizarea unui adevăr imediat sau a unui principiu universal. Cititorul de azi al conferinţelor va fi surprins nu doar de promptitudinea şi luciditatea cu care autoarea răspunde problemelor de fond ale epocii, dar şi de actualitatea lor, putând aprecia clarviziunea autoarei în identificarea exactă a consecinţelor acelor realităţi în planul moral, cel care durează şi contează, în viziunea Alicei Voinescu” – Doina Mândru, fragmente din „O încercare de terapeutică sufletească la Radio”, cuvânt înainte.

„Alice Voinescu, care trăia printre cărţi şi în sfera înaltă a gândurilor, nu era deloc unul din acele specimene monstruoase şi triste de bas bleu de femei savante şi preţioase ridicole. Ea avea şi la maturitate, şi la bătrâneţe, farmecul unei domnişoare dintr-un tablou de Reinhold sau de Gainsborough. Niciodată nimic pedant la ea, nimic pretenţios, chiar când vorbea de Kant sau de Platon. Era totdeauna convinsă că poate la rândul ei învăţa ceva şi de la un tânăr, şi de la un om simplu, şi avea o nesfârşită putere de a se mira, de a se indigna, de a compătimi, de a admira” – Alexandru Paleologu, fragment din „Medalion Alice Voinescu”, 1970.

Din CD: În loc de prefaţă, Alexandru Paleologu, Medalion Alice Voinescu (emisiunea „Saeculum”, 1970); Două conferinţe de Alice Voinescu: Din cauzele crizei sufleteşti de azi (emisiunea „Universitatea Radio”, 1935; lectura Cristina Deleanu, înregistrare specială 2016), Amintiri (emisiunea „Universitatea Radio”, 1943; înregistrare privată realizată în 1957) – Înregistrări din Arhivele Radio România.

Carte – cuprins
Cuvânt-înainte (Doina Mândru); În loc de prefaţă (Alexandru Paleologu); Paul ClaudelSufletul românesc în pictura lui GrigorescuPrimul congres de morală socialăOrientări în educaţia femeiiDin psihologia tineretului de azi„Săptămâna copilului”. Spre ce ţel să creştem copiii de azi?Din cauzele crizei sufleteşti de azi; Din psihologia femeii de azi. Femeia şi munca; Sentimentul pudoarei; Alegerea unei cariere pentru fete; Femeia în funcţiunile statului; 
Rolul femeii intelectuale în familie şi în gospodărie; Femeile în apărarea ţării; Permanenţe; Hans Christian Andersen; Rolul social al asistentei; Torquato Tasso; Cuvânt către tineretul feminin; Cuvânt către femei; Inger şi Demon; Faust, un mare neliniştit; Rolul de azi al asistentei; Sfânta Fecioară; 
Idealul de viaţă umanist; Producţiile Conservatorului; Amintiri; 
Postfaţă (Theodor Paleologu); NOTE. 

jurnal-2-volume     N.red. (Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei) Alice Voinescu, o intelectuală deosebită, scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru și traducătoare română. Teza sa de doctorat – prima a unui femei la noi in tară, publicată la Paris, trata școala filozofică neo-kantiană de la Marburg. A creat Catedra de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti. A publicat cărţi de filosofie, estetică şi teatru.

În 1948 a fost pensionată de la catedră şi a petrecut un an şi şapte luni de închisoare politică la Jilava și la Ghencea. După detenţie, a avut domiciliul obligatoriu în comuna Costeşti, lângă Târgu Frumos, până în 1954.

Publicarea „Jurnalul”-ui (acoperă perioada interbelică şi cea comunistă), postum, la Editura Polirom in 2013 (doua volume, aproape 900 de pagini), o readuce in atentia contemporaneitătii. Jurnalul lui Alice Voinescu cuprinde însemnări despre personalităţii ale culturii, întâlniri cu prietenii, printre care s-au numărat de-a lungul vieţii: André Gide, Roger Martin du Gard, Paul Desjardins, Ernst Robert Curtius, Eugenio d’Ors – la Pontigny, în Franța, iar în România – Nicolae Iorga, Maruca Cantacuzino, George Enescu, Regina Maria, Marietta Sadova, Mircea Şeptilici, Gala Galaction, Vladimir Ghika etc. A fost comparat imediat de criticii literari cu jurnalul unei alte intelectuale interbelice, Jeni Acterian. De altfel, Jeni Acterian era o mare admiratoare a lui Alice Voinescu, pentru modelul său de feminitate şi verticalitate morală. Din păcate, soţul ei (Stello Voinescu – cunoscut avocat în epocă) a înţeles-o prea puţin, preferând compania altor doamne, mai puţin dotate din punct de vedere intelectual, fapt mereu subliniat de autoarea jurnalului. Jurnalul stă la baza piesei de teatru „Alice nu ştie să moară” de Gheorghe Truţă, pusă pentru prima dată în scenă de regizorul Mircea Cornişteanu la Teatrul Naţional din Craiova.

Zilele Mihail Sebastian, editia a II-a la Braila

* Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, derulat in perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2014, la Muzeul Brăilei și la Templul Coral Brăila * Invitati de la Comunitatea Evreiasca din Romania, program cu actritele Maia Morgenstern si Rodica Mandache etc. 

afis Zilele Mihail Sebastian 2014            Zilele Mihail Sebastian, editia a doua a proiectului cultural (finanţat de Ministerul Culturii) se desfasoara în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2014 la sediul Muzeului Brăilei (municipiu, Piaţa Traian nr. 3) și la Templul Coral Brăila (municipiu, str. Petru Maior nr. 13).

Organizatorii manifestarii (program si in Programul manifestarilor – Zilele Mihail Sebastian 2014) Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României, Muzeul Brăilei, Primăria municipiului Brăila, American Jewish Joint Distribution Comitee, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER) – Comunitatea Brăila.

              Program

Vineri, 31 octombrie 2014

la Muzeul Brailei ora 12.00 deschiderea ”Zilelor Mihail Sebastian”; participă Aurel Simionescu – primarul municipiului Brăila, dr. Aurel Vainer – președinte FCER, Israel Sabag – director Joint România, Lucian Sabados – manager Teatrul ”Maria Filotti” (TMF), David Segal Iancu – președinte Comunitatea Evreilor Brăila, Ionel Cândea – manager Muzeul Brăilei; conferință de presă; ora 13.00 moment artistic cu Maia Morgenstern; ora 13.45 moment artistic cu Rodica Mandache; ora 14.45 cocktail;

la Templul Coral ora 15.30 recital cu Bucharest Klezmer Band & Corul Macabi al Comunitatii Evreilor Brăila; ora 16.45 Rugăciune; 0ra 19.00 Kabalat Shabbat, Israel Sabag – director Joint România; ora 20.oo Oneg Shabbat – Shabbaton la restaurant Regal

Sambata, 1 noiembrie 2014

la Templul Coral ora 9.00 Rugaciune; ora 17.30 Rugăciune;

la Muzeul Brailei ora 10.30 lansare de carte ”Mihail Sebastian – Nouă convorbiri” cu Geo Șerban – coordonatorul cărții, Alexandru Marinescu – directorul Editurii Hasefer, dr. Aurel Vainer – președinte FCER; ora 11.30 expunere ”Mihail Sebastian în spectacologia teatrului contemporan românesc” realizata de Lucian Sabados – manager TMF; ora 12.00 conferință ”Mihail Sebastian – cronicar muzical” cu Petruș Costea – cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”; ora 13.oo Teatrul Karov din Tel Aviv – moment teatral cu Nico Nitai și Dorit Nitai;
in Piata Traian ora 18.00 Havdala cu Israel Sabag – director Joint România;

Duminica, 2 noiembrie 2014

la Templul Coral ora 9.00 Rugăciune;

la Muzeul Brailei ora 10.00 lansare de carte: ”Mihail Sebastian și Brăila” cu prof. Ioan Munteanu – autorul cărții, David Segal Iancu – președinte Comunitatea Evreieasca Brăila, prof. Gheorghe Lupașcu – scriitor

                    N.aut (Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei) Scopul evenimentelor este, evident, sarbatorirea dramaturgului, scriitorului Mihail Sebastian – nume real Iosif Hechter – una dintre personalitatile de seama ale locului si un reprezentant de vaza al Comunitatii evreiesti. Este, de asemenea, o invitatie de a-l (re)citi pe Mihail Sebastian, nu doar romanele si piesele de teatru, ci si publicistul, dar mai cu seama, fenomenalul, sincerul si tristul autor de jurnal (publicat in perioada postdecembrista si devenit, imediat, un adevarat best seller, tradus cu repeziciune in foarte multe limbi).

Memoria exilului romanesc: conferinta in Bucuresti

Cu siguranta e un pic cam tarziu anuntul, dar imi fac o datorie de onoare din a promova activitatile Institutului de investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.

Saloanele exilului - afis

Ieri, 23 mai 2013, la Jockey Club – in Bucuresti – a avut loc o conferinta – aveti programul in afis.

N.aut. Se cuvine sa stim cat mai  multe din ceea ce a omis vechiul regim, din ceea ce ne-a oprit sa cunoastem. sa traim… chiar daca multi dintre noi – mai cu seama cei acre si-au consumat tineretea si varsta adulta – in acele vremuri de trista –  continui sa subliniez –  amintire…

Ca  sa va faceti o idee si mai clara, va sugerez sa lecturati volumele de jurnal/ memorii – sunt mai multe – publicate sub numele „Unde scurte” de Monica Lovinescu (din scurta prezentare pe care i-o face Editura Humanitas – ÎN ROMÂNIA. Monica Lovinescu și-a luat licenţa în litere la Universitatea din București. În afara unui basm scris în copilărie, la vreo 7-8 ani, și publicat în Dimineaţa copiilor, își reneagă cu vehemenţă debuturile literare. De pe la 15 ani publică proze scurte în Vremea, Kalende etc.).

Veti descoperi o saga – adevarat! – in jurnalul minunatei Monica Lovinescu, un adevarat luptator anticomunist.