Expoziţie cu privelişti dunărene în opera Emiliei Dumitrescu, la Muzeul Brăilei „Carol I”

*La Galeria „Gh. Naum”, sub genericul „De la pitoresc la hiperbolă. Privelişti dunărene în opera Emiliei Dumitrescu [1945–1969]”; vernisaj sâmbătă, 5 august 2017, de la ora 17.00

 

            La Galeria de artă „Gheorghe Naum” – Muzeul Brăilei „Carol I” (Piaţa Traian nr. 3, intrarea prin Calea Galaţi pentru spaţiul galeriei)  se vernisează sâmbătă, 5 august 2017, de la ora 17.00, expoziţia „De la pitoresc la hiperbolă. Privelişti dunărene în opera Emiliei Dumitrescu [1945–1969]”. Motivaţia alegerii acestei teme este explictată de organizatori – muzeograf dr. Maria Stoica – critic de artă, şef Secţie Artă, muzeograf Alina Ruxandra Mircea – prin aceea că „destinul Emiliei Dumitrescu (Brăila, 1921–2005) a fost strâns legat de cel al locurilor natale, ale căror privelişti i-au rămas până la sfârşit principala sursă de inspiraţie. Genul în care s-a exprimat cu predilecţie a fost, nu întâmplător, peisajul, iar subiectele preferate – portul şi străzile Oraşului Vechi, Dunărea, Bărăganul, întinsele Bălţi ale Brăilei”. 
            Artista membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România s-a născut la 31 iulie 1921, în comuna Vădeni şi a plecat dintre noi la 22 septembrie 2005, fiind în Brăila – unde a domiciliat. Înainte cu puţin de a se despărţi brutal de lume (un cancer a grăbit inevitabilul), şi-a donat lucrările sale de artă şi altele pe care le deţinea în propriettate către Primăria Brăila. Muzeul brăilean a preluat în grijă frumoasa colecţie şi iniţial i-a găsit o casă monument, pe strada I. L Caragiale nr. 3, unde să fie expuse spre admiraţia publicului; din motive de ordin practic (casa a fost retrocedată către foştii proprietari de la care comuniştii o confiscaseră în perioada naţionalizării forţate) donaţia a fost transferată la muzeu – secţia de Artă, aici existând în prezent o cameră special amenajată purtând amprenta de neconfundat a minunatei artiste şi am putea să ne imaginăm că păşim în atelierul Emiliei Dumitrescu şi am vedea-o pictând… 

Emilia Dumitrescu – Autoportret


Îmi place să înţeleg frumuseţea fragilă, rară şi sublimă a unei clipe ce trebuie să dispară, dar rămâne unică. Îmi place să împărtăşesc neliniştea unei clipe fugare. Îmi place să fac să rămână ceva din ceea ce este sortit să dispară” (Emilia Dumitrescu, mărturie din 1991)

** * Demersul expoziţional in memoriam, la ceasul când Emilia Dumitrescu şi-ar fi serbat aniversarea la 96 ani (n.aut. Şi poate ne-ar fi povestit, nostalgic, despre sălcii şi nuferi, despre vântul mângâind stuful, despre apa plină de viaţă care oglindeşte nespus de frumos cerul – aşa cum mai făcea în ultimii ani de viaţă), este unul care subliniază imensa dragoste a artistei faţă de zona naturală a spaţiului natal, balţile Brăilei, fluviul Dunărea şi malurile încărcate de legende şi poezie plastică. De altfel, aşa îşi configurează organizatorii obiectivul proiectului la care publicul este invitat să se asocieze în calitate de admirator, curios şi iubitor de artă, cunoscător şi recunoscător:

Expoziţia „De la pitoresc la hiperbolă…” se concentrează asupra intervalului 1945–1969 şi urmăreşte transformarea felului în care Emilia Dumitrescu şi-a înţeles şi reprezentat unul dintre subiectele sale predilecte: mediul dunărean. De la cadrul – natural şi uman deopotrivă – uşor exotic, întotdeauna fermecător, „colorat” de pasiunea pentru călătorii şi vacanţe a epocii interbelice, peisajul dunărean se transformă într-o stihie aspră şi greu de pătruns, ale cărei taine sunt protejate de o vegetaţie supradimensionată, sălbatică, necosmetizată pitoresc, şi în care prezenţa umană nu mai este înregistrată decât pasager, episodic. Această deplasare de accent măsoară distanţa dintre două concepţii radical diferite asupra naturii – natura înţeleasă ca obiect pasiv al contemplării (natura-cadru) şi natura înţeleasă ca subiect însufleţit de o viaţă şi de o voinţă proprii (natura – fiinţă) – şi este de presupus că ea se datorează, măcar în parte, traumei pe care a reprezentat-o, pentru artistă, dispariţia Bălţilor Brăilei, distruse pentru totdeauna după amplele lucrări de asanare de la mijlocul anilor ’60. Din deceniul al VII-lea începând, peisajele îşi pierd treptat contururile reale, proprietăţile descriptive, pentru a deveni emblemele unui ţinut aproape mitic, ale unui „dincolo” absolut, accesibil nu percepţiei obişnuite, ci numai sensibilităţii.

Anunțuri

Dezbatere „98 ani de la unirea Basarabiei cu România”, la Şcoala Scorţaru Nou

*Organizată de Muzeul Brăilei „Carol I”  şi şcoala gazdă

scoala Scortaru Nou 2       Luni, 28 martie 2016, Muzeul Brăilei „Carol I” – Secţia Istorie şi Şcoala Gimnazială Scorţaru Nou, judet Brăila au organizat dezbaterea „98 de ani de la unirea Basarabiei cu România. De la argumente istorice la realităţile prezentului, cu privire la o posibilă reunificare a celor două state româneşti„.
Au participat elevii claselor a şaptea şi a opta de la Şcoala Gimnazială Scorţaru Nou. Tinerii au răspuns provocării si s-au pregătit in prealabil, oferind colegilor mostre din informaţiile invăţate.
Cordonatorii evenimentului au fost Viorel Stoian, muzeograf la Secţia Istorie a Muzeului Brăilei „Carol I” şi profesor Gianina Băjenică de la Şcoala Gimnazială Scorţaru Nou.

*** n. red. In prezent, tinutul istoric Basarabia apartine Republicii Moldova si Ucrainei. O organizatie neguvernamentala – Asociatia „Pro Basarabia si Bucovina” – militeaza activ, si intens, pentru unirea Basarabia cu Romania; la fel se intampla si peste Prut, in Republica Moldova, unde sunt multi partizani ai idee de unire si reintregire.

Despre Dochia şi Mărtisor, la Şcoala “Mihai Viteazul” Brăila

*Activitate cu elevii de la V B, VII B şi profesoarele Iaurum Gabriela, Cristian Mariana, dar şi cu muzeograf Liliana Şerban

Elevii claselor a V-a B şi a VII-a B ai Şcolii Gimnaziale “Mihai Viteazul” – director profesor Dorina Boiangiu – din municipiul Brăila au serbat venirea primăverii aşa cum le stă bine unor copiii studioşi: au fost parte a unei acţiuni interesante, in care au imbinat cunoştintele teoretice cu literatura şi cu tradiţiile. Activitatea “Dochia şi Mărtisor”, din data de 11 martie 2016, coordonată de profesoarele Iaurum Gabriela şi Cristian Mariana a avut ca obiectiv însuşirea de către elevi a cunoştinţelor referitoare la tradiţiile de primăvară şi dobândirea sentimentelor de dragoste şi respect pentru tradiţiile, obiceiurile şi folclorul românesc. De asemenea, informaţiile oferite de muzeograf Liliana Şerban de la Muzeul Brăilei „Carol I” i-au ajutat pe tineri să retrăiască atmosfera vremurilor îndepărtate, când legendele trăiau în sufletele oamenilor şi le făceau viaţa mai frumoasă. Fotografie-0072

        Ce au aflat copiii

          Legenda Dochiei, atât varianta tradiţională cât şi cea istorică, a pus în lumină atât obiceiul de a oferi mărţişoare, cât şi pe acela de a trăi bucuria venirii primăverii din punct de vedere religios. Ca să legi Dochia de mărţişor, e nevoie de mai mult decât un recurs la istorie. Dochia este desprinsă direct din legenda “Traian şi Dochia”, pe care Gheorghe Asachi a făcut-o cunoscută contemporanilor săi şi  pe care George Călinescu a inclus-o printre miturile fondatoare. Descoperindu-se reciproc şi apoi unindu-şi destinele prin căsătorie, cei doi au devenit părinţii spirituali ai poporului român: ea – fiica lui Decebal cel învins, el – fiul Romei triumfătoare. Baba Dochia e o altă ipostază, legată de venirea primăverii şi de zilele capricioase ale acesteia, de aceea lepădarea cojoacelor acesteia coincid cu „zilele babei” (1 – 12 martie sau 1 – 9 martie) din care românii aleg una, spre bucurie sau spre întristare ca sa afle cum le va fi anul. 

        Fotografie-0071       Mărţişorul e legat de acelaşi început al primăverii, când iarna cea albă şi primăvara cea plină de viaţă se îngemănează în şnurul amuletelor pe care fetele şi femeile le atârnau de hainele oştenilor care plecau la război. Obiceiul de a dărui mărţişoare bărbaţilor s-a păstrat până în zilele noastre în Bucovina, ulterior ele fiind atârnate de crengile copacilor fructiferi pentru a le spori rodul. Creştinismul a modificat sensul tradiţiei venite din antichitatea greco-latină, albul fiind asimilat cu veşmintele lui Iisus, iar roşul cu sângele Lui, atribuit în unele legende populare nurorii Dochiei care a albit lâna cu ajutorul unei flori roşii date de Iisus.  Dochia si Martisor 2

Atmosfera – în parte laică, în parte religioasă – a fost trăită ca eveniment cultural de elevi. Ei au celebrat astfel venirea primăverii într-un mod inedit, spre un beneficiu spiritual garantat. Chestionarele aplicate la sfârşitul activităţii au conţinut întrebări referitoare la toate aspectele sărbătorilor de început de primăvară (istoric, laic şi religios). Activitatea a fost pe măsura aşteptărilor, ajutând la consolidarea ideii apartenenţei la spaţiul cultural românesc şi la trezirea interesul elevilor pentru tradiţiile poporului român.

„Un caz ciudat de marginalitate: Mimi Şaraga Maxy”, prelegere la Sectia Arta a Muzeul Brailei

*La Centrul Cultural Nicăpetre, sâmbătă, 28 noiembrie 2015, ora 11.30 * Sustine tema ca de obicei, Alina Mircea – muzeograf

Iubitorii artei sunt invitati sâmbătă, 28 noiembrie 2015, de la ora 11.30 la Centrul Cultural Nicăpetre pentru ultima întâlnire din acest an sub genericul „Aer. Apă. Artă.” oferită impătimitilor de artă de Alina Ruxandra Mircea – muzeograf. De aceasta data, prietena noastră aduce în atenţie opera pictoriţei şi graficienei Mimi Şaraga Maxy (1923 – 2006). Celelalte ne-au (re)adus in atentie artisti – ex. Emilia Dumitrescu (1921 – 2005), Ion Theodorescu-Sion (1882 – 1939), colectionari – Paul Bălcănescu (1910–1965) si nu numai. afis Mimi Saraga Maxy

***

Totul – circumstanţele speciale în care s-a format şi a debutat, alcătuirea firii ei, avantajele şi dezavantajele pe care statutul ei social i le-au adus (a fost soţia lui Max Herman Maxy, diriguitor al artelor sub regimul comunist şi apropiat al nomenclaturii) –, totul a contribuit, încă de la început, să singularizeze traseul acestei artiste şi să facă din cariera ei un „caz” (mai) greu asimilabil cursului principal al dezvoltării artei româneşti de după 1945. Comparativ vorbind, Mimi Şaraga Maxy a avut, în fiecare etapă a activităţii ei, o poziţie particulară, contrastantă, un fel de a se situa în rândul celor puţini.

La începutul anilor ’50, când angajamentul politic – cvasi-unanim, de altfel, chiar dacă ipocrit – al artiştilor se traducea arareori în realizare formală, rămânând mai degrabă la un nivel declarativ, Mimi Şaraga Maxy s-a numărat printre foarte puţinii artişti care au făcut, din convingere şi cu entuziasm, pictură realist socialistă autentică în spirit şi în formă, lipsită aproape de orice cosmetizare modernistă, reuşind chiar să dea o operă canonică a realismului socialist românesc. După consumarea, rapidă şi intensă, a episodului realist socialist şi în timp ce lumea artistică autohtonă începea, după ce rezistase iniţial, să se lase pătrunsă şi modelată de poncifurile şi aşteptările regimului, pentru Mimi Şaraga Maxy a urmat dezmeticirea. Anii ’60 au însemnat, în cariera ei, o încercare de recuperare a experienţelor moderniste post-belice: ale lui Picasso întâi, ulterior ale expresionismului abstract. Această încercare vădită de sincronizare s-a petrecut într-un context local mai degrabă conservator, de multe ori folclorizant, în care eforturile recuperatoare erau, nu fără participarea abilă şi interesată a Partidului, orientate aproape exclusiv către tradiţie. Mai târziu, în anii ’70 şi ’80, perioada în care terminologia de sorginte structuralistă, metaforele cibernetice, scientismul şi (atât cât o îngăduiau condiţiile) tehnologismul dominau discursul artistic românesc, Mimi Şaraga Maxy alege să facă o artă foarte personală, cu îndârjire subiectivă, necomplezentă, liberă de ideologie, evoluând către un expresionism sui generis, greu încadrabil. 

            Mereu în contratimp cu atitudinile şi practicile dominante ale mediului în care a evoluat, Mimi Şaraga Maxy se înfăţişează, spuneam, ca un „caz” – mai mult, un caz curios, „ciudat”, pentru că, deşi aflată în imediata proximitate a aparatului politic, a fost, totuşi, consecvent după 1960, marginalizată şi privită cu reticenţă. După 1982, anul în care părăseşte definitiv România, lucrările ei dispar complet din circuitul public. Opera ei a fost şi rămâne, deocamdată, puţin cunoscută, puţin expusă şi încă şi mai puţin comentată. Ceea ce contribuie la „ciudăţenia” şi deci şi la interesul cazului ei e aceea că, deşi situată în afara mizelor care au animat scena artistică autohtonă în comunism, opera lui Mimi Şaraga Maxy constituie, totuşi – cel puţin pe un segment al ei – una dintre puţinele punţi de legătură cu mişcarea de avangardă europeană (interbelică românească şi post-belică occidentală) şi prin aceasta poate oferi, desigur fragmentar şi imperfect, o idee asupra modului în care arta românească de după război ar fi putut să evolueze în condiţii de mai mică servitute.

Alina Ruxandra Mircea – muzeograf

Ecouri ale noii obiectivităţi in grafica lui Gheorghe Naum, prelegere la Centrul Nicăpetre

* Cu muzeograf Alina Ruxandra Mircea, despre perioada 1932 – 1937 din creaţia celui mai important artist brăilean din prima jumătate a secolului XX * Sambătă, 25 aprilie 2015, de la ora 11.30

 

Sub genericul „Privirea distantă/ Privirea moralizatoare: ecouri ale noii obiectivităţi in pictura si grafica lui Gheorghe Naum”, muzeograful Alina Ruxandra Mircea susţine sâmbătă, 25 aprilie 2015, a doua întâlnire  din 2015 (prima a fost despre ultima parte a creaţiei lui Nicolae Grigorescu – detalii la https://brailachirei.wordpress.com/2015/02/26/prelegere-despre-ultimul-grigorescu-la-muzeul-brailei-carol-i/) cu publicul din seria „Aer. Apă. Artă.” programată la Centrul Cultural Nicăpetre (str. Belvedere nr. 1) – parte din secţia de Artă a instituţiei muzeale. De asemenea, prezentarea va fructifica un material vizual în bună parte inedit, provenind din recenta donaţie făcută Muzeului Brăilei „Carol I” de către doamna Georgeta Naum – nora artistului. afis Naum

Invitaţia pe care ne-o face tânăra specialistă in artă este sugestivă si greu de trecut cu vederea de pasionatii genului, dar si de cei care doresc să-si desăvarsească si implinească bagajul de cunostinţe. Iat-o mai jos, asa cum a transmis-o:

An de an, în luna aprilie, Secţia Artă a Muzeului Brăilei îl sărbătoreşte pe GHEORGHE NAUM (1907–1968), cel mai important artist brăilean din prima jumătate a secolului al XX-lea. Corespunzând (şi fiind, până la un punct, un răspuns dat) unei perioade de criză – morală, materială, a reperelor de tot felul – arta Noii Obiectivităţi (c. 1923–1939) se caracterizează, în primul rând, printr-un anumit regim scopic. Privirea „neo-obiectivistă” este o privire absolută, sobră şi a-pathică, din care iluziile şi orice relativism au fost evacuate, care-şi cuprinde obiectul fără menajamente şi fără rest. Devenite minuscule sub privirea atotcuprinzătoare a pictorului, ca piesele pe o tablă de şah, lucrurile sunt descoperite „aşa-cum-sunt” (iar acest „aşa-cum-sunt” asumă un sens moralizator), în integralitatea şi, concomitent, în micimea lor, ca la o judecată în faţa eternităţii. O anumită insistenţă în privinţa compoziţiei (adesea „à vol d’oiseau”, peste care o privire detaşată pluteşte nestingherit), preocuparea pentru definirea precisă a formelor, volumele rectilinii, pe care culoarea capătă reflexe metalice, pe de o parte, ocurenţa unei iconografii specifice (clovni, arlechini, scene de bal mascat, peisaje de periferie şi scene de bordel), pe de altă parte, semnalează tot atâtea puncte de contact cu fenomenul internaţional. Estetica Noii Obiectivităţi este deosebit de clar exprimată în peisajele urbane şi industriale şi în grafica anilor 1932–1933, precum şi în unele compoziţii din 1935 („Amuzamentul Clownului” este un exemplu eclatant în acest sens), devenind din ce în ce mai „impură” stilistic către 1937, anul în care Naum se lasă din nou contaminat de maniera lui Ion Theodorescu-Sion. Prelegerea de sâmbătă va încerca să situeze această etapă din creaţia lui Gheorghe Naum în contextul cultural şi artistic mai amplu, românesc şi internaţional. Vor fi discutate acele particularităţi care o individualizează în raport cu realismul clasicizant dominant în pictura românească a anilor 1920 şi 1930, precum şi congruenţele între preocupările lui Naum din anii 1930 şi diversele formule stilistice contemporane redevabile esteticii Noii Obiectivităţi (Verismul german, „Il Novecento Italiano”, „Le rappel à l’ordre”, Regionalismul american).

            N.aut. Alina Ruxandra Mircea a mai sustinut o prezentare despre Gh. Naum (numele său a fost dat galeriei de artă din incinta muzeului) pe care Gabriel Stoica a filmat-o integral la vremea respectivă (26 aprilie 2014); se află la dispozitia celor interesati si poate fi vizionată pe canalul You Tube

* * *

autoportret Gh Naum           Pictorul şi gravorul Gheorghe Naum (17 aprilie 1907 – 15 mai 1968) s-a născut în Brăiliţa. La data aniversării nasterii, pe pagina Facebook a Sectiei de Artă a Muzeului Brăilei „Carol I” a fost postat autoportretul din 4 iunie 1929, artistul avea atunci 22 ani, care „ne prezintă un desenator matur, pe deplin stăpân pe resursele şi pe mijloacele sale. Siguranţa desenului, frontalitatea netă, concentrarea pe elementele esenţiale ale fizionomiei – conjugate cu un stil simplu, clar, lipsit de artificii – ţin de o anumită preferinţă, curentă în epocă, pentru onestitatea exprimării şi francheţea reprezentării. Dezvăluindu-se fără înconjur, artistul îl provoacă, în acelaşi timp, pe privitor să-i întâlnească şi să-i susţină privirea„, precizează specialiştii muzeografi.

Simpozion la Casa „Perpessicius”, cu elevi de la Liceul Pedagogic Brăila

* In 31 martie 2015, cu tema „Pluralitatea creatiei perpessiciene” * Au participat elevi de la o clasa a IX-a

casa perpessicius 1            Muzeograful Elena Ilie (foto dreapta sus) – sef Sectie Memoriale la Muzeul Brailei „Carol I” – nu lasa sa treaca neobservate datele importante care marcheaza calendarul personalitatilor locale. Mai cu seama la Casa Memoriala „Dumitru Panaitescu Perpssicius” unde isi desfasoara activitatea curenta, activitatile se succed in ritm alert, si ele au rostul de a pastra vii in memoria contemporana aceste valente si repere de calibru ale istoriei, dar si de a-i familiariza pe tineri, pe elevi cu bogatia culturala din jurul lor.  Elena Ilie, ian 2015

Si daca in ianuarie 2015 ne-am intalnit sa-l celebram pe Mihai Eminescu (album foto la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.793294547429803.1073742082.196618800430717&type=3), in 31 martie 2015 a avut loc un seminar (editia a IV-a) sub genericul „Pluralitatea creatiei perpessiciene” care il celebreaza pe ilustrul Dumitru Panaitescu Perpessicius (21 octombrie 1891, Brăila – 29 martie 1971).

afis Perpessicius

casa perpessicius 2         Au venit sa-l omagieze pe marele eminescolog si cadru didactic in tinerete la una din scolile brailene, elevi de la Liceul Pedagogic brailean care poarta numele „Perpessicius” tocmai pentru a onora memoria inaintasului. Mai multe foto de la eveniment la https://www.facebook.com/muzeulbrailei.casaperpessicius/media_set?set=a.373353006194166.1073741850.100005584092491&type=1 pe pagina Facebook a Casei Memoriale. Tinerii au luat loc la una din mese, au lecturat lucrarile pregatite si, cu siguranta, ceva din spiritul locului – casa poarta amprenta locuirii, mobilele au apartinut lui Dumitru Panaitescu, obiectele si cartile de asemenea – va continua sa existe in mintea si sufletul lor si poate, cine stie, unul dintre ei va deveni un adevarat urmas al cercetatorului care si-a dedicat mare parte din viata manuscriselor eminesciene. Coordonator din partea liceului a fost prof. Carmen Lacramioara Aldea, iar clasa unde studiaza iubitorii de literatura este a IX-a B.

De mentionat este si faptul ca Liceul Pedagogic este un colaborator apropiat al Muzeului Brailei – Casa „Perpessicius”, directorul Constantin Gherghinoiu – scriitor, membru USR – este, de asemenea, prezent la multe din activitati, la fel si alte cadre didactice, in principal Marioara Novac – profesor de limba si literatura romana.

Proiect câştigat de Muzeul Brăilei „Carol I” din fondul „Timbrul arhitecturii”

* Va fi realizat albumul monografic „Cetatea Brăilei. Istoric. Reconstituire. Valorificare” (bilingv română/engleză) de Ionel Cândea, album însoţit de un CD cu planuri şi machetă 3D, autori arh. Costel Drăgan şi arh. Marian Ion

Albumul monografic „Cetatea Brăilei. Istoric. Reconstituire. Valorificare” (bilingv română/engleză) de Ionel Cândea va fi realizat de Muzeul Brăilei „Carol I” cu bani din Fondul „Timbrul arhitecturii”. Albumul va fi însoţit de un CD cu planuri şi machetă 3D, autori arh. Costel Drăgan – arhitectul şef al judeţului Brăila şi arh. Marian Ion – arhitectul şef al municipiului Brăila. Muzeul Brăilei „Carol I” a obţinut finantarea din Fondul „Timbrul arhitecturii” a acestui proiect cultural, cu suma de 23.000 lei, în urma sesiunii 2015 a concursului organizat de Uniunea Arhitecţilor din România. Perioada de derulare: martie – 6 noiembrie 2015. 

              Concepere, scriere proiect: Camelia Hristian, muzeograf – şef Serviciul Financiar Contabil şi Relaţii Publice al Muzeului Brăilei „Carol I” şi prof. univ. dr. Ionel Cândea, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”. cetate_ev

Manager de proiect: prof. univ. dr. Ionel Cândea, cercetător – managerul Muzeului Brăilei „Carol I”.

Parteneri: Academia Română – Institutul ”Nicolae Iorga” București; Academia Română – Institutul de Studii Sud Est Europene București; Academia Română – Institutul de Arheologie Iași; Eurl A. Manoilesco Architectes – Paris (France); The Isis Press Istanbul (Turcia).

* * *

Lucrarea își propune să reconstituie Cetatea Brăilei, din perspectivă istorică, dar și a evoluției arhitecturale – de la edificarea (ridicarea) sa, începută de turci în octombrie 1540, până la momentul demolării ei, în anii 1830-1831. Evoluția sa din punct de vedere planimetric – apariția celor trei incinte ale citadelei, plus alte două în planul din 1790 – al lui Johann von Vermatti – urmează să capete din perspectiva cercetării de arhitectură cuvenitele reconstituiri în vederea deslușirii aspectului ei. O machetă, la o scară ce se va hotărî în urma investigațiilor, va însemna un prim și valoros element de reconstituire a fortificațiilor (cetății) Brăilei în conformitate cu ultimul plan descoperit de curând, care o înfățișează înainte de demolare (1819). Albumul este un semnal de salvare, temelia unor proiecte viitoare, un instrument ştiinţific şi de promovare a celui mai fascinant brand turistic al Brăilei.

Foto: macheta cetatea Brailei aflată in sediul muzeal