Arhive etichetă: oraşe

Cluj-Napoca, beneficiar de alocare prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR)

*Pentru pentru soluții inovatoare în ceea ce privește abordarea unor provocări urbane, cum ar fi calitatea aerului, schimbările climatice, locuințele, locurile de muncă și competențele pentru economia locală *Alte 21 de oraşe din Belgia, Cehia, Finlanda, Franţa, Italia, Letonia, Marea Britanie, Portugalia, Olanda, Spania, Ungaria au fost acceptate la finanţare UE 

Cluj-Napoca este unul dintre cele 22 de orașe care vor beneficia de o finanțare totală de 92 milioane euro, prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), pentru soluții inovatoare în ceea ce privește abordarea unor provocări urbane, cum ar fi calitatea aerului, schimbările climatice, locuințele, locurile de muncă și competențele pentru economia locală.   

        „Prin aceste cereri de proiecte, transformăm orașele din UE în laboratoare reale pentru a testa soluții care au potențialul de a îmbunătăți calitatea vieții în toate orașele lumii. Și deoarece securitatea urbană și siguranța spațiilor publice au devenit o preocupare crucială pentru cetățeni, după tragicele atacuri teroriste din ultimii ani, acum sprijinim orașele în eforturile lor de a-și proteja locuitorii”, a declarat Corina Crețu – comisarul european pentru politică regională.

Alte 22 orașe au primit finanțare la a treia cerere de proiecte privind acțiunile urbane inovatoare în patru domenii: Amsterdam (Olanda), Barcelona (Spania), Autoritatea combinată a metropolei Manchester (Marea Britanie), Riba-roja de Túria (Spania), Sevilla (Spania), Paris (Franța) – adaptarea la schimbările climatice; metropola Aix – Marseille Provence (Franța), Breda (Olanda), Helsinki (Finlanda), Ostrava (Cehia), Portici (Italia) – domeniul prioritar Calitatea aerului; Bruxelles (Belgia), Budapesta (Ungaria), Gent (Belgia), Mataró (Spania), metropola Lyon (Franța) – domeniul prioritar Locuințe; Aveiro (Portugalia), Cluj-Napoca (România), Cuenca (Spania), Eindhoven (Olanda), Vantaa (Finlanda), Ventspils (Letonia) – domeniul prioritar Locuri de muncă și competențe în cadrul economiei locale.

Proiectele sunt foarte moderne, includ spre exemplu noi soluții pentru a reduce riscul de incendii periurbane în Riba-roja de Túria, o nouă generație de sisteme de alimentare cu energie bazate pe baterii electrice în Breda, locuri de joacă școlare cu protecție ridicată în cazul valurilor de căldură în Paris locuințe sociale eficiente din punct de vedere energetic în Budapesta și activități de orientare profesională inovatoare în Ventspils. Toate proiectele câștigătoare pot fi găsite aici

   Prin Apelul nr. 4 se vor finanţa proiecte, digitale şi de mediu, ale oraşelor conform Agendei europene privind securitatea

      Comisia Europeană a lansat, de asemenea, cel de-al 4-lea apel de propuneri de proiecte în cadrul acțiunilor urbane inovatoare, fiind puse la dispoziţie 100 milioane euro pentru oraşe, acestea urmând a primi finanțare pentru proiecte inovatoare de protejare și reducere a vulnerabilității spațiilor publice, așa cum a fost anunțat în Planul de acțiune din 2017, în cadrul Agendei europene privind securitatea. Vor fi finanțate şi proiecte digitale, de mediu și de incluziune. Acesta are ca termen-limită luna ianuarie 2019. Orașele câștigătoare vor fi anunțate în vara anului 2019.

** * Acțiunile urbane inovatoare oferă orașelor din UE resurse pentru finanțarea proiectelor inovatoare, cu un pachet financiar total de 372 de milioane euro din Fondul european de dezvoltare regională pentru perioada 2014-2020. Scopul este de a identifica, testa și difuza soluții concrete la provocările comune din mediul urban. În următorul buget pe termen lung al UE, inițiativa „Acțiuni Urbane Inovatoare” va fi inclusă în cadrul Inițiativei urbane europene, un nou instrument care combină toate instrumentele urbane într-un singur program de cooperare între orașe, inovare și dezvoltare a capacităților în toate prioritățile tematice ale Agendei urbane pentru UE (integrarea migranților, locuințele, calitatea aerului, sărăcia urbană sau tranziția energetică, printre altele). Noul cadru unic de reglementare va permite combinarea mai simplă a fondurilor UE, de exemplu între Fondul european de dezvoltare regională și Fondul pentru securitate internă, în vederea elaborării unor planuri de dezvoltare urbană cuprinzătoare, care să cuprindă măsuri privind siguranța spațiilor publice.

** * Cluj-Napoca este deja în atenţia, la modul pozitiv, al românilor de când Primăria Cluj-Napoca, primar Emil Boc (fost premier, liberal) a pus în circulaţie, la finele lunii mai 2018, primele 10 autobuze electrice din România.

URBIS, serviciu european de consiliere pentru dezvoltare urbană

*Va fi format din experţi BEI şi JASPERS; va ajuta orașele să-și planifice investițiile pentru mai bune strategii de dezvoltare urbană și să obțină un acces mai ușor la finanțare

     Comisia Europeană a lansat URBIS („Urban Investment Support” – http://urbis.europarl.europa.eu/urbis/) la Forumul Orașelor 2017, desfăşurat la Rotterdam. Acest nou serviciu de consiliere va ajuta orașele să-și planifice investițiile astfel încât acestea să-și poată sprijini strategiile de dezvoltare urbană și să obțină un acces mai ușor la finanțare. De asemenea, va sprijini oraşele în conceperea, planificarea și implementarea strategiilor și proiectelor lor de investiții, oferindu-le consultanță financiară și tehnică personalizată, inclusiv referitor la opțiuni de finanțare inovatoare.

              „Avem obiective ambițioase pentru dezvoltarea urbană durabilă în cadrul Agendei urbane a UE, iar URBIS ne va ajuta să le atingem. Mulțumită acestei inițiative, orașele vor beneficia de sprijinul necesar pentru a crea noi oportunități pentru locuitorii lor”, a declarat Corina Crețu comisarul european pentru politică regională cu ocazia lansării URBIS. Notă. Mai multe despre Agenda urbană a UE la https://ec.europa.eu/info/eu-regional-and-urban-development/topics/cities_en  

             URBIS va fi format din experți ai Băncii Europene de Investiții (BEI) provenind de la diferitele servicii de consiliere și de proiect ale instituției, inclusiv din personal BEI aflat în statele membre UE, dar și din experți ai JASPERS – echipa independentă specializată în elaborarea proiectelor de calitate finanțate de UE. De sprijinul URBIS pot beneficia orașe de toate dimensiunile din toate statele membre, prin intermediul unei pagini de internet găzduite de Platforma europeană de consiliere în materie de investiții 

URBIS va oferi sprijin pentru mai multe obiective: îmbunătățirea strategiei de investiții a unui oraș; aducerea proiectelor și a programelor de investiții într-un stadiu de rentabilitate; explorarea oportunităților de finanțare prin Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), prin fondurile politicii de coeziune sau prin ambele posibilități combinate; oferirea de sprijin pentru lucrările pregătitoare pentru platformele de investiții și mecanismele care combină fondurile, asigurarea legăturii cu intermediarii financiari și crearea de modalități de implementare a acestor mecanisme; dezvoltarea unor modalități de finanțare care să vizeze reducerea sarcinii asupra datoriei publice locale și facilitarea accesului la finanțare al întreprinderilor municipale și al furnizorilor de servicii urbani privați.

URBIS va începe prin utilizarea actualelor servicii de consultanță și de proiect ale BEI și se va concentra pe un anumit număr de sarcini selecționate. Această activitate inițială, precum și cererile de sprijin URBIS primite din partea orașelor vor fi evaluate de BEI și de Comisia Europeană în a doua jumătate a anului 2018. Dacă URBIS se dovedește a fi un succes, ar putea fi avute în vedere resurse suplimentare pentru continuarea, îmbunătățirea și lărgirea inițiativei.

** * Lucrările și analizele URBIS vor contribui la procesul de reflecție în curs asupra următorului cadru bugetar pentru perioada post-2020, în special în ceea ce privește obținerea de fonduri din politica de coeziune și gestionarea lor de către orașe.

Forumul pentru Mobilitate Durabilă și Dezvoltare Metropolitană, la Brăila și Galați

*In 23 – 25 noiembrie 2016 * Organizatori: Asociația pentru Mobilitate Metropolitană (AMM) și ETL Mobility Cluster cu sprijin de la autoritatile locale

 

braila-vedere-de-la-fereastra-hotel-traian
Braila, vedere
galati-vedere
Galati, vedere

Brăila (foto de la o fereastra a Hotelului Traian, preluare de la https://www.tripadvisor.co.uk/) și Galați (vedere, preluare You Tube) intra în cercul orașelor europene ce și-au asumat promovarea si aplicarea conceptului de Metropolă Durabilă 21 si găzduiesc Forumul pentru Mobilitate Durabilă și Dezvoltare Metropolitană, eveniment organizat de Asociația pentru Mobilitate Metropolitană (AMM) și ETL Mobility Cluster sub auspiciile Uniunii Internaționale de Transport Public (UITP) și Federației Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România, parteneri Consiliul Județean Brăila, Primăria municipiului Brăila, Consiliul Județean Galați și Primăria municipiului Galați, cu sprijinul Braicar SA, Transurb SA și CNAPDM Galați. A șaptea ediție a forumului are loc concomitent în cele doua orașe, în zilele de 23, 24, 25 noiembrie 2016.

Forumul pentru Mobilitate Durabilă și Dezvoltare Metropolitană susține schimbarea organizării actuale a deplasărilor și transporturilor în aglomerările urbane din România, prin promovarea mobilității durabile și a dezvoltării unui spațiu metropolitan integrat. Vor fi dezbătute atât problemele întâlnite în prezent, cât și proiectele și oportunitățile în materie de mobilitate metropolitană din România, discuțiile concentrându-se pe organizarea transportului public alături de modurile de deplasare alternative și de sistemele de transport inteligente. Forumul va accentua în mod deosebit necesitatea unei planificări urbanistice și a unei dezvoltării teritoriale dedicate facilitării unei mobilități inteligente și durabile. Soluțiile tehnice vor fi prezentate in cadrul unei expoziții de tehnologii ce va fi deschisă atât specialiștilor, cât și publicului larg, permițând astfel o interacțiune adecvată cu reprezentanții autorităților publice și cu cetățenii, în contextul procedurilor de achiziții a contractelor de servicii publice de transport și a investițiilor în infrastructurile și vehiculele aferente. Cele două elemente importante care marchează piața românească a mobilității la finalul anului 2016 sunt deschiderea apelurilor de proiecte destinate mobilității urbane pentru accesarea de fonduri europene și apariția și asumarea Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă într-o mare parte din orașele mari ale României. Numitorul comun este promovarea mobilității durabile. Pe acest fond, este de așteptat o creștere a achizițiilor de vehicule ecologice și a lucrărilor de infrastructură dedicate transportului în comun. În același timp, se așteaptă o eficientizare a organizării transportului public prin sporirea rolului autorităților de transport și prin instituirea unor relații cu operatorii de transport, bazate pe contractele de serviciu public. Dezbaterile din cadrul forumului vor incluse într-un document cadru de implementare a soluțiilor de mobilitate durabilă pretabile aglomerării urbane Brăila-Galați. AMM și ETL Mobility Cluster au ca obiectiv cooptarea a cat mai multor orașe in dialogul pentru promovarea mobilității durabile și a dezvoltării unui spațiu metropolitan integrat„, precizeaza organizatorii.

Participă la eveniment reprezentanți ai Consiliilor Județene, ai Agențiilor de Dezvoltare Regională, primăriilor și operatorilor de transport, alături de reprezentanți ai MDRAP și ai Comisiei Europene, dar și al instituțiilor de învățământ superior. Printre vorbitori se afla Andreea Străchinescu – Head of Unit C.2 DG Energy în Comisia Europeana, Venera Vlad – Senior Banker la BERD pentru Infrastructură Municipală și de Mediu, Leszek Ruta – director al Companiei de Autobuze MZA Varșovia și președinte al Asociației de Transport Public din Polonia.

Evenimentul cuprinde și vizite de lucru la obiective de transport public din Galați și Brăila. Mai multe informații despre program și vorbitori se pot afla la  http://forum.etlbiz.com.

* * *

            Asociația pentru Mobilitate Metropolitană (AMM) susține dezvoltarea mobilității durabile în marile aglomerări urbane, diseminarea și promovarea în România a conceptelor și a bunelor practici în domeniul dezvoltării și mobilității durabile. Asociația colaborează cu organele centrale și locale ale administrației de stat, cu asociații profesionale în domeniul dezvoltării urbane și a transportului public naționale și internaționale și cu alte instituții sau organizații non-guvernamentale.

N.red. Sunt tot mai multe voci ce recunosc faptul ca Brăila si Galati formeaza un pol urban special, ca unite ar fi o adevarata metropola – cum sustinea, inca din anii 1990, regretatul critic literar Laurentiu Ulici, fost si senator. Mai mult, acesta formula urbana ar permite o mai frumoasa dezvoltare, atragand si mai multe fonduri, investitii etc.

Caravana filmelor TIFF 2016

*In traseul caravenei urmeaza orasele Iaşi (30 august – 1 septembrie), Galaţi (31 august – 1 septembrie), Constanţa (2 – 4 septembrie), Târgovişte (8 – 11 septembrie), Braşov, Piatra Neamţ, Fălticeni, Suceava

Caravana Filmelor TIFF (unde ruleaza filme din selecţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania http://tiff.ro/ TIFF) și-a reluat drumul prin ţară, si în această vară, proiectând câteva dintre cele mai apreciate filme TIFF. Un proiect cu tradiţie, iniţiat pentru a suplini lipsa cinematografelor, caravana este la al şaptelea an de prezentare, cu peste 33.000 de spectatori care au vizionat filmele în 2015. Din iulie până în septembrie, pe un ecran gonflabil uriaş, în aer liber, spectatorii se delectrază cu poveşti premiate în festivaluri şi succese de casă din România, Ungaria, Franţa, Germania, Norvegia, Spania, Marea Britanie, SUA, Canada sau Brazilia. Intrarea la proiecţii este liberă.  1151521_2

Primul oraş de pe harta traseului Caravanei a fost Carei (19 şi 21 iulie), apoi oraşe precum Baia Mare (22 – 26 iulie), Satu Mare (29 – 31 iulie), Arad (1-3 august), Timişoara (4 – 9 august), Alexandria (11-13 august), Oradea (12 – 14 august), Sfântu Gheorghe (16 – 18 august), Făgăraş (19 – 21 august). Urmeaza Iaşi (30 august – 1 septembrie), Galaţi (31 august – 1 septembrie), Constanţa (2 – 4 septembrie), Târgovişte (8 – 11 septembrie), Braşov, Piatra Neamţ, Fălticeni sau Suceava.

În programul Caravanei intră filme ca „Son of Saul” (r. László Nemes) nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin şi avându-l în distribuţie pe actorul clujean Levente Molnár, „Carol” (r. Todd Haynes) – o poveste de dragoste dintre două femei jucate de Cate Blanchett şi Rooney Mara, „Room” (r. Lenny Abrahamson) pentru care actriţa Brie Larson a câştigat Oscar şi Globul de Aur, „Trois souvenirs de ma jeunesse” regizat de renumitul cineast francez Arnaud Desplechin, „The Wave” este un film norvegian spectaculos, parţial realizat în România, „Aventurile lui Nelly” – film de aventuri filmat lângă Sibiu despre o adolescentă din Germania care-şi petrece aici vacanţa plină de peripeţii, „Remainder” (r. Omer Fast), „The Violin Teacher” (r. Sérgio Machado), „Birth of a Legend” – care recreează copilăria celebrului fotbalist Pele, multi-premiatele „Rams”, „Wild Tales”, „La isla minima”s.a.

Caravana TIFF îi conectează pe spectatorii din ţară, în special pe cei din oraşele fără cinematografe, şi la cele mai noi producţii ale cineaştilor români: „Ilegitim” (r. Adrian Sitaru), „Orizont” (r. Marian Crişan), „Lumea e a mea” (r. Nicolae Constantin Tănase), „Dincolo de calea ferată” (r. Cătălin Mitulescu), „Bucureşti Nonstop” (r. Dan Chişu), „Cinema, mon amour” (r. Alexandru Belc). „Câini”. filmul regizat Bogdan Mirică , distins cu Trofeul Transilvania la TIFF şi cu Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes, a fost proiectat la Alexandria.

Plevna sprijină candidatura Brăilei la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021

*Orasul bulgaresc se alatura astfel celorlalte care deja au semnat protocol de colaborare in acest sens -m Constanta, Galati, Mangalia, Tecuci, Focsani din Romania etc… dar si Bursa din Turcia, Silistra din Bulgaria etc.

 

Plevna DSC_0153       În a doua zi a Festivalului Internaţional de Folclor din Bulgaria (https://brailachirei.wordpress.com/2015/09/07/premiu-brailean-la-festivalul-international-de-folclor-pleven-canta-si-danseaza/) unde formatia braileana „Pandelasul’ a fost recompensata cu premiul I, Dimitar Stoikov – primarul orasului Pleven/ Plevna – s-a întâlnit cu Aurel Gabriel Simionescu – primarul brăilean – și cu Georgia Bothwell – viceprimarul orașului grecesc Volos, la reuniune fiind prezenți și reprezentanți ai ansamblurilor folclorice participante la festival.

În întâlnire, cei doi primari (foto) au fost semnat un protocol de colaborare prin care orașul Plevna sprijină candidatura Brăilei la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Totodată a fost actualizat acordul de parteneriat între orasele Plevna și Volov.

Dupa subliniaza Constantin Teodorescu – unul dintre initiatorii proiectului Braila, capitala culturala europeana in 2021 (reprezentant al asociatiei omonime cu sigla si site prezenta pe web Braila Chirei) – alte oraşe/ zone partener cu care s-au semnat acorduri sunt Cahul din Republica Moldova, Tecuci din Romania, Raionul Straseni din Republica Moldova, Constanta din Romania, Nilufer – Bursa din Turcia, Mangalia din Romania, Sulina din Romania, Calarasi din Romania, Slobozia din Romania, Tulcea din Romania, Galati din Romania, Macin din Romania, Isaccea din Romania, Focsani din Romania, Silistra din Bulgaria. Şi în câteva zile se mai semnează cu Raionul Reni din Ucraina.

Adoptarea programului operational regional 2014-2020 pentru Romania

* Comisia Europeană permite folosirea a 8,2 miliarde euro in modernizarea serviciilor publice – ex. creșterea calității serviciilor de sănătate, spre includerea comunităților marginalizate și spre adaptarea educației și a formărilor profesionale la nevoile pieței de muncă – dar și in sprijinirea IMM-urilor , creterea suprafetelor spațiilor verzi in orașe, renovarea monumentelor de patrimoniu

corina cretu, sevil shhaideh         Comisia Europeană a adoptat Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru România, în valoare de 8,2 miliarde euro din care 6,7 miliarde provin din Fondul European de Dezvoltare Regională. Adoptarea a fost urmată de o ceremonie de semnare simbolică organizată la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, la care au participat (foto preluare de la http://ec.europa.eu/) Corina Crețu – comisarul european pentru politică regională și Sevil Shhaideh – ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.

Investițiile din program vor fi folosite pentru a îmbunătăți calitatea vieții la oraș, pentru crearea și amenajarea de spații verzi, pentru un transport accesibil și curat și pentru dezvoltarea zonelor urbane defavorizate. Programul va sprijini, de asemenea, serviciile publice orientate spre creșterea calității serviciilor de sănătate, spre includerea comunităților marginalizate și spre adaptarea educației și a formărilor profesionale la nevoile pieței de muncă. Un accent special va fi pus pe creșterea eficienței energetice a clădirilor, pentru a contribui în mod semnificativ la tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Aceste investiții sunt menite să sprijine IMM-urile din sectoarele economice cu potențial de creștere accelerată. De asemenea, programul va putea fi folosit pentru a finanța investițiile în reabilitarea drumurilor care servesc la creșterea conectivității regionale și la consolidarea legăturilor cu rețeaua TEN – T.

Astfel, sunt stabilite un număr de rezultate ambițioase care vor trebui realizate până la sfârșitul perioadei cu fondurile europene: mai mult de 5.000 de IMM-uri vor fi sprijinite, ceea ce va duce la o creștere de aproape 50% a productivității muncii în regiunile mai puțin dezvoltate; mai mult de 28% din populația cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 va avea studii post-liceale; 500.000 oameni vor beneficia de servicii comunitare mai bune și de servicii îmbunătățite de asistență medicală primară, în special în regiunile mai puțin dezvoltate; consumul de energie în clădirile publice și private va fi redus; imbunătățirea transportului public urban: creșterea cu aproximativ 140 milioane a numărului de pasageri în fiecare an, în special în regiunile mai puțin dezvoltate; reabilitarea a mai mult de 2.000 km de drumuri care va duce la îmbunătățirea conectivității regionale; creșterea cu aproximativ 4% a ponderii IMM-urilor care colaborează între ele în industriile inovative; creșterea cu 10% a ratei de supraviețuire a IMM-urilor; crearea a 224.000 metri patrati spații verzi în orașe; renovarea a 45 monumente de patrimoniu cultural.

Turneu national „Va place tango?”, cu Razvan Suma in 12 orase romanesti

* In perioada 28 septembrie – 24 octombrie 2014 * Al treilea turneu national initiat de Razvan Suma are ca puncte de interes Iasi, Ramnicu Valcea, Botosani, Bistrita, Cluj Napoca, Timisoara, Baia Mare, Targu Mures, Arcus, Sibiu, Pitesti si Bucuresti 

afis turneu Va place tango                        Violoncelistul RĂZVAN SUMA (http://www.razvansuma.com/), solista ANALIA SELIS şi chitaristul JULIO SANTILLAN (argentinieni) pornesc duminica, 28 septembrie 2014. într-un turneu extraordinar în 12 oraşe din România care se incheie in 24 octombrie 2014. Sub un generos si atractiv titlu – „VĂ PLACE TANGO ?” – este transfigurata muzical cea mai spectaculoasă poveste, Tango-ul, invitatii speciali fiind din tara acestui minunat dans, Argentina. De asemenea, repertoriul este semnat de cei mai mari compozitori de gen.

Turneul trece prin Iasi, Ramnicu Valcea, Botosani, Bistrita, Cluj Napoca, Timisoara, Baia Mare, Targu Mures, Arcus, Sibiu, Pitesti si Bucuresti. Va fi prima editie in care la Bucuresti vor avea loc doua concerte – Sala Radio, in 22 octombrie si Teatrelli, in 24 octombrie.

Deschiderea turneului are loc intr-unul dintre cele mai elegante mall-uri din centrul si estul Europei: Palas Mall Iasi. Totodata, doua evenimente tip flash-mob vor surprinde publicul in Iulius Mall-urile din Cluj Napoca si Timisoara. Razvan Suma

Turneul este o frumoasă continuare a tradiţiei instaurate de violoncelistul Răzvan Suma, aceea de a propune publicului o provocare artistică în fiecare toamnă. In anii precedenţi . provocarea lui Razvan Suma (foto alaturat) s-aceasta concretizat in turneele „Vă place BACH?” şi  „Vă place BRAHMS?”. De mare interes au fost si prezentele publice impreuna cu violonistul Alexandru Tomescu si pianistul Horia Mihail, in formula Romanian Piano Trio publicul avand bucuria sa urmareasca evenimente de execeptie.

Sponsor principal: DULUX. Partener principal: BCR. Co-producatori: Radio România, Orchestrele şi Corurile Radio România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Masina oficială a turneului: BMW. Eveniment reflectat de: RFI România. Parteneri: Fundaţia Phoenix şi Primăria municipiului Târgu Mureş.

Săptămâna europeană a mobilității

* Ediția 2014 se desfășoară în perioada 16 – 22 septembrie 2014 având sloganul ”Străzile noastre, decizia ne aparține” * În România, 31 de localități au un program de activități cuprinse în calendarul manifestării UE

European Mobility Week 16-22 sept 2014                 Ediția 2014 European Mobility Week – Săptămâna europeană a mobilității –  se desfășoară în perioada 16 – 22 septembrie 2014 sub sloganul ”Our streets, our choice” – ”Străzile noastre, decizia ne aparține”. În orașele care și-au propus să recupereze spațiile urbane pentru o viață sănătoasă, fără noxe și mediu poluat de autoturismele din ce în ce mai multe ca număr (practic, liniile directoare ale manifestării), sunt organizate activități sportive, cultural-artistice, flash mob-uri, concursuri de creație, festivaluri, zile fără mașini și multe alte activități. Spre exemplu, municipalitatea din Austria va oferi copiilor posibilitatea de a ieși efectiv în stradă, pe carosabil, permițându-le să picteze acolo orașul pe care și-l doresc; va fi un concurs între școli, cu un premiu oferit la sfârșitul anului. În Aarhaus, Danemarca, una dintre activitățile  Săptămânii europene a mobilității este o caravană-dialog adresată cetățenilor care sunt provocați să-și spună părerea despre noi măsuri de transport ce ar putea schimba comportamentul lor de călătorie.

Siim Kallas – vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil cu transporturile, a declarat despre European Mobility Week: „Din punct de vedere istoric, autoturismele particulare au stabilit modul în care sunt astăzi planificate orașe, dar în zilele noastre peste 100 miliarde euro sunt pierdute din economiile noastre în fiecare an din cauza congestiei în interiorul și în jurul orașelor, ca să nu mai vorbim despre efectele asupra timpului pierdut și a sănătății oamenilor. De aceea, sunt încântat să văd adoptarea entuziastă a Săptămânii Mobilității Europene din acest an„.

În România, 31 de localități au un program de activități cuprinse în calendarul manifestării. Arad, Buzău, Tulcea (lista completă poate fi vizualizată la http://www.mobilityweek.eu/cities/?year=2014&country=RO).

În total, sunt peste 2000 de orașe care participă la manifestarea UE: Spania – peste 400 de localități, Italia – 116 – și Franța  – 95 sunt țările ce conduc în topul european la numărul de implicări în European Mobility Week 2014.

Notă. Am putea și noi, oriunde ne aflăm, să dăm un sens personal propriei noastre săptămâni astfel încât să ne situăm în liniile European Mobility Week. Spre exemplu, să mergem mai mult pe jos sau să folosim bicicleta, să-i provocăm pe copii să gândească în spiritul protejării mediului și a sănătății pe Terra.

Despre Turcia, prin fotografie. Eveniment la Braila

* In prezenta consulului general al Turciei de la Constanta * Vernisajul expozitiei in data de 12 mai 2014, la Casa memoriala „Petre Stefanescu-Goanga’ 

100_3031          Asa cum am anuntat (https://brailachirei.wordpress.com/2014/05/11/expozitie-de-fotografie-din-turcia-la-casa-goanga-braila/)  Casa memorială ”Petre Ștefănescu-Goangă” gazduieste incepand cu data de 12 mai 2014 expozitia de fotografie artistică “Spațiul poetic Edirne – Istanbul”.

Organizata de Centrul Cultural Turc și Consulatul Turciei la Constanța, expozitia este deschisa cu sprijinul Primăriei Brăila, a Casei municipale de cultură a municipiului Brăila – director Mircea Ciucasu – și a Consiliului Județean (CJ) Brăila. 100_3013

100_3020          Vernisajul a avut loc in 12 mai 2014 in prezenta consulului general turc – Ali Bozçalişkan (care a semnat si in cartea de onoare a Casei memoriale „Goanga’) si a altor reprezentanti turci, a viceprimarului brailean Doinita Ciocan si altor angajati ai primariei – directorii Camelia Gusatu, Iuliana Neagu, secretarului Nicu Filote de la CJ, a membrilor din Comunitatea Turca din Braila. De asemenea, au fost prezenti si Lucian Sabados – manager Teatrul „Maria Filotti”, actorul Florin Chirpac – director Teatrul de papusi „Carabus’, Dragos Adrian Neagu – directorul Bibliotecii Judetene „Panait Istrati’, Ana Harapescu – director Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniu National Braila, reprezentanti ai prefecturii Braila, Veronica Dobrin – fost director al teatrului dramatic, doua doamne director de gradinite (unitati prescolare) – Mirela Mocanu si Elena Hrimiuc etc.100_3023

100_3017                Mai multe foto de la vernisaj la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.667282786697647.1073741987.196618800430717&type=3 pe pagina facebook a revistei de cultura si informatie Braila Chirei.

Oaspeti si gazde au vorbit despre relatiile de prietenie dintre reprezentantii oraselor Braila si Bursa in special, infratite in baza unui contract care presupune multiple relatii – culturale, economice etc. 100_3029

100_3064            Au luat cuvantul delegati turci dar si consulul general, viceprimarul Doinita Ciocan si secretarul CJ – Nicu Filoti,  iar despre expozitie a vorbit Daniela Turcanu Carutiu de la Universitatea „Ovidiu’, coordonator al cercului foto care functioneaza pe langa Consulatul Turc de al Constanta. Lucrarile au fost realizate de studenti, air ideea apartine viceprimarului brailean Doinita Ciocan.

 

Festival Internațional de Foarte Scurt Metraj „Très Courts”

* La Cinema Elvira Popescu și Bistro Chez Elvire, in Bucuresti, intre 3 si 5 mai 2014 * Sunt proiectate 44 filme de maximum 3 minute * Editia internatioanla se desfasoara, in 100 orase, pana pe 11 mai e

TC_banner_1      În perioada 3 – 5 mai 2014 se desfășoară Festivalul Internațional de Foarte Scurt Metraj Très Courts (site la http://www.trescourt.com/), gazduit la Cinema Elvira Popescu și Bistro Chez Elvire in Bucuresti. Cu o durată de maximum 3 minute, cele 44 de filme proiectate provin din 28 de țări de pe 5 continente. Intrarea este liberă la proiecțiile în aer liber; pentru proiecțiile de la Cinema Elvira Popescu, prețul biletului este de 5 lei.

Evenimentul este organizat de Institutul Francez din România cu sprijinul ORANGE, Organizația Internațională a Francofoniei, RFI și TV5.

Festivalul propune o selecţie de filme foarte scurte venite din întreaga lume şi o a doua selecţie naţională de filme româneşti. Durata filmelor nu depăşeşte 3 minute, aceasta fiind singura regulă care trebuie respectată. Toate genurile sunt prezente: ficţiune, documentar, animaţie, film experimental. Amatori sau profesionişti, începători sau celebri, clasici sau inovatori, regizorii acestor foarte scurt metraje vin din toate colţurile lumii.

Festivalul – simultan în întreaga lume

              Festivalul are loc în 2 – 11 mai 2014 în 100 de oraşe din lume, dintre care peste 20 sunt din România, Ungaria, Slovacia şi Republica Moldova. Astfel, spectatorii descoperă o selecţie de peste 2 ore de filme scurte cvasi-simultan în Paris, Cluj, Bologna, Amsterdam, Londra, Brasil, Casablanca, Bamako, Belgrad, Ramallah si Tel Aviv. România participă cu 16 oraşe în festival, la care se adaugă câteva oraşe din Republica Moldova, Ungaria și Slovacia.

În luna noiembrie, organizatorii francezi ai festivalului lansează apelul la participare în întreaga lume. Echipa festivalului de la Paris vizionează peste 1 000 de filme intr-un interval de doua luni, din care reţine în jur de 50 de Foarte scurt metraje – un program de peste doua ore – care formează selecţia internaţională. Aceasta este proiectată simultan în toate oraşele lumii care găzduiesc festivalul.

Selecţia naţională România – Around the Très Courts

               Încurajarea şi promovarea creaţiilor audio-vizuale locale este o prioritate a festivalului. Astfel, competiţia românească « Around the Très Courts » regrupează filme sub 3 minute, realizate în România.

Spectatorii vor putea vota filmul preferat, iar regizorul cu cele mai multe voturi câştigă Premiul Publicului. Premiile sunt oferite de  Orange şi Institutul Francez. Organizația Internațională a Francofoniei acordă un premiu special unui film românesc care valorizează limba franceză și/sau abordează teme legate de drepturile omului, pace şi democraţie; diversitate lingvistică şi culturală; dezvoltare solidară şi durabilă; educaţie şi formare. Premiul OIF are o valoare de 250 de euro şi este însoţit de o diplomă.

Alte selecţii

            Selecţia „Paroles de Femmes”, formată din 20 de filme foarte scurte despre condiţia femeii în lume. Selecţia pentru copii „Très Court Familial” cuprinde filme foarte scurte, printre care multe animaţii, destinate celor mici.

Canalul de pe You Tube de la https://www.youtube.com/user/trescourttv este dedicat festivalului.