Prof. dr. Cătălin Canciu, demis de la şefia ISJ Brăila, a câştigat procesul împotriva Ministerului Educaţiei

*Curtea de Apel Galaţi a admis în 28 septembrie 2017 cererea de suspendare a deciziei ministeriale din 18 august 2017; Ministerul Educaţiei poate face recurs în cinci zile

 

prof. dr. Cătălin Canciu

Prof. dr.  Cătălin Canciu (foto Armanda Filipine, revista de cultură şi informaţie Braila Chirei), specializarea geografie, demis în seara de 18 august 2017 (https://brailachirei.wordpress.com/2017/08/19/inspectori-scolari-generali-din-13-judete-demisi-de-ministrul-pop-vineri-seara-prin-fax/) de la şefia Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, laolaltă cu alţi colegi din conducerile ISJ din 12 judeţe, a primit câştig de cauză în procesul intentat împotriva Ministerului Educaţiei Naţionale.

Decizia Curţii de Apel Galaţi, postată şi pe site (http://portal.just.ro/44/), precizează: „Admite cererea de suspendare. Solutia pe scurt: 199 -Respinge ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii, invocate de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, prin întâmpinare. Admite cererea formulată de reclamantul Canciu Cătălin, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, având ca obiect executare act administrativ. Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 4695/18.08.2017 emis de Ministrul Educaţiei Naţionale până la pronunţarea instanţei de fond. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de apel Galaţi. Document: Hotarâre  199/2017  28.09.2017„.

Cu alte cuvinte, instanţa de judecată – la fel ca şi în cazul prof. Florina Stoian, fost inspector şcolar general la ISJ Buzău, care a câştigat procesul similar cu câteva zile înainte – a dat dreptate profesorului brăilean şi dispune „cererea de suspendare” a actului ministerial de demitere. Practic,  dacă şi după posibilul recurs al Ministerului Educaţiei soluţia rămâne aceeaşi, prof. dr. Cătălin Canciu se poate reîntoarce pe funcţia pe care o deţine din august 2015 când a reuşit (în data de 3 august) la concursul organizat de Minister.

Inspectori şcolari generali din 13 judeţe, demişi de ministrul Pop vineri seara prin fax

*În 18 august 2017, conducătorii ISJ-urilor din Arad, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Tulcea, Vrancea

 

Liviu Marian Pop

       Ministrul Liviu Marian Pop (profesor de matematică, sindicalist la nivel de federaţie în 2007 – 2012, din 2012 în politică prin PSD şi în ministere, foto de pe site Guvern) de la Educaţie a demis prin ordin, trimis pe fax vineri, 18 august 2017, seara nu mai puţin de 15 inspectori şcolari judeţeni de la conducerile Inspectoratelor Şcolare din judeţele Arad, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Tulcea, Vrancea. Cei mai mulţi dintre aceşti profesori şi-au obţinut funcţiile prin concurs susţinut la Ministerul Educaţiei conform regulilor în vigoare. La toţi, contractul de management era în curs de derulare.

N.red. Ştirea nu a surprins pe nimeni, dintre cei care au înţeles că politicul decide chiar şi acolo – cum a fost cazul acestor profesori revocaţi din funcţiile de la şefia Inspectoratelor Şcolare Judeţene (ISJ). Se vorbea, mai în glumă mai în serios, despre schimbări încă de la numirea lui Pop la minister. Cu siguranţă, aşa cum deja unii dintre demişi au afirmat, vor urma procese împotriva Ministerului Educaţiei mai ales că, aşa cum este şi cazul ISJ Brăila condus de prof. dr. Cătălin Canciu (de geografie) din august 2015 (a dat concurs în 3 august 2015), nu avea cum să existe vreun motiv de înlăturare din funcţie. Cătălin Canciu nu este înregimentat politic, nu a făcut sub nicio formă abuzuri – nimeni nu poate afirma contrariul cu probe, din contră, în partea de mandat ce si-a dus-o la îndeplinire a adus Brăila în topul judeţelor cu bune rezultate la testele naţionale şi la bacalaureat.

Rezultate la Evaluarea Naţională 2017 înainte de contestaţii: Brăila pe primul loc

*Judeţele unde s-au obţinut cele mai mari rezultate sunt Brăila  – 92,4% (prof. dr. Cătălin Canciu – inspector şcolar general la ISJ Brăila a anunţat 92,37 la sută), Cluj – 90%, municipiul Bucureşti – 89,3%, Prahova – 87,6% şi Galaţi – 85,5%

Biroul de Comunicare al Ministerului Educaţiei anunţă că au fost centralizate, în 26 iunie 2017, rezultatele de la Evaluarea Naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, înainte de contestaţii, în sesiunea 2017. Conform statisticii generale, un număr de 108.252 candidaţi (76,9%) au obţinut medii peste 5, rezultate superioare cu aproximativ două procente celor de anul trecut când procentajul a fost 75%Dintre aceștia, 467 de candidați au încheiat examenul cu media generală maximă 10, număr aproape dublu față de 2016 (241), alţi 32.460 de candidați (23,1%%) au obţinut medii sub 5. Cele mai multe medii – 13.061 – sunt cuprinse în intervalul 9 – 9,49.

         S-a participat la examene în procent de 97,1%, respectiv 140.712 candidaţi prezenţi dintr-un total de 144.929 înscrişi. Șase elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.

           La proba Limba şi literatură română, 121.227 de candidaţi au primit note peste 5 (85,9%, rată superioară cu peste 3% celei din anul trecut). Dintre aceștia, 1.719 candidaţi au fost notați cu 10. La Matematică, 92.799 de candidaţi au avut note peste 5 (65,9%), dintre care 4.350 de candidați au primit nota 10. Detalii suplimentare legate de rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională 2017, înainte de contestaţii, inclusiv un istoric al rezultatelor din ultimii 4 ani, pot fi consultate în 2017-06-26 Dosar EN 2017 v1 – pentru amănunte, click pe dosarul de presă în format PDF.

prof. dr. Cătălin Canciu

      Judeţele unde mediile obţinute se află în partea superioară (peste 85%)  a topului naţional sunt Brăila  – 92,4% (prof. dr. Cătălin Canciu – inspector şcolar general la ISJ Brăila a anunţat 92,37 la sută), Cluj – 90%, municipiul Bucureşti – 89,3%, Prahova – 87,6% şi Galaţi – 85,5%. Rate scăzute de medii peste 5 se înregistrează în judeţele Giurgiu – 61,2%, Teleorman – 63,5%, Mehedinţi – 68% şi Caraş Severin – 69,6%. Pentru detalii pe fiecare judeţ, informaţiile sunt disponibile la http://evaluare.edu.ro  

          Contestaţiile pot fi depuse în cursul zilei de 26 iunie 2017, între 16.00 – 20.00, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 30 iunie.

          Elevi brăileni de 10 la Evaluarea Naţională 

Ciucaşu Andra Iulia – Şcoala Gimnazială „Mihu Dragomir”; Dincă Teodor Daniel – Colegiul Naţional „Gh, Munteanu Murgoci”, Dogărescu Elena Cristiana – Şcoala „Mihu Dragomir”; Enciu Diana Maria – Şcoala Gimnazială „Sf. Andrei”; Oprişan Nemeea – Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu”; Pascu Alexandra – Colegiul Naţional „Bălcescu”; Popîrţac Bianca Gabriela – Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”;  Popoacă Georgian Claudiu – Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”; Prister Victor Emanuel – Liceul de Arte „Hariclea Darclee”; Stochici Elena – Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius”; Vlad Andra – Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”.

             Notă. Media de admitere a absolventilor de gimnaziu în ciclul liceal se calculează ca medie între cea obţinută la Evaluarea Nationala – cu o pondere de 80% – şi media generală de absolvire a claselor V – VIII, cu o pondere de 20% în valoarea finală.

Concursul european „Tineri în pădurile Europei”, în România

*Participă liceeni, în prima etapă având de rezolvat un test grilă cu întrebări; următoarea etapă, preselecţia naţională, constă în scrierea unui eseu în limba engleză

 

     Concursul european „Tineri în pădurile Europei” se desfăşoară în România în perioada 20 februarie – septembrie 2017, având ca organizatori Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi partener Asociaţia de Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS a Ministerului Educaţiei Naţionale. Manifestarea are şi o pagină Facebook la https://www.facebook.com/Concursul-International-YPEF-Tineri-in-padurile-Europei-952943651486025/?fref=nf  unde cei interesaţi găsesc mai multe informaţii şi detalii de la evenimente.

Concursul şi-a propus, pentru România, următoarele obiective: conştientizarea în rândul elevilor şi a cadrelor didactice a valorilor cadrrului natural european, educarea elevilor în ceea ce priveşte gestionarea durabilă a pădurilor şi a conservării biodiversităţii, implicarea tinerilor în proiecte comunitare.

La competiţie se înscriu elevi de liceu, în echipaje de cîte trei şi un profesor coordonator. Prima probă este rezolvarea unui test grilă. O condiţie obligatorie este cunoaşterea limbii engleze cel puţin la nivel mediu. Etapa I, pe judeţ, a concursului are loc în perioada 20 februarie – 20 martie 2017, coordonatori fiind directorii Palatelor Copiilor. Etapa a II-a, preselecţia naţională, poate avea loc în oricare dată din intervalul 20 martie – 10 aprilie 2017, coordonatori fiind RNP Romsilva şi Asociaţia ALUTUS. Pentru această etapă, tinerii au de compus un eseu în limba engleză cu tema „The role and importnace of forests to society”. El va fi transmis către comisia naţională de evaluare prin email. În luna mai se va desfăşura etapa naţională, iar în septembrie 2017 va avea loc etapa europeană a concursului „Tineri în pădurile Europei”.

Scoli inchise, vacanta prelungita, ca urmare a situatiei meteo din Romania

*Inițial, anunțul ca nu vor fi cursuri luni si marți, 10 ianuarie 2017 a vizat doar Bucurestiul si județul Constanța, apoi au urmat alte județe – ex. Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dolj, Galați, Ialomița, Iași, llfov, Maramureș, Neamț, Olt, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea

Vremea rea – ger, temperaturi posibil de -25 grade Celsius sau si mai scazute, vreme care de altfel are efecte similare si in Europa – conduce si la marirea vacantei de sarbatori ( 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017) pentru unii dintre elevi si studenti. Astfel, dupa ce Gabriela Firea – primarul Bucurestiului a anuntat ca in capitala Romaniei nu se va invata luni, 9 ianuarie si marti, 10 ianuarie 2017, Ministerul Educatiei a oferit Inspectoratelor Scolare Județene posibilitatea sa decida, in functie de prognoza meteorologica pentru fiecare judet in parte, daca si in teritoriu se va amana inceperea activitatii in scoli, gradinite.

          Astfel, conform raportării din 8 ianuarie 2017, ora 20.00, cursurile școlare vor fi suspendate în totalitate  luni, 9 ianuarie 2017, in judetele Bacău, Olt, Iași, Neamț, Timiș, Galați, Maramureș, Brăila, Vaslui, Dolj, Suceava, Giurgiu, Teleorman, Botoșani, Buzău, Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Vrancea, Tulcea și municipiul București si marți, 10 ianuarie 2017 in judetele Tulcea, Bacău, Brăila, Olt, Iași, Neamț, Timiș, Galați, Maramureș, Dolj, Suceava, Botoșani, Buzău, Ialomița, llfov, Constanța, Vrancea și București, scoala-in-zapada

         De asemenea, conform materialului postat pe site-ul Ministerului Educației, situația cursurilor școlare suspendate parțial este urmatoarea: luni, 9 ianuarie 2017 – Sibiu (o unitate de învățământ), Prahova (o unitate de învățământ), Alba (10 unități de învățământ), Mureș (3 unități de învățământ), Cluj (2 unități de învțământ), Hunedoara (4 unități de învățământ), Dâmbovița (o unitate de învățământ); marți, 10 ianuarie 2017 – Sibiu (o unitate de învățământ), Alba (5 unități de învățământ), Caraș-Severin (7 unități de învățământ), (Hunedoara (4 unități de învățământ); miercuri, 11 ianuarie – Sibiu (o unitate de învățământ), Alba (o unitate de învățământ). 

           Nota. În județele care nu apar pe această enumerare, activitatea din școli se preconizează a se desfășura normal.

La Braila, concurs de directori reusit

*Cei mai multi candidati pentru posturile de directori/ directori adjuncti – 118 din 129 – au obtinut rezultate bune si au primit calificativul ‘admis’, urmand sa mearga in etapa doua, interviul * Doi candidati au absentat 

Cele 129 de cadre didactice din Braila care s-au inscris la concursul pentru ocuparea posturilor de directori sau directori adjuncti au avut o buna gazda in Colegiul National „Ana Aslan’ (foto) din municipiu unde s-a organizat proba scrisa miercuri, 12 octombrie 2016. Unii dintre candidati s-au inscris la mai multe scoli, pentru postul de director; la unele scoli si la Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala sunt mai multi concurenti pentru acelasi post; sunt si scoli la care nu s-a inscris nimeni pentru ocuparea posturile de conducere. Din comisiile de concurs au facut parte, pe langa reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Braila, si consilieri locali si judeteni, dar si alte persoane care lucreaza in Primarie si Consiliul Judetean Braila. In total, peste 600 de persoane au asigurat buna desfasurare a concursului la Braila, inclusiv un delega de la minister.

Colegiul National        Conform metodologiei (ordin-5080-mencs_0 – click pe document in format PDF pentru amanunte) impuse de Ministerul Educatiei Nationale prin ordin de ministru (acelasi care a dorit sa aiba loc acest concurs – https://brailachirei.wordpress.com/2016/09/17/ministerul-educatiei-vine-cu-precizari-referitoare-la-concursul-de-directori-si-adjuncti-in-scoli/), rezultatele au fost afisate pe site-ul ISJ Braila, a fel ca peste tot in tara, in aceeasi zi – amanunte in isj-braila-conc-directori-rezultate-finale-proba-scrisa click pe documentul (in format PDF) semnat de prof. dr. Catalin Canciu – inspector scolar general, presedinte al Comisiei de concurs. Asa cum se poate observa din document, s-au inscris la concurs si actuali directori (ex. Gina Miron de la Colegiul „Aslan”, Elena Livica Bacanu de la Scoala Gimnaziala „Ion Creanga’, Mirela Brezuica de la Scoala Movila Miresii, Cici Mihaela Bolovan de la Scoala „Anton Pann”), unii care sunt acum directori nu s-au inscris – pentru cei care cunosc actuala configuratie la varf a cancelariilor este evident; de asemenea. au participat la concurs si persoane care nu sunt la acest moment in pozitie de conducere in scoala.

Majoritatea candidatilor braileni, 118 din 129, a obtinut punctaj bun care a permis primirea calificativului „admis’ si dreptul de a se califica pentru urmatoarea etapa a concursului – interviul. Doi candidati braileni au absentat.

Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară 2016, ediţia a XIV-a

*In perioada 15 – 25 septembrie, în Bucuresti – incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Piata Universitatii (platoul de deasupra parcării subterane) *Are loc si Campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă”, volumele adunate urmand sa ajunga la Şcoala Generală „George Topârceanu”, Şcoala Gimnazială nr. 96 şi Şcoala „Principesa Margareta” din Bucureşti

Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară 2016, ediţia a XIV-a, are loc în perioada 15 – 25 septembrie în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Universităţii. (platoul de deasupra parcării subterane). Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10.00 şi 20.00 (cu excepţia zilei de duminică, 25 septembrie, când târgul se va închide la ora 15.00). Intrarea este liberă. afis_gaudeamus_manuale2016
               Oferta ediţiei cuprinde: gama aproape completă de manuale şi auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice pentru anul şcolar 2016 – 2017,  o largă paletă de materiale didactice, destinate studiului individual şi activităţii în clasă, sute de titluri din bibliografia şcolară, din literatura română şi universală, lecţii interactive pe suport multimedia, enciclopedii, dicţionare, ghiduri şi îndrumare didactice, jocuri şi cărţi pentru preşcolari, cele mai recente apariţii editoriale.

Proiecte conexe derulate de Radio România (organizator Gaudeamus) în Programul LECTURA – Târgurile GAUDEAMUS sunt etapa locală (Bucureşti şi judeţul Ilfov) a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu” adresat liceenilor (în incinta târgului vineri, 23 septembrie, la ora 14.00) si Campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă” prin intermediul căreia un fond de carte semnificativ, ca număr de volume şi valoare, este colectat de la expozanţi şi vizitatori şi este donat în beneficiul bibliotecilor publice şi şcolare, subfinanţate la capitolul achiziţii de carte. Volumele donate merg la Şcoala Generală „George Topârceanu”, Şcoala Gimnazială nr. 96 şi Şcoala „Principesa Margareta” din Bucureşti.

Expoziţia concursului regional “Sfintele paşti, sărbătoare sfântă la creştini”, ediţia a XI-a

*La Casa Corpului Didactic Brăila, in proiectul “Copiii, tinerii şi învăţătura creştin-ortodoxă” derulat de ISJ, CCD, Protoieria Brăila, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” si inscris in CAER la Ministerul Educaţiei * Au participat Grădiniţele PP nr. 33, nr. 48, nr. 7,  Grădiniţa nr 18 

 

conc icoana 1       Casa Corpului Didactic (CCD) din municipiul Brăila a găzduit joi, 21 aprilie 2016, in perioada Săptămânii „Şcoala Altfel”, vernisajul expoziţiei concursului regional “Sfintele paşti, sărbătoare sfântă la creştini”, ediţia a XI-a. „A fost o zi cu soare după ploaia torenţială de ieri, parcă aerul e mai curat si soarele străluceşte mai vesel încercînd să alunge tristeţea că, ieri, cand era programata expozitia, soarele a stat ascuns. Şi noi cei care am vrut, să sărbătorim cu: desene, cântece şi poezii despre Sfintele Paşti, jerfa supremă a Mântuitorului Iisus – acceptarea fără de tăgadă a crucificării şi a morţii, apoi Învierea lui Iisus – ne-am reunit abia astăzi, să simţim în suflete bucurii şi fericiri care ne fac viaţa mai frumoasă! Poate nu e de notorietate, din modestia organizatorilor, dar de ani buni un grup de cadre didactice de la diferite şcoli, grădiniţe şi licee din Brăila, se reunesc an de an şi reuşesc, să determine sute, mii de copii si sute de cadre didactice să subscrie ideii de a preamări în această perioadă jertfa Fiului lui Dumnezeu prin desene, picturi, felicitări, colaje, creaţii literare despre acest act şi gest măreţ! Oare cine dintre noi în ziua de azi, e capabil să se jetfească pentru semeni?„, aduce detalii si lamuriri profesor Tiţa Tomescu de la Grădiniţa cu Program Prelungit (PP) nr. 33, structură a Şcolii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” – initiator al proiectului regional “Copiii, tinerii şi învăţătura creştin-ortodoxă” din care face parte concursul de icoane.

La activitatea de la CCD au participat copii, părinţi, profesori de la unităţile preşcolare care sunt sufletul proiectului, respectiv de la Grădiniţa PP nr. 33 structură a Şcolii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” – profesoarele învăţămăntul preşcolar Tiţa Tomescu (iniţiatoarea proiectului) Ionela Stan şi ajutorul de educatoare Vasiliu Camelia, Grădiniţa nr 18 ”Grădiniţa Veseliei” structură a Grădiniţei PP nr. 49 – profesor învăţămăntul preşcolar Aurelia Milea şi educatoare Liliana Ţăranu, Grădiniţa PP nr. 48 ”Luceafărul” – profesoarele în învăţămăntul preşcolar Ionescu Daniela şi Adina Apostu, Grădiniţa PP nr. 7 reprezentată de profesor învăţământul preşcolar Mihalcea Mihaela Valentina şi, nu în ultimul rând, profesor doctor Cristina Elena Anton – directorul CCD Brăila, amfitrioana evenimentului. conc icoana 2

Copiii au încântat audienţa constituită din părinţii copiilor, profesori pensionari de renume din învăţământ intre care profesor Gh. Calotă şi profesor Popovici Adriana, personalul CCD, alte cadre didactice cu glasurile lor pline de armonie, veselie, emoţie şi teamă de a nu greşi. Fiecare grup din grădiniţele participante a cântat, a dansat şi a recitat poezii despre sărbătoarea de Florii şi Sfintele Paşti. Bucurie mare a fost şi când au fost recompensaţi cu iconiţe, ouă de ciocolată, bomboane  şi diplome.

Şcoala Gimnazială „Ecaterina  Teodoroiu” în frunte cu directorul Neculai Carnaru şi structura Grădiniţa cu P.P.nr 33 Step by step devin pentru câteva zile locul unde se pritocesc idei măreţe de a învăţa copiii şi elevii, în lumea aceasta care se află în plină viteză, să se oprească puţin şi să creeze bijuterii artistice ale sufletului omenesc. Mulţumim tuturor pentru munca depusă pentru realizarea evenimentului organizat an de an în pragul Paştelui! Sărbători pascale cu bucurii sufleteşti nenumărate şi nemăsurate!„, mai afirmă Tiţa Tomescu.

* * *

Proiectul “Copiii, tinerii şi învăţătura creştin-ortodoxă” este înscris în Calendarul activităţilor educative regionale (CAER) 2016, la poziţia 315, al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Activitaţile din proiect sunt iniţiate de Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” – director Neculai Carnaru şi structura Grădiniţa cu Program Prelungit (PP) nr. 33 Step by step şi se derulează cu partenerii  Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, Casa Corpului Didactic Brăila, Protoieria Brăila, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”.