La Muzeul Ţăranului, Târg de Florii

*De vineri, 7 aprilie 2017, până duminică, 9 aprilie 2017, de la orele 10 dimineața până la 6 seara

      În fiecare primăvară, în preajma Floriilor, Muzeul Naţional al Țăranului Român (MTR site la http://www.muzeultaranuluiroman.ro/, pagină şi la https://www.facebook.com/MuzeulTaranului/) își așteaptă vizitatorii la primul târg cu meșteri de peste an. De vineri, 7 aprilie, până duminică, 9 aprilie 2017, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, putem admira și târgui lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri. „Timp de trei zile, veți putea să-i cunoașteți și să stați de vorbă cu cei care le-au realizat: încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare, olari, iconari, lingurari, pielari, rudari. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și multe altele vor putea fi tocmite și cumpărate la Târgul de Florii de la Muzeul de la Șosea. De-ale gurii găsiți: cozonaci și plăcinte, fel și fel de dulciuri din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulceață” – Târg (o)rânduit de Muzeul Național al Țăranului Român, spun organizatorii (N. red. Informaţii, inclusiv tradiţii şi obiceiuri, preluate de pe pagina web MTR) Prețului unui bilet de intrare este 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari) – sărbătoriţii Floriile intră gratuit.

Despre sărbătorile Floriilor și ale Paștilor

         În ziua de Florii se face dezlegare la pește. Deși se află în post, în această zi mănâncă pește chiar și oamenii săraci, că e slobozenie. Ca să se ferească roadele de piatră, podgorenii leagă primăvara viță de vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roșu din Vinerea Mare. De Florii se umple ciubărul cu fiertură de pădureț și sovârf care servesc la încondeierea ouălor de Paști. Ouăle se vopsesc în roșu, galben, verde, albastru și negru. Cele negre înseamnă chinul și durerea lui Hristos. Ouăle încondeiate se mai numesc: împistrite, picate, scrise sau muncite. Diavolul întreabă mereu două lucruri: de se mai scriu ouă pe pământ și de mai sunt colinde-n sat. Când nu se vor mai scrie ouă și nu vor mai fi colinde, atunci și el va apărea. Tot creștinul e dator să dea preotului și altor prieteni și rubedenii, câte un ou roșu în ziua de Paști, zicându-i: „Hristos a înviat” ,și cel ce primește e dator să răspundă: „Adevărat a înviat”. Sosind acasă, de la Înviere, se pun cu toții la masă, gustând întâi din pască, și apoi ciocnesc ouă roșii.
Când încep a mânca, de Paști, încep întâi cu oul, și ciocnesc mai întâi bărbatul cu femeia, apoi părinții cu copiii, zicând la ciocnit „Hristos a Înviat!”, „Adevărat a înviat”. Se crede că cel ce strică oul celuilalt, e mai tare. Se oprește, în ziua de Paști, un ou roșu, se acoperă cu o foaie de ceară pe la mijloc, ca să se poată lega, și apoi se atârnă în cui, în casă, și la un an, la celălalt Paști, se sparge. Dacă se găsește cu viermi, cel ce l-a pus va fi om norocos, dacă nu va avea viermi, va fi fără noroc. Alții păstrează oul acesta 40 de zile, și dacă în acest răstimp nu se împuțește, e semn că cel ce l-a păstrat, este norocos. În ziua de Paști, să nu arunci ghiocele ouălor roșii afară, că-ți arunci norocul. În Bucovina, în ziua de Paști, copiii se dau în scrânciob cu câte un loc, care se fac pe la unele case, și cel ce se dă în scânciob, plătește celui de casă câte un ou roșu.

Reclame

Cerc al profesorilor de Educație Tehnologică din județul Brăila, la Berteștii de Jos

*Tema a fost „Tradiții și obiceiuri din județul Brăila’ * Responsabilul de cerc, prof. Esmeralda Ghiorghiţă, s-a ingrijit sa existe și moemente artistice, ba inca și un punct… culinar in program, unul care a avut gust de pește 

19       Cercul profesorilor de Educație Tehnologică din județul Brăila s-a desfășurat sâmbăta, 26 noiembrie 2016. la Scoala Gimnazială Bertestii de Jos – prof. Jurubita Ionel Eugen, director. Responsabilul de cerc, prof. Esmeralda Ghiorghiţă (pentru cerc a imbracat costum popular) a ales tema „Tradiții și obiceiuri din județul Brăila’, de comun acord cu profesorul Daniela Condei – inspector şcolar Învăţământ profesional şi tehnic. Motto-ul activitătii a fost „Fără tradiţie nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea nimic fără tradiţie” – Vasile Parvan.  29

2     Participantii – 20 de profesori, de la scoli din municipiu si judet, intampinati după minunatul obicei stravechi – cu paine și sare, ba incă și cu dușca de tărie – au avut ce vedea, admira, aplauda și… chiar degusta; pentru că nu a fost un simplu cerc pedagogic, ci o adevărată incursiune in istoria locală a Brăilei, cu toată bogatia ei socio-culturala. Astfel, după prezentările devenite clasice – realizate cu ajutorul video-proiectorului, profesorii au efectuat o vizită la Muzeul Pescăresc al comunei Berteştii de Jos. 4

26     La muzeu, o mare parte a temei cercului a avut sustinere in obiectele expuse – ustensile de pescuit, ex. crâsnice (halău), setci (plase de pescuit, vârșe (unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr-un coș făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite), mobilier sătesc, obiecte de uz casnic si gospodăresc (război de tesut s.a.) etc, dar si in expozitia fotografică. Si in sala unde s-a desfasurat cercul au fost amplasate obiecte traditionale; ex. oale, vârtelnite. 22

15 Mai multe foto la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1223432337749353 pe pagina Facebook a revistei de cultura si informatie BRAILA CHIREI.

Si cum omul harnic merită să primească o răsplată pentru munca sa, la fel și participantii la cerc au fost gratulati – tot in spiritul temei cercului pedagogic – cu un program artistic oferit de reprezentanti ai etniilor ce vietuiesc, istoric si traditional, pe teritoriul Brailei, aici cu momente de dans grecesc – cu Ansamblul „Pandora” din municipiul Braila – si tiganesc – un grup de tineri acompaniati de Costel Popa, lautar din Spiru Haret, plus dansuri populare românesti. De asemenea, pentru ca oferta de traditii și obiceiuri să fie foarte bogată, ea a avut si componentă gastronomică – de o concretete care a putut fi… gustată! Practic, s-a pregătit (de fapt, a fost o parte a temei… pentru ca profesorii au urmarit „procesul tehnologic de preparare’), servit, consumat ciorbă de pește, ca la baltă – de care nu ar trebui să ducă lipsă brăilenii – că doar au bucuria vecinătătii cu Dunărea!

Festivalul Florile Dalbe, in Bucuresti

* La Muzeul satului, in 13 si 14 decembrie 2014

Frumuseţea datinilor şi a obiceiurilor, a costumelor cu întreaga lor recuzită, spectaculozitatea şi ineditul fac din acest program un veritabil eveniment cultural. Cetele mascaţilor se vor aduna şi vă vor arăta cât de importante sunt tradiţiile la sat şi cât de mândre sunt de obiceiurile de Crăciun. Uliţele satului vor răsuna de colinde şi urături, zurgălăi şi jocuri cu măşti, iar de pe mesele împodobite, vă îmbie vin şi cozonaci, covrigi şi colaci, nuci şi mere, produse gastronomice tradiţionale româneşti de sezon, inclusiv produse bio” – toate acestea in festivalul Florile Dalbe, la Muzeul satului din Bucuresti. 1133677_1

Deschiderea evenimentului are loc sâmbătă, 13 decembrie 2014, cu mici surprize în Galeria de Artă Populară Contemporană: colinde tradiţionale interpretate de colindătorii Centrelor de detenţie din Craiova, Ploieşti şi Bucureşti. (programul face parte din Proiectul „Flori de mucigai” care îşi propune promovarea bunelor relaţii între semeni şi reintegrarea în societate a persoanelor lipsite de libertate).

Duminică, 14 decembrie 2014, cetele de mascaţi se vor aduna într-o mândră paradă a obiceiurilor de Anul Nou, alături de grupuri de colindători din Maramureş, Buzău, Neamţ, Galaţi, Vrancea, Hunedoara, Bistriţa Năsăud şi Teleorman, după care vor colinda pe la streşinile caselor din muzeu, ca odinioară, fiind întâmpinate de gazde cu mere, nuci şi colaci. Vor fi cete din diferite zone ale ţării, cu obiceiurile specifice: Capra, Ursul, Moşii şi Babele, Căiuţii, Pluguşorul, Sorcova, Colindele.

E vremea darurilor şi a gândurilor bune, a aromelor de cozonac şi a vinului fiert, a colindelor şi a bucuriei. Veniţi la Muzeu şi redescoperiţi datinile strămoşeşti, simţiţi-vă din nou copii şi colindaţi alături de noi şi grupurile de colindători pentru a aduce bucurie în sufletul tuturor‘, ne invita organizatorii.

Ziua romilor – 8 aprilie

* Serbată la Brăila de membri ai Comunității țigănești locale și elevi, profesori de la Școala ”Anton Pann”, cu sprijinul Primăriei Brăila * Evenimente desfășurate la Casa ”Goangă”, Centrul multifuncțional Lacu Dulce și pe faleza Dunării

                 În data de 8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor – au avut loc la Brăila, unde trăiește o importantă comunitate de etnici țigani, un amplu program realizat cu sprijinul Primăriei Brăila destinat punctării acestei zile. Mare parte din programul transmis de Camelia Gușatu –  director Direcția Învățământ, Sport, Turism la Primăria brăileană – a fost realizat cu elevi și profesori de la Școala Gimnazială ”Anton Pann„ (situată în cartierul Lacu Dulce unde locuiesc mulți etnici țigani).
        IMG_1832-1000          Astfel, la Casa de cultură a municipiului (în Casa Memorială ”Petre Ștefănescu-Goangă”), directorul Mircea Ciucașu a întâmpinat oaspeții – inclusiv primarul Aurel gabriel Simionescu, directori de direcții din primărie – și a ajutat (compartiment tehnic) la derularea activităților artistice. Elevi ai Școlii ”Anton Pann” au prezentat o piesă de teatru în care s-au regăsit tradiții și obiceiuri, au dansat, prof. inv. primar Gina Anton a adus în atenție detalii despre istoria și tradițiile etniei.  La organizarea programului și-au adus contribuții și Nicoleta Bajno, Ana Maria Ivan- educatoare la Grădiniţa Şcolii „Anton Pann” dar și Nicu Anton – mediator şcolar.
               De menționat cel puțin una dintre personalitățile etniei – muzicianul de jazz Johnny Răducanu (1 decembrie 1931, Brăila – 19 septembrie 2011, București).
               În anii trecuți, evenimente similare au avut loc la Muzeul Brăilei.
                   Tot la Casa ”Goangă„ au fost deschise o expozitie de fotografie veche initulată „Romii de ieri – traditii si obiceiuri”, o expozitie de carte „Cu si despre romi”, o expozitie „Simboluri etnice”.  Foto de la organizatoriIMG_1815-1000
                     O a doua parte a programului s-a derulat la Centrul multifunctional Lacu Dulce: piesa de teatru „Toleranța”, dansuri tradiționale, demonstrații de ghicit în cărți, cafea, bobi, ghioc, în globul de cristal;  program de muzică lăutărească susținut de taraful din Șuțu. Toți invitații au primit floricele de porumb și vată de zahăr.

                     A treia parte a programului a fost pe Faleza Dunarii – ceremonialul râului.

              * * *
                   La primul Congres al Romilor din 8 Aprilie 1971 (undeva lângă Londra) cântecul “Gelem, Gelem” a fost ales imnul romilor de pretutindeni şi a fost ales steagul romilor (dreptunghiular, cu jumătatea superioară albastră, cea inferioară verde iar în centru cu o roată de culoare roşie, de fapt fiind “roata universului”, cu 16 spiţe). În România se marchează ziua de 8 Aprilie ca sărbătoare a etniei romilor – prin lege adoptată de Parlamentul României, la iniţiativa deputatului Nicolae Păun.

 

Simpozion national “In lumea Sfantului Nicolae”, la Braila

* Evenimentul este dedicat cadrelor didactice, elevilor cu scopul de a se valorifica traditiile si obiceiurile * Parteneri sunt Muzeul Brailei, ISJ Braila, CCD Braila, Parohia “Sfanta Treime” Radu Negru Braila

Scoala Gimnaziala “Aurel Vlaicu” din municipiul Braila, unde acum sunt arondate clasele de la fosta Gradinita “Sf. Nicolae”, este organizatorul editiei a III-a a Simpozion national la Braila “In lumea Sfantului Nicolae” care se va desfasura in data de 7 decembrie 2013 la Muzeul Brailei, partener al manifestarii. Ceilalti parteneri sunt ISJ Braila, CCD Braila, Parohia “Sfanta Treime” Radu Negru Braila.

Echipa de organizare şi coordonare este alcatuita din prof. Carmen Guşatu – directorul Scolii “Vlaicu”, prof. Veronica Picuş – inspector şcolar educaţie permanentă, prof. Învatamant (inv.) preprimar Cristina Mangiurea – inspector şcolar de specialitate,  prof. înv. primar Ecaterina Bonciu  – inspector scolar, prof. înv. preprimar Căldăruş Ştefana, prof. înv. preprimar Boantă Georgeta, prof. înv. primar Malinchi Mariana, prof. înv. preprimar Novac Alexandra, prof. înv. primar Sandu Cecilia, prof. înv. primar Stroe Iuliana, prof. înv. primar Vasilescu Geanina.

dsc08009      Initiatorii – unul dintre ei este educatoarea Stefana Caldarus (foto de la editia a II-a, din 2009, la Muzeul Brailei impreuna cu micutii – detalii la https://brailachirei.wordpress.com/2009/12/06/%E2%80%9Cin-lumea-sfantului-nicolae%E2%80%9D-%E2%80%93-simpozion-national-si-serbare-la-muzeu-cu-prichindei-de-la-gradinitele-nr-11-si-%E2%80%9Csf-nicolae%E2%80%9D/) – au pornit de la urmatoarea idee pentru desfasurarea acestui amplu eveniment: “Prin intermediul proiectului, noi, cadrele didactice, încercăm să sădim în sufletele micilor ”muguri creştini” tradiţiile şi obiceiurile poporului român şi să promovăm aspectele pozitive ale activităţilor religioase desfăşurate de cadrele didactice din diverse colţuri ale ţării (prin lucrări metodico – ştiinţifice ale cadrelor didactice, lucrări realizate de copii, artistico-plastice/ practice şi  colinde interpretate de grupe de copii)”. Iata de ce printre parteneri se afla Muzeul – prin directorul Ionel Candea si muzeograf dr. Brandusa Ilie – si parohia unde preot paroh este parintele Ion Tudose, un prieten de suflet al fostei Gradinite “Sf. Nicolae” si fidel partener al Stefaniei Caldarus in multiple activitati de educatie religioasa.  Grupul tinta este format din cadre didactice, preşcolari, şcolari clasele pregătitoare şi clasele I- IV, specialişti implicaţi în învăţământul preprimar şi primar, muzeografi.

Simpozionul se desfăşoara pe trei secţiuni: SECŢIUNEA I –  Lucrări metodico-ştiinţifice” cu tema “În lumea Sfântului Nicolae” – puncte de vedere cu privire la educaţia moral- religioasă în şcoli şi grădiniţe şi rolul dascălului, cu tema “Sfântul Nicolae, prietenul copiilor” – valorificarea experienţei didactice în vederea promovării tradiţiilor şi obiceiurilor poporului român; SECŢIUNEA a II-a – Creaţii artistice ale preşcolarilor şi şcolarilor (clasele pregătitoare şi clasele I- IV): lucrări artistico – plastice ”Icoana din sufletul meu”;  lucrări artistico – plastice şi practice ” Ghetuţa lui Moş Nicolae”; SECŢIUNEA a III-a –  Colinde de Crăciun interpretate de grupe/ clase de  copii; interpretare vocală/ instrumentală.

Cadrele didactice, din intrega tara, de la gradinite si scoli gimnaziale clasele I – IV si pregatitoare, sunt asteptate cu materiale la cele doua sectiuni – , tema fiind  „Sfântul Nicolae, prietenul copiilor”.  Pentru mai multe detalii, inclusiv formularul de inscriere, accesati  simpozion In lumea Sfantului Nicolae 2013.doc – click direct pe document in format DOC . Inscrierea – taxa de participare este de 20 lei pentru fiecare sectiune – participantilor are loc pana pe data de 15 noiembrie 2013, pe adresa mail getaboanta@yahoo.com. Si lucrarile se transmit tot pana pe 15 noiembrie 2013, la lat e-mail (il regasiti in documentul anexat).

In 2014, in lunile ianuarie – februarie, participantii vor primi diplomele, revista cu lucrări metodico-ştiinţifice ale cadrelor didactice si CD/ DVD-ul cu lucrari ale copiilor, ambele cu ISSN.

Festivalul-concurs de tradiţii “La moşi” – prima ediţie, la Şcoala Lacu Sărat

       La Şcoala cu clasele I-IV Lacu Sarat s-a desfăşurat, sâmbătă – 29 mai, prima editie a Festivalului-concurs judeţean de tradiţii şi obiceiuri locale „La Moşi”. Adresat elevilor din ciclul primar, festivalul a avut două secţiuni: una muzical-coregrafică (cea referitoare la tradiţii şi obiceiuri) şi una cu prezentarea de obiecte din tradiţia populară lucrate de copii.

       În deschiderea festivalului, prof. Didina Ţigănuş – directorul Şcolii cu clasele I-VIII Chiscani – a prezentat activitatea cadrelor didactice din şcoala care antrenează copiii în activităţi extraşcolare variate şi a mulţumit celor prezenţi – respectiv competitorii, elevi şi profesori – pentru modul serios în care se implică în desfăşurarea unor astfel de evenimente. De asemenea, directorul Şcolii Chiscani a reliefat importanţa muncii în echipă, de buna desfăşurare a festivalului ocupându-se invăţătoarele Fănica Botăreanu, Octavia Dumbravă, Eugenia Sandu, Georgeta Condruz. Aceste cadre didactice au avut şi sprijinul necondiţionat al conducerii Şcolii Chiscani, respectiv a directorului Didina Ţigănuş şi a prof. Varvara Voicu – director adjunct.

 

      La prima secţiune s-au înscris 10 unităţi de învăţământ, între acestea şi şcoala gazdă care a prezentat o demonstraţie cu obiceiul „Paparude„, moment pregătit de prof. Vasilica Drăgan.

          Marele Premiu şi Trofeul Festivalului au fost cucerite de Şcoala cu clasele I-VIII „George Coşbuc” din municipiul Brăila, a cărui echipaj a prezentat obiceiul „Caloianul„, program pregătit de învătoarea Florica Panţuru. În ordinea punctajelor obţinute conform unor criterii riguros stabilite s-au clasat Şcoala „Ion Băncilă” cu obiceiul „Capra” – program pregătit de învăţător Cleopatra Prefac , Şcoala Galbenu cu „Bărbieritul mirelui” – moment pregătit de învăţător Valerica Oprea, şi din nou Şcoala „Ion Băncilă” cu obiceiul „La Moşi” – coordonator învăţător Cleopatra Prefac.

         Lupta pentru premii a fost strânsă, următoarele echipaje clasându-se, în ordine, la diferenţe mici: Liceul PedagogicD. P. Perpessicius” cu „Gătitul miresei” – coordonat de învăţător Mioara Nedelcu, Şcoala Valea Cânepii cu „Paparude” – coordonator învăţător Vasilica Buzoianu, de la Şcoala Tufeşti nr.1 tot cu „Paparude” – coordonator învăţător Steluţa Mogoş, de la Şcoala „Ion Băncilă” cu obiceiul de „Sânziene” – coordonat de învăţător Elena Mardale, Şcoala Cireşu cu obiceiul „Govia” – coordonator învăţător Anişoara Beizadea.

       Juriul a avut în componenţă pe Brânduşa Ilie – muzeograf doctorand la Muzeul Brăilei, Rodica Placutaris, Daniela Caranfil – profesor de limba română la Şcoala Chiscani.

       La secţiunea obiecte populare lucrate de copii s-au evidenţiat elevii de la Şcoala nr.1 Tufeşti coordonaţi de invăţător Steluţa Mogoş, cei de la Valea Cânepii – coordonator învăţător Vasilica Buzoianu, Şcoala Ciresu – coordonatori învăţătoarele Anişoara Beizadea şi Daniela Tobă

       În pauzele dintre reprezentatii copiii, învăţătorii şi părinţii prezenti la activitate au vizitat minimuzeul etnografic amenajat de învăţătoarele Eugenia Sandu, Octavia Dumbrava şi Anica Alexandru.

         Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila a participat institutor Ecaterina Bonciu – inspector Învătământ primar – care a apreciat în mod deosebit efortul depus de învăţători în a executa cu copiii de vârstă şcolară mică activităţi referitoare la obiceiuri şi tradiţii locale.

          „După reuşita acestei prime competiţii ne dorim ca la următoarele ediţii să perfecţionăm organizarea şi să aducem cât mai multe ansambluri ale copiilor la Şcoala din Lacu Sarat„, apreciază Fănica Botăreanu – iniţiatoarea festivalului.