Ma intreb, adesea, cum e ziua voastra? Senina, placuta, cu intamplari neprevazute dar haioase, cu prieteni care va asculta, va inteleg si va ajuta, cu ore pline de bucurii?… Sper din toata inima ca da, asa e, pentru ca la mine e invers.
Eu trebuie sa ma incarc inca de dimineata cu multa energie si curaj pentru a face fata escaladei. Am de urcat, mereu si mereu, munti intregi de indiferenta. Si nu e vreo poteca ajutatoare, nu e nici macar un parau care sa-mi potoleasca setea, nu se aud nici pasarele vesele dinspre zonele impadurite… Nu! Padurile sunt de fapt locuri intunecate unde salasluiesc animale urate si viclene, care au din puteri deosebite ce le permit sa pacaleasca oamenii, sa-i ademeneasca si sa le aduca pieirea. Pacat; din departare, asa de frumos inverzite, par placute si te fac sa te gandesti la adevarate oaze de viata. In realitate, sunt surori “bune” muntilor de indiferenta…
De ce le zic astfel muntilor? Pentru ca asta sunt: conglomerate cristaline de o duritate fantastica si de o raceala cumplita. S-au format in timp, adunand ca un magnet urias toate tonurile gri din vietile oamenilor, toate faptele cu urmari nefericite, toate nedreptatile si toate minciunile lumii… dar mai ales, toata indiferenta.
Stiti, cand ma opresc sa respir un pic, sa-mi trag sufletul cum se spune, adunandu-mi puterile pentru urmatoarea runda in lupta cu inaltimile, ma uit in jur si descopar, din simpla contemplare a culorilor si nuantelor, cam ce anume a determinat formarea acelor zone. Fasiile cu tenta rosiatica sunt sigur de la rautatile violente; ori de cate ori cineva a lovit un semen, a pornit razboiul si a curs sange… s-au format acele sisturi. Fantele gri deschis, cu striatii alb-argintii sunt de la rautatea involuntara, sa zicem… ca atunci cand spui cuiva ca nu stii unde e strada Mare cand tu de fapt stii, si o faci nu pentru ca vrei sa fii rautacios, ci pur si simplu din lenea de a fi amabil. Zonele cu tenta galbuie sunt reziduri ale urii si ale violentei verbale, ale lipsei iubirii; pietrele verzui s-au format din absenta intelegerii si a simpatiei, iar cele cu irizari aurii au la baza sentimentele de invidie. Toate tonurile de maro sunt cauzate de lasitate si de gandurile, faptele meschine, iar albastrul tronand ca un machiaj prost peste fata muntelui este rodul bascaliei, a rasului fara motiv de altcineva, care se petrece in situatia fiintelor fara inima care vor cu orice prêt sa se distreze pe seama altora chiar daca asta le cauzeaza celor din urma suferinta.
Stiu ca multi dintre voi nu vedeti astfel muntele ori nu aveti de unde sa cunoasteti toate aceste amanunte… Pentru voi, un munte e doar un loc de vacanta, de relaxare departe de casa, de serviciu si de cotidian. Nu il asociati zilei si clipelor, nu il confundati cu viata. Si cel mai adesea, nu va ganditi la el decat ca la o simpla forma de relief.
Pentru mine, insa, muntele e viata. Pentru ca il vad cu ochii sufletului si simt toate nedreptatile zilelor si oamenilor asa cum malul simte mangaierea apei, dar si loviturile ei, muscaturile care ii smulg incet-incet bucati din trup, joaca valurilor transformata cateodata in tsunami… Muntele acesta, in varful caruia sunt toate idealurile, este in realitate tot ceea ce ii dam noi sa poarte: inima rece cand nu auzim strigatele de durere fizica si de nevoi, urechea surda care nu ne lasa sa intindem o mana de ajutor, mintea calculata care ne ghes sa spunem “Nu pot acum sa stau cateva clipe cu tine… sunt ocupat!” sau “Nu am cum sa te ajut… ’ chiar daca nu ar fi o problema pentru tine daca ai face-o…
Si sunt atatea care se pot face: in primul rand putina ordine in sentimente, in ganduri, apoi putin cate putin mai mult timp acordat celor dragi si celor singuri, adesea cate o intrebare de genul “Te simti bine? Ai tot ce iti trebuie? Cu ce te-as putea ajuta?’, legi mai bune, sisteme organizate de reala rasplata a efortului uman – fie munca salariala sau voluntariat, dar si clipe de bunatate acordata noua insine: sa nu ne lasam prada suficientei si sa nu lasam raceala sa ne cuprinda inima, mintea… Asa spune povestea ca ar trebui sa fie Binele si Lumina care sa scalde triumfator muntele. Si cam aceasta ar fi metoda prin care muntii de indiferenta ar fi doar simple formatiuni geografice alcatuite din roca pe care o putem folosi in diverse scopuri, evident, utile vietii.
Pana una-alta, pe mine ma asteapta o noua zi de escaladare si tot pe munti de indiferenta. Eu simt aceasta indiferenta. O vad si ma doare. Dar trebuie sa urc, mereu si mereu, pentru ca acolo, sus, am de atins cateva stele, carora le spun idealuri. Stiu ca aveti si voi. Chiar daca nu va uitati intotdeauna cu atentie la nuantele rocilor si nu sesizati lipsa potecilor, a paraului rece si cristalin…
Va doresc sa aveti zile pline de bucurii si de dragoste. Am auzit ca astfel se intampla celor care nu se apleaca prea des asupra nenorocirilor: au parte numai senin! Asa sa fie! In fond, chiar si un munte de indiferenta poate fi ocolit de nori cateodata…
N.aut (Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei) Acest text este editorial; ar putea fi, la fel de bine, si poveste… adevarata…
Ministerul Mediului atrage atenția, astăzi (pe pagina sa din rețeaua Facebook) 16 august 2021, asupra Parcului Național Retezat publicând câteva fotografii realizate în zonă de Lucia Ursu – angajată APNR (care cuprinde mai multe arii protejate: peștera Zeicului, Gemenele, Retezat; site la https://www.retezat.ro/). Este adevărat că peisajul este minunat, iar turiștii pasionați de munte au de ce se bucura, dar în același timp e bine de (re)amintit că aria protejată Munții Retezat cuprinde și câteva specii de plante deosebite și de păsări, animale din categoria celor amenințate cu dispariția (din cauza vânătorii excesive în trecutul apropiat, a dispariției sau schimbării habitatului natural) în Uniunea Europeană – ex. ierunca, acvila de munte, şoimul călător, minunița, ciuvica, buha mare, ciocănitoarea de munte, muscarul mic. 
BRAILA CHIREI 