Ziua Mondială de luptă împotriva Pneumoniei

*12 noiembrie – World Pneumonia Day * UNICEF atrage atenţia asupra faptului că acum, în 2019, la fiecare 39 de secunde moare de pneumonie un copil cu vârsta sub 5 ani

     Ziua Mondială de luptă împotriva Pneumoniei (12 noiembrie) se marchează începând cu 2009, scopul fiind acela de a se lupta mai mult cu boala. Foto de pe site UNICEF, cu un copil malnutrit suferind şi de pneumonie, în Afganistan.

         În această zi, în anul 2019… UNICEF atrage atenţia asupra unei statistici tare triste şi îngrijorătoare pentru mileniul 3: la fiecare 39 de secunde moare de pneumonie un copil cu vârsta sub 5 ani. Incidenţa mortalităţii (date din 2018) se regăseşte mai ales în Nigeria (162,000 decese), India 127,000, Pakistan 58,000, Democratic Republic of the Congo 40,000, Ethiopia 32,000. Mai multe date la https://www.unicef.org/press-releases/one-child-dies-pneumonia-every-39-seconds-agencies-warn
           Pneumonia este o infecţie şi din acest motiv la primele semne de răceală severă se impune prezenţa în cabinetul medicului – atenţie! NU la farmacist, nu pe net, nu la vecini. Netratată corespunzător, boala poate deveni rapid sursă de probleme şi chiar deces, aşa cum arată materialul postat pe site-ul UNICEF.

Bolnavii de cancer, SIDA, diabet au nevoie şi de medicamente inovative

*Deputat Antoneta Ioniță: ”PSD ține la sertar medicamentele inovative! Somăm Guvernul să le dea șansa la viață bolnavii de cancer, SIDA și diabet!”

Antoneta Ioniță, medic,
deputat PNL

Medicul Antoneta Ioniţă, deputat PNL, preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale Brăila, avertizează asupra altor situaţii neplăcute cauzare de incompetenţa actualului guvern, în realitate adevărată condamnare la moarte a unor categorii de suferinzi.

În data de 19 iulie 2019, Guvernul României a anunțat completarea Listei de medicamente rambursate cu 17 noi medicamente inovative, destinate în special tratamentului bolnavilor de cancer, HIV și diabet. Era nevoie de o banală Hotârâre de Guvern. După mai bine de patru luni, inițiativa este blocată. Actul normativ s-a încurcat în circuitul de avizare ministerială. În ciuda declarațiilor publice repetate și a promisiunilor fără acoperire ale reprezentanților Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, proiectul de Hotărâre de Guvern nu a fost adoptat nici până în prezent. În acest timp, mii de pacienți își pun speranța că un medicament modern le poate salva viața. Asistăm la o nouă minciună marca PSD care, în Programul de Guvernare, dar și la ieșirile publice ale experților pe sănătate, declară că susține îmbunătățirea accesului pacienților la medicamente inovative. Dincolo de declarații, pacienții din România nu au în continuare acces la alternativele terapeutice salvatoare de vieți. Totul rămâne la stadiul de intenție și de promisiune, iar Guvernul României se face direct răspunzător pentru că românii nu beneficiază de medicamentele moderne. PSD nu are nicio scuză pentru această tergiversare!

         Există, însă, o explicație: PSD a secătuit România, a lăsat bugetul fără bani și le răpește românilor și dreptul constitutional de a avea acces la tratamentele de care beneficiază pacienții din toată Uniunea Europeană. Nepăsarea și incompetența înseamnă vieți, iar pacienții nu mai acceptă explicații. Ei au nevoie de medicamente! Somăm Guvernul să emită Hotărârea de Guvern și să le dea românilor bolnavi șansa la viață„.

                    Antoneta Ioniță – deputat PNL

Brăileni în campania europeană “Make Sense” de depistare precoce a cancerului de cap și gât

*50 de brăileni au beneficiat de consultații gratuite în Campania ”Responsabilitate pentru sănătate” inițiată de medicul Antoneta Ioniță, deputat PNL de Brăila

Sâmbătă, 21 septembrie 2019, au fost acordate 50 de consultații gratuite brăilenilor interesați de depistarea precoce a cancerului de cap și gât în Campania ”Responsabilitate pentru sănătate” inițiată de medicul Antoneta Ioniță (https://antonetaionita.ro) – deputat PNL de Brăila, preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale Brăila – în parteneriat cu Asociația ”Sănătate pentru Comunitate” (cum am anunţat la https://brailachirei.wordpress.com/2019/09/15/preventia-cancerului-de-cap-si-gat-consultatii-gratuite-pentru-braileni/). Consultațiile au fost acordate, la Veneția Medical – Spital de recuperare și boli cronice, de medicul specialist stomatolog Marius Moroianu în programul de screening derulat la Brăila, parte a campaniei europene “Make Sense” https://makesensecampaign.eu.

Antoneta Ioniță, medic,
deputat PNL

Deputat Antoneta Ioniță: ”Consider că putem vorbi de un succes al campaniei, câtă vreme 50 de pacienți s-au prezentat benevol, pentru a beneficia de consultații gratuite. Le-am explicat tuturor că diagnosticare la timp a cancerului de cap și gât ridică rata supraviețuirii până la 80-90%. Principalul nostru obiectiv este să educăm populația cu privire la factorii de risc ai acestor boli și la importanța diagnosticării în stadii incipiente”.

„Viața socială, profesională și familială a pacientului cu cancer de cap sau gât este, după diagnosticare, total diferită de viața lui așa cum o știa. Urmările tratamentului, precum și teama permanentă venită din posibilitatea regresiei bolii duc frecvent la stări de depresie, iar sprijinul celor dragi, precum și ajutorul de specialitate sunt resurse extrem de importante în depășirea acestor momente. În cadrul campaniilor noastre, așa cum s-a întâmplat și la Brăila, acolo unde identificăm sau avem suspiciuni de cancer, le recomandăm pacienților să se adreseze medicului de familie sau specialiștilor, care să le urmărească evoluția”, a declarat Alina Comănescu, fondator Asociația ”Sănătate pentru Comunitate”.

** *  În România, anual, peste 6.000 de pacienți sunt diagnosticați cu cancer la cap sau gât, iar doi din trei află când boala este deja în stadiu avansat. Un simplu control stomatologic sau ORL poate ajuta la depistarea în faze incipiente și la salvarea pacienților.

** * Make Sense este o campanie ințiată de Europe Head and Neck Society și European Cancer Patients Coalition, derulată în România cu sprijinul Asociației ”Sănătate pentru Comunitate”, prin care se urmărește creșterea gradului de conștientizare asupra cancerului de cap și gât. Campania se desfăşoară în 18 țări și are parteneri peste 200 clinici de testare. Make Sense dezvoltă trei componente principale: educare și prevenție, înțelegerea simptomelor și încurajarea controlului, pentru un diagnostic precoce.

Prevenţia cancerului de cap şi gât: consultaţii gratuite pentru brăileni

*În campania ”Responsabilitate pentru sănătate” iniţiată de medicul deputat Antobeta Ioniţă, parte a campaniei europene “Make Sense”, 50 de persoane vor fi incluse în programul zilei de 21 septembrie 2019 

     Brăilenii pot beneficia de consultații gratuite, pentru prevenția cancerului de cap și gât, în campania ”Responsabilitate pentru sănătate” iniţiată de medicul deputat liberal Antoneta Ioniţă (https://antonetaionita.ro). Cei care doresc să primească asistenţă în acest sens se pot programa la telefon 0742.180.410.

Programul de depistare precoce a cancerului de cap și gât ”Responsabilitate pentru sănătate” este o campanie inițiată de deputatul liberal Antoneta Ioniță (preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale Brăila) încă din 2018, iar acest nou program de screening face parte din campania europeană “Make Sense” (https://makesensecampaign.eu).

medic Antoneta Ioniţă, deputat PNL

Antoneta Ioniță derulează acest program în parteneriat cu Asociația ”Sănătate pentru Comunitate” şi îi invită pe brăilenii interesați să participe sâmbătă, 21 septembrie 2019, la Veneția Medical – Spital de recuperare și boli cronice din strada Baldovinești nr. 16, la campanie. Un număr de 50 persoane vor beneficia de consultații gratuite, acordate de medicul specialist stomatolog Mihai Moroianu, începând cu ora 10.00.

Este un demers de informare și de conștientizare cu privire la simptomele, factorii de risc și importanța diagnosticării precoce a cancerelor localizate în zona capului și gâtului, în cadrul căreia se vor acorda 50 de consultații gratuite. Brăilenii trebuie să conștientizeze că o diagnosticare la timp a acestor tipuri de  cancere ridică rata supraviețuirii până la 80-90%. Principalul nostru obiectiv, pe lângă oferirea de consultații stomatologice gratuite, este să educăm populația cu privire la factorii de risc ai acestor boli și la importanța diagnosticării în stadii incipiente”, precizează medicul Antoneta Ioniță.

În România, anual, peste 6.000 de pacienți primesc acest trist diagnostic, iar doi din trei află când boala este deja în stadiu avansat. Un simplu control stomatologic sau ORL poate ajuta la depistarea în faze incipiente și la salvarea pacienților.

Personalul de pe ambulanţe ar trebui apărat de poliţişti

*Sublinierea aparţine parlamentarului liberal Antoneta Ioniţă care s-a adresat ministrului de la Interne şi lui Raed Arafat cu întrebări referitoare la modalitatea în care asistentul şi medicul de pe ambulanţă pot fi ajutaţi de Poliţie astfel încât, în final, atât pacientul cât şi angajaţii din sănătate să ajungă cu bine la destinaţie

Antoneta Ioniță – deputat liberal, medic, preşedintele Organizaţiei de Femei Liberale Brăila – atrage atenţia asupra unor aspecte din activitatea medicală pentru care ar fi normal ca oamenii legii, în principal din Poliţia Română, să găsească soluţii.”Activitatea personalului de pe ambulanțe este serios afectată, iar siguranța, pusă în pericol, în special de pacienții violenți. În absența unor reglementări clare, s-a ajuns în situația în care, în tot mai multe localități din țară, polițiștii refuză să însoțească echipajele de pe ambulanțe, chiar și atunci când aceștia transportă bolnavi psihic sau persoane care prezintă vădite tendințe de violență sau potențial violente. Potrivit Legii 487 din 2002, a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, transportul unui bolnav psihic, agresiv sau potențial agresiv, către spital sau de la un spital la altul, se realizează prin intermediul serviciului de ambulanță, iar cazul în care comportamentul persoanei în cauză este vădit periculos, transportul se realizează cu ajutorul poliției, jandarmeriei, pompierilor. Numai că echipajele de poliție invocă proceduri operaționale interne, refuză să se urce în ambulanță și preferă să o escorteze cu mașina din dotare, fără a avea nicio secundă control pe ceea ce se întâmplă în interior cu pacientul, cu personalul medical, cu șoferul și chiar cu aparatura„, afirmă Antoneta Ioniţă care a primit în calitate de parlamentar mai multe sesizări, inclusiv de la reprezentați ai Uniunii Naționale a Sindicatelor Asistenților Medicali din Serviciile de Ambulanță.

Medic Antoneta Ioniță, deputat PNL

Este o situație anormală: viața pacientului, care poate oricând să deschidă ușa mașinii, dar și viața șoferului, a asistentului și medicului de pe ambulanță sunt puse în pericol. În plus, echipamentele din dotarea unei mașini de salvare pot fi avariate. Situația este cu atât mai absurdă cu cât, atunci când este nevoie, polițiștii sunt cei care imobilizează un bolnav agresiv și, potrivit regulamentelor Ministerului Afacerilor Interne, tot lor le revine și sarcina de a-l supraveghea, pe toată perioada imobilizării, prin urmare, și în timpul transportului către spital. Potrivit aceleiași legi, un medic sau un asistent medical nu poate decide internarea unui pacient, fără ca acesta să-și dea consimțământul, în timp ce un polițist, după ce constată că bolnavul reprezintă un pericol iminent pentru cei din jur, poate întocmi un raport în baza căruia propune internarea acestuia”, explică deputatul Antoneta Ioniță.

Parlamentarul brăilean reclamă faptul că situația este cu atât mai greu de înțeles cu cât atât polițiștii, cât și personalul de pe ambulanțe sunt salariați ai Ministerului Afacerilor Interne. Antoneta Ioniță a semnalat aceste aspecte în plenul parlamentului, a adresat întrebări ministrului Fifor de la Afacerile Interne și medicului Arafat la Departamentul Pentru Situații de Urgență de la care dorește să afle dacă există un protocol încheiat între aceste instituții, prin care să se stabilească reguli clare privind intervenția poliției, pompierilor, jandarmilor, alături de personalul de pe o ambulanță, în cazul unor pacienți agresivi și, dacă nu, când vor fi acestea elaborate.

Deputat liberal Antoneta Ioniţă: „Copiii merită mai mult, la şcoală şi nu numai”

*”Copiii Brăilei trebuie să beneficieze de programe gratuite after-school și de alimentație diversificată în timpul orelor de școală!”, subliniază medicul deputat la începutul unei noi sesiuni parlamentare

Începe o nouă sesiune parlamentară şi deputatul PNL Antoneta Ioniţă – medic de familie, preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale Brăila – îşi anunţă priorităţile.

Medic Antoneta Ioniţă,
deputat PNL

Antoneta Ioniţă: „O nouă sesiune parlamentară înseamnă pentru mine noi provocări, iar pe lista mea de priorități și a colegilor mei de la Partidul Național Liberal se află măsuri care vizează Educația, Sănătatea, Economia. Sunt inițiator al mai multor legi pentru aceste domenii și sper că voi reuși în această sesiune să trecem prin parlament acte normative care vizează reorganizarea cabinetelor medicilor de familie, dar și proiectul prin care gărzile medicilor să fie recunoscute ca vechime în muncă și luate în calculul pensiilor. Pentru mine, acesta rămâne un proiect important, care ar remedia o gravă inechitate, în ciuda încercărilor parlamentarilor PSD de a-l îngropa prin sertare.

        Copiii și elevii județului Brăila au și ei nevoie de susținere. Avem în vedere proiecte care să permită introducerea în școli a unei alimentații diversificate, de care să beneficieze toți cei mici, extinderea programului ”after school”, care să le ofere modalități moderne de educație, dar care să însemne și pentru părinții aflați la muncă un confort că-i știu pe cei mici în siguranță. Reglementarea situației transportului elevilor și profesorilor navetiști și un sistem eficient de burse, care să facă atractiv îmbunătățirea învățământului profesional, pe fondul unei crize tot mai accentuate, reclamate de piața muncii, sunt alte priorități pe agenda parlamentarilor liberali.

        După doi ani și jumătate de lipsă de predictibilitate fiscală și legislativă, de modificări făcute pe genunchi, de lipsă de investiții, a venit momentul ca și mediul de afaceri să beneficieze de măsuri de însănătoșire. Eliminarea supraimpozitării contractelor part-time și eliminarea supra-accizei la carburant, stimularea agenților economici care își plătesc la zi dările la stat, posibilitatea companiilor de a-și stimula și fideliza angajații prin utilizarea unui procent din impozitul pe profit datorat la buget sau scutirea impozitării profitului reinvestit pentru mijloacele de transport noi sunt doar câteva dintre măsurile de care mediul economic românesc și cel brăilean, unde se creează plus-valoare și locuri de muncă, are nevoie de urgență„.

Nu în ultimul rând, parlamentarul îi aşteaptă pe totţi cei care au propuneri, sugestii. „Pentru toți brăilenii, rămân un deputat devotat și aștept să ascult problemele și propunerile dumneavoastră, la Cabinetul Parlamentar din Brăila, Bulevardul Independenţei nr. 8, Bloc B1, sc. 4, et. 1, jud. Brăila, program de audiențe: Vineri – de la ora 14,00 și Sâmbătă – de la ora 10,00, cu programare în prealabil, la telefon 0746.58.62.32. Aștept sugestiile, propunerile și problemele dumneavoastră, pe adresa de e-mail: antoneta.ionită@cdep.ro

Deputat Antoneta Ioniță: „Ministerul Sănătăţii nu ştie unde se duc banii din taxa pe viciu”

*Contrar legii, care între timp se pare că a fost schimbată (?!), banii eferenţi taxei pentru descurajararea consumului de tutun și alcool nu se duc la Ministerul Sănătăţii care ar trebui să gestioneze programe de prevenţie * Guvernul PSD-ALDE a cheltuit fără discernământ banii românilor și încearcă să acopere găurile din buget 

 

Antoneta Ioniță, medic,
deputat PNL

Medicul Antoneta Ioniţă – deputat PNL de Brăila, preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale Brăila, a adresat Sorinei Pintea – ministrul Sănătății – o întrebare referitoare la modul cum a fost utilizată „taxa pe viciu” în anul 2018 și ce previziuni există pentru 2019. Se pare că banii din taxa pe viciu încasată pentru activitățile publicitare la produse din tutun și băuturi alcoolice nu se mai constituie în venituri la bugetul propriu al Ministerului Sănătății și, prin urmare, nu mai pot fi folosiți pentru finanțarea unor programe în favoarea pacienților români.

Guvernul PSD-ALDE a cheltuit fără niciun discernământ banii românilor și încearcă să acopere găurile din buget cu tot felul de artificii și împrumuturi care împovărează România. Taxa pe viciu a fost gândită să descurajeze consumul de tutun și alcool și era firesc ca sumele încasate să fie direcționate pentru derularea unor programe de prevenție sau chiar pentru dotarea cabinetelor medicilor de familie tineri, în condițiile în care o astfel de propunere a fost prinsă în programul de guvernare al PSD dar, evident, nu a fost onorată. Acum, a dispărut și această sursă de finanțare, iar nevoile pacienților români rămân în continuare uriașe. S-a spus că banii vor fi folosiți de Ministerul Finanțelor la investiții, la infrastructură, dar mă tem că, în realitate, ei acoperă cheltuielile aberante ale guvernanților”, spune deputatul liberal Antoneta Ioniță.

Răspunsul primit de la Ministerul Sănătății este o oglindă a modului în care actualii guvernanți de la PSD-ALDE fac politicile publice și lipsa de respect față de sănătatea românilor. În urma celebrei Ordonanțe 114/ 2018, banii aferenți taxei pe viciu nu mai intră în bugetul Ministerului Sănătății, iar toate articolele referitoare la acest subiect, existente în Legea nr. 95/2006, privind reforma în sănătate, au fost abrogate. Mă îndoiesc că banii din taxa pe viciu au fost direcționați în ultimii ani către destinația prevăzută de lege, câtă vreme, în răspunsul primit de la Ministerul Sănătății nu este precizată destinația banilor până la începutul anului 2019, când prevederile legale au fost abrogate, deși a solicitat să fie precizate principalele capitole de cheltuieli spre care au fost repartizați banii din taxă și  care au fost sumele cheltuite„, subliniază parlamentarul brăilean care continuă să meargă la fiecare final de săptămână la propriul cabinet medical şi să-şi exercite în continuare şi obligaţiile profesionale de medic de familie.