Spectacole dedicate mamei, la Casa de Cultură Brăila

*Vineri, 8 martie 2018, de la ora 17.00 şi sâmbătă, 9 martie 2019, de la 17.30 la Casa de cultură din Chercea şi la sediul din Casa memorială „Petre Ştefănescu-Goangă”

       Casa de Cultură a municipiului Brăila – manager Mircea Ciucaşu – organizează, la sfărșitul săptămânii, două manifestări „dedicate femeii, simbol al dragostei, înţelepciunii şi purităţii” după cum se precizează în invitaţie.
Astfel, la sala de spectacole a sucursalei Casei de Cultură din cartierul Chercea are loc un eveniment sub genericul „La mulți ani, de ziua ta!” – vineri, 8 martie 2019, începând cu ora 17.00. Membrii Ansamblului vocal-instrumental „Valurile Dunării”, sub bagheta instructorului Marius Mugur Anghelescu, vor interpreta cântece dedicate mamei, vor recita poezii, iar micii instrumentiști își vor demonstra îndemânarea prin scurte recitaluri la chitară, mandolină și acordeon.

grup folk „Generaţii”


Al doilea eveniment are loc sâmbătă, 9 martie 2019, începând cu ora 17.30, la Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă”. În spectacolul intitulat „Stai lângă mine, mamă!”, cei mai mici membri ai Grupului folk „Generații” coordonat de profesorul Dumitru Popescu vor prezenta cântece pentru mamele, bunicile și surorile lor, pe versurile unora dintre cei mai de seamă poeți români – Zaharia Stancu, Virgil Carianopol, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Ștefan Octavian Iosif, Grigore Vieru, Dumitru Matcovski. foto din arhiva revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei cu altă formulă a grupului „generaţii” condus de Dumitru Popescu – profesor, interpret, compozitor.  

Şi o înregistrare cu o formulă feminină a grupului „Generaţii” de la Festivalul de creaţie literară „Ana Blandiana” 2018, ediţia a VII-a la Brăila (https://brailachirei.wordpress.com/2018/05/03/festival-international-de-creatie-si-interpretare-ana-blandiana-braila-2018-ed-vii/)

Expoziție „Ce bine că ești!”, dedicată femeii – la Casa memorială „Perpessicius”

*Secţia Memoriale a Muzeului Brăilei „Carol I” are ca parteneri în activitate pe colecţionarul Valerică Butoi şi pe prof. Ioana Butoi şi clasa a III-a A de la Şcoala „Alecsandri” * Vernisajul are loc joi, 7 martie 2019, de la ora 10.00

  Despre Femeie se poate vorbi în multe feluri, dar poveştile pot fi şi sub alte forme, spre exemplu… desenate sau fotografiate. Sub aceste din urmă aspecte, la Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius” (Brăila, strada Cetății nr. 70) este prezentată o expoziţie cu titlul „Ce bine că ești!”, dedicată femeii (pentru 8 martie – Ziua internaţională a femeii) în toate ipostazele sale – de mamă, soție, iubită, colegă sau prietenă, după cum subliniază organizatorii.

Vernisajul are loc joi, 7 martie 2019, de la ora 10.00 în prezenţa gazdelor, muzeograf şef Elena Ilie fiind amfitrion, dar şi a elevilor clasei a III-a A de la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din municipiul Brăila care, îndrumaţi de prof. înv. primar Ioana Butoi, au realizat desene tematice aflate în expoziţie. De asemenea, micuții artiști vor prezenta și câteva din gândurile lor, așternute cu dragoste şi emoție pe hârtie, idei despre persoana unică şi specială din viaţa lor: mama. Nu în ultimul rând, din expoziţie fac parte şi fotografii de epocă din colecţia lui Valerică Butoi.

Principalul organizator al evenimentului este Muzeul Brăilei „Carol I”- Secția Memoriale. Coordonatorul activității este Elena Ilie – șef Secția Memoriale (Notă. Elena Ilie şi-a lansat recent – a se vedea materialul de la https://brailachirei.wordpress.com/2019/02/26/eroi-si-monumente-lansare-la-muzeul-brailei-carol-i/ – cartea „Eroi şi monumente”, apărută la Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, un adevărat album cu fotografii realizate de Gabriel Stoica). Expoziţia va rămâne deschisă şi poate fi admirată în următoarele zile la secţia muzeală.

Mesaj fără sfârșit pentru Mama, la Şcoala „Mihai Viteazul” Brăila

*O expoziţie cu felicitări care s-a extins pe toate holurile şi la care au lucrat toţi copiii 

    8 martie, Ziua Internaţională a Femeii şi momentul când românii preferă să spună „La mulţi ani!” mamelor şi doamnelor, a fost punctat la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Brăila cu o activitate frumoasă şi emoţionantă, sub genericul „mesaj fără sfârşit pentru mama”, şi la care au luat parte toţi elevii. Ei au realizat la clasă, sub îndrumarea învăţătorilor şi a profesorilor, desene şi felicitări cu simpatice, haioase ori serioase urări pentru ediţia 2018 a Zilei femeii. Cu ele au realizat apoi o expoziţie uriaşă, pe holurile şcolii, iar în pauze au citit reciproc ce au scris colegii.

Mânați de cele mai curate sentimente de prețuire și admirație pentru mame, elevii din Școala Gimnazială Mihai Viteazul Brăila au realizat un mesaj fără sfârșit din zeci de felicitări, desene, scrisori în care cu vorbe meșteșugite sau foarte simple, cu mânuțe stângace sau cu precizie artistică, au pus bucățele de suflet în vorbe și culoare. Pereții școlii au prins viață și emoție. Recreațiile au devenit momente de lectură și apreciere, fiecare creație fiind citită cu atenție de către elevi, profesori, părinți. Elevii au primit provocarea cu mare bucurie, încercând și reușind să obțină cel mai lung mesaj către mama: <Iubirea nu se spune în cuvinte, ea se simte>, <Mama, tu ești Universul meu>, <Sunt prea mic să îți povestesc o iubire așa mare>… Fiecare a căutat în interiorul său și a-nflorit în exprimare artistică toată afecțiunea, mai mult sau mai puțin înțeleasă„, precizează prof. înv. primar Daniela Bobocea despre acţiunea care i-a unit pe copii şi adulţi încă o dată, în alt mod decât lecţiile. Mai multe foto la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1716250708467511 pe pagina Facebook a revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei. 

Activitatea de la Școala „Mihai Viteazul”, inițiată de directorul Dorina Boiangiu, a fost primită cu entuziasm și coordonată de cadrele didactice, mobilizarea fiind exemplară. Încă o dată, această școală oferă un exemplu de bună practică în consolidarea relațiilor școală-elev, în promovarea calității vieții, a respectului și dragostei față de familie și valorile acesteia.

Colectiv… doi ani de lacrimi

        Colectiv, doi ani de lacrimi…

  Armanda FILIPINE

     …şi prea puţine alte chestii care să ne ducă mai aproape de ce s-ar putea numi „am învăţat lecţia!”. Nu. Nici pe departe! Chiar dacă s-au făcut câţiva paşi legislativi, prea mici dacă mă întrebaţi pe mine şi cam alambicaţi, şi alţii care au mai schimbat cât de cât felul în care reacţionează salvatorii în cazuri de incendiu extrem de grav şi nu numai – SMURD,  UPU, Pompierii etc. – şi tot nu am făcut câte se puteau face, omeneşte, ca să fim împăcaţi.

Şi cum să fim cu gândul senin şi inima liniştită, ştiind că 64 de suflete s-au ridicat la cer doar pentru că sistemul sanitar românesc nu a ştiut cum să-i ajute pe acei frumoşi oameni care erau la un concert de rock! Doamne, auzi ce năzdrăvănie! Plecaseră de-acasă nu pe mare, nu în furtună ori în mină – unde ştim cu toţii că factorul risc e mult mai probabil, ci… la un club din capitala României. Şi nu a fost o bombă. Dar parcă asta ar fi fost. Şi cei care au lucrat în acel loc la amenajările nefericite care au dus la răspândirea rapidă a focului, şi cei care conduceau acel bar, şi pompierii care nu au făcut controale etc. etc. etc. toţi trebuie să plătească! Aşa e corect.

S-au spus atâtea în aceşti doi ani…dar nu s-au găsit vinovaţii. Oare trebuie să aştepte şi familiile lor tot atât cât au aşteptat (şi aşteaptă încă…) cei cu copii, părinţi, fraţi morţi (ucişi) în decembrie 1989? Iar, daţi-mi voie să spun, nu mi se pare corect.

Dar ce-i corect în ţara asta? Şi unde-i dreptatea? Îmi spune şi mie cineva? Că un copil premiant nu primeşte aceleaşi cadouri drept răsplată ca unul cu părinţi îmbogăţiţi (şi pe acel părinte nu-l întreabă nimeni cum şi-a crescut, ilegal, averea!), un student eminent nu va avea job bine plătit la finele studiilor decât dacă ajunge să facă pentru a primi acel post ceva peste „norma” bunului simţ, că nu va ajunge un om bine intenţionat şi cu capacitate intelectuală peste medie în vreo poziţie importantă în stat dacă nu are în spate un partid – care îi va cere apoi să facă prea multe, mult prea multe compromisuri.

În ce ţară trăim? Ştim cu toţii. Spun aici repede câteva chestii care îmi macină zilnic nervii – ştiind că există legi şi nu se aplică decât discreţionar şi la bunul plac. În ţara cu prea mulţi câini vagabonzi, în ţara cu prea mulţi copiii care uită să spună mama pentru că-i plecată departe (la muncă ori la…nu se ştie ce) să câştige o amară pâine, în ţara cu prea mulţi incompetenţi care lucrează la stat şi ei sunt în număr uriaş, mult peste nevoi (gândiţi-vă câte primării există pentru doar câteva zeci de familii).

Trăim în ţara unde cei aflaţi vremelnic la putere dau legi numai pentru ei – cum au fost cele pentru pensii speciale ori nefericita Ordonanţă 13 anulată după ce au ieşit oamenii să protesteze în stradă (de-a „vuit” presa internaţională câteva zile la rând), în ţara cu oraşe bombardate de urât şi indiferenţă – cu prea multe case frumoase arhitectonic, de patrimoniu, lăsate să se prăbuşească pentru ca investitorii imobiliari să cumpere mai simplu terenuri centrale, în ţara cu câmpii nesemănate de oameni prea săraci şi neajutaţi de guvernanţi, aceeaşi ţară care – membră a Uniunii Europene fiind – primeşte an de an un buget generos de la Comisia Europeană să-l folosească scriind proiecte… şi n-o face.

Sunt atât de multe păcate, că mă mir cum nu se surpă pământul pe unde călcăm. Şi încă nu ne cerem iertare, prin fapte, de la cei 64 de îngeri…încă nu ştim cum s-o facem…

Acum şi aici vă cer eu iertare, părinţi, fraţi, prieteni ai celor care s-au dus ca păsările câtre înaltul cerului… suntem atât de laşi că ne gândim întâi la noi, atât de egoişti că facem mereu primele lucruri pentru noi şi dorinţele noastre, ne pasă întâi de viaţa noastră uitând ce uşor putem să n-o mai avem…

Iertare! De 64 de ori IERTARE!…

Versuri pentru mama, la Școala ”Naum” Brăila

* Un spectacol pregătit de elevi cu cerințe educaționale speciale

DSCF2601             ”E veselă natura, soarele e pe cer/ Și mare e iubirea ce mama ți-o oferă…” sînt versurile-motto alese de psihologul Teodora Maravela – profesor de sprijin pentru copii cu cerințe educaționale speciale (CES) la Școala Gimnazială ”Gh. Naum” din Brăila, unitate care acum încorporează administrativ și Școala ”Nedelcu Chercea” – pentru spectacolul dedicat zilei de 8 martie, numit ”Versuri pentru mama”.

În pragul sărbătorii de ziua mamei, am incercat să surprind plăcut zîmbetul inocent al elevilor cu cerințe educative speciale în cadrul unei serbări. Am organizat un concurs de poezii, creații proprii și abilități manuale alături de colega mea, învățătoare Secan Emilia și directorul școlii – prof. Onose Dorel. Am avut prilejul să stimulez creativitatea copiilor cu CES, unde emoția și stima de sine mi-au dovedit, încă o dată, că din punct de vedere cognitiv evoluția este favorabilă și încrederea că și ei pot realiza și avea idei minunate, demonstrînd că procesul de incluziune în școli normale are un sens și o motivație pentru dobîndirea de noi achiziții în direcții constructive. Minunate au fost momentele de creații literare și stimulentul afectiv mi-a demonstrat că sunt copii deosebiți și merită apreciați și încurajați. Sînt mîndră că am ocazia să fac publică sensibilitatea sufletelor adorabile ale acestor elevi”, afirmă Teodora Maravela. DSCF2604

N.aut. Activitatea cu titlul ”Versuri pentru mama” ar trebui reeditată, în fel și fel de formule. și în alte școli unde sînt elevi cu CES. Să aibă parte de spectatori, elevii colegi să înțeleagă că se cuvine să-i trateze cu înțelegere pe cei cu probleme. iar părinții artrebui să fie mult mai ateni la acesști copii, mult mai sensibili emoțional!

Proiect „Invitatie la o floare” la PMT Tichilesti, si alte bucurii de primavara


 Data de 8 Martie a fost serbata in mod deosebit la Penitenciarul pentru Minori si Tineri (PMT) Tichilesti, judetul Braila, ocazia fiind fructificata in scopul antrenarii in activitati de socializare a persoanelor din categoriilor vulnerabile – minorii si tinerii care ispasesc pedepse cu privare de libertate. Asa cum precizeaza organizatorii, s-a dorit evidentierea „importantei femeii – mama, sotie, iubita” adunandu-se lucrurile ce trebuie spuse: „Iti multumesc pentru tot, pentru faptul ca m-ai acceptat asa cum sunt, pentru ca m-ai crescut. Te apreciez, Te admir si pentru mine reprezinti enorm. Pentru tot ce insemni pentru mine… iti trimit invitatia…  la o floare!

Activitățile desfășurate cu persoanelor private de libertate minore și tineri au avut diverse formule: de informare ori dezbateri, concursuri tematice, ateliere ocupaţionale unde au confecţionat obiecte artizanale  – mărţişoare, semne de carte, felicitări, realizarea de fotografii cu minorii şi tinerii detinuti, program artistic cu poezii si cantece dedicate femeii, expoziţii locale cu obiectele confectionate.

 Din seria activităţilor derulate, cele mai importante momente au fost considerate – de grupul beneficiarilor – urmatoarele: întâlnirea, de la Clubul penitenciarului. dintre minori şi tineri şi mamele lor (a avut loc in 4 martie), cande au fost înmânate felicitări şi marţişoare, activitatea din 8 martie – când un grup de minori a vizitat Caminul de persoane vârstnice „Sf. Maria” din statiunea Lacu Sărat si unde au prezentat un scurt moment artistic, oferind felicitări confecţionate de ei doamnelor din cămin.
Această din urma activitate este parte a Proiectului ,,Invitaţie la o floare”, proiect implementat în toate unităţile de detenţie din sistemul penitenciar românesc, ne explica Ionel Dinca – purtator de cuvant la PMT Tichilesti. 
Scopul acestui proiect este de a crea şi promova unui cadru informal pentru sărbătorirea Zilei de 8 Martie în rândul persoanelor private de libertate din categoriile vulnerabile. Obiectivele proiectului constau în menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor persoanelor private de libertate cu familia, dezvoltarea simţului estetic în realizarea lucrărilor creative, stimularea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral și promovarea unei atitudini proactive faţă de activitatea de voluntariat.

Provocarea Mărţişorului cu “Micii ceramişti”, la Şcoala “Caragiale”

Poate că în fiecare şcoală brăileană a fost organizat un program deosebit de mărţişor, dar eu am avut invitaţie la unul cu adevărat deosebit, la Şcoala cu clasele I- VIII “Ion Luca Caragiale” – ar fi fost mai plăcut să se deruleze într-o sală adecvată, nu în holul, prea mic, de la intrare – pe care l-au “provocat” membrii Cercului “Micii ceramişti”.

 

Aceştia au organizat o expoziţie tematică pe care au amenajat-o în hol, iar colegii lor din clasele primare au pregătit împreună cu învăţătoarele un program artistic din care nu au lipsit versurile dedicate mamelor, cântece, dramatizări, scrisori pentru mame. Aceşti minunaţi copii au amenajat şi o expoziţie de desene şi picturi dedicată Mamei, iar colectivul din cancelaria şcolii a dedicat întreaga săptămână Mărţişorului şi Zilei Femeii, după cum a subliniat prof. Aurora Valea – directorul adjunct al şcolii. În celelalte zile vor mai activităţi în care femeia, mama, cadrele didactice (feminine) vor primi dedicaţii.

Cercul “Micii ceramişti” a luat fiinţă în urmă cu şapte ani, profesorul Lucian Constantin – artist plastic – având un sprijinit nemijlocit şi plin de dragoste în persoana învăţătoarei Livia Spiţă, dar şi a învăţătoarei Elena Stanislav.

Cu trudă şi migală, cu răbdare şi tact, elevii au fost învăţaţi să modeleze lutul şi să-l transforme, după vrerea lor, în vase, flori, chipuri sau păsări, dar şi în multe alte făpturi, cărora le-au dat viaţă şi culoare. Obiectele modelate din lut au făcut tema multor expoziţii în aceşti ani, au fost motivul multor activităţi desfăşurate prin proiecte de nivel judeţean şi zonal. Pentru 1 Martie 2010, micii ceramişti de la clasele a II-a A şi a III-a A Step by Step, îndrumaţi de prof. Lucian Constantin, dar şi de doamnele învăţătoare Livia Spiţă, Elena Stanislav şi Monica Ionescu, au dat viaţă lutului, modelând mărţişoare şi flori pentru această primăvară, pentru mamele lor. Lucrările au fost aşezate într-o miniexpoziţie, în holul de la parterul Şcolii <I.L.Caragiale> Brăila”, precizează într-un material organizatorii.

 În echipa “Micilor ceramişti” se dezvoltă spirite libere, copiii vor ajunge cel puţin cunoscători ai domeniului artistic – aşa cum afirma una dintre fetiţe, Anna, deja câţiva dintre ei se duc la Galeriile de Artă la vernisaje – aşa că munca şi dăruirea lui Lucian Constantin şi a Liviei Spiţă rodeşte pe teren fertil.

Şi poate că se vor alătura şi alţii ideii. Deocamdată, să-I felicităm împreună pe copiii artişti (îi aveţi în două fotografii): Anna Abronov, Marcela Alexandru, Alexandru Atanasiu, Remus Andone, Robert Berbec, Sabina Croitor, Cosmin Dinu, Andreea Diveică, Teodor Gheghici, Alexandru Ion, Jessica Iordache, Karina Largeanu, Raisa Lazar, Roxana Manolache, Andra Maraloiu, Mara Popescu, Ciprian Răileanu, Sabina Simion, Ştefan Vasile, Violeta Vizireanu (de la III A Step by Step) şi Ramona Bălan, Ionuţ Gabriel Bianu, Cristina Dragu, Alexandra Catana, Andrada Ciunae, Mădălina Neamu, Dumitru Plopeanu, Livia Prodan, Iulia Şerban, Sevini Zamfir (de la II A). Ei petrec doar o zi din săptămână la lecţia de modelaj, dar au reuşit să înveţe suficient cât să devină mândri de activitatea aceasta care îi deosebeşte de ceilalţi colegi, dar îi şi poate uni – ei putând fi oricând călăuze pentru colegi prin labirintul secretelor artei plastice.