Arhive etichetă: Orizont Europa

Misiunea UE pentru orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2030

*Comisia a ales cele 100 de orașe care vor trebui să-și adapteze, fiind ajutate în acest sens, proiectele ca să se armonizeze cu programul Orizont Europa care oferă bugetul

Comisia Europeană a desemnat cele 100 de orașe din UE (în document sunt toate aceste orașe, din România – București, Cluj-Napoca, Suceava) care vor participa la misiunea UE pentru orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2030, așa-numita misiune „Orașe” (anunț în 28 aprilie 2022). Ele se află pe teritoriul UE dar și, 12 dintre ele, în țări asociate sau cu potențial de a fi asociate la programul Orizont Europa – programul UE pentru cercetare și inovare (2021 – 2027). De ce e important acest program? Pentru că zonele urbane găzduiesc 75 % dintre cetățenii UE. Conform studiilor, zonele urbane consumă – pe glob – peste 65 % din energia mondială, generând peste 70 % din emisiile de CO2. De aceea ar fi bine ca orașele să acționeze ca ecosisteme de experimentare și inovare pentru a le ajuta pe toate celelalte în tranziția lor spre neutralitate din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2050 (conform Green Deel – https://ec.europa.eu/info/strategy/priorities-2019-2024/european-green-deal_en).

Ursula von der Leyen – președinta Comisiei Europene: „Tranziția verde este în plină desfășurare în întreaga Europă. Dar întotdeauna este nevoie de deschizători de drumuri, care își stabilesc obiective și mai ambițioase. Aceste orașe ne arată calea spre un viitor mai sănătos. Le vom sprijini în acest sens! Haideți să începem să acționăm chiar de astăzi”.

Misiunea „Orașe” are o finanțare de 360 milioane euro prin programul Orizont Europa pentru 2022-2023. Se așteaptă astfel lansarea de metode inovative care să conducă la neutralitate climatică până în 2030. Acțiunile de cercetare și inovare trebuie să abordeze mobilitatea curată, eficiența energetică și planificarea urbană ecologică. Se vor elabora inițiative comune și de colaborare în alte programe ale UE. Orașele incluse în program beneficiază de consiliere și asistență personalizate, primite pe platforma dedicate misiunii și gestionată de NetZeroCities, finanțare suplimentară și oportunități de finanțare, precum și posibilitatea de a se alătura unor acțiuni de inovare și unor proiecte-pilot de mare anvergură. Misiunea oferă, în plus, oportunități de colaborare, de schimb de cele mai bune practici între orașe și de sprijin pentru implicarea cetățenilor în misiune.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Platforma „Open Research Europe”, cu acces gratuit la cele mai noi descoperiri științifice

*Lansată de Comisia Europeană pentru ca oricine să poată urmări rezultatele activităților de cercetare finanțate prin programul Orizont Europa

Comisia Europeană a lansat (în 24 martie 2021) platforma „Open Research Europe” în vederea publicării rezultatelor activităților de cercetare finanțate prin programul Orizont Europa, programul UE pentru cercetare și inovare pentru perioada 2021-2027, și prin programul Orizont 2020. Astfel, platforma „Open Research Europe” oferă tuturor, fie cercetători sau simpli cetățeni, acces gratuit la cele mai recente descoperiri științifice. În jur de 40 lucrări științifice au fost deja publicate la https://open-research-europe.ec.europa.eu – lucrări din diverse domenii ale cercetării (Natural Sciences, Engineering and Technology, Medical and Health Sciences, Agricultural and Veterinary Sciences, Social Sciences, Humanities and the Arts).

Mariya Gabriel – comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret: „Trebuie să accelerăm descoperirile științifice prin practici de cercetare mai colaborative și mai deschise. Ajutând cercetătorii să publice în regim de acces liber, platforma „Open Research Europe” elimină barierele din calea fluxurilor de cunoștințe și încurajează dezbaterea științifică. Acesta este doar începutul. Treptat, vom consolida reputația platformei ca loc predilect de publicare pentru cercetătorii beneficiari ai programelor Orizont 2020 și Orizont Europa și ne vom asigura că aceasta devine parte integrantă a Spațiului european de cercetare”.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei