Corul Național de Cameră ‘Madrigal — Marin Constantin’, la Summitul Global de Religie, Pace și Securitate

*Prestigioasa formatie va cânta pentru miniștrii și ambasadorii ONU în marea sală a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (World Intellectual Property Organization) de la Geneva

 

Corul Național de Cameră ‘Madrigal — Marin Constantin’ susține un concert extraordinar la Geneva, cu ocazia Summitului Global de Religie, Pace și Securitate ce are loc în 23 – 25 noiembrie 2016, la invitația Asociației Internaționale pentru Apărarea Libertății Religioase.

Corul Madrigal dirijat de Anna Ungureanu va cânta în fața a peste 140 de miniștri și ambasadori ai ONU, în marea sală a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (World Intellectual Property Organization) unde se va afla și Excelența Sa, domnul Adrian Vieriță – ambasadorul României la ONU. Evenimentul este organizat de Asociația Internațională pentru Apărarea Libertății Religioase, în onoarea liderilor mondiali de pace, a oamenilor politici, diplomaților și figurilor emblematice din mediul academic, a ONG-urilor. ‘Este o mare onoare pentru membrii Corului Național de Cameră ‘Madrigal — Marin Constantin’ să fie invitați să susțină acest concert, la o conferință mondială de un asemenea nivel și mai ales pe teme de pace și religie. În acest context, Corul Madrigal vine să arate cât de relevant este multiculturalismul și cât de important e să știm să ascultăm și să vorbim mai multe limbi, să fim deschiși către religia celuilalt. Vom cânta în foarte multe limbi și foarte multe stiluri, pentru a demonstra cât de mult poate să aducă pacea atât muzica religioasă, cât și muzica laică, în cadrul unui concert de o înaltă clasă profesională‘, a declarat Emil Pantelimon – managerul Corului ‘Madrigal — M. Constantin’.

***

Summitul Global de Religie, Pace și Securitate este organizat de Asociația Internațională pentru Apărarea Libertății Religioase și de Biroul Națiunilor Unite pentru Prevenirea Genocidului și Responsabilitatea de a Proteja (United Nations Office on Prevention of Genocide and Responsability to Protect). Cu ocazia acestui summit, Asociația Internațională pentru Apărarea Libertății Religioase va marca sărbătorirea a 70 de ani de existență, printr-un eveniment organizat la Palatul Națiunilor din Geneva, la care sunt invitați să participe personalități din întreaga lume și reprezentanți ai tuturor misiunilor acreditate la Palatul Națiunilor din Geneva.

corul-madrigal        Corul Național de Cameră ‘Madrigal — Marin Constantin’ (foto din arhiva Radio Romania Muzical), cel mai apreciat ansamblu coral profesionist autohton, este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a susținut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat ‘brand de țară’. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

Reclame

Al 11-lea Summit ASEM, in Ulan Bator

*In 15 si 16 iulie 2016 *Participă și Dacian Cioloș – primul ministru român *ASEM, forumul multilateral pentru dialog și cooperare între Europa, pune la 20 de ani de existență, probleme ale contemporaneității – asigurarea păcii și stabilității în lume; dezvoltarea economică – dar și creșterea contactelor între Asia și Europa

 

La Ulan Bator (capitala Mongoliei) se desfășoară, între 15 și 16 iulie 2016, al 11-lea Summit ASEM (Reuniune Asia-Europa) – eveniment important în relațiile economice și politice dintre țările europene și asiatice. România este reprezentată la nivel înalt, printr-o delegație condusă de Dacian Cioloș – prim-ministrul României. Foto (preluare Twitter de pe pagina lui Ignacio Ybáñez Rubio, secretar general de politica externa in guvernul spaniol) XI Sumiit ASEM

Summitul ASEM aniversează anul acesta 20 de ani de la lansarea dialogului politic între Europa și Asia (ASEM – Asia Europe Meeting). „Reuniunea are, pe lângă semnificația sa simbolică, și obiectivul de a face un bilanț de activitate după 20 de ani și de a adopta liniile directoare pentru viitorul cooperării între Europa și Asia. Tema principală a Summit-ului este “20 de ani de ASEM: parteneriat pentru viitor prin conectivitate”, premierul roman va avea o intervenție. Discuțiile de la Summit au în vedere consolidarea celor trei paliere de cooperare în cadrul ASEM: asigurarea păcii și stabilității în lume; dezvoltarea economică; creșterea contactelor la nivelul societății între Asia și Europa. Liderii politici de pe cele două continente dezbat subiecte de interes global, cum sunt schimbările climatice, dezvoltarea durabilă și sistemul comerțului internațional, reducerea riscului și managementul dezastrelor, securitatea energetică, alimentară și managementul apelor. Reuniunea din Mongolia este o nouă ocazie pentru România de a-și reafirma poziția de partener tradițional al statelor asiatice, precum și dorința de a-și dezvolta relațiile politice și economice cu acestea„, se arată in comunicatul transmis cu acest prilej de Biroul de presă al cabinetului primului ministru al României.

*** Asia – Europe Meeting (ASEM) este un forum multilateral pentru dialog și cooperare între Europa (cele 28 de state membre UE, Norvegia și Elveția) și Asia-Pacific (ASEAN, patru parteneri strategici ai UE – China, India, Japonia și Republica Coreea, dar și Federația Rusă, Kazahstan, Australia, Noua Zeelandă, Pakistan, Bangladesh, Mongolia).

Ziua internațională a păcii interioare – 21 martie

* Pe 21 martie 2014, România se alătură celor peste 30 de ţări care celebrează ziua de naștere a lui Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahaja Yoga * La Brăila, evenimentul are loc sîmbătă, 22 martie 2014, de la ora 16.00 la sala de conferințe din Piața Traian nr. 2

Ziua Internaţională a Păcii Interioare este organizată de Asociaţiile Sahaja Yoga din întreaga lume. La 27 mai 2010, Sahaja Meditation din SUA a intrat într-un parteneriat cu Centrul UNESCO pentru Pace, pentru a promova înţelegerea misiunii şi a idealurilor UNESCO şi pentru transpunerea lor în programe care să contribuie la formarea unei noi generaţii de ambasadori ai păcii.

principiul-universal-al-pacii-la-21-martie       România se alătură în 2014 celor peste 30 de ţări, de pe 4 continente, care celebrează ziua de naștere a lui Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahaja Yoga, prin manifestări reunite sub emblema Zilei Internaţionale a Păcii Interioare. Evenimentele sunt menite să aducă în atenţia colectivă importanţa echilibrului interior al fiecărui individ şi a coexistenţei paşnice, în construirea unei păci durabile la nivel global. 

Organizatorii își propun să dedice ziua de 21 martie Principiului Universal al Păcii, prin omagierea unor figuri care au inspirat şi au personificat acest mesaj în ultimul secol, de la Gandhi, Martin Luther King, Einsten, Nelson Mandela, la Shri Mataji Nirmala Devi. Manifestările din România vor avea loc în Bucureşti (vineri, 21 martie 2014, ora 18:00, Sala “Tinerimea Română”, Str. Guttenberg Johann nr. 19, sector 5 (vis-à-vis de Teatrul Bulandra, sala Izvor; sîmbătă 22 martie 2014, ora14:00, Casa de Cultură ”Friedrich Schiller”, etaj 1, Str. Batiştei nr.15), Braşov, Ploieşti, Cluj, Timişoara, Galaţi, Brăila (sîmbătă, 22 martie 2014, de la ora 16.00 la sala de conferințe din Piața Traian nr. 2 – persoană de contact Mihai Rădulescu), Oradea, Baia Mare, Bacău, Bistrița, Caransebeş, Târgovişte, Tulcea.

Ziua Pacii, serbata la Scoala „Sadoveanu” Braila

* Ziua Internationala a Pacii se serbeaza la 21 septembrie, incepand cu anul 1982

      IMG_1867  Elevii Şcolii Gimnaziale ,,Mihail Sadoveanu” din municipiul Braila, insoţiţi de cadrele didactice Ionescu Magda, Urse Florena, Gheorghe Fănica, Poenaru Cornelia, Casănaltă Simina, Boiangiu Dorina, Cotlerenco Magdalena şi Constantin Mihaela au participat vineri, 20 septembrie 2013 la Ziua internaţională a Păcii, zi care a coincis cu Campania ,,Eno Tree Planting Day”.

Pentru aceste două activităţi, elevii au confectionat steaguri specifice tuturor ţărilor din Uniunea Europeană, din carton au modelat porumbei – pasari simbol pentru pace, au realizat un banner pe care au scris cuvântul ,,pace” în diferite limbi europene.

De asemenea, tinerii au plantat un copac pentru a marca participarea globală alături de alte şcoli din întreaga lume si al carui nume este „Copacul Păcii”. IMG_1881

IMG_1884      „Prin  această activitate, elevii au inteles cât de important este să luptăm cu toţii pentru pace, au conştientizat rolul pe care îl are pădurea asupra mediului în care ne desfăşurăm activităţile zilnice„, afirma prof. Magda Ionescu.

* * * 

        Ziua Internațională a Păcii este sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie. Aceasta este dedicată pacii și în special absenței războiului și a violenței. In cazul unui razboi, spre exemplu, in aceasta zi se propune încetarea temporară a focului pentru accesul ajutorului umanitar. Ziua a fost sărbătorită pentru prima oară în 1982, iar de atunci este sărbătorită în fiecare an de mai multe națiuni, organizații politice, militare și oameni. Pentru a inaugura ziua, clopotul pacii este sunta la sediul ONU, in New York. Clopotul este turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepția Africii și a fost un cadou de la Asociația Națiunilor Unite din Japonia, ca „un memento al costului uman în război”. Pe inscripția de pe o parte se poate citi, „Trăiască pacea absolută în lume”  (sursa note – Wikipedia).

Ziua Pacii, serbata la Scoala „Sadoveanu” Braila in proiect multilateral Comenius

* Proiectul este  ,,Study and training of the traditional games and traditional sports, which join countries and make friends’, tema centrala fiind asa cum e vede, sportul * Tarile partenere sunt Italia, Franta, Germania, Spania și România

 In data de 21 septembrie 2012, de Ziua Internațională a Păcii, elevii Școlii Gimnaziale ,,Mihail Sadoveanu’’ din municipiul Brăila împreună cu cadrele didactice Urse Florena, Constantin Mihaela, Ionescu Magda, Gheorghe Fănica, Boiangiu Dorina, Cotlerenco Magda, Văsii Nicolae și directorul școlii Casănaltă Simina din echipa Proiectului multilateral ,,Study and training of the traditional games and traditional sports, which join countries and make friends’ au dat startul derulării activităților din cel mai nou parteneriat școlar Comenius.

Aceasta deoarece, recent, Agenția Națională pentru Programe Comunitare in Domeniul Educației și Formării Profesionale a decis acordarea unui grant Școlii „Sadoveanu” pentru un parteneriat Comenius în cadrul Programului sectorial Comenius din Programul ,,Învățare pe tot parcursul vieții’’, care se va derula în perioada 1 octombrie 2012  – 31 iulie 2014.
 Astfel, membrii proiectului au sărbătorit pacea mondială printr-un minut de liniște la ora 12.00, însoțit de un discurs și plantare de copaci în grădina școlii în mijlocul unei ,,ploi’’ de porumbei confecționați de elevi și 27 de stegulețe ale țărilor membre ale Uniunii Europene.
Plantarea de copaci este importantă pentru noi toţi. Mesajul scris pe banner atenționează pe fiecare dintre noi, de importanţa naturii și protejării ei, de pace şi de continuitatea vieţii. Împreună cu elevii am ales un copac numit ,<Copacul Prieteniei Comenius’>, ca simbol al speranței, ce promovează educatia pentru pace, pentru mediu, cooperarea intre școlile partenere europene din Spania, Italia, Franta, Germania și România. Prin acest arbore al păcii, sustinem diversitatea, moștenirea culturala europeană, practicarea jocurilor și sporturilor tradiționale cât si toleranța. Sperăm sa avem un viitor sustenabil, să avem o PACE VERDE!”, subliniaza prof. Florena Urse referindu-se la activitatea desfasurata.

„Femeia – echilibru şi speranţă” cu Asociaţia „Anima Caste”, la Muzeul Brăilei

În dimineaţa de duminică, 6 martie 2011, la sediul Muzeului Brăilei a avut loc o manifestare dedicată Zilei Internaţionale a Femeii – 8 Martie – organizată de Asociaţia „Anima Caste” în colaborare cu şcoli brăilene, Clubul Seniorilor din Învăţământ, muzeul gazdă. Cuvântul de deschidere a fost rostit de profesor Cornelia Negoiţă (foto alăturată), reprezentantă a Asociaţiei „Anima Caste” şi coordonatorul activităţii.

Din program:

– prezentarea conţinutului Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate, un proiect realizat de un grup de elevi (din acre amintesc pe Florentina Laura Dinu) ai Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu-Murgoci” Brăila, profesor îndrumător Corina Ciolacu, cu moderator Brînduşa Ilie – muzeograf.
– moment muzical la flaut susţinut de Cristina Elena Grigore şi Marta Piroşcă (foto dreapta mai jos), eleve ale Liceului de Artă „Hariclea Darcleé” Brăila, profesor îndrumător Marieana Chirman;
 – „Grigore Vieru şi poezia mamei” – evocare, prezentare realizată de prof. Gheorghe Calotă (foto stânga) şi prof. Adriana Grigorescu, cu recitări aparţinând unui grup de elevi de la Liceul „Darcleé”, profesori îndrumători actorul Jarcu Zane şi coregraf Nicoleta Brânzia.
– „Cine m-a făcut femeie?”, moment realizat de elevi ai Liceului Teoretic „Nicolae Iorga” Brăila, profesori îndrumători Zina Pancu şi Monica Rădulescu;
– „Carnavalul personajelor din poveşti” – program realizat de Grădiniţa „Dumbrava minunată”, grupa „Spiriduşii veseli”, îndrumător institutor Angela Alexandrescu, acompaniament muzical – Mitu Costel, Şcoala cu clasele I-VIII „Mihail Sadoveanu” Brăila;
– activitate interactivă la propunerea institutoarei Angela Burtea;
– expoziţie de miniaturi, realizator învăţătoare Florica Constantin.

Diana Coşarcă de la Serviciul Relaţii Publice al Muzeului a primit, împreună cu Brânduşa Ilie, mulţumirile organizatorilor pentru modul cum au întâmpinat şi găzduit deosebita iniţiativă a organizaţiei neguvernamentale „Anima Caste”. Şi cum se cade unei organizări exemplare, celelalte doamne din comitetul de conducere al asociaţiei au fost prezente alături de Cornelia Negoiţă: prof. Mihaela Constantin – director adjunct al Şcolii „Sadoveanu”, Valeria Stesnatos, Angelica Burtea, Florica Constantin, Angela Constantinescu, Olga Boboc (în foto de grup). De asemenea, Camelia Diblea şi Corina Taraş de la clasa de actorie a Liceului „Darclee”, Mihaela Cîrnu – tinerele voluntare în asociaţie au fost parte din program, fiind şi felicitate în mod public de Cornelia Negoiţă. A fost prezentă la reuniune şi Irene (Negoiţă) Costin – fiica inimoasei activiste pe tărâmul neguvernamental Cornelia Negoiţă, şi chiar dacă a preferat să stea în umbra anonimatului, exemplul său merită urmat de alţi copii ai căror părinţi se implică în viaţa socială, nu de alta, dar poate astfel viaţa de zi cu zi va arăta ceva mai frumos. 

Trebuie spus că şi Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate ONU a meritat pe deplin atenţia, fiind un document d emaxinmă importanţă în viaţa publică internaţională – se referă la puterea decizională a femeilor şi implicarea lor în activitatea taberelor de refugiaţi, în tratativele pentru pace. Era normal să fie o referire la asemenea documente, deoarece Cornelia Negoiţă s-a distins ca una dintre cele 1.000 de femei care luptă pentru pace (1000 Peace Woman Acorss the Glob – există şi un site al acestei acţiuni iniţiativă a Asociation 1000 Woman for the Nobel Price), propuse la Premiul Nobel pentru pace din 2005. Împreună cu prof. Cornelia Negoiţă, din România au mai fost nominalizate în grupul celor 1000 şi Cristina Guseth, Soknan Han Jung, Erzsebet Turos.