Arhive etichetă: lista monumentelor istorice

Prefectura Brăila, la ideea prefectului Cătălin Boboc, preia o clădire din centrul vechi

*Casa inginer Budeanu, din Piața Traian – zonă în Lista Monumentelor istorice, unde a funcționat Administrația Financiară, a intrat în procedura de preluare în administrare a Prefecturii Brăila în vederea reabilitării și transformării ei în sediu 

Zilele acestea, prefectul Cătălin Boboc a anunțat într-o conferință de presă că dorește să preia, pentru sediul Prefecturii Brăila (care își desfășoară activitatea, la un loc cu angajații Primăriei municipiului și ai Consiliului Județean, în clădirea din Piața Independenței nr. 1… e cam înghesuială!) clădirea unde a funcționat multă vreme Administrația Financiară (care s-a mutat cu totul pe faleză, în clădire nouă), construcție care a fost lăsată în părăsire.

Nota mea. Ideea prefectului Cătălin Boboc este excelentă, mai ales că frumoasa casă se află în zonă declarată Monumett istoric de arhitectură și care ar fi trebuit, conform Legii monumentelor, să fie funcțională, să arate bine și să reprezinte un punct de atracție pentru orice iubitor de frumos, ca orice altă clădire din centrul vechi al Brăilei.

Cătălin Boboc, prefectul județului Brăila

Prefectul Cătălin Boboc vine azi, 17 iunie 2020, cu precizări: ”Am demarat procedura de preluare în administrarea Instituției Prefectului- Județul Brăila a clădirii numită ”Casa Inginer C.S. Budeanu”, situată pe strada Brașoveni la numărul 36 (în Piața Traian) de la Ministerul Finanțelor Publice, pentru reabilitarea și modernizarea construcției aflată într-un stadiu avansat de degradare. Casa inginer Budeanu este una dintre bijuteriile arhitectonice ale sec. XIX, construită de unul dintre inginerii arhitecți șefi ai orașului, cu realizări notabile în sistematizarea și modernizarea Brăilei și datează în planul urbei de la 1867. Este datoria noastră să avem grijă de patrimoniul orașului Brăila și chiar o onoare să putem face asta”.

      N.r. Clădirea are nevoie (avea de pe vremea când era Administrație Financiară! ) de lucrări de igienizare și mici reparații. Este o clădire superbă din punct de vedere arhitectonic, este bine și solid construită. Pentru că la Prefectură vin destui oameni din afara urbei, dar nu e o activitate cu publicul așa de intensă ca la primărie – spre exemplu, e binevenită ideea. În plus, se repară frumoasa casă! Repet, fiind în zonă Monument, ea trebuia renovată de mult! Transmitem felicitări prefectului pentru idee și sperăm în punerea ei rapid în practică.

Armanda Filipine, revista Brăila Chirei

La Colegiului Naţional “Murgoci” Brăila, educație pentru patrimoniu cu polițişti

*Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a demarat – în săptămâna „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” – Proiectul educațional național “Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional!” derulat de Poliţia Română în parteneriat cu Fundația Collegium XXI * Clădirea in care activează colegiul national este inscrisă în lista monumentelor istorice brăilene de patrimoniu având codul BR-II-m-B-02110 şi a functionat în primii ani (1890 şi după) ca liceu de fete

Poliţia Română în parteneriat cu Fundația Collegium XXI derulează Proiectul educațional național “Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional!”. La Brăila, primele activităţi au avut loc, în organizarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, la Colegiului Naţional “Gheorghe Munteanu Murgoci” din localitate, beneficiari ai acestor activităţi fiind elevi din clasele gimnaziale şi liceale – în săptămâna „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” .

ipj-patrimoniu-murgoci    Specialistul în protejarea patrimoniului cultural naţional de la Serviciul de Investigaţii Criminale din IPJ Brăila a prezentat tinerilor noţiuni şi exemple referitoare la patrimoniul cultural. Elevii au fost invitaţi la o călătorie în trecut, în amintirile bunicilor, în momente de formare a trecutului nostru. Discuţiile specialistului poliţiei cu elevii au avut drept rol conturarea unei imagini despre cultura şi istoria poporului român, precum şi identificarea elementelor care contribuie la formarea acestui ansamblu. Elevilor le-a fost explicat ce reprezintă identitatea unei persoane, respectiv a unui popor şi prin ce se evidenţiază această identitate. Poliţiştii au explicat elevilor ce înseamnă patrimoniu cultural naţional şi care sunt elementele de patrimoniu pe care le pot admira şi proteja în judeţul lor. Acestora le-au fost prezentate imagini ale bunurilor care reprezintă mărturii materiale ale transformărilor petrecute în spațiul geografic autohton, ale relațiilor omului cu natura și ale evoluției relațiilor sociale, potențialului creator uman și contribuției poporului român la civilizația universală. Din rolul pe care şi l-au asumat, poliţiştii au ales câteva imagini reprezentative din patrimoniul cultural al judeţului Brăila – bunuri arheologice, obiecte de ceramică, monumente, lucrări de sculptură, capiteluri, picturi – ale căror poveşti le-au fost prezentate copiilor şi pe care ulterior le vor putea admira într-o vizită la Muzeul Brăilei “Carol I” – invitația in acest sens fiind subînțeleasă.

Prezentările cu caracter interactiv au adus un plus de cunoştinţe elevilor în ceea ce înseamnă patrimoniul cultural naţional, rolul fiecăruia dintre noi în a-l conserva şi proteja. Copiii au primit informaţii despre instituţiile cu rol activ în promovarea şi păstrarea identităţii naţionale. La finalul activităţilor, aceştia au primit din partea poliţiştilor provocarea de a culege informaţii şi de a se documenta cu privire la clădirea liceului în care învaţă. Fiind clădire de patrimoniu, imobilul în care-şi desfăşoară activitatea Colegiul Naţional “Murgoci” este un edificiu încărcat de istorie, cu care comunitatea brăileană se mândreşte. Dintre întrebările la care elevii vor răspunde se numără: când a fost construită clădirea liceului, care a fost prima utilitate atribuită clădirii, din ce an funcţionează ca instituţie de învăţământ, cine a fost Gheorghe Munteanu Murgoci şi de ce liceul a primit numele lui” – din comunicatul IPJ.

Colegiului Naţional “Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila
Colegiului Naţional “Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila

N.red. (Armanda Filipine, revista de cultură si informatie Braila Chirei) Clădirea, de la adresa Bulevardul Independentei nr. 4, in care activează liceul, astăzi colegiu national, este inscrisă în lista monumentelor istorice brăilene de patrimoniu având codul BR-II-m-B-02110 şi a functionat în primii ani (1890 si dupa) ca liceu de fete. Istoria sa merită cunoscută nu doar pentru arhitectura si ingineria care i-au permis să rămână in picioare după câteva cutremure importante, cât mai ales pentru personalitătile care au predat si cele care s-au format aici.

Activităţile IPJ dedicate protejării patrimoniului cultural naţional vor continua până în luna iunie 2017, printre beneficiari numărându-se elevi ai Liceului Teoretic “Nicolae Iorga” Brăila, Şcoala Gimnazială ,,Aurel Vlaicu” Brăila, dar şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila.