Târg internaţional de carte la Leipzig 2018, România ţara invitată

*În perioada 15 – 18 martie * În jur de 2400 expozanţi din 40 de ţări 

   Ediţia 2018 a Târgului internaţional de carte de la Leipzig se deschide în 15 martie şi are ca invitat de onoare România. Cel mai mare târg de profil al primăverii va avea în jur de 2400 de expozanţi din 40 de ţări. România are un stand (detalii şi program la https://zoom-in-romania.ro) organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale sub sloganul „Zoom in Romania”. Aici sunt pregătite, coordonator de programe Ioana Gruenwald, peste 60 de evenimente: prezentări de carte, „Zilele filmului românesc”, expoziţia de fotografie „A existat mereu această speranţă – foşti deportaţi de origine germană în Rusia îşi amintesc”, întâlnire poetico-muzicală cu Herta Muller şi Ada Milea (prezentată deja în presa germană http://www.deutschlandfunk.de/die-rumaenische-liedermacherin-ada-milea-beobachtungen-aus.2590.de.html?dram:article_id=411893).

Au fost pregătite 40 de noi traduceri de autori români, între acestea fiind şi romane, antologii ale unor autori români tineri şi nu numai. Lista invitaţilor include mulţi scriitori cunoscuţi în spaţiul german, şi nu numai: apreciaţi de cititorii de limbă germană: Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Nora Iuga, Varujan Vosganian, Filip Florian, Cătălin Mihuleac, Andrei Oişteanu, Andrei Pleşu, Doina Ruşti, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Andrei Cornea, Cătălin Mihuleac, Denisa Comănescu, Dinu Flămând, Emil Hurezeanu, Florin Lăzărescu, Gabriela Adameşteanu, Ioana Nicolaie, Iulian Tănase, Lavinia Branişte, Matei Vişniec, Nicolae Prelipceanu, Radu Găvan, Claudiu M. Florian, Aura Christi, Robert Şerban, Teodor Dună, Adela Greceanu, Bogdan Coşa, Gheorghe Iacob, Carmen Francesca Banciu, Jan Cornelius, Rodica Draghincescu, Cătălin Dorian Florescu, Dana Grigorcea, Iris Wolff,  Traian Pop.

Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig, unde România este ţara invitată de onoare, este unul dintre cele mai importante târguri la nivel mondial. Cu ocazia acestui eveniment, în prag de Centenar al Unirii, îmi doresc să vorbim mai mult despre ceea ce trebuie să fie cu adevărat România europeană, România culturală, România noastră, a tuturor, ca proiect naţional. Poate mai mult ca niciodată, suntem datori nu doar să privim cu atenţie realităţile culturii româneşti, dar să şi înţelegem că Anul Centenarului Marii Uniri ne oferă ocazia unui nou start, ocazia de a celebra cultura în integralitatea expresiilor sale„, spune George Ivaşcu – ministrul Culturii.