Arhive etichetă: memoria

Bulgarul Dobri Voinikov, serbat la 185 ani de la naştere la Brăila

*Eveniment la Teatrul „Maria Filotti”, în 10 noiembrie 2018, la iniţiativa administraţiei din Shumen  

Corul „Rodni Zvutsi”

Dacă e noiembrie, este serbat Dobri Voinikov – importantă personalitate a Bulgariei, dramaturg, om de şcoală, patriot și scriitor care a trăit o vreme (în perioada când luptătorii pentru libertate trebuiau să-şi caute altă „ţară”) şi în Brăila. De aceea, municipiul Brăila a fost gazdă, la Teatrul „Maria Filotti” (TMF) – de altfel aici se află un foaier care îi poartă numele (fiind amplasat dinainte de 2010 un basorielef, o placă memorială dedicată marelui om de cultură, considerat părintele artei dramatice bulgăreşti, basorelief realizat de artişti bulgari – iniţiativă a administraţiei oraşului Shumen https://brailachirei.wordpress.com/2013/11/15/dobri-voinikov-omagiat-la-tmf-cu-invitati-de-la-shumen/). unui eveniment aniversar sâmbătă, 10 noiembrie 2018, când s-au sărbat cei 185 ani de la nașterea lui Dobri Voinicov. Intrarea la activităţi a fost liberă. Foto preluare pagina facebook Primăria Municipiului Brăila.

  Gazde ale aniversării au fost prof. Maria Gancev – preşedinte Comunitatea Bulgarilor din Brăila – şi teatrologul Lucian Sabados – manager TMF, oficialităţi din Brăila. Între oaspeţi s-au aflat şi oficiali bulgari din Shumen. Programul evenimentului a fost pregătit de oficialitățile bulgare din oraşul bulgăresc Shumen, respectiv un concert extraordinar susţinut de corul „Rodni Zvutsi” din Shumen, organizat de Casa de Cultură „Dobri Voinikov” din orașul Sumen, partener fiind Primăriei Brăila. În replică, un cor brăilean (o parte a corului „Trison” dirijat de prof. Ştefan Lupu) a oferit un scurt program românesc – recitalul fiind derulat în foaierul (foto stânga jos) dramaticului amenajat întru memoria lui Dobri Voinicov. 

** * Corul „Rodni Zvutsi” a fost înființat în anul 1898 și este una dintre cele mai importante formații de gen din Bulgaria, câștigând de-a lungul timpului numeroase premii, diplome și medalii la competiții naționale și internationale.

** * Dobri Voinicov (10 noiembrie 1833 – 27 martie 1878) a fost profesor, dramaturg si jurnalist al Renașterii Naționale Bulgare. Este considerat părintele teatrului modern bulgar și primul producator bulgar. Voinikov a fost și unul dintre fondatorii Academiei Bulgare de Științe.Voinikov s-a născut în orașul Șumnu (astăzi Shumen, Bulgaria), Imperiul Otoman în 1833 și a studiat în zona natală și a absolvit liceul la Istanbul în 1858. A devenit profesor in Shumen, unde a rămas până în 1864. În Shumen a participat activ la luptele Bisericii Bulgare și la stabilirea/ construirea unui sistem educațional bulgar. În 1864, el a fost nevoit să emigreze în Principatele Române, stabilindu-se mai întâi în Brăila. La Giurgiu ajunge în 1873. În 1866, a făcut parte din Comitetul Central Secret Bulgar. El a scris broșuri în limba franceză, dezvăluind atrocitățile comise de autoritățile otomane în ținuturile bulgare și informând publicul asupra obiectivelor mișcării revoluționare din Bulgaria.

         Ca emigrant în România, Voinikov a ajuns să fie implicat în teatru: a fondat o companie de teatru de amatori bulgari în Brăila, în 1865, pe care a condus-o până 1870. Pentru prima dată în istoria teatrului bulgar, femeile au luat parte în calitate de actrițe. El a continuat să se implice în teatru din Giurgiu, Bucureşti și Shumen.

      Dobri Voinikov este autorul mai multor piese de teatru, drame si comedii: ”Princess Rayna” (1866), ”Botezul Curții Preslav” (1868), ”Velislava”, ”Printesa Bulgaria” (1870) etc. Piesele sale constituie repertoriul principal al Teatrului Național bulgar și au stabilit tendințe continuate de următoarele generații de dramaturgi – ex. Vasil Drumev și Ivan Vazov. În prima parte a anilor 1870, Voinikov s-a alăturat unui grup politic de dreapta care l-a ajutat în obținerea cetățeniei ruse; astfel, Voinikov a putut reveni în Bulgaria, în 1874. În timpul războiului ruso-turc din 1877 – 1878, a fost director al unui orfelinat din Târnovo, unde a murit de tifos. (Wikipedia, traducere din limba engleza)

La Brăila şi-a scris piesele și a redactat ziarul revoluționar „Dunavstka Zora”. În anul 1864 a avut loc primul spectacol al trupei bulgare reorganizate de Voinikov. A venit ca institutor la Scoala bulgară din Braila și ajutat de câțiva tineri reorganizeaza trupa de teatru a junilor bulgari și joacă pe scena Teatrului „Rally” piesa „Stoian Voievod”.

Platani plantati pe faleza braileana

*Sambata, 14 noiembrie 2015, in memoria victimelor din clubul bucurestean „Colectiv” intre care sunt si doi braileni: Andrei Petru Buca si Loredana Danescu

DSCN8041       Pe faleza braileana se vor dezvolta 50 de platani – copac rezistent si frumos (se pot vedea minunate exemplare, declarate monument, pe strada Ana Aslan, in municipiu) – plantati sambata, 14 noiembrie 2015, dimineata. Ideea a fost rostita de primarul Aurel Gabriel Simionescu, dupa recenta sedinta (https://brailachirei.wordpress.com/2015/11/10/consiliul-local-municipal-braila-sedinta-din-noiembrie-2015/) a Consiliului Local Municipal Braila. Primarul a fost prezent, cei doi viceprimari – Doinita Ciocan si Alexandru Danaila Zaharia de asemenea.

Gestul este in memoria tinerilor victime din clubul bucurestean „Colectiv” (tragedia din 30 octombrie 2015 – pana in prezent sunt 55 de morti, alte persoane grav afectate…in spitale) dintre care si doi braileni, Andrei Petru Buca si Loredana Danescu…
S-au plantat in zona scenei de la esplanada 50 de platani, achizitionati de Sc Seroplant exact in ideea ca sunt rezistenti si pot suporta o toaletare speciala, posibil in forma conica pentru a permite cresterea atator copaci destul de apropiati in zona aleasa, destul de retransa. DSCN8039

Mai multe foto de Armanda Filipine la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.953539124738677.1073742182.196618800430717 pe pagina Facebook a revsitei de cultura si informatie Braila Chirei.

DSCN8044        Au fost prezenti destui consilieri municipali- nu i-am vazut chiar pe toti… – si reprezentanti la varf ai partidelor politice: ex. senatorii Catalin Boboc (copresedintele PNL Braila) si Ion Rotaru (de la PSD), deputatul Marian Viorel Dragomir (PSD). A fost si Constantin Teodorescu – unul dintre initiatorii proiectului Braila, capitala europeana culturala in 2021 – pe care am tinut sa-l fotografiez cu ultima productie editoriala a asociatiei, pe care o avea la el…

Conferinţa internaţională „După 25 de ani. Istoriile şi memoriile comunismului”

* „La 25 de ani după căderea comunismului în Europa centrală şi de est, memoria şi istoria acestuia rămân controversate. Pe de o parte, istoria comunismului în regiune stă sub semnul denunţării crimelor săvârşite de acest regim” – câteva din argumentele IICCMER si Fundaţia Culturală Memoria, organizatori

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Fundaţia Culturală Memoria au organizat, în 20 şi 21 noiembrie 2014, conferinţa internaţională „După 25 de ani. Istoriile şi memoriile comunismului” la sediul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA – Bucuresti, str. Povernei, nr. 6).

25_logo_conference           Era necesară o astfel de conferintă, mai ales că România ultimilor 25 ani a fost marcată de povara moştenirii comuniste. „Aceasta a influențat instituţii, mentalităţi, comportamente individuale şi colective deopotrivă. O bună parte a postcomunismului este încă profund înrădăcinată în comunismul însuși. Iată de ce, la un sfert de veac, avem nevoie mai mult decât oricând de o analiză lucidă a fantomelor care ne bântuie prezentul. La 25 de ani după căderea comunismului în Europa centrală şi de est, memoria şi istoria acestuia rămân controversate. Pe de o parte, istoria comunismului în regiune stă sub semnul denunţării crimelor săvârşite de acest regim. Pe de altă parte, unii aduc în discuţie aşa-numitele „binefaceri” ale dictaturii proletariatului. Memoria comunismului este în continuare pulverizată, nostalgicii afirmându-se cu putere în spaţiul public, așa cum fosta nomenclatură de partid și de stat este deosebit de activă prin urmaşii de a doua generaţie. Martorii crimelor comunismului dispar cu o viteză mai mare decât se instituie locuri memoriale și muzee sau se scriu manuale„, subliniaza organizatorii.

Conferinţa şi-a propus să treacă în revistă tipologiile tranziției, structurile de legătură dintre o epocă și alta. Organizatorii și-au dorit să ofere un cadru de reflecţie asupra istoriografiei româneşti şi internaţionale privitoare la comunism și la efectele sale pe termen lung în societăţile central şi est europene. Atenția este aici îndreptată către funcția socială a memoriei, către mecanismele complexe prin care ceea ce am trăit se reflectă în ceea ce suntem sau vrem să devenim.

Alex Găvan, alpinism în memoria luptătorilor anticomunişti din munţi

* Vârful muntos Broad Peak din Pakistan este al şaselea vârf de peste 8.000 metri cucerit de alpinistul român 

 

Alex Găvan (site la http://alexgavan.ro/, n.aut. L-am adaugat la link-uri permanente pe pagina de garda a revistei Braila Chirei) este primul alpinist roman care a escaladat varful Shisha Pangma (8027 metri) din muntii Himalaya. Escalada s-a finalizat la 30 aprilie 2014 și a fost realizată fără utilizarea de oxigen suplimentar.

Alex Gavan

Același temerar  a escaladat două luni mai târziu, tot fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor, vârfului Broad Peak  (8.047 m) din masivul Karakorum, in Pakistan. Escalada a fost reuşită în 23 iulie 2014, fiind dedicată memoriei luptătorilor anticomuniști din munți, care, prin lupta și prin sacrificiul lor, au fost și sunt încă o sursă de inspirație și o dovadă a faptului că nu toți românii acceptă compromisul, fie cu un regim politic totalitar, fie cu provocările vieții.

Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță pe site (http://www.iiccr.ro/)  acest gest, subliniindu-l cu respect.

alpinism_alex_gavan         Vârful muntos din Pakistan este al şaselea vârf de peste 8.000 de metri pe care Alex l-a cucerit. Alpinistul român a făcut echipă cu alpiniștii bulgari Boian Petrov, Mladen Dankov și Ivan Tomov.

Cred că avem nevoie zilele astea şi probabil nu doar zilele astea de nişte modele autentice. Avem nevoie să aducem pe agenda publică şi alte subiecte decât cele care ocupă acum paginile ziarelor”, spune Alex Găvan despre ascesiunea pe care a dedicat-o memoriei luptătorilor anticomunişti din munţi.

Conferinta IICCMER, despre arhivele comunismului

* Evenimentul are loc in Bucuresti, pe 23 august 2013

 

afis Arhivele comunismului   La sediul Institutului de Investigarea Crimelor Comuniste si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) din Bucuresti, strada Alecu Russo nr. 13-19, are loc in data de 23 august 2013 o conferinta cu tema „Arhivele comunismului – intre discurs si realitate’. Organizatorii spera ca la eveniment sa fie prezenti nu numai cercetatori, ci si alt persoane interesate astfel incat la final sa aiba loc dezbateri si se poata formula un regulament de bun practici pentru detinatorii de arhive.

Dinu Zamfirescu – presedintele Consiliului Stiintific al IICCMER – va deschide conferinta, care incepe la ora 9.00.

Pe site-ul IICCMER – gasiti detalii – initiatorii au exprimat argumente in favoarea actiunii.  „Arestarea” memoriei şi controlul ei a fost o caracteristică esenţială a statului comunist. În acest scop, regimurile comuniste au limitat constant accesul la arhive şi documente, prezentând numai versiuni alterate, distorsionate şi propagandistice ale trecutului şi prezentului. De cele mai multe ori, aceste practici au fost continuate şi de succesoarele statelor comuniste după 1989, cum este şi cazul României. De-a lungul primelor două decenii postcomuniste, accesul la arhivele PCR a fost permis numai câtorva apropiaţi ai puterii politice. Înfiinţarea unor instituţii de investigare a memoriei comunismului în statele extotalitare a permis accesul şi altor categorii de cercetători la aceste arhive. Şi totuşi, arhivele comunismului sunt încă „semi-închise”. Accesul total şi fără limitări este încă o iluzie, restricţionările fiind impuse de o serie de instituţii sau persoane cu funcţii de conducere. Până în prezent, toate discuţiile despre accesul  la documentele perioadei comuniste au fost organizate şi coordonate de deţinătorii acestor arhive. Organizatorii au insistat asupra „succeselor” realizate în ultimii ani, fără a prezenta restricţiile şi piedicile întâmpinate de cercetători.

       Conferința „Arhivele comunismului – între discurs și realitate” se adresează în primul rândul cercetătorilor şi istoricilor, categorii care militează pentru deschiderea totală a acestor arhive şi instituirea unui acces neîngrădit la documentele create de structurile statului comunist.

La Casa „Goanga” din Braila, eveniment in „Master Classes”

* Tinerii inscrisi la Cursurile de Maiestrie sustinute de soprana Mariana Nicolesco su mers impreuna cu maestra in casa memoriala a celebrului interpret liric brailean * Dr. Stehan Poen a evocat personalitatea lui Petre Ştefănescu-Goangă

   ?????   Primăria municipiului Brăila, unul din organizatorii Cursurilor de Maiestrie „Master Classes” de la Braila, din perioada 29 iulie – 4 august 2013 (asa cum am anuntat  la https://brailachirei.wordpress.com/2013/07/23/canto-maiestrie-mariana-nicolesco-la-braila/) a organizat in seara de vineri 2 august 2013, „un eveniment major legat de identitatea culturală a oraşului”, dupa cum se afirma in comunicatul transmis odata cu invitatia (foto stanga).
        Întâmpinaţi de primarul Aurel Simionescu, zecile de participanţi la Cursurile de Măiestrie Artistică „Master Classes’ oferite de marea soprană Mariana Nicolesco au vizitat Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă” din Piaţa Poligon nr. 2 A.
        După salutul adresat de Mariana Nicolesco a luat cuvântul dr. Stephan Poen, medic foniatru si muzicolog, evocând viaţa şi cariera ilustrului artist, utilizand pentrul ilustrare si înregistrări cu renumitul artist liric a carui casa a fost restaurată cu fonduri europene printr-un proiect scris la nivelul Primariei Braila si devenita Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă”.
          Evenimentul, derulat cu sprijinul Casei de Cultura a municipiului Braila (care isi desfasoara acum activitatea in incinta Casei Memoriale) si a Asociatiei ArtEvent, este o mărturie remarcabilă a trecutului încărcat de semnificaţie şi de valori al Brăilei, un omagiu adus unui artist de seamă al liricii româneşti, descendent, de asemenea, dintr-o familie care a marcat pentru totdeauna istoria Brăilei, edificând Teatrul „Rally”, azi Teatrul „Maria Filotti” – pe scena căruia a debutat in anul 1881 legendara Hariclea Darclée, intru cinstirea memoriei sale au loc la Braila, din 1995 incoace, intalnirile de la Festivalul-Concurs International de canto „Hariclea Darclee’ si aceste Cursuri „Master Classes”.
        Petre Ştefănescu-Goangă a fost adorat ca interpret al unui vast repertoriu din opera franceză, italiană, germană şi rusă, pentru personalitatea sa excepţională şi pentru marele său talent de pedagog.
     Casa Goanga, Master Classes 2 aug 2013   Foto preluata din pagina Facebook a Cameliei Gusatu – director Directia de Cultura, Invatamant, Sport, Turism in Primaria Braila, cu soprana Mariana Nicolesco (in picioare, stanga), Stephan Poen, viceprimarul Doinita Ciocan.
        Cursurile „Master Classes” – incepute luni, 29 iulie (amanunte la https://brailachirei.wordpress.com/2013/07/30/cursurile-de-maiestrie-master-classes-la-deschidere/) – deruleaza zilnic, pe scena dramaticului brailean, acolo unde a debutat Haricleea Darclee.
          Urmatoarea intalnire cu publicul este sambata, 3 august, 2013, de la ora 18.00 cand dr. Stephan Poen va sustine o conferinta despre arta lui Giuseppe Verdi si Richard Wagner, dupa ca in anii trecuti a sustinut conferintele  „Mariana Nicolesco si Arta cantului”, „Marile roluri dramatice mozartiene si eroinele puccineine in interepretarea Marianei Nicolesco”, „Vocalitatea in baroc si clasic la comemorarea lui Haendel si Haydn”, „Originalitarea interpretarilor Marianei Nicolesco in universul lui Frantz List si Gustav Mahler”.
         N.aut. (Armanda Filipine) Revista de cultura si informatie „Braila Chirei'”, unul din partenerii media ai manifestarii, va oferi amanunte despre aceste intalniri cu Marea Muzica.

Concerte Uriah Heep, in Europa

* Trupa iunie 2013, va sustine concerte in Germania, Austria, Ungaria si in Romania pe 11 iunie 2013, la Arenele Romane – concert inchinat memoriei regretatului basist Trevor Bolder 

 

Incepand cu 1 iunie 2013, artistii vor concerta pe marile scene din Germania, Austria si Ungaria, urmand ca pe 11 iunie 2013 legendara trupa rock Uriah Heep sa se reintalneasca cu fanii din Romania in cadrul unui show de zile mari, un eveniment exploziv  ce se va desfasura pe scena Arenelor  Romane din Bucuresti incepand cu orele 20:00. Artistii au marturisit ca cele doua ore de concert de la Bucuresti, vor fi dedicate exclusiv basistului Trevor Bolder, un prieten extrem de apropiat si in acelasi timp un coleg desavarsit care le-a fost alaturi timp de 37 de ani. Uriah Heep poster

Melodiile arhicunoscute care fac permanent inconjurul lumii, amprentate de Uriah Heep in cei peste 44 de ani de activitate cum sunt ”July Morning”,  ”Lady in Black” ,” Rain”, ”One Day” sau ”Easy Livin” vor fi nelipsite din setlist-ul concertului de la care fanii rock-ului nu trebuie sa lipseasca.

Biletele pentru show-ul Uriah Heep au preturi variabile in functie de categoria de loc, respectiv Cat. III – 50 lei,Cat. II –  70 lei si Cat.I – 100 lei. Acestea pot fi achizitionate din reteaua „Vreau Bilet” – standul din Unirea Shopping Center etj.2, de la orice magazin EuroGsm, precum si din reteaua Eventim iar online prin http://www.vreaubilet.ro precizeaza Nicoleta ION – PR Manager la „Vreau Bilet”.

Nota: In urma cu cateva zile, faimoasa trupa  rock  Uriah Heep anunta cu mare tristete  despartirea de bunul lor prieten- Trevor Bolder, celebrul basist care s-a stins la varsta de 62 de ani, după o lupta cu boala care nu intotdeauna este invinsa – cancerul. Agravarea starii de sanatate produsa la finalul anului 2012, l-a determinat pe artist sa se retraga, predand cu incredere stafeta actualului basist, Dave Rimmer. Aceasta pierdere, uriasapentru formatie si pentru prietenii care erau deja, nu i-a impiedicat insa pe membrii grupului Uriah Heep sa isi desfasoare programul turneului deja stabilit assa cum i-ar fi placut si regretatului basist Trevor Bolder.

Memoria exilului romanesc: conferinta in Bucuresti

Cu siguranta e un pic cam tarziu anuntul, dar imi fac o datorie de onoare din a promova activitatile Institutului de investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.

Saloanele exilului - afis

Ieri, 23 mai 2013, la Jockey Club – in Bucuresti – a avut loc o conferinta – aveti programul in afis.

N.aut. Se cuvine sa stim cat mai  multe din ceea ce a omis vechiul regim, din ceea ce ne-a oprit sa cunoastem. sa traim… chiar daca multi dintre noi – mai cu seama cei acre si-au consumat tineretea si varsta adulta – in acele vremuri de trista –  continui sa subliniez –  amintire…

Ca  sa va faceti o idee si mai clara, va sugerez sa lecturati volumele de jurnal/ memorii – sunt mai multe – publicate sub numele „Unde scurte” de Monica Lovinescu (din scurta prezentare pe care i-o face Editura Humanitas – ÎN ROMÂNIA. Monica Lovinescu și-a luat licenţa în litere la Universitatea din București. În afara unui basm scris în copilărie, la vreo 7-8 ani, și publicat în Dimineaţa copiilor, își reneagă cu vehemenţă debuturile literare. De pe la 15 ani publică proze scurte în Vremea, Kalende etc.).

Veti descoperi o saga – adevarat! – in jurnalul minunatei Monica Lovinescu, un adevarat luptator anticomunist.

Concurs naţional „Ce înseamnă comunismul pentru mine?”, pentru liceeni

* Organizator, intitator este IICCMER * Eseurile si lucrarile artistice se primesc pana la data de 17 mai 2013

Insitutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale și Fundația Konrad Adenauer, a lansat in data de 2 aprilie 2013 Concursul  naţional cu tema „Ce înseamnă comunismul pentru mine?”. ce_inseamna_comunismul_pentru_mine

Tinerii sunt invitati sa participe la două secţiuni:  una de eseuri, care se adresează elevilor din clasele IX-XII şi alta de desen şi alte forme de artă grafica, pentru  elevii de clasele IX-XII de la liceele de artă din România.

Proiectul îşi propune să crească interesul  tinerilor pentru istoria recentă a României prin stimularea cercetării  personale şi a reflecţiei asupra unei  perioade istorice care marchează încă evoluţia şi dezvoltarea societăţii  româneşti.

Câștigătorii  vor putea participa la Școala de vară de  la Făgăraș – in localitatea Sâmbăta de Sus, unde vor participa elevii din clasele IX-XI, respectiv la Universitatea de vară de la Râmnicu Sărat unde sunt invitati elevii absolvenți ai clasei a XII-a.

Amanunte in regulament concurs 2013 – click pe documentul in fromat PDF

si la

http://www.iiccr.ro/ro/proiecte/proiecte_educationale/elevi/scoala_de_vara/.

http://www.iiccr.ro/ro/proiecte/proiecte_educationale/studenti/universitatea_de_vara/

Invitatie la Centrul Cultural Nicapetre: lectie la muzeu

* Pe strada Belvedere la nr. 1, municipiul Braila, casa Embiricos – monument istoric – gazduieste acum sectia muzeaza numita Centrul Cultural Nicăpetre * Aici suntem invitati la o dubla aniversare, de suflet: Nicapetre si Brancusi

Primim din partea echipei din cadrul sectiei Centrul Cultural Nicapetre (http://www.muzeulbrailei.ro/index.php?pn=2&idn=609 si http://centrunicapetre.wordpress.com/ ) de la Muzeul Brailei o invitatie pentru data de 28 februarie 2013, ora 13.30. Si ne straduim sa raspundem pozitiv si sa fim la inaltimea asteptarilor… in amintirea celor doua imense valori ale Artei si Cultura lumii, Brancusi si NICAPETRE – mai multe pe pagina web de la http://nicapetre.com/ (n.aut. Unde veti descoperi mai multe imagini cu artistul brailean  – cum este si cea din dreapta, Nicapetre si unul din desenele sale, desene pe care l-am admirat si in expozitie, dar si intr-un frumos calendar editat de muzeul brailean).

Iata si invitatia de la Centrul Cultural Nicapetre:  Nicapetre

 OLYMPUS DIGITAL CAMERA „Din anul 2002 așezăm fiecare început de an sub semnul aniversării lui Nicăpetre (ianuarie) și a lui Brâncuși (februarie).

De fiecare dată sunt împreună cu noi elevii Liceului de Arte ”Hariclea Darclée” Brăila, artiști din filiala Brăila a UAP, iubitori ai sculpturii din orașul nostru.

Organizatorii întâlnirii de joi, 28 februarie 2013, ora 13, muzeograful Anca Moldovan și profesorul de istoria artei Ovidiu Dascălu, vă invită la un exercițiu de privire a formelor esențiale create de cei doi sculptori, la Centrul Cultural Nicăpetre”.

* * *

Altfel spus, stimati si dragi cititori si prieteni, daca iubiti arta si l-ati cunoscut sau macar il admirati pe sculptorul Nicapetre (27 ianuarie 1936, Brăila – 21 aprilie 2008, Canada), nascut in cartierul Brailita cu numele Petre Balanica, atunci cu siguranta veti fi prezenti in casa Embiricos din municipiul Braila, strada Belvedere nr. 1 – monument istoric de arhitectura – la o lectie de arta si frumos, de daruire si maretia gestului care transforma materia si ii atribuie conotatii spirituale.